Decizia nr. 2908/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii. Hotărârea Tribunalului Cluj. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, reclamanta S.N.T.F.C. C.F.R. C. SA București a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC V.T.S. SRL Cluj-Napoca, rezilierea contractului de închiriere material rulant, obligarea pârâtei la predarea materialului rulant ce face obiectul contractului de închiriere, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, urmare Hotărârii Bursei Române de Mărfuri din 25 iulie 2006, pârâtei i-a fost adjudecată închirierea secției de circulație neinteroperabilă C. - H.-V., în conformitate cu prevederile H.G. nr. 27/2004 pentru aprobarea condițiilor de închiriere de către C.N.C.F. C.F.R. SA a unor părți din infrastructura feroviară neinteroperabilă precum și de gestionare a acestora și, în această situație sunt aplicabile prevederile art. 22 alin. (1) din Anexa nr. 1 din H.G nr. 27/2004. Astfel, potrivit prevederilor sus menționate, operatorii de transport feroviar care preiau, în condițiile legii, activitatea de transport feroviar public de călători pe secții de circulație aparținând infrastructurii feroviare neinteroperabile primesc, în condițiile legii, prin contract de închiriere de la S.N.T.F.C C.F.R. C. SA, parcul de material rulant necesar desfășurării activităților asumate pentru primii 3 ani de activitate și preiau personalul feroviar calificat de la C.N.C.F. C.F.R. SA și S.N.T.F.C. C.F.R. C. SA, necesar activității de transport feroviar public de călători. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Comercial Cluj, în raport de obiectul cauzei, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru nerespectarea dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, iar pe fond respingerea acțiunii, ca nefondată. Tribunalul Comercial Cluj, prin Sentința civilă nr. 1921 din 14 mai 2009, a admis excepția de necompetență materială și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în raport de obiectul contractului ce vizează închirierea unor părți din infrastructura feroviară destinată să asigure serviciul public de transport feroviar, deci bunuri de interes public și prestarea unor servicii publice, având astfel natură administrativă.

Hotărârea Curții de Apel Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 99 din 3 martie 2010, a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.N.T.F.C. C.F.R. C. SA București în contradictoriu cu pârâta SC V.T.S. SRL Cluj-Napoca și, în consecință, a reziliat contractul de închiriere material rulant, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 2.080 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Considerentele reținute de prima instanță în motivarea soluției sale Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat rezilierea contractului de închiriere material rulant și obligarea pârâtei la predarea materialului rulant ce face obiectul contractului de închiriere, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Ulterior și-a precizat cererea, arătând că datorită faptului că pârâta a utilizat locomotiva la remorcarea trenurilor de marfă în perioada februarie 2008 - ianuarie 2009 și nu în scopul asigurării serviciului public de transport feroviar de călători a încălcat obligațiile reglementate prin contractul de închiriere material rulant, a cerut să constate culpa pârâtei și, pe cale de consecință, să se dispună rezilierea contractului de închiriere a materialului rulant cu cheltuieli de judecată. Conform protocolului de predare din 04 septembrie 2009, prima instanță a reținut că materialul rulant (locomotiva) a fost predată reclamantei, din această perspectivă cererea privind obligarea pârâtei la predarea materialului rulant ce face obiectul contractului de închiriere a rămas fără obiect. În speță, contractul în litigiu nu a încetat prin împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, ci anterior acestui termen, ca urmare a conduitei culpabile a pârâtei, conduită sancționată cu rezilierea contractului. Așadar, prima instanță a apreciat că este încă posibilă formularea unei acțiuni în pretenții a reclamantei, referitoare la eventuale prejudicii cauzate locomotivei, ca urmare a încălcării destinației stabilite în contract pentru materialul rulant. Or, indiferent de soarta demersului judiciar, sau dacă va formula sau nu un asemenea demers, câtă vreme reclamanta are la dispoziție acest remediu judiciar, are și interes în a solicita rezilierea și a dovedi neexecitarea culpabilă a unor obligații contractuale asumate printr-un contract care în prezent a încetat. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că pârâta a utilizat locomotiva la remorcarea trenurilor de marfă în perioada februarie 2008 - ianuarie 2009 și nu în scopul asigurării serviciului public de transport feroviar de călători încălcând obligațiile reglementate prin contractul de închiriere material rulant (art. 1 care prevede destinația – asigurarea serviciului public de transport feroviar de călători). În acest sens sunt concluziile adresei a R.T.F.C. Cluj și a fișelor care dovedesc data și numărul de kilometri efectuați de locomotiva respectivă, în remorcarea trenurilor de marfă. De altfel, pârâta nu a contestat folosirea și în acest scop a locomotivei, motivația acesteia fiind purtarea unei corespondențe scrise și telefonice și încheierea actului adițional (care nu confirmă însă modificarea destinației folosirii locomotivei).

