ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3153/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, astfel cum a fost precizată la data de 2 octombrie 2017, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA - Sucursala Regională Căi Ferate Timișoara a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL să se dispună obligarea acesteia la plata următoarelor sume: 1.203.718,69 RON actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective, reprezentând daune interese compensatorii ca urmare a prejudiciului suferit prin rezilierea contractului dintre părți intervenită din culpa exclusivă a pârâtei, care nu și-a executat în totalitate obligațiile contractuale; dobânda legală de 34.408,10 RON aferentă sumei precizate la pct. 1, pentru intervalul cuprins între data la care reclamanta avea dreptul de a pretinde și încasa daunele interese și data introducerii prezentei cereri, 26 iulie 2017, precum și în continuare până la data plății efective;

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, solicitând declinarea competenței, în principal, către Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal, iar în subsidiar, către Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Analizând cu prioritate excepția invocată de pârâtă, tribunalul, prin Sentința nr. 185/C din 5 martie 2018, și-a declinat competența materială de soluționare a cererii formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara în contradictoriu cu pârâta Societatea A. SRL în favoarea Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Tribunalul a reținut că temeiul acțiunii de față îl constituie angajarea răspunderii contractuale a pârâtei, sens în care reclamanta a invocat și dispozițiile art. 1531 C. civ.

Cu privire la natura juridică a contractului încheiat de părți, Tribunalul a apreciat că acesta este unul administrativ iar nu civil, nu unul în care părțile să se afle pe poziție de egalitate juridică.

Contractul x/22.10.2008 cuprinde o parte reglementară, obligatorie, cu condiții prestabilite de lege pentru operatorul privat care se află astfel într-o poziție subordonată reclamantei, determinată chiar de obiectul închirierii. Așadar, contractul în discuție este un act supus unui regim de drept public, caracterizat prin preeminența interesului public, trebuind astfel reținute chiar dispozițiile art. 21 din H.G. nr. 27/2004, care prevăd expres posibilitatea reclamantei să închirieze secții de circulație ale infrastructurii feroviare neinteroperabile, în scopul realizării, în condițiile legii, a transportului feroviar de marfă și/sau a transportului feroviar public de călători.

În aceste condiții, Tribunalul a reținut că obiectul contractului de închiriere în litigiu se înscrie în dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și are ca obiect tocmai asigurarea prestării unui serviciu public, în condițiile în care reclamanta nu poate acționa pe infrastructura feroviară neinteroperabilă în calitate de operator de transport feroviar și nu se poate asocia în vederea efectuării unor asemenea servicii (art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 27/2004).

Instanța a mai luat în calcul faptul că reclamanta reprezintă la rândul ei o persoană de drept privat asimilată unei autorități publice centrale, conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, fiind autorizată prin lege să presteze servicii publice de interes național, conform art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și art. 6 din H.G. nr. 581/1998.

În ceea ce privește destinația veniturilor rezultate din contract, tribunalul a reținut că această împrejurare nu reprezintă un criteriu de determinare a competenței, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința nr. 118 din 6 septembrie 2018, Curtea de Apel Brașov a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, și în consecință a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara în contradictoriu cu pârâta A. SRL în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și a constatat ivit conflictul negativ de competență.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu soluționarea unei cereri de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara, având ca obiect obligarea la plata unor daune interese, rezultate prin nerespectarea unor clauze din Contractul de închiriere a secției de circulație B. din 22 octombrie 2010, de către pârâta Societatea A. SRL Brașov.

În ce privește stabilirea competenței de soluționare a cauzei, trebuie avute în vedere prevederile art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004 care definesc contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."

În cauză, părțile au semnat Contractul de închiriere nr. x/2010, în temeiul H.G. nr. 1409/2007 pentru aprobarea Condițiilor de închiriere de către Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. - SA a unor părți din infrastructura feroviară neinteroperabilă, precum și de gestionare a acestora, în calitate de persoane juridice de drept privat și nu de autorități publice.

În raport de cele constatate anterior, autoritatea publică este definită prin art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004: "autoritatea publică - orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public.", fapt ce întărește opinia Înaltei Curți, conform căreia calitatea părților din prezenta cauză, nu atrage competența de soluționare a litigiului de către o instanță de contencios administrativ și fiscal.

Contractul nr. x/2010 este un contract de închiriere, încheiat de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara în considerarea calității sale de persoană juridică de drept privat și nu de autoritate publică centrală. Totodată trebuie reținut că acest contract nu are ca obiect prestarea unui serviciu de interes public, pentru ca acesta să intre în categoria contractelor administrative, aspect ce ar fi implicat discuții cu privire la competența de soluționare a cauzei.

Astfel că, în vederea stabilirii competenței materiale, în speță, urmează a se face aplicarea prevederilor de drept comun în materia competenței și nu cele prevăzute de legea specială.

În raport de valoarea despăgubirilor solicitate de către reclamantă, tribunalul este competent să soluționeze litigiul în conformitate cu prevederile art. 95 C. proc. civ., republicat. Totodată având în vedere că litigiul izvorăște din nerespectarea unor clauze ale Contractului de închiriere nr. x/2010, încheiat între două societăți comerciale, Înalta Curte urmează a trimite cauza la o secție specializată în soluționarea litigiilor civile, în speță, competent fiind Tribunalul Brașov, secția civilă.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL în favoarea Tribunalului Brașov, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL