ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 730/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 72 de la

17 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI

a comercială, s-au respins excepția

inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei de interes,

excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție și acțiunea formulată

de reclamanții U.D. și U.V. în contradictoriu cu pârâtele SC T. & P. S.C.S.

prin lichidator judiciar și AUTORITATEA PENTRU

VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, precum și cererea de

chemare

în garanție a SC R.F.B. SA.

In motivare, cu privire la excepția de

neîndeplinire a procedurii prealabile prevăzute de art. 46 alin. (1) O.U.G. nr.

51/1998, sancționată cu inadmisibilitatea, instanța de fond a dispus

respingerea acesteia, apreciind raportat la art. 109 alin. (2) C. proc. civ.,

că, prin dispozițiile invocate, legiuitorul a instituit o norma derogatorie de

la obligația comunicării cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor

doveditoare prin intermediul instanței conform art. 85 si art. 86 C. proc. civ.

Referitor la excepțiile invocate de

către chemata in garanție R.F.B. SA prin întâmpinare, Curtea de Apel urmează a

le respinge, apreciind că interesul în formularea cererii rezidă în

valorificarea unui pretins drept de proprietate

asupra imobilului ipotecat

prin contractul

174 din 10 ianuarie 1995, a cărei nulitate se invocă; excepția

inadmisibilității

acțiunii ca urmare a faptului că acesta nu a fost îndreptată și împotriva

R.F.B. SA nu poate fi primită, întrucât, în mod corect, în considerarea

contractului de cesiune de creanță nr. 720032 din 02 decembrie 1999,

reclamanții și-au îndreptat acțiunea împotriva succesorului în drepturi

A.V.A.S.

In ceea ce

privește excepția inadmisibilității cererii de chemare in

garanție, Curtea de Apel reține

incidența dispozițiilor art. 60 C. proc. civ., potrivit cărora partea chemată

în judecată poate să cheme în garanție o altă persoana împotriva căreia s-ar

putea îndrepta, în cazul in care ar

cădea

în pretenții, A.V.A.S., în calitate de succesor în drepturi în temeiul

contractului

de cesiune de creanță sus amintit, preluând cu titlul de garanție și imobilul

asupra căruia s-a instituit ipoteca prin contractul atacat prin prezenta

acțiune.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că

drepturile reale imobiliare, pentru a fi opozabile, sunt supuse înscrierii în

registrele de publicitate imobiliară, transferul instantaneu al dreptului de

proprietate, prin simplul efect al contractului, fiind îndepărtat în profitul

anteriorității publicității imobiliare; reclamanții nu au probat transcrierea

dreptului lor de proprietate, dobândit în temeiul pretinsului contract nr. 4741

din 19 iunie 1995, în registrul de inscripțiuni și transcripțiuni, pentru a

putea opune valabil dreptul lor terțului, respectiv Băncii Agricole SA, în

favoarea căruia s-a instituit garanția imobiliară.

De altfel, constituirea unui drept

real asupra bunului altuia este asimilată erorii asupra persoanei, asupra

calității esențiale de titular al dreptului de proprietate, care nu se

sancționează cu nulitatea absolută, invocata prin cererea de chemare în

judecată, ci cu nulitatea relativă.

Menționarea contractului de ipotecă

nr. 178 din 10 ianuarie 1995 în cuprinsul contractului de credit nr. 74 din 12

iulie 1995, câtă vreme formalitățile de publicitate în vederea constituirii

valabile a garanției imobiliare nu au fost îndeplinite și în temeiul noului

contract de împrumut, nu sunt de natură a atrage nulitatea contractului de

ipotecă nr. 178 din 10 ianuarie 1995 așa cum acesta a fost inițial încheiat.

Împotriva acestei

sentințe, reclamanții U.D. și U.V.

au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate

și admiterea acțiunii, invocând fără a indica vreun motiv de nelegalitate.

