ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2908/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2908/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Hotărârea Tribunalului Cluj.

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, reclamanta S.N.T.F.C. C.F.R. C. SA București

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC V.T.S. SRL Cluj-Napoca, rezilierea contractului

de închiriere material rulant, obligarea pârâtei la predarea materialului rulant

ce face obiectul contractului de închiriere, precum și la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, urmare Hotărârii Bursei Române de Mărfuri din 25 iulie 2006,

pârâtei i-a fost adjudecată închirierea secției de circulație neinteroperabilă C.

- H.-V., în conformitate cu prevederile H.G. nr. 27/2004 pentru aprobarea condițiilor

de închiriere de către C.N.C.F. C.F.R. SA a unor părți din infrastructura feroviară

neinteroperabilă precum și de gestionare a acestora și, în această situație sunt

aplicabile prevederile art. 22 alin. (1) din Anexa nr. 1 din H.G nr. 27/2004.

Astfel, potrivit prevederilor

sus menționate, operatorii de transport feroviar care preiau, în condițiile legii,

activitatea de transport feroviar public de călători pe secții de circulație aparținând

infrastructurii feroviare neinteroperabile primesc, în condițiile legii, prin contract

de închiriere de la S.N.T.F.C C.F.R. C. SA, parcul de material rulant necesar desfășurării

activităților asumate pentru primii 3 ani de activitate și preiau personalul feroviar

calificat de la C.N.C.F. C.F.R. SA și S.N.T.F.C. C.F.R. C. SA, necesar activității

de transport feroviar public de călători.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, pârâta a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Comercial

Cluj, în raport de obiectul cauzei, excepția inadmisibilității cererii de chemare

în judecată pentru nerespectarea dispozițiilor art. 720

1

C. proc.

civ. și a dispozițiilor art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, iar pe fond respingerea

acțiunii, ca nefondată.

Tribunalul Comercial Cluj,

prin Sentința civilă nr. 1921 din 14 mai 2009, a admis excepția de necompetență

materială și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Cluj, reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10

alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în raport de obiectul contractului

ce vizează închirierea unor părți din infrastructura feroviară destinată să asigure

serviciul public de transport feroviar, deci bunuri de interes public și prestarea

unor servicii publice, având astfel natură administrativă.

Apel

Învestită cu soluționarea

cauzei, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

prin sentința nr. 99 din 3 martie 2010, a respins excepția lipsei de interes invocată

de pârâtă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta

S.N.T.F.C. C.F.R. C. SA București în contradictoriu cu pârâta SC V.T.S. SRL Cluj-Napoca

și, în consecință, a reziliat contractul de închiriere material rulant, obligând

pârâta să plătească reclamantei suma de 2.080 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

de prima instanță în motivarea soluției sale

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată, reclamanta a solicitat rezilierea contractului de închiriere material

rulant și obligarea pârâtei la predarea materialului rulant ce face obiectul contractului

de închiriere, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior și-a precizat

cererea, arătând că datorită faptului că pârâta a utilizat locomotiva la remorcarea

trenurilor de marfă în perioada februarie 2008 - ianuarie 2009 și nu în scopul asigurării

serviciului public de transport feroviar de călători a încălcat obligațiile reglementate

prin contractul de închiriere material rulant, a cerut să constate culpa pârâtei

și, pe cale de consecință, să se dispună rezilierea contractului de închiriere a

materialului rulant cu cheltuieli de judecată.

Conform protocolului de

predare din 04 septembrie 2009, prima instanță a reținut că materialul rulant (locomotiva)

a fost predată reclamantei, din această perspectivă cererea privind obligarea pârâtei

la predarea materialului rulant ce face obiectul contractului de închiriere a rămas

fără obiect.

În speță, contractul în

litigiu nu a încetat prin împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, ci

anterior acestui termen, ca urmare a conduitei culpabile a pârâtei, conduită sancționată

cu rezilierea contractului.

Așadar, prima instanță

a apreciat că este încă posibilă formularea unei acțiuni în pretenții a reclamantei,

referitoare la eventuale prejudicii cauzate locomotivei, ca urmare a încălcării

destinației stabilite în contract pentru materialul rulant. Or, indiferent de soarta

demersului judiciar, sau dacă va formula sau nu un asemenea demers, câtă vreme reclamanta

are la dispoziție acest remediu judiciar, are și interes în a solicita rezilierea

și a dovedi neexecitarea culpabilă a unor obligații contractuale asumate printr-un

contract care în prezent a încetat.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut că pârâta a utilizat locomotiva la remorcarea trenurilor de marfă

în perioada februarie 2008 - ianuarie 2009 și nu în scopul asigurării serviciului

public de transport feroviar de călători încălcând obligațiile reglementate prin

contractul de închiriere material rulant (art. 1 care prevede destinația – asigurarea

serviciului public de transport feroviar de călători).

În acest sens sunt concluziile

adresei a R.T.F.C. Cluj și a fișelor care dovedesc data și numărul de kilometri

efectuați de locomotiva respectivă, în remorcarea trenurilor de marfă.

De altfel, pârâta nu a

contestat folosirea și în acest scop a locomotivei, motivația acesteia fiind purtarea

unei corespondențe scrise și telefonice și încheierea actului adițional (care nu

confirmă însă modificarea destinației folosirii locomotivei).

în cauză de pârâta SC V.T.S. SRL Cluj Napoca împotriva sentinței din 3 martie 2010

a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Motivele de recurs sunt

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

4.1. Prima instanță a

soluționat în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii.

Din înscrisurile depuse

la dosar nu rezultă că reclamanta ar fi îndeplinit dispozițiile art. 7 din Legea

nr. 554/2004 modificată și completată, în sensul că nu a urmat procedura concilierii

directe în cazul litigiului care privește un contract administrativ.

