ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1972/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 28 septembrie 2006, sub nr. 32726/3/2006, pe rolul Tribunalul București - secția a IV-a civilă, reclamanții A.S.C. și S.A.L. au chemat în judecată pe pârâții E.M., E.A., D.D., C.A., P.M.C., V.G., Primăria Municipiului București și SC A. SA, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se constate că statul nu a avut niciodată un titlu valabil de proprietate asupra imobilului situat în București, str. Luca Stroici (fostă str. Robert de Flers), iar în urma comparării titlului de proprietate al reclamanților cu cel al pârâților, să se constate preferabilitatea celui dintâi și, pe cale de consecință, să fie obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat la adresa menționată mai sus, cu cheltuieli de judecată.

Motivându-și acțiunea, reclamanții au susținut că imobilul revendicat a fost proprietatea autorilor lor, A.E. și A.E., și a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, aci normativ care contravenea dispozițiilor art. 8, 10 și 11 din Constituție, art. 480 și art. 481 C. civ. și Declarației Universale a Drepturilor Omului. În ceea ce-i privește pe pârâți, s-a susținut de reclamanți că aceștia au dobândit prin cumpărare de la statul român, în baza Legii nr. 112/1995 apartamentele 5, 2, 6 și 8 din imobil, iar titlul lor de proprietate asupra imobilului este în mod evident preferabil actelor încheiate în favoarea pârâților de către un neproprietar.

La data de 1 noiembrie 2006, pârâta SC A. SA a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, susținând că nu a avut niciodată calitatea de proprietar a apartamentelor vândute chiriașilor în baza Legii nr. 112/1995, ci a fost un simplu administrator al acestora, iar actele de înstrăinare le-a încheiat în calitate de mandatar al vânzătoarei Primăria Municipiului București. Pe fondul cauzei, a susținut că imobilul a fost preluat de stat cu titlu, iar contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 în favoarea chiriașilor au fost încheiate cu bună-credință.

La data de 29 noiembrie 2006 s-a depus la dosar întâmpinare și de către pârâta P.M.C., prin care s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare formulată de reclamanți, întemeiată pe dispoziții dreptului comun, iar pe fond s-a invocat buna credință a părților la moment încheierii actului de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995. La 5 decembrie 2006 s-a depus întâmpinare de pârâții E.M.

și E.E., prin care s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, pentru aceleași motive cu cele invocate de pârâta P.M.C., excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, susținându-se că din probe administrate nu a rezultat dreptul de proprietate al autorilor reclamanți asupra imobilului revendicat, excepția inadmisibilității primului capăt cerere, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului București, susținându-se că statul român nu este reprezentat de Primăria Municipiului București, ci de Ministerul Finanțelor Publice, conform art. 25 din Decretul nr. 31/1954. Pe fondul acțiunii, și aceștia au invocat buna lor credință la momentul încheierii actului în baza Legii nr. 112/1995.

Pârâții E.M. și E.E. au formulat și cerere reconvențională prin care au solicitat obligarea reclamanților pârâți la restituirea cheltuieli necesare și utile, reprezentând sporul de valoare adus apartamentului situat în imobil, evaluat provizoriu la suma de 20.000 Ron; instituirea unui drept de retenție asupra apartamentului până la momentul plății acestui spor și obligarea reclamanților pârâți la plata cheltuielilor de judecată. În motivare, pârâții reclamanți au susținut, în esență, că în ipoteza admiterii acțiunii principale, reclamanții pârâți au obligația restituirii acestor cheltuieli, în caz contrar operând o îmbogățire fără justă cauză a patrimoniului acestora, în detrimentul patrimoniului lor.

Aceeași pârâți au formulat și cerere de chemare în garanție a Municipiului București prin Primarul General, Primăriei Municipiului București și SC A. SA, prin care au solicitat obligarea acestora la plata prețului reactualizat achitat de pârâții reclamanți în baza Legii nr. 112/1995, astfel cum va fi determinat printr-o expertiză contabilă și a dobânzilor legale, calculate până la data plății, cu cheltuieli de judecată. La data de 21 decembrie 2006, reclamanții pârâți au depus la dosar întâmpinare la cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți E., prin care s-a solicitat respingerea acesteia, având în vedere faptul că nu a fost specificat dacă îmbunătățirile sunt voluptorii sau necesare și utile conservării imobilului și nici dacă au existat avizele necesare pentru efectuarea acestora.

