ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 730/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 72 de la 17 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI a comercială, s-au respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei de interes, excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție și acțiunea formulată de reclamanții U.D. și U.V. în contradictoriu cu pârâtele SC T. & P. S.C.S. prin lichidator judiciar și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, precum și cererea de chemare în garanție a SC R.F.B. SA. In motivare, cu privire la excepția de neîndeplinire a procedurii prealabile prevăzute de art. 46 alin. (1) O.U.G.

nr. 51/1998, sancționată cu inadmisibilitatea, instanța de fond a dispus respingerea acesteia, apreciind raportat la art. 109 alin. (2) C. proc. civ., că, prin dispozițiile invocate, legiuitorul a instituit o norma derogatorie de la obligația comunicării cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor doveditoare prin intermediul instanței conform art. 85 si art. 86 C. proc. civ. Referitor la excepțiile invocate de către chemata in garanție R.F.B. SA prin întâmpinare, Curtea de Apel urmează a le respinge, apreciind că interesul în formularea cererii rezidă în valorificarea unui pretins drept de proprietate asupra imobilului ipotecat prin contractul 174 din 10 ianuarie 1995, a cărei nulitate se invocă; excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a faptului că acesta nu a fost îndreptată și împotriva R.F.B.

SA nu poate fi primită, întrucât, în mod corect, în considerarea contractului de cesiune de creanță nr. 720032 din 02 decembrie 1999, reclamanții și-au îndreptat acțiunea împotriva succesorului în drepturi A.V.A.S. In ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare in garanție, Curtea de Apel reține incidența dispozițiilor art. 60 C. proc. civ., potrivit cărora partea chemată în judecată poate să cheme în garanție o altă persoana împotriva căreia s-ar putea îndrepta, în cazul in care ar cădea în pretenții, A.V.A.S., în calitate de succesor în drepturi în temeiul contractului de cesiune de creanță sus amintit, preluând cu titlul de garanție și imobilul asupra căruia s-a instituit ipoteca prin contractul atacat prin prezenta acțiune.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că drepturile reale imobiliare, pentru a fi opozabile, sunt supuse înscrierii în registrele de publicitate imobiliară, transferul instantaneu al dreptului de proprietate, prin simplul efect al contractului, fiind îndepărtat în profitul anteriorității publicității imobiliare; reclamanții nu au probat transcrierea dreptului lor de proprietate, dobândit în temeiul pretinsului contract nr. 4741 din 19 iunie 1995, în registrul de inscripțiuni și transcripțiuni, pentru a putea opune valabil dreptul lor terțului, respectiv Băncii Agricole SA, în favoarea căruia s-a instituit garanția imobiliară. De altfel, constituirea unui drept real asupra bunului altuia este asimilată erorii asupra persoanei, asupra calității esențiale de titular al dreptului de proprietate, care nu se sancționează cu nulitatea absolută, invocata prin cererea de chemare în judecată, ci cu nulitatea relativă.

Menționarea contractului de ipotecă nr. 178 din 10 ianuarie 1995 în cuprinsul contractului de credit nr. 74 din 12 iulie 1995, câtă vreme formalitățile de publicitate în vederea constituirii valabile a garanției imobiliare nu au fost îndeplinite și în temeiul noului contract de împrumut, nu sunt de natură a atrage nulitatea contractului de ipotecă nr. 178 din 10 ianuarie 1995 așa cum acesta a fost inițial încheiat. Împotriva acestei sentințe, reclamanții U.D. și U.V. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și admiterea acțiunii, invocând fără a indica vreun motiv de nelegalitate. In argumentarea motivelor de recurs, se arată că determinarea reclamanților la perfectarea actului reprezintă rodul manoperelor dolosive practicate de către reprezentanții băncii împrumutătoare, debitor și notar, iar, prin decizia nr. 80 de la 21 ianuarie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Iași, s-a confirmat calitatea de proprietari asupra imobilului.

Cu privire la excepția lipsei capacității de exercițiu, Înalta Curte constată că, prin sentința comercială nr. 567/S din 19 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Iași, secția comercial faliment, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței SC T. & P. S.C.S. și radierea acesteia din evidențele registrului comerțului. întrucât capacitatea de exercițiu nu poate supraviețui capacității de folosință, se constată că sfârșitul capacității de exercițiu a persoanei juridice este marcat de momentul încetării capacității de folosință, acesta reprezentând momentul încetării persoanei juridice înseși. In aceste condiții, Înalta Curte va admite excepția lipsei capacității de exercițiu a SC T. & P. S.C.S. Pașcani prin lichidator judiciar C.E.L.

IPURL și va respinge recursul ca fiind declarat împotriva unei persoane fără capacitate de exercițiu. Pe fondul recursului, analizând motivele invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente : Constituirea garanției de către SC T. & P. S.C.S. prin încheierea contractului de ipotecă nr. 178 din 10 ianuarie 1995 s-a făcut în mod valabil pentru creditul contractat în ianuarie 1995. Faptul că, ulterior, părțile au înțeles să garanteze cu aceeași ipotecă și cel de-al doilea împrumut, contractat în 12 iulie 1995, se datorează culpei reclamanților, deoarece îndeplinirea formelor de publicitate era în sarcina acestora, iar sancțiunea neîndepliniri formelor de publicitate este inopozabilitatea față de terți.

Dreptul de proprietate al reclamanților se impunea a fi valorificat pe alte căi, aceștia având deschisă calea contestației la executare în condițiile art. 401 alin. (2) și (3) C. proc. civ., iar, pentru a putea opune valabil dreptul lor de proprietate terților, recurenții - reclamanți trebuiau să probeze transcrierea dreptului lor de proprietate dobândit în temeiul contractului nr. 7441 din 19 iunie 1995, în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni la data încheierii contractului de credit ( 12 iulie 1995 ), acest lucru realizându-se de abia la data de 28 mai 2002. Cu privire la motivele de nulitate invocate, Înalta Curte reține că acestea trebuie să vizeze vicii ale contractului de ipotecă existente la momentul încheierii acestuia.

Or, din recursul reclamanților, nu se desprind aspecte care să evidențieze vicii existente la momentul încheierii contractului de ipotecă, ci numai neîndeplinirea unor formalități ulterioare încheierii lui, cu atât mai mult cu cât la momentul încheierii contractului de garanție imobiliară (10 ianuarie 1995), contractul de vânzare-cumpărare era perfect valabil (acesta fiind desființat la data de 30 octombrie 1998). Consecința juridică a faptului că împrumutul realizat prin contractul de credit nr. 74/1995 a fost garantat cu un contract de ipotecă a cărui existență încetase este aceea că împrumutul acordat rămâne negarantat, acest aspect neinfluențând, însă, valabilitatea contractului de ipotecă, garanția fiind o chestiune de oportunitate pentru creditor.

Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanții U.D. și U.V. împotriva sentinței nr. 72 de la 17 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția lipsei capacității de exercițiu a SC T. & P. S.C.S. Pașcani prin lichidator judiciar C.E.L. IPURL Iași și respinge recursul ca fiind declarat împotriva unei persoane tară capacitate de exercițiu. Respinge recursul declarat de reclamanții U.D. și U.V. față de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și intimata - chemată în garanție SC R.F.B. SA București împotriva sentinței nr. 72 de la 17 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2011.