ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1972/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1972/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 28 septembrie 2006, sub nr. 32726/3/2006, pe rolul

Tribunalul București - secția a IV-a civilă, reclamanții A.S.C. și S.A.L. au

chemat în judecată pe pârâții E.M., E.A., D.D., C.A., P.M.C., V.G., Primăria

Municipiului București și SC A. SA, solicitând instanței pronunțarea unei

sentințe prin care să se constate că statul nu a avut niciodată un titlu

valabil de proprietate asupra imobilului situat în București, str. Luca Stroici

(fostă str. Robert de Flers), iar în urma comparării titlului de proprietate al

reclamanților cu cel al pârâților, să se constate preferabilitatea celui dintâi

și, pe cale de consecință, să fie obligați pârâții să lase reclamanților în

deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat la adresa menționată

mai sus, cu cheltuieli de judecată.

Motivându-și

acțiunea, reclamanții au susținut că imobilul revendicat a fost proprietatea

autorilor lor, A.E. și A.E., și a fost trecut în mod abuziv în proprietatea

statului în baza Decretului nr. 92/1950, aci normativ care contravenea

dispozițiilor art. 8, 10 și 11 din Constituție, art. 480 și art. 481 C. civ. și

Declarației Universale a Drepturilor Omului.

În ceea ce-i privește

pe pârâți, s-a susținut de reclamanți că aceștia au dobândit prin cumpărare de

la statul român, în baza Legii nr. 112/1995 apartamentele 5, 2, 6 și 8 din

imobil, iar titlul lor de proprietate asupra imobilului este în mod evident

preferabil actelor încheiate în favoarea pârâților de către un neproprietar.

La data de 1

noiembrie 2006, pârâta SC A. SA a depus la dosar întâmpinare, prin care a

invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, susținând că nu a avut

niciodată calitatea de proprietar a apartamentelor vândute chiriașilor în baza

Legii nr. 112/1995, ci a fost un simplu administrator al acestora, iar actele

de înstrăinare le-a încheiat în calitate de mandatar al vânzătoarei Primăria

Municipiului București.

Pe fondul cauzei, a

susținut că imobilul a fost preluat de stat cu titlu, iar contractele de

vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 în favoarea chiriașilor

au fost încheiate cu bună-credință.

La data de 29

noiembrie 2006 s-a depus la dosar întâmpinare și de către pârâta P.M.C., prin

care s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare formulată

de reclamanți, întemeiată pe dispoziții dreptului comun, iar pe fond s-a

invocat buna credință a părților la moment încheierii actului de

vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995.

La 5 decembrie 2006

s-a depus întâmpinare de pârâții E.M. și E.E., prin care s-a invocat excepția

inadmisibilității acțiunii, pentru aceleași motive cu cele invocate de pârâta P.M.C.,

excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, susținându-se că

din probe administrate nu a rezultat dreptul de proprietate al autorilor

reclamanți asupra imobilului revendicat, excepția inadmisibilității primului

capăt cerere, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și excepția lipsei calității

procesuale pasive a Primăriei Municipiului București, susținându-se că statul

român nu este reprezentat de Primăria Municipiului București, ci de Ministerul

Finanțelor Publice, conform art. 25 din Decretul nr. 31/1954.

Pe fondul acțiunii,

și aceștia au invocat buna lor credință la momentul încheierii actului în baza

Legii nr. 112/1995.

Pârâții E.M. și E.E.

au formulat și cerere reconvențională prin care au solicitat obligarea

reclamanților pârâți la restituirea cheltuieli necesare și utile, reprezentând

sporul de valoare adus apartamentului situat în imobil, evaluat provizoriu la

suma de 20.000 Ron; instituirea unui drept de retenție asupra apartamentului

până la momentul plății acestui spor și obligarea reclamanților pârâți la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivare, pârâții

reclamanți au susținut, în esență, că în ipoteza admiterii acțiunii principale,

reclamanții pârâți au obligația restituirii acestor cheltuieli, în caz contrar

operând o îmbogățire fără justă cauză a patrimoniului acestora, în detrimentul

patrimoniului lor.

