ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2193/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 2 octombrie 2006 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamantul N.M.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B.C.I.Ț. următoarele: - constatarea nulității absolute a Hotărârii nr. 1 a adunării generale extraordinare a acționarilor B.C.I.Ț. din data de 04 septembrie 1993, referitoare la "reglementarea dreptului de vot a acționarilor băncii", pentru fraudarea dispozițiilor legale și urmărirea unui scop ilicit; - constatarea nulității absolute a art. 7 alin. (2) din Statutul B.C.I.Ț. SA și a art. 7 alin. (2) din contractul de societate al B.C.I.Ț.

SA - constatarea nulității absolute a Hotărârii nr. 2 a adunării generale extraordinare a acționarilor B.C.I.Ț. SA, din data de 09 aprilie 1993, referitoare la "majorarea specială a capitalului băncii", pentru fraudarea dispozițiilor legale și urmărirea unui scop ilicit; - radierea menționării Hotărârilor nr. 1 și 2 ale adunării generale extraordinare a acționarilor B.C.I.Ț. SA din data de 09 aprilie 1993 de la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București. În motivare, reclamantul a arătat că este acționar al băncii încă de la înființarea acesteia în anul 1991 prin subscrierea unei sume în lei reprezentând contravaloarea a 5 acțiuni de câte 35.000 lei fiecare.

Potrivit reclamantului la data ținerii adunării generale a acționarilor și adoptării hotărârilor ce fac obiectul prezentei acțiuni în constatarea nulității, actele constitutive ale societății conțineau grave încălcări ale dispozițiilor legale în vigoare constând în existența de acțiuni emise de societate cu valori nominale diferite respectiv acțiuni cu o valoare nominală de 35.000 lei fiecare și acțiuni cu o valoare nominală de 1000 dolari USA fiecare. Susține reclamantul că deși B.I.Ț. a fost constituită în regimul Decretului-lege nr. 96/1990 care permitea posibilitatea exprimării capitalului social în valută și în lei, după intrarea în vigoare a Legii nr. 35/1991, banca era datoare să își modifice actele constitutive respectiv art. 6 din statut.

Că în acest cadru nelegal au fost adoptate Hotărârea nr. 1 și 2 din data de 9 aprilie 1993. Hotărârea nr. 1 adoptată de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor B.C.I.Ț. din data de 09 aprilie 1993 este lovită de nulitate absolută, deoarece încalcă dispoziții imperative ale Legii societăților comerciale și ale Legii contabilității. Astfel, se fraudează dispozițiile art. 63 din Legea nr. 31/1990 care consacră principiul egalității în drepturi a acționarilor, prin alocarea discriminatorie de acțiuni gratuite doar către anumiți acționari și se întemeiază pe o cauză ilicită. Potrivit reclamantului, Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor B.C.I.Ț. SA din data de 09 aprilie 1993 este lovită de nulitate absolută deoarece au fost fraudate dispozițiile art. 63 și art. 161 din Legea nr. 31/1990 în vechea formulare, prin participarea acționarului I.Ț.

la majorarea capitalului băncii prin achiziționarea a 20.000 de acțiuni noi și prin participarea B.E.R.D. la majorarea capitalului social, prin dobândirea unui procent de 20% din capitalul social, prin subscrierea unui număr de 32.000 de noi acțiuni, în dolari, cu o valoare de 250 dolari SUA fiecare. Majorarea capitalului social decisă prin A.G.A. nr. 2 este lovită de nulitate absolută întrucât s-a întemeiat pe o cauză ilicită fiind adoptată și cu încălcarea prevederilor art. 77 din Legea nr. 31/1990 din varianta inițială.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capetele de cerere referitoare la constatarea nulității absolute a Hotărârilor A.G.E.A nr. 1 și 2 din 09 aprilie 1993, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului N.M.P., în ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a art. 7 alin. (2) din Statutul B.C.I.Ț., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin Sentința comercială nr. 849 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește constatarea nulității absolute a Hotărârii A.G.E.A.