Corespondența purtată

anterior introducerii acțiunii nu a avut ca scop concilierea.

4.2. Prima instanță nu

a pus în discuția părților recalificarea excepției lipsei de obiect a capătului

de cerere privitor la obligarea recurentei la predarea materialului rulant, de unde

rezultă că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 129

alin. (1) C. proc. civ.

Înainte de închiderea

dezbaterilor nu a fost pusă în discuția părților recalificarea excepției lipsei

de obiect ca fiind o apărare de fond, încălcându-se principiul contradictorialității

și dreptul la apărare.

Mai mult, recalificarea

este nelegală, deoarece predarea voluntară face ca fiind lipsită de interes susținerea

pretenției de obligare la predare a materialului rulant.

4.3. Excepția lipsei de

interes a fost soluționată greșit.

Prima instanță a motivat

că interesul reclamantei îl reprezintă posibilitatea teoretică de a formula în viitor

acțiuni în pretenții pentru daune legate de folosirea materialului rulant în alte

scopuri decât cel contractat.

Raționamentul este greșit

deoarece nu numai dacă se pronunță rezilierea contractului, reclamanta are dreptul

să formuleze o acțiune în pretenții.

4.4. Hotărârea pronunțată

a fost dată cu încălcarea art. 1021 C. civ., pentru greșita respingere a excepției

lipsei de obiect.

Prin soluția pronunțată,

se înlătură caracterul judiciar al rezilierii, deoarece conform art. 1021 C.

civ., rezilierea nu operează de drept.

Instanța de fond a dispus

rezilierea cu efecte pentru viitor, a unui contract ce la data rezilierii, atât

faptic cât și juridic, nu mai producea efecte, încetând prin ajungerea sa la termen.

4.5. Obligarea recurentei

la plata cheltuielilor de judecată este nemotivată.

Nu s-a constatat culpa

procesuală a recurentei, întrucât restituirea materialului rulant s-a făcut convențional

de către părți.

4.6. Prima instanță nu

a stabilit în mod corect starea de fapt.

Instanța de fond urma

să verifice și să aprecieze dacă sunt îndeplinite condițiile cerute pentru admisibilitatea

rezilierii judiciare.

de intimata-reclamantă S.N.T.F.C. C.F.R. C. SA București.

Prin întâmpinare, intimata

a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5.1. Excepția inadmisibilității

acțiunii a fost respinsă în mod corect și motivat de către judecătorul fondului.

5.2. Excepția lipsei de

obiect a capătului de cerere privitor la obligația recurentei la predarea materialului

rulant este nefondată, deoarece acest capăt de cerere este accesoriu la cel ce se

referă la rezilierea contractului de închiriere.

5.3. Excepția lipsei de

intere este neîntemeiată,a vând în vedere că predarea materialului rulant la 4

septembrie 2009 reprezintă o îndeplinire voluntară a obligației asumate prin contract,

ca o consecință a rezilierii și nu ca efect al încetării contractului prin ajungerea

la termen.

5.4. Temeiul obligației

de restituire a cheltuielilor de judecată este art. 247 C. proc. civ., recurenta-pârâtă

aflându-se în culpă procesuală.

a ridicat din oficiu motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. „când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe”.

II. Considerentele Înaltei

Curți – instanță competentă să soluționeze recursul.

din perspectiva încălcării de către instanța de fond a competenței altei instanțe,

motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

1.1. Potrivit art. 2

alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 „sunt asimilate actelor administrate,

în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care

au ca obiect:

- punerea în valoare a

bunurilor proprietate publică;

- executarea lucrărilor

de interes public;

- achizițiile publice”.

1.2. Obiectul contractului

încheiat între părți este acela de închiriere a materialului rulant (locomotive,

vagoane, automotoare, vagoane W.), în conformitate cu prevederile art. 22 alin.

(1) din H.G. nr. 27/2004 pentru aprobarea condițiilor de închiriere de către reclamantă

a unor părți din infrastructura feroviară neinteroperabilă.

1.3. Conform prevederilor

art. 10 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 12/1998, forma în vigoare la data încheierii

contractului privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea S.N.C.F.R.,

reclamanta are posibilitatea să închirieze atât părți ale infrastructurii feroviare

neinteroperabile publice cât și proprietate privată.

Art. 11 alin. (1) din

O.U.G. nr. 12/1998 enumeră la pct. a)-f) componența infrastructurii feroviare publice.

Printre acestea nu sunt

enumerate materialele rulante, de unde rezultă că, potrivit alin. (3) constituie

proprietate privată a reclamantei.

1.4. Față de acestea,

rezultă că în speță, contractul de închiriere sus-menționat nu poate fi cenzurat

de instanța de contencios administrativ, deoarece bunul închiriat nu este bun proprietate

publică, ci proprietate privată.

Legea contenciosului administrativ

permite ca obiectul acțiunii să îl formeze un contract administrativ numai atunci

când acesta îndeplinește criteriile arătate la art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a

C. proc. civ. și anume ca bunul să aparțină proprietății publice.

1.5. Față de acestea,

se va constata că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea competenței

instanței comerciale, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3)

C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată, să se dispună admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea

cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Comercial Cluj.

1.6. Se constată, față

de soluția adoptată, că nu este necesar ca instanța de recurs să se pronunțe și

asupra celorlalte motive de recurs invocate de recurenta-pârâtă prin recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de SC V.T.S. SRL Cluj-Napoca împotriva Sentinței nr. 99 din 3 martie 2010 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Trimite cauza pentru competentă

soluționare la Tribunalul Comercial Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 mai 2011.