Aceeași pârâți au

formulat și cerere de chemare în garanție a Municipiului București prin

Primarul General, Primăriei Municipiului București și SC A. SA, prin care au

solicitat obligarea acestora la plata prețului reactualizat achitat de pârâții

reclamanți în baza Legii nr. 112/1995, astfel cum va fi determinat printr-o

expertiză contabilă și a dobânzilor legale, calculate până la data plății, cu

cheltuieli de judecată.

La data de 21

decembrie 2006, reclamanții pârâți au depus la dosar întâmpinare la cererea

reconvențională formulată de pârâții reclamanți E., prin care s-a solicitat respingerea

acesteia, având în vedere faptul că nu a fost specificat dacă îmbunătățirile

sunt voluptorii sau necesare și utile conservării imobilului și nici dacă au

existat avizele necesare pentru efectuarea acestora.

La data de 11

ianuarie 2007, SC A. SA a depus la dosar cerere de chemare în garanție a

Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca în ipoteza în care se va admite

cererea de chemare în garanție formulată de pârâții reclamanți E., să se țină

seama de faptul că Ministerul Finanțelor Publice a încasat și utilizat prețul

plătit de aceștia.

La data de 9

februarie 2007, pârâții reclamanți E. și-au precizat cererea de chemare în

garanție, învederând că înțeleg să se judece și cu Ministerul Finanțelor

Publice.

Prin sentința civilă nr.

392 din 9 martie 2007, Tribunalul București - secția a IV-a civilă a respins

excepția inadmisibilității acțiunii, ca nefondată, a unit cu fondul excepția

lipsei calității procesuale active a reclamanților, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților Primăria Municipiului București și SC A.

SA, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții pârâți

împotriva pârâților Primăria Municipiului București și SC A. SA, ca fiind

introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis

excepția lipsei capacității procesuale civile de folosință a pârâtelor D.D. și C.A.,

a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții pârâți

împotriva acestora, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără capacitate

procesuală de folosință, a disjuns judecarea cererii de chemare în judecată

formulată de reclamanții pârâți împotriva celorlalți pârâți (E.M., E.E., P.M.C.,

V.G.) și judecata cererii reconvenționale și a cererilor de chemare în garanție

formulate împotriva Municipiului București prin Primarul General, Primăria

Municipiului București, SC A. SA, Ministerul Finanțelor Publice, acordând

termen în vederea judecării acestora la data de 6 aprilie 2007.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că prevederile Legii speciale nr. 10/2001 nu sunt

de natură să înlăture de la aplicare prevederile generale ale art. 480 - 481 C.

civ., atâta timp cât dispozițiile Legii nr. 10/2001 au în vedere retrocedarea

de către stat a imobilelor preluate abuziv, pe când prezenta acțiune în revendicare

este îndreptată împotriva chiriașilor cumpărători.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor SC A. SA și Primăria

Municipiului București, instanța de fond a reținut că este întemeiată, deoarece

aceștia nu au calitatea de posesori ai imobilului revendicat prin acțiune.

Reținând apoi că pârâtele

D.D. și C.A. erau decedate la momentul introducerii acțiunii, tribunalul a

apreciat că se impune respingerea acțiunii față de acestea, pentru lipsa de

capacitate procesuală de folosință.

În urma disjungerii

dispusă prin această sentință de tribunal, s-a format pe rolul Tribunalului

București - secția a IV-a civilă dosarul nr. 9791/3/2001 în care instanța urma

să soluționeze acțiunea principală formulată de reclamanții pârâți împotriva

pârâților reclamanți E.M. și E.E. și pârâtelor P.M.C. și V.G., cerere

reconvențională formulată de pârâții reclamanți E. și cererile de chemare în

garanție.