In argumentarea motivelor de recurs,

se arată că determinarea reclamanților la perfectarea actului reprezintă rodul

manoperelor dolosive practicate de către reprezentanții băncii împrumutătoare,

debitor și notar, iar, prin decizia nr. 80 de la

21 ianuarie 2002 pronunțată

de Curtea de Apel Iași, s-a confirmat

calitatea de proprietari asupra imobilului.

Cu privire la excepția lipsei

capacității de exercițiu, Înalta Curte constată că, prin sentința comercială

nr. 567/S din 19 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Iași, secția comercial

faliment, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței SC T. & P. S.C.S. și

radierea acesteia din evidențele registrului comerțului. întrucât capacitatea

de exercițiu nu poate supraviețui capacității de folosință, se constată că

sfârșitul capacității de exercițiu a persoanei juridice este marcat de momentul

încetării capacității de folosință, acesta reprezentând momentul încetării

persoanei juridice înseși. In aceste condiții, Înalta

Curte va admite excepția lipsei capacității de exercițiu a SC T. &

P. S.C.S.

Pașcani prin lichidator judiciar C.E.L.

IPURL și va respinge recursul ca fiind

declarat împotriva unei

persoane fără capacitate de exercițiu.

Pe fondul recursului, analizând

motivele invocate, Înalta Curte

constată că

acesta este nefondat pentru următoarele considerente :

Constituirea garanției de către SC T.

& P. S.C.S. prin încheierea contractului de ipotecă nr. 178 din 10 ianuarie

1995 s-a făcut în mod valabil pentru creditul contractat în ianuarie 1995.

Faptul

că, ulterior, părțile au înțeles să

garanteze cu aceeași ipotecă și cel de-al

doilea împrumut, contractat în

12 iulie 1995, se datorează culpei reclamanților, deoarece îndeplinirea

formelor de publicitate era în

sarcina

acestora, iar sancțiunea neîndepliniri formelor de publicitate este

inopozabilitatea

față de terți.

Dreptul de proprietate al

reclamanților se impunea a fi valorificat pe alte căi, aceștia având deschisă

calea contestației la executare în condițiile art. 401 alin. (2) și (3) C.

proc. civ., iar, pentru a putea

opune

valabil dreptul lor de proprietate terților, recurenții - reclamanți

trebuiau

să probeze transcrierea dreptului lor de proprietate dobândit în

temeiul contractului nr. 7441 din 19 iunie 1995,

în registrul de transcripțiuni și

inscripțiuni la data încheierii

contractului de credit ( 12 iulie 1995 ), acest lucru realizându-se de abia la

data de 28 mai 2002.

Cu privire la motivele de nulitate

invocate, Înalta Curte reține că acestea trebuie să vizeze vicii ale

contractului de ipotecă existente la momentul încheierii acestuia. Or, din

recursul reclamanților, nu se desprind aspecte care să evidențieze vicii

existente la momentul încheierii contractului de ipotecă, ci numai

neîndeplinirea unor formalități ulterioare încheierii lui, cu atât mai mult cu

cât la momentul încheierii contractului de garanție imobiliară (10 ianuarie

1995), contractul de vânzare-cumpărare era perfect valabil (acesta fiind

desființat la data de 30 octombrie 1998).

Consecința juridică a faptului că

împrumutul realizat prin contractul de credit nr. 74/1995 a fost garantat cu un

contract de ipotecă a cărui existență încetase este aceea că împrumutul acordat

rămâne

negarantat, acest aspect

neinfluențând, însă, valabilitatea contractului de

ipotecă, garanția

fiind o chestiune de oportunitate pentru creditor.

Față de considerentele expuse, în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de

reclamanții U.D. și U.V. împotriva sentinței nr. 72 de la 17 mai 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei capacității de

exercițiu a SC T. & P. S.C.S. Pașcani prin lichidator judiciar C.E.L.

IPURL Iași și respinge recursul ca fiind

declarat

împotriva unei persoane tară capacitate de exercițiu. Respinge recursul

declarat de reclamanții U.D. și U.V. față de pârâta Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului și

intimata

- chemată în garanție SC R.F.B. SA București

împotriva sentinței nr. 72

de la 17 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, ca nefondat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

17 februarie 2011.