La data de 11 ianuarie 2007, SC A. SA a depus la dosar cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca în ipoteza în care se va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâții reclamanți E., să se țină seama de faptul că Ministerul Finanțelor Publice a încasat și utilizat prețul plătit de aceștia. La data de 9 februarie 2007, pârâții reclamanți E. și-au precizat cererea de chemare în garanție, învederând că înțeleg să se judece și cu Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă nr. 392 din 9 martie 2007, Tribunalul București - secția a IV-a civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca nefondată, a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria Municipiului București și SC A. SA, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții pârâți împotriva pârâților Primăria Municipiului București și SC A. SA, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepția lipsei capacității procesuale civile de folosință a pârâtelor D.D.

și C.A., a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții pârâți împotriva acestora, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de folosință, a disjuns judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții pârâți împotriva celorlalți pârâți (E.M., E.E., P.M.C., V.G.) și judecata cererii reconvenționale și a cererilor de chemare în garanție formulate împotriva Municipiului București prin Primarul General, Primăria Municipiului București, SC A. SA, Ministerul Finanțelor Publice, acordând termen în vederea judecării acestora la data de 6 aprilie 2007. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prevederile Legii speciale nr. 10/2001 nu sunt de natură să înlăture de la aplicare prevederile generale ale art. 480 - 481 C. civ., atâta timp cât dispozițiile Legii nr. 10/2001 au în vedere retrocedarea de către stat a imobilelor preluate abuziv, pe când prezenta acțiune în revendicare este îndreptată împotriva chiriașilor cumpărători.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor SC A. SA și Primăria Municipiului București, instanța de fond a reținut că este întemeiată, deoarece aceștia nu au calitatea de posesori ai imobilului revendicat prin acțiune. Reținând apoi că pârâtele D.D. și C.A. erau decedate la momentul introducerii acțiunii, tribunalul a apreciat că se impune respingerea acțiunii față de acestea, pentru lipsa de capacitate procesuală de folosință. În urma disjungerii dispusă prin această sentință de tribunal, s-a format pe rolul Tribunalului București - secția a IV-a civilă dosarul nr. 9791/3/2001 în care instanța urma să soluționeze acțiunea principală formulată de reclamanții pârâți împotriva pârâților reclamanți E.M.

și E.E. și pârâtelor P.M.C. și V.G., cerere reconvențională formulată de pârâții reclamanți E. și cererile de chemare în garanție. În cadrul acestui dosar nou format, s-a depus la data de 5 februarie cerere de intervenție în interes propriu de către pârâta P.M.C., prin care s-a arătat că prin actul intitulat „tranzacție" i-a fost transmisă de către reclamanții pârâți proprietatea asupra imobilului în litigiu faptul că înțelege să continue acțiunea promovată de vânzătorii ei împotriva pârâților E.M. și E.E. La termenul de judecată din 3 aprilie 2009, tribunalul, raportat la înscrisurile depuse la dosar, a apreciat că prin tranzacția din data de 5 iulie drepturile litigioase cu privire la apartamentul ce a rămas în discuție, respect apartamentul nr. 5, cumpărat de pârâții reclamanți E. și implicit calitate procesuală activă au fost transmise de la reclamanții pârâți A.S.C.

și S.A.L. la P.M.C., situație în raport de care aceasta urmează să figureze în proces în calitate de reclamantă pârâtă și nu de pârâtă. La același termen de judecată, pârâții reclamanți E. au învederat că înțeleg să exercite retractul litigios cu privire la apartamentul nr. 5 pe care l-au cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, având în vedere tranzacția depusă dosar și dispozițiile art. 1402 C. civ. Reclamanta pârâtă P.M.C. a depus la dos întâmpinare, prin care a invocat excepția de nulitate absolută a cererii depusă de pârâții reclamanți, intitulată „note scrise", susținând că nu întrunește cerințele art. 112 C. proc. civ., excepția tardivității formulă acestei cereri, susținându-se că, deși informă, aceasta are caracterul un cereri reconvenționale și excepția de inadmisibilitate.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2009, tribunalul a respins excepțiile privind nulitatea absolută și tardivitatea cererii formulată de pârâții reclamanți, constatând, totodată, că discuțiile cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea cererii de exercitare a retractului litigios sunt premature. La același termen de judecată, tribunalul a apreciat că pentru soluționarea cererii privind exercitarea retractului litigios formulată de pârâții reclamanți E. este necesară administrarea probei cu expertiză construcții, în vederea stabilirii valorii de circulație a apartamentului nr. 5, pentru care s-a exercitat retractul, prin raportare și la valoarea totală a imobilului reținută în tranzacție.