În cadrul acestui

dosar nou format, s-a depus la data de 5 februarie cerere de intervenție în interes

propriu de către pârâta P.M.C., prin care s-a arătat că prin actul intitulat

„tranzacție" i-a fost transmisă de către reclamanții pârâți proprietatea

asupra imobilului în litigiu faptul că înțelege să continue acțiunea promovată

de vânzătorii ei împotriva pârâților E.M. și E.E.

La termenul de

judecată din 3 aprilie 2009, tribunalul, raportat la înscrisurile depuse la

dosar, a apreciat că prin tranzacția din data de 5 iulie drepturile litigioase

cu privire la apartamentul ce a rămas în discuție, respect apartamentul nr. 5,

cumpărat de pârâții reclamanți E. și implicit calitate procesuală activă au

fost transmise de la reclamanții pârâți A.S.C. și S.A.L. la P.M.C., situație în

raport de care aceasta urmează să figureze în proces în calitate de reclamantă

pârâtă și nu de pârâtă.

La același termen de

judecată, pârâții reclamanți E. au învederat că înțeleg să exercite retractul

litigios cu privire la apartamentul nr. 5 pe care l-au cumpărat în baza Legii nr.

112/1995, având în vedere tranzacția depusă dosar și dispozițiile art. 1402 C.

civ.

Reclamanta pârâtă P.M.C.

a depus la dos întâmpinare, prin care a invocat excepția de nulitate absolută a

cererii depusă de pârâții reclamanți, intitulată „note scrise", susținând

că nu întrunește cerințele art. 112 C. proc. civ., excepția tardivității

formulă acestei cereri, susținându-se că, deși informă, aceasta are caracterul

un cereri reconvenționale și excepția de inadmisibilitate.

Prin încheierea

pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2009, tribunalul a respins excepțiile

privind nulitatea absolută și tardivitatea cererii formulată de pârâții

reclamanți, constatând, totodată, că discuțiile cu privire la admisibilitatea

sau inadmisibilitatea cererii de exercitare a retractului litigios sunt

premature.

La același termen de

judecată, tribunalul a apreciat că pentru soluționarea cererii privind

exercitarea retractului litigios formulată de pârâții reclamanți E. este

necesară administrarea probei cu expertiză construcții, în vederea stabilirii

valorii de circulație a apartamentului nr. 5, pentru care s-a exercitat

retractul, prin raportare și la valoarea totală a imobilului reținută în

tranzacție.

Prin sentința civilă nr.

1199 din 16 octombrie 2009, Tribunalul București - secția a IV-a civilă a admis

cererea de exercitare a retractului litigios formulată de pârâții reclamanți E.,

a constatat finalizată procedura retractului litigios fiind achitat prețul

cesiunii și accesoriile acestuia, a stins litigiul promovat de reclamanta

pârâtă P.M.C. în contradictoriu cu pârâții reclamanți E.M. și E.E. și chemații

în garanție Municipiul București prin Primarul General, Primăria Municipiului

București, SC A. SA și Ministerul Finanțelor Publice, atât în ceea ce privește

cererea principală, cât și în ceea ce privește cererea reconvențională și

cererile de chemare în garanție, a obligat reclamanta pârâtă să plătească

pârâților reclamanți suma de 1800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că prin actul intitulat „tranzacție",

încheiat la data de 5 iulie 2007 între reclamanții inițiali A.S.C. și S.A.L. și

pârâta P.C.M., cea din urmă a dobândit drepturile asupra întregului imobil din

București, str. Logofăt Luca Stroici, sector 2, inclusiv drepturile foștilor

proprietari solicitate în dosarul nr. 32726/3/2006 aflat pe rolul Tribunalului

București - secția a IV-a civilă, precum și drepturile recunoscute prin

dispoziția Primarului General nr. 7583 din 28 martie 2007.

În continuare, a

reținut că imobilul ce a făcut obiectul acestei tranzacții este compus din 7

apartamente, dintre care 5 au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, iar 2 au

fost retrocedate în baza Legii nr. 10/2001, prin dispoziția nr. 1370/2003.