nr. 1 și 2 din 09 aprilie 1993 și în consecință a fost respins petitul 1 și 3 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul N.M.P., în contradictoriu cu pârâta B.C.I.Ț., constatându-se intervenirea prescripției dreptului material la acțiune. A fost respinsă excepția lipsei de interes în ceea ce privește constatarea nulității absolute a art. 7 alin. (2) din Statutul B.C.I.Ț. și a fost respins petitul 2 al cererii de chemare în judecată ca neîntemeiat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele: La data de 09 aprilie 1993 a avut loc o Adunare Generală Extraordinară a Acționarilor B.C.I.Ț. SA având pe ordinea de zi: reglementarea dreptului de vot a acționarilor băncii în conformitate cu structura acționariatului și prevederile legale românești; majorarea specială a capitalului social al băncii conform prevederilor H.G.

nr. 1059 din 3 octombrie 1990 și a documentelor de constituire a băncii și prin participarea B.E.R.D. Londra, adoptându-se hotărârile nr. 1 și 2 ale A.G.E.A. contestate. Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune a capetelor de cerere nr. 1 și 3 din cererea de chemare în judecată - constatarea nulității absolute a Hotărârilor A.G.E.A. nr. 1 și 2 din 09 aprilie 1993 -, potrivit art. 90 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 în vigoare la momentul adoptării acestora, legiuitorul a stabilit că hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție în termen de 15 zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței.

Prima instanță a considerat că, la acel moment legiuitorul a urmărit să stabilească o limită dincolo de care acționarii să nu mai poată contesta hotărârea, în economia dispozițiilor art. 90 din Legea nr. 31/1990 neexistând o diferențiere între cauzele de nulitate absolută și cele de nulitate relativă, în sensul că nu se distingea între hotărârile care încălcau norme de ordine publică și cele care încălcau norme supletive. Pe de altă parte, a apreciat că regimul nulității hotărârilor adunări generale derogau în întregime de la regimul de drept comun al nulității actelor juridice, întrucât hotărârile nu erau acte de drept comun, având la bază acordul de voință al tuturor părților contractante, ci acte deosebite, a căror naștere se bazează pe principiul majoritar, astfel încât în situația în care orice acționar putea invoca nulitatea oricând, principiul voinței majoritare devenea iluzoriu.

Existența unui regim unitar al acțiunilor punea societatea la adăpost de eventualele acțiuni tardive care îi puteau tulbura activitatea, motiv pentru care nu se aplică dispozițiile comune privind prescripția extinctivă reglementată de Decretul nr. 167/1958. În reglementarea actuală se precizează expres că în cazul în care se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil - art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. În ceea ce privește susținerea privind nepublicarea hotărârilor A.G.A. în Monitorul Oficial, tribunalul a reținut că în M. Of. nr. 805/31.03.1995 a fost publicat actul adițional întocmit ca urmare a adoptării hotărârilor contestate.

De asemenea, s-a arătat că, potrivit art. 89 din Legea nr. 31/1990 în forma în vigoare la momentul anului 1993, pentru a fi opozabile terților, hotărârile trebuiau depuse în termen de 15 zile la registrul comerțului pentru a fi menționate în extras în registru și publicate în Monitorul Oficial; în cazul în care hotărârile implicau și modificarea actului constitutiv, se putea publica numai actul adițional cuprinzând textul integral al clauzelor modificate. Având în vedere că hotărârile a căror nulitate s-a solicitat duceau la modificarea actului constitutiv al societății, tribunalul a apreciat că în mod corect termenul de 15 zile urmează a fi calculat de la data publicării actului adițional, iar publicarea unei hotărâri în Monitorul Oficial și înregistrarea acesteia au ca efect opozabilitatea față de terți, față de acționarii prezenți, hotărârea producându-și efectele chiar de la data aprobării.