Prin sentința civilă nr. 1199 din 16 octombrie 2009, Tribunalul București - secția a IV-a civilă a admis cererea de exercitare a retractului litigios formulată de pârâții reclamanți E., a constatat finalizată procedura retractului litigios fiind achitat prețul cesiunii și accesoriile acestuia, a stins litigiul promovat de reclamanta pârâtă P.M.C. în contradictoriu cu pârâții reclamanți E.M. și E.E. și chemații în garanție Municipiul București prin Primarul General, Primăria Municipiului București, SC A. SA și Ministerul Finanțelor Publice, atât în ceea ce privește cererea principală, cât și în ceea ce privește cererea reconvențională și cererile de chemare în garanție, a obligat reclamanta pârâtă să plătească pârâților reclamanți suma de 1800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin actul intitulat „tranzacție", încheiat la data de 5 iulie 2007 între reclamanții inițiali A.S.C. și S.A.L. și pârâta P.C.M., cea din urmă a dobândit drepturile asupra întregului imobil din București, str. Logofăt Luca Stroici, sector 2, inclusiv drepturile foștilor proprietari solicitate în dosarul nr. 32726/3/2006 aflat pe rolul Tribunalului București - secția a IV-a civilă, precum și drepturile recunoscute prin dispoziția Primarului General nr. 7583 din 28 martie 2007. În continuare, a reținut că imobilul ce a făcut obiectul acestei tranzacții este compus din 7 apartamente, dintre care 5 au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, iar 2 au fost retrocedate în baza Legii nr. 10/2001, prin dispoziția nr. 1370/2003.

Urmare a pronunțării sentinței civile nr. 392 din 9 martie 2007 și a renunțării reclamanților la judecată în contradictoriu cu pârâtele V.G. și P.M.C., conform încheierii pronunțate în cauză în ședința publică din 7 martie 2008, calitate de pârâți reclamanți în proces s-a reținut că au păstrat doar cumpărătorii apartamentului nr. 5, respectiv pârâții reclamanți E. După înstrăinarea drepturilor reclamanților pârâți către P.M.C., pârâții reclamanți E. au înțeles să exercite retractul litigios, iar în urma efectuării raportului de expertiză, tribunalul a reținut că prețul cesiunii apartamentului nr. 5 este de 24.420 euro, aceasta fiind suma datorată de către pârâții reclamanți pentru stingerea procesului prin efectul retractului litigios.

Constatând că reclamanta pârâtă P.C.M. a fost notificată de pârâții reclamanți în vederea predării sumei de 24.420 euro, la sediul B.E.J. A.C. și D., la data de 6 octombrie 2009, dar nu s-a prezentat pentru ridicarea prețului retractului litigios, situație în care pârâți reclamanți au consemnat pe seama și la dispoziția acesteia suma menționată mai sus, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru stingerea procesului ca efect al exercitării retractului litigios. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamanta pârâta P.M., apel care nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege de care urmează a fi analizat de instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 292 alin. ultim C. proc.

civ., pe baza susținerilor și apărărilor făcute de aceasta în fata instanței de fond. Prin decizia civilă nr. 294/A din 06 mai 2010, Curtea de Apel București - secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă - pârâta P.M.C. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele. Prin sentința apelată instanța de fond a stins litigiul dintre părți, urmare a retractului litigios exercitat de intimații pârâți reclamanți E.M. și E.E., retract invocat de către aceștia la termenul de judecată din data de 03 aprilie 2009, când instanța a constatat că între reclamanți și apelantă intervenit vânzarea dreptului dedus judecății.