Urmare a pronunțării

sentinței civile nr. 392 din 9 martie 2007 și a renunțării reclamanților la

judecată în contradictoriu cu pârâtele V.G. și P.M.C., conform încheierii

pronunțate în cauză în ședința publică din 7 martie 2008, calitate de pârâți

reclamanți în proces s-a reținut că au păstrat doar cumpărătorii apartamentului

nr. 5, respectiv pârâții reclamanți E.

După înstrăinarea

drepturilor reclamanților pârâți către P.M.C., pârâții reclamanți E. au înțeles

să exercite retractul litigios, iar în urma efectuării raportului de expertiză,

tribunalul a reținut că prețul cesiunii apartamentului nr. 5 este de 24.420 euro,

aceasta fiind suma datorată de către pârâții reclamanți pentru stingerea

procesului prin efectul retractului litigios.

Constatând că

reclamanta pârâtă P.C.M. a fost notificată de pârâții reclamanți în vederea

predării sumei de 24.420 euro, la sediul B.E.J. A.C. și D., la data de 6

octombrie 2009, dar nu s-a prezentat pentru ridicarea prețului retractului

litigios, situație în care pârâți reclamanți au consemnat pe seama și la

dispoziția acesteia suma menționată mai sus, tribunalul a apreciat că sunt

îndeplinite condițiile legale pentru stingerea procesului ca efect al

exercitării retractului litigios.

Împotriva sentinței

instanței de fond a declarat apel reclamanta pârâta P.M., apel care nu a fost

motivat în termenul prevăzut de lege de care urmează a fi analizat de instanță,

în conformitate cu dispozițiile art. 292 alin. ultim C. proc. civ., pe baza

susținerilor și apărărilor făcute de aceasta în fata instanței de fond.

Prin decizia civilă nr.

294/A din 06 mai 2010, Curtea de Apel București - secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

apelanta reclamantă - pârâta P.M.C.

Pentru a dispune

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele.

Prin sentința apelată

instanța de fond a stins litigiul dintre părți, urmare a retractului litigios

exercitat de intimații pârâți reclamanți E.M. și E.E., retract invocat de către

aceștia la termenul de judecată din data de 03 aprilie 2009, când instanța a

constatat că între reclamanți și apelantă intervenit vânzarea dreptului dedus

judecății.

La instanța de fond

apelanta a invocat nulitatea cererii scrise prin car pârâții E. au argumentat

în fapt și în drept exercitarea retractului, intitulat „note scrise",

tardivitatea formulării acesteia și inadmisibilitatea ei, iar cu ocazia

dezbaterilor a criticat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză .

În motivarea primei

excepții a susținut că cererea scrisă prin care intimații E. au invocat

retractul litigios nu întrunește cerințele articolului 112 C. proc. civ.,

situație în care sunt incidente dispozițiile articolului 133 C. proc. civ.,

privind nulitatea cererii.

Articolul 133 C.

proc. civ., invocat de apelantă sancționează cu nulitatea cererea care nu

cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, cu

mențiunea că aceasta din urmă (semnătura) poate fi suplinită în tot cursul

judecății.

Cererea prin care

intimații E. au invocat și în scris retractul litigios intitulată impropriu

„note scrise" (dosar fond), cuprinde nume părților, obiectul cererii și

semnătura, situație în care, în mod corect instanța de fond a apreciat că se

impune respingerea excepției nulității acesteia, raport de dispozițiile articolului

133 C. proc. civ.

În motivarea

excepției de tardivitate, apelanta a susținut că cerere scrisă formulată de

pârâții E. prin care aceștia invocă retractul litigios are caracterul unei

cereri reconvenționale și putea fi formulată legal doar până prima zi de

înfățișare, în caz contrar impunându-se judecarea separată a acesteia, conform

articolului 135 C. proc. civ.

Reținând că cererea

formulată de pârâți nu este o cerere reconvențională, prin care aceștia să

tindă la valorificarea unor pretenții proprii în legătură cu cererea inițială

formulată de reclamanți, instanța de fond a respins excepția de tardivitate ca

neîntemeiată.