Excepția lipsei de interes invocată de pârâtă în ceea ce privește capătul 2 al cererii de chemare în judecată a fost considerată ca neîntemeiată. S-a arătat că nulitatea este sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Deși pârâta a susținut că solicitarea de constatare a nulității unui act juridic care nu mai este în ființă, încetând a produce efecte juridice, este lipsită de interes, instanța a apreciat că interesul reclamantului este evidențiat de cele trei principii ale nulității: retroactivitatea efectelor nulității, în sensul că efectele nulității se produc din momentul încheierii actului juridic; repunerea părților în situația anterioară; anularea atât a actului juridic inițial, cât și a actului juridic subsecvent.

Astfel, art. 7 alin. (2) din Statutul B.C.I.Ț. - referitor la dreptul special de preferință acordat la constituire acționarului fondator I.Ț. a produs efecte juridice până la momentul fuziunii prin absorbție dintre B.C.I.Ț. SA și H.V.B.B. - hotărârea fiind publicată în M. Of. nr. 718/22.08.2006, reclamantul afirmând că aceasta creează o situație juridică vătămătoare pentru acționarii minoritari, situație care se manifestă și în prezent. A fost analizat fondul litigiului cu privire la petitul 2 al cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a art. 7 alin. (2) din Statut și din Contractul de societate al B.C.I.Ț., întrucât se încălcau prin această clauză art. 161 și art. 163 din vechea formă a Legii nr. 31/1990, fiind vorba despre o condiție pur potestativă care atrage nulitatea absolută a obligației, despre o cauză ilicită și despre fraudarea drepturilor celorlalți acționari.

Art. 7 alin. (2) din Statut și Contractul de societate prevedea că domnul I.Ț. și grupul său de firme, din țară și străinătate, ca principali fondatori ai băncii, au dreptul de preferință la subscrierea de noi acțiuni emise pentru majorarea capitalului până la limita opțiunii sale inițiale, prevăzute în documentele de înființare a băncii, de 51% din totalul capitalului social al băncii subscris în lei și dolari SUA. În cazul în care aceștia nu doresc să-și exercite dreptul de preferință menționat mai sus, noile acțiuni vor putea fi subscrise fie de ceilalți acționari, fie de alte persoane, fizice sau juridice, din țară și/sau străinătate, așa cum va hotărî adunarea generală a acționarilor băncii.

Art. 161 din vechea formulare a Legii nr. 31/1990 (actual art. 216) statua că acțiunile emise pentru mărirea capitalului urmau a fi oferite spre subscriere în primul rând celorlalți acționari, în proporție cu numărul de acțiuni pe care le posedă și cu obligația ca aceștia să-și exercite dreptul de preferință în termenul hotărât de adunarea generală, dacă în contract sau statut nu se prevede altfel. După expirarea termenului, acțiunile puteau fi subscrise de public, iar art. 63 (actual 94) preciza că acțiunile trebuie să fie de o valoare egală și că acțiunile acordă posesorilor drepturi egale.

Prima instanță a considerat că încălcarea acestor dispoziții legale este sancționată cu nulitatea relativă, nu absolută, un argument în acest sens fiind și precizarea actuală făcută de legiuitor prin dispozițiile art. 216 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 republicată: "orice majorare a capitalului social efectuată cu încălcarea acestor dispoziții este anulabilă". Cu privire la nulitatea obligației contractate sub condiție pur potestativă, s-a apreciat că dispozițiile art. 1010 C. civ. prevăd că obligația este nulă când s-a contractat sub condiție potestativă din partea acelui care se obligă, condiția potestativă fiind aceea care face să depindă perfectarea convenției de un eveniment, pe care una sau alta din părțile contractante poate să-l facă a se întâmpla sau poate să-l împiedice.