La instanța de fond apelanta a invocat nulitatea cererii scrise prin car pârâții E. au argumentat în fapt și în drept exercitarea retractului, intitulat „note scrise", tardivitatea formulării acesteia și inadmisibilitatea ei, iar cu ocazia dezbaterilor a criticat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză . În motivarea primei excepții a susținut că cererea scrisă prin care intimații E. au invocat retractul litigios nu întrunește cerințele articolului 112 C. proc. civ., situație în care sunt incidente dispozițiile articolului 133 C. proc. civ., privind nulitatea cererii. Articolul 133 C. proc. civ., invocat de apelantă sancționează cu nulitatea cererea care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, cu mențiunea că aceasta din urmă (semnătura) poate fi suplinită în tot cursul judecății.

Cererea prin care intimații E. au invocat și în scris retractul litigios intitulată impropriu „note scrise" (dosar fond), cuprinde nume părților, obiectul cererii și semnătura, situație în care, în mod corect instanța de fond a apreciat că se impune respingerea excepției nulității acesteia, raport de dispozițiile articolului 133 C. proc. civ. În motivarea excepției de tardivitate, apelanta a susținut că cerere scrisă formulată de pârâții E. prin care aceștia invocă retractul litigios are caracterul unei cereri reconvenționale și putea fi formulată legal doar până prima zi de înfățișare, în caz contrar impunându-se judecarea separată a acesteia, conform articolului 135 C. proc. civ. Reținând că cererea formulată de pârâți nu este o cerere reconvențională, prin care aceștia să tindă la valorificarea unor pretenții proprii în legătură cu cererea inițială formulată de reclamanți, instanța de fond a respins excepția de tardivitate ca neîntemeiată.

Soluția dispusă cu privire la această excepție este legală, fiind pronunțată în conformitate cu dispozițiile art. 1402 C. civ., care, reglementând retractul litigios, nu prevede un termen de decădere pentru exercitarea acestuia. Singura cerință impusă de legiuitor din acest punct de vedere este ca retractul să se exercite în fața instanței de judecată cu ocazia dezbaterii procesului sau pe cale extrajudiciară, printr-o notificare. Din actele dosarului instanței de fond rezultă că retractul litigios a fost invocat de pârâți verbal în fața instanței de fond la același termen de judecată la care s-a luat act de vânzarea drepturilor litigioase către apelantă și de subrogarea acesteia în drepturile reclamanților, situație în care excepția de tardivitate invocată de apelantă era în mod evident nefondată.

În susținerea excepției inadmisibilității cererii pârâților, apelanta a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru exercitarea retractului litigios, în sensul că: nu s-a înstrăinat o creanță ci un drept de proprietate succesorală; nu exista la data înstrăinării un alt proces care să vizeze fondul dreptului sau o contestație asupra dreptului, ci doar un proces în care instanța era chemată să compare titlurile de proprietate ale părților; nu există în cauză un creditor și un debitor, pentru a se pune problema aplicării dispozițiilor articolului 1402 C. civ. Și această susținere este nefondată, în raport de dispozițiile articolului 1402 - 1403 C. civ. care reglementează retractul și de înscrisurile existente la dosar.

Conform acestor dispoziții, pentru exercitarea retractului litigios se cer întrunite următoarele condiții: să existe un proces început, dar neterminat asupra fondului dreptului; cesiunea să fie făcută în schimbul unui preț; manifestarea voinței de a exercita retractul litigios trebuie să fie însoțită de faptul material al plății prețului real al cesiunii, cu dobânzile aferente din ziua plății și al cheltuielilor făcute de cesionar; retractul să fie exercitat înaintea instanței sau pe cale extrajudiciară, printr-o notificare. Dreptul litigios, supus unei contestații judiciare, poate forma obiectul cesiunii și implicit al retractului litigios indiferent că este un drept real sau de creanță, inclusiv dreptul de proprietate intelectuală sau drepturi succesorale.