Soluția dispusă cu

privire la această excepție este legală, fiind pronunțată în conformitate cu

dispozițiile art. 1402 C. civ., care, reglementând retractul litigios, nu

prevede un termen de decădere pentru exercitarea acestuia.

Singura cerință

impusă de legiuitor din acest punct de vedere este ca retractul să se exercite

în fața instanței de judecată cu ocazia dezbaterii procesului sau pe cale

extrajudiciară, printr-o notificare.

Din actele dosarului

instanței de fond rezultă că retractul litigios a fost invocat de pârâți verbal

în fața instanței de fond la același termen de judecată la care s-a luat act de

vânzarea drepturilor litigioase către apelantă și de subrogarea acesteia în

drepturile reclamanților, situație în care excepția de tardivitate invocată de

apelantă era în mod evident nefondată.

În susținerea

excepției inadmisibilității cererii pârâților, apelanta a susținut că nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru exercitarea retractului

litigios, în sensul că: nu s-a înstrăinat o creanță ci un drept de proprietate

succesorală; nu exista la data înstrăinării un alt proces care să vizeze fondul

dreptului sau o contestație asupra dreptului, ci doar un proces în care

instanța era chemată să compare titlurile de proprietate ale părților; nu

există în cauză un creditor și un debitor, pentru a se pune problema aplicării

dispozițiilor articolului 1402 C. civ.

Și această susținere

este nefondată, în raport de dispozițiile articolului 1402 - 1403 C. civ. care

reglementează retractul și de înscrisurile existente la dosar.

Conform acestor

dispoziții, pentru exercitarea retractului litigios se cer întrunite

următoarele condiții: să existe un proces început, dar neterminat asupra

fondului dreptului; cesiunea să fie făcută în schimbul unui preț; manifestarea

voinței de a exercita retractul litigios trebuie să fie însoțită de faptul

material al plății prețului real al cesiunii, cu dobânzile aferente din ziua

plății și al cheltuielilor făcute de cesionar; retractul să fie exercitat

înaintea instanței sau pe cale extrajudiciară, printr-o notificare.

Dreptul litigios,

supus unei contestații judiciare, poate forma obiectul cesiunii și implicit al

retractului litigios indiferent că este un drept real sau de creanță, inclusiv

dreptul de proprietate intelectuală sau drepturi succesorale.

Cazurile în care nu

se aplică dispozițiile articolului 1402 C. civ. sunt strict și limitativ

prevăzute de articolul 1404 C. civ. și exced speței de față.

Din probele

administrate în cauză a rezultat că prin înscrisul intitulat „Tranzacție"

reclamanții inițiali A.S.C. și S.A.L. au înstrăinat pârâtei P.M.C. toate

drepturile lor asupra imobilului situat în București, str. Logofăt Luca

Stroici, sector 2, inclusiv drepturile solicitate în dosarul nr. 32726/3/2006

aflat pe rolul Tribunalul București - secția a IV a civilă.

Deoarece înstrăinarea

efectuată prin tranzacție includea și dreptul reclamanților inițiali asupra apartamentului

nr. 5 din imobil, cumpărat de pârâți E. în baza Legii nr. 112/1995 și

revendicat prin acțiune de la aceștia, pârâți E. au învederat instanței de fond

la termenul de judecată din data de 03 aprilie 2009 că înțeleg să exercite, în

condițiile articolului 1402 C. civ. retractul litigios cu privire la acest

apartament.

La data invocării

retractului în fața instanței se afla în curs de soluționare acțiunea prin care

reclamanții revendicau de la pârât apartamentul nr. 5 din imobil, proces în

cadrul căruia instanța, comparând drepturile de proprietate invocate de părți,

urma să stabilească, care dintre acestea este preferabil și de ce. O astfel de

preferabilitate nu putea fi stabiliți de instanță decât printr-o analiză amplă

a drepturilor de proprietate invocate de părți, situație în care, în mod corect

instanța de fond a apreciat că există un proces început asupra fondului

dreptului înstrăinat de reclamanți.