S-a constatat inaplicabilitatea dispozițiilor art. 1010 C. civ., nefiind vorba despre o obligație pur potestativă din partea celui care se obligă. Față de aceste argumente s-a constatat că petitul 2 al cererii de chemare în judecată este neîntemeiat. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâtă prin întâmpinare, motivat de faptul că în procesul-verbal al A.G.E.A. din data de 09 aprilie 1993, deși exista un procent de 0,41% de voturi contra, nu erau precizați titularii votului contra, s-a arătat că, prin încheierea de ședință din data de 12 noiembrie 2007, față de probele administrate - proba testimonială și înscrisuri s-a făcut dovada calității procesuale active, astfel că s-a luat act că s-a renunțat pe această excepție.

Împotriva Sentinței comerciale nr. 849 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a declarat apel reclamantul N.M.P.. În interesul apelantului N.M.P. au formulat în apel, cereri de intervenție accesorii următorii intervenienți: M.A., L.G., S.M., S.D., M.E., (...). În temeiul dispozițiilor art. 49 alin. (1) și (3) și art. 52 C. proc. civ., instanța a admis în principiu cererile de intervenție accesorie în interesul apelantului. La termenul de judecată din data de 08 septembrie 2008 intimata SC U.Ț.B. SA a formulat cerere de aderare la apelul declarat de apelantul N.M.P., cerere prin care a solicitat admiterea apelului incident și modificarea în parte a sentinței comerciale atacate în sensul admiterii excepției lipsei de interes cu privire la capătul 2 de cerere, cu consecința respingerii acestui capăt de cerere ca lipsit de interes.

Analizând apelul principal prin prisma motivelor de apel expuse, cererile de intervenție accesorie în interesul apelantului principal și cererea de aderare la apel, instanța de apel a reținut următoarele: În ceea ce privește primul motiv de apel referitor la interpretarea dispozițiilor art. 90 din Legea nr. 31/1990 în redactarea în vigoare la data adoptării hotărârilor A.G.A. a căror nulitate se solicită a se constata, instanța a reținut că termenul instituit de alin. (2) al acestui text legal este un termen de prescripție special, nefăcându-se distincție între cauzele de nulitate relativă sau absolută care pot fi invocate pe calea acțiunii având ca obiect anularea hotărârii adunării generale a acționarilor societății comerciale.

Referitor la legea aplicabilă cu privire la prescripția extinctivă a acțiunilor având ca obiect anularea hotărârilor adunării generale a acționarilor, nu poate fi reținută susținerea apelantului în sensul că se aplică prevederile legale de drept comun, potrivit căruia, numai invocarea cauzelor de nulitate relativă este supusă prescripției extinctive, invocarea cauzelor de nulitate absolută fiind imprescriptibilă extinctiv.

S-a mai reținut că în domeniul anulării hotărârilor adunării generale a acționarilor societății comerciale se aplică prevederile legii speciale a societăților comerciale, respectiv art. 90 din Legea nr. 31/1990 în forma în vigoare la data adoptării hotărârii atacate și că atât acțiunile având ca obiect anularea hotărârii adunării generale a acționarilor întemeiate pe cauze de nulitate relativă cât și cele întemeiate pe cauze de nulitate absolută au același regim juridic în sensul că sunt supuse prescripției extinctive în cadrul termenului special de prescripție de 15 zile de la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României. Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, art. 90 alin. ultim din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare în anul 1993, a fost modificat prin O.U.G.

nr. 32/1997, devenind art. 89 alin. (4), și având următorul conținut: "pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerțului, pentru a fi menționate în registru și publicate în Monitorul Oficial al României. În cazul în care aceste hotărâri implică modificarea actului constitutiv, se va putea publica numai actul adițional cuprinzând textul integral al clauzelor modificate". S-a reținut că potrivit textului de lege enunțat, în cazul în care hotărârea Adunării generale a acționarilor implică modificarea actului constitutiv, în Monitorul Oficial se va face publicarea numai a actului adițional modificator, nu și