Cazurile în care nu se aplică dispozițiile articolului 1402 C. civ. sunt strict și limitativ prevăzute de articolul 1404 C. civ. și exced speței de față. Din probele administrate în cauză a rezultat că prin înscrisul intitulat „Tranzacție" reclamanții inițiali A.S.C. și S.A.L. au înstrăinat pârâtei P.M.C. toate drepturile lor asupra imobilului situat în București, str. Logofăt Luca Stroici, sector 2, inclusiv drepturile solicitate în dosarul nr. 32726/3/2006 aflat pe rolul Tribunalul București - secția a IV a civilă. Deoarece înstrăinarea efectuată prin tranzacție includea și dreptul reclamanților inițiali asupra apartamentului nr. 5 din imobil, cumpărat de pârâți E. în baza Legii nr. 112/1995 și revendicat prin acțiune de la aceștia, pârâți E. au învederat instanței de fond la termenul de judecată din data de 03 aprilie 2009 că înțeleg să exercite, în condițiile articolului 1402 C. civ.

retractul litigios cu privire la acest apartament. La data invocării retractului în fața instanței se afla în curs de soluționare acțiunea prin care reclamanții revendicau de la pârât apartamentul nr. 5 din imobil, proces în cadrul căruia instanța, comparând drepturile de proprietate invocate de părți, urma să stabilească, care dintre acestea este preferabil și de ce. O astfel de preferabilitate nu putea fi stabiliți de instanță decât printr-o analiză amplă a drepturilor de proprietate invocate de părți, situație în care, în mod corect instanța de fond a apreciat că există un proces început asupra fondului dreptului înstrăinat de reclamanți.

Înstrăinarea dreptului litigios s-a făcut, conform tranzacției, în schimbul unui preț, iar în condițiile în care prețul convenit în tranzacție era pentru întregul imobil, în mod corect instanța de fond a apreciat că se impune, în vederea exercitării legale a retractului, efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească prețul înstrăinării apartamentului ocupat de pârâții E. La stabilirea acestui preț, expertul a ținut seama de suprafața utilă a apartamentelor, dar și de valoarea totală la care părțile au înțeles să tranzacționeze, iar în calculele făcute nu s-au strecurat erori astfel cum s-a sugerat de apelantă cu ocazia dezbaterilor la fond. Susținerile apelantei făcute în fața primei instanțe, în sensul că valoarea apartamentului în litigiu ar fi trebuit stabilită doar prin raportare la dispozițiile Legii nr. 258/1986 sunt neîntemeiate.

Legea indicată de apelantă nu există, iar în stabilirea valorii la care urma să se exercite retractul litigios nu se putea ține seama doar de criteriile legale de apreciere a unei astfel de valori, cum se sugerează de aceasta, ci și de valoarea totală la care părțile au înțeles să tranzacționeze asupra dreptului litigios. În consecință, apreciind că sentința instanței de fond este legală ș temeinică, Curtea a dispus, în baza articolului 296 C. proc. civ. respingerea apelului ca nefondat. Împotriva deciziei menționate mai sus a declarat recurs, în termen legal, reclamanta P.M.C., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 306 alin. (3) C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că a invocat excepția de nulitate a cererii formulată de intimați prin care au invocat retractul litigios întrucât această cerere reprezintă o cerere de sinestătătoare cu caracter reconvențional și care potrivit art. 112 C. proc.

civ. trebuie să întrunească cerințele de formă și fond impuse de acest text cererii principale. Cererea intitulată „Note scrise” nu întrunește aceste cerințe fiind lovită de nulitate absolută potrivit art. 133 C. proc. civ., întrucât nu cuprind numele, obiectul cererii valoarea lui și arătarea motivelor pe care se sprijină, ci reprezintă doar o ofertă pe care partea potrivnică a înțeles să o folosească pentru stingerea litigiului, respectiv prin invocarea retractul litigios urmărește să fie respinse pretențiile ce fac obiectul acțiunii introductive și realizarea propriilor interese, anume păstrarea posesiei imobilului. Este nelegală soluția instanței de apel în ce privește aplicarea retractului litigios prev. de art. 1402 C. civ.

în materia retrocedărilor, întrucât ne-am afla în situația ca proprietarii de drept să fie lezați în drepturile lor de proprietate în exercitarea dreptului de dispoziție asupra proprietății. Un cumpărător de bună credință cum este ea își pierde astfel dreptul de proprietate fără ca titlul său de proprietate să fie desființat prin justiție prin singurele mijloace prevăzute de lege-nulitatea absolută sau relativă, fie pe dreptul comun art. 966, 948, 961 C. civ. fie printr-o lege specială – art. 46 din Legea nr. 10/2001. Transmiterea dreptului de proprietate în condițiile art. 644-645 C. civ. are loc numai la voința expresă a vânzătorului și cumpărătorului pentru că numai în această modalitate se realizează consimțământul părților contractante prev. de art. 969 C. civ.