Înstrăinarea

dreptului litigios s-a făcut, conform tranzacției, în schimbul unui preț, iar

în condițiile în care prețul convenit în tranzacție era pentru întregul imobil,

în mod corect instanța de fond a apreciat că se impune, în vederea exercitării

legale a retractului, efectuarea unei expertize de specialitate care să

stabilească prețul înstrăinării apartamentului ocupat de pârâții E.

La stabilirea acestui

preț, expertul a ținut seama de suprafața utilă a apartamentelor, dar și de

valoarea totală la care părțile au înțeles să tranzacționeze, iar în calculele

făcute nu s-au strecurat erori astfel cum s-a sugerat de apelantă cu ocazia

dezbaterilor la fond.

Susținerile apelantei

făcute în fața primei instanțe, în sensul că valoarea apartamentului în litigiu

ar fi trebuit stabilită doar prin raportare la dispozițiile Legii nr. 258/1986

sunt neîntemeiate.

Legea indicată de

apelantă nu există, iar în stabilirea valorii la care urma să se exercite

retractul litigios nu se putea ține seama doar de criteriile legale de

apreciere a unei astfel de valori, cum se sugerează de aceasta, ci și de

valoarea totală la care părțile au înțeles să tranzacționeze asupra dreptului

litigios.

În consecință,

apreciind că sentința instanței de fond este legală ș temeinică, Curtea a

dispus, în baza articolului 296 C. proc. civ. respingerea apelului ca nefondat.

Împotriva deciziei

menționate mai sus a declarat recurs, în termen legal, reclamanta P.M.C.,

criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art.

306 alin. (3) C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenta arată că a invocat excepția de nulitate a

cererii formulată de intimați prin care au invocat retractul litigios întrucât

această cerere reprezintă o cerere de sinestătătoare cu caracter reconvențional

și care potrivit art. 112 C. proc. civ. trebuie să întrunească cerințele de

formă și fond impuse de acest text cererii principale.

Cererea intitulată

„Note scrise” nu întrunește aceste cerințe fiind lovită de nulitate absolută

potrivit art. 133 C. proc. civ., întrucât nu cuprind numele, obiectul cererii

valoarea lui și arătarea motivelor pe care se sprijină, ci reprezintă doar o

ofertă pe care partea potrivnică a înțeles să o folosească pentru stingerea

litigiului, respectiv prin invocarea retractul litigios urmărește să fie

respinse pretențiile ce fac obiectul acțiunii introductive și realizarea

propriilor interese, anume păstrarea posesiei imobilului.

Este nelegală soluția

instanței de apel în ce privește aplicarea retractului litigios prev. de art. 1402

C. civ. în materia retrocedărilor, întrucât ne-am afla în situația ca

proprietarii de drept să fie lezați în drepturile lor de proprietate în

exercitarea dreptului de dispoziție asupra proprietății.

Un cumpărător de bună

credință cum este ea își pierde astfel dreptul de proprietate fără ca titlul

său de proprietate să fie desființat prin justiție prin singurele mijloace

prevăzute de lege-nulitatea absolută sau relativă, fie pe dreptul comun art. 966,

948, 961 C. civ. fie printr-o lege specială – art. 46 din Legea nr. 10/2001.

Transmiterea

dreptului de proprietate în condițiile art. 644-645 C. civ. are loc numai la

voința expresă a vânzătorului și cumpărătorului pentru că numai în această

modalitate se realizează consimțământul părților contractante prev. de art. 969

C. civ.

Retractul litigios

este inadmisibil într-o astfel de acțiune în revendicare prin compararea

titlurilor de proprietate.

Pentru a putea

discuta de aplicarea retractului litigios trebuie îndeplinite anumite cerințe.

Trebuie să existe un

drept de creanță între reclamanți și pârâți, întemeiat pe existența unui raport

juridic stabilit anterior între părți. În cazul de față nu a existat niciodată

un raport juridic, nici de creanță nici de altă natură pentru a se încadra în

disp. art. 1402 C. civ.