Recursul exercitat în cauză de pârâta SC V.T.S. SRL Cluj Napoca împotriva sentinței din 3 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 4.1. Prima instanță a soluționat în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii. Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamanta ar fi îndeplinit dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, în sensul că nu a urmat procedura concilierii directe în cazul litigiului care privește un contract administrativ. Corespondența purtată anterior introducerii acțiunii nu a avut ca scop concilierea. 4.2. Prima instanță nu a pus în discuția părților recalificarea excepției lipsei de obiect a capătului de cerere privitor la obligarea recurentei la predarea materialului rulant, de unde rezultă că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ. Înainte de închiderea dezbaterilor nu a fost pusă în discuția părților recalificarea excepției lipsei de obiect ca fiind o apărare de fond, încălcându-se principiul contradictorialității și dreptul la apărare. Mai mult, recalificarea este nelegală, deoarece predarea voluntară face ca fiind lipsită de interes susținerea pretenției de obligare la predare a materialului rulant. 4.3. Excepția lipsei de interes a fost soluționată greșit. Prima instanță a motivat că interesul reclamantei îl reprezintă posibilitatea teoretică de a formula în viitor acțiuni în pretenții pentru daune legate de folosirea materialului rulant în alte scopuri decât cel contractat. Raționamentul este greșit deoarece nu numai dacă se pronunță rezilierea contractului, reclamanta are dreptul să formuleze o acțiune în pretenții. 4.4. Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea art. 1021 C. civ., pentru greșita respingere a excepției lipsei de obiect. Prin soluția pronunțată, se înlătură caracterul judiciar al rezilierii, deoarece conform art. 1021 C. civ., rezilierea nu operează de drept. Instanța de fond a dispus rezilierea cu efecte pentru viitor, a unui contract ce la data rezilierii, atât faptic cât și juridic, nu mai producea efecte, încetând prin ajungerea sa la termen. 4.

Obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată este nemotivată. Nu s-a constatat culpa procesuală a recurentei, întrucât restituirea materialului rulant s-a făcut convențional de către părți. 4.

Prima instanță nu a stabilit în mod corect starea de fapt. Instanța de fond urma să verifice și să aprecieze dacă sunt îndeplinite condițiile cerute pentru admisibilitatea rezilierii judiciare. 5. Apărările formulate de intimata-reclamantă S.N.T.F.C. C.F.R. C. SA București. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 5.1. Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă în mod corect și motivat de către judecătorul fondului. 5.2. Excepția lipsei de obiect a capătului de cerere privitor la obligația recurentei la predarea materialului rulant este nefondată, deoarece acest capăt de cerere este accesoriu la cel ce se referă la rezilierea contractului de închiriere. 5.3. Excepția lipsei de intere este neîntemeiată,a vând în vedere că predarea materialului rulant la 4 septembrie 2009 reprezintă o îndeplinire voluntară a obligației asumate prin contract, ca o consecință a rezilierii și nu ca efect al încetării contractului prin ajungerea la termen. 5.4. Temeiul obligației de restituire a cheltuielilor de judecată este art. 247 C. proc. civ., recurenta-pârâtă aflându-se în culpă procesuală. 6. Instanța de recurs a ridicat din oficiu motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. „când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe”. II. Considerentele Înaltei Curți – instanță competentă să soluționeze recursul. 1. Recursul este fondat din perspectiva încălcării de către instanța de fond a competenței altei instanțe, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. 1.1. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 „sunt asimilate actelor administrate, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect: - punerea în valoare a bunurilor proprietate publică; - executarea lucrărilor de interes public; - achizițiile publice”. 1.2. Obiectul contractului încheiat între părți este acela de închiriere a materialului rulant (locomotive, vagoane, automotoare, vagoane W.), în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din H.G. nr. 27/2004 pentru aprobarea condițiilor de închiriere de către reclamantă a unor părți din infrastructura feroviară neinteroperabilă. 1.3. Conform prevederilor art. 10 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 12/1998, forma în vigoare la data încheierii contractului privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea S.N.C.F.R., reclamanta are posibilitatea să închirieze atât părți ale infrastructurii feroviare neinteroperabile publice cât și proprietate privată. Art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 12/1998 enumeră la pct. a)-f) componența infrastructurii feroviare publice. Printre acestea nu sunt enumerate materialele rulante, de unde rezultă că, potrivit alin. (3) constituie proprietate privată a reclamantei. 1.4. Față de acestea, rezultă că în speță, contractul de închiriere sus-menționat nu poate fi cenzurat de instanța de contencios administrativ, deoarece bunul închiriat nu este bun proprietate publică, ci proprietate privată. Legea contenciosului administrativ permite ca obiectul acțiunii să îl formeze un contract administrativ numai atunci când acesta îndeplinește criteriile arătate la art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. civ. și anume ca bunul să aparțină proprietății publice. 1.5. Față de acestea, se va constata că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea competenței instanței comerciale, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, să se dispună admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Comercial Cluj. 1.6. Se constată, față de soluția adoptată, că nu este necesar ca instanța de recurs să se pronunțe și asupra celorlalte motive de recurs invocate de recurenta-pârâtă prin recursul formulat.