Retractul litigios este inadmisibil într-o astfel de acțiune în revendicare prin compararea titlurilor de proprietate. Pentru a putea discuta de aplicarea retractului litigios trebuie îndeplinite anumite cerințe. Trebuie să existe un drept de creanță între reclamanți și pârâți, întemeiat pe existența unui raport juridic stabilit anterior între părți. În cazul de față nu a existat niciodată un raport juridic, nici de creanță nici de altă natură pentru a se încadra în disp. art. 1402 C. civ. O altă cerință necesară este ca la data invocării retractului litigios să existe un alt proces care să vizeze fondul dreptului. Fondul dreptului înseamnă existența sau inexistența dreptului de proprietate, existența sau inexistența creanței.

În cauză nu există așa ceva pentru că acțiunea în revendicare prin compararea titlurilor nu are drept scop desființarea titlurilor de proprietate ci numai restituirea posesiei și deci condiția existenței unui proces privind fondul nu există. În condițiile în care între părți nu a existat un raport juridic, nu își are aplicațiunea această instituție juridică, fiind motivul pentru care în acest gen de litigii instituția retractului litigios este inadmisibilă. Intimații formulează întâmpinare solicitând respingerea recursului arătând că retractul litigios nu are caracterul unei cereri reconvenționale, iar în materia acțiunii în revendicare această instituție este aplicabilă, fiind îndeplinite cerințele prev. de art. 1402-1403 C. civ., situațiile exceptate fiind prevăzute expres de art. 1404 C. civ.

Anexează concluzii scrise. Recursul este nefondat. Excepția nulității cererii prin care intimații au invocat retractul litigios este nefondată pentru următoarele considerente. Retractul litigios, este o manifestare unilaterală de voință, prin care debitorul unui drept litigios care a fost transmis de către creditor unei alte persoane, printr-o cesiune de creanță cu titlu oneros poate să stingă litigiul și totodată obligația sa, oferind cesionarului-noul său creditor-suma cu care el a plătit efectiv cedentului creanța respectivă, împreună cu cheltuielile cumpărării și cu dobânzile aferente, de la data plății cesiunii. Legiuitorul recunoaște această facultate debitorului cedat, în scopul de a zădărnicii tentativa de speculă a cesionarului.

Retractul litigios comportă anumite condiții printre care:dreptul cedat să aibă caracter litigios,dreptul litigios să fi fost cedat cu titlu oneros, în schimbul unui preț, debitorul cedat să-și manifeste expres voința de a exercita retractul litigios fie printr-o declarație dată în fața instanței, fie printr-o notificare scrisă adresată cesionarului și poate avea ca obiect un drept de creanță sau un drept real (de proprietate ori de uzufruct). Rezultă așadar că această manifestare de voință a debitorului cedat, nu are caracterul unei cereri reconvenționale pentru ca potrivit disp. art. 119 C. proc. civ. să îndeplinească condițiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, a căror nerespectare, să fie sancționată cu nulitatea cererii potrivit art. 133 C. proc.

civ. Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel și implicit cea de fond au reținut că în speță sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1402 și 1403 C. civ., existând un proces început asupra fondului dreptului înstrăinat de reclamanți, înstrăinarea dreptului litigios s-a făcut, conform tranzacției, în schimbul unui preț și a existat o manifestare de voință de a exercita retractul litigios din partea debitorilor cedați, printr-o declarație dată în fața instanței. Art. 1404 C. civ. reglementează cazurile în care nu sunt aplicabile disp. art. 1402 C. civ. și are în vedere calitatea cesionarului:respectiv când cesiunea s-a făcut la un comoștenitor sau coproprietar al dreptului cedat, când s-a făcut la un creditor, spre plata creanței sale, când s-a făcut către posesorul fondului asupra căruia există, dreptul litigios.

Textul de lege nu exclude aplicarea acestor dispoziții în cazul în care obiectul dreptului litigios cesionat îl constituie dreptul de proprietate care este un drept real. Sunt argumentele pentru care Înalta Curte constatând că în cauză nu este incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul disp. art. 312 C. proc. civ. respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P.M.C. împotriva deciziei nr. 294/A din 6 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2011.