O altă cerință

necesară este ca la data invocării retractului litigios să existe un alt proces

care să vizeze fondul dreptului.

Fondul dreptului

înseamnă existența sau inexistența dreptului de proprietate, existența sau

inexistența creanței.

În cauză nu există

așa ceva pentru că acțiunea în revendicare prin compararea titlurilor nu are

drept scop desființarea titlurilor de proprietate ci numai restituirea posesiei

și deci condiția existenței unui proces privind fondul nu există.

În condițiile în care

între părți nu a existat un raport juridic, nu își are aplicațiunea această

instituție juridică, fiind motivul pentru care în acest gen de litigii

instituția retractului litigios este inadmisibilă.

Intimații formulează

întâmpinare solicitând respingerea recursului arătând că retractul litigios nu

are caracterul unei cereri reconvenționale, iar în materia acțiunii în

revendicare această instituție este aplicabilă, fiind îndeplinite cerințele

prev. de art. 1402-1403 C. civ., situațiile exceptate fiind prevăzute expres de

art. 1404 C. civ. Anexează concluzii scrise.

Recursul este

nefondat.

Excepția nulității

cererii prin care intimații au invocat retractul litigios este nefondată pentru

următoarele considerente.

Retractul litigios,

este o manifestare unilaterală de voință, prin care debitorul unui drept

litigios care a fost transmis de către creditor unei alte persoane, printr-o

cesiune de creanță cu titlu oneros poate să stingă litigiul și totodată

obligația sa, oferind cesionarului-noul său creditor-suma cu care el a plătit

efectiv cedentului creanța respectivă, împreună cu cheltuielile cumpărării și

cu dobânzile aferente, de la data plății cesiunii.

Legiuitorul

recunoaște această facultate debitorului cedat, în scopul de a zădărnicii

tentativa de speculă a cesionarului.

Retractul litigios

comportă anumite condiții printre care:dreptul cedat să aibă caracter

litigios,dreptul litigios să fi fost cedat cu titlu oneros, în schimbul unui

preț, debitorul cedat să-și manifeste expres voința de a exercita retractul

litigios fie printr-o declarație dată în fața instanței, fie printr-o

notificare scrisă adresată cesionarului și poate avea ca obiect un drept de

creanță sau un drept real (de proprietate ori de uzufruct).

Rezultă așadar că

această manifestare de voință a debitorului cedat, nu are caracterul unei

cereri reconvenționale pentru ca potrivit disp. art. 119 C. proc. civ. să îndeplinească

condițiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, a căror

nerespectare, să fie sancționată cu nulitatea cererii potrivit art. 133 C. proc.

civ.

Pe fondul cauzei,

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel și implicit cea de fond

au reținut că în speță sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1402 și 1403

C. civ., existând un proces început asupra fondului dreptului înstrăinat de

reclamanți, înstrăinarea dreptului litigios s-a făcut, conform tranzacției, în

schimbul unui preț și a existat o manifestare de voință de a exercita retractul

litigios din partea debitorilor cedați, printr-o declarație dată în fața

instanței.

Art. 1404 C. civ.

reglementează cazurile în care nu sunt aplicabile disp. art. 1402 C. civ. și

are în vedere calitatea cesionarului:respectiv când cesiunea s-a făcut la un

comoștenitor sau coproprietar al dreptului cedat, când s-a făcut la un

creditor, spre plata creanței sale, când s-a făcut către posesorul fondului

asupra căruia există, dreptul litigios.

Textul de lege nu

exclude aplicarea acestor dispoziții în cazul în care obiectul dreptului

litigios cesionat îl constituie dreptul de proprietate care este un drept real.

Sunt argumentele

pentru care Înalta Curte constatând că în cauză nu este incident motivul de

recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul disp. art. 312 C. proc.

civ. respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta P.M.C. împotriva deciziei nr. 294/A

din 6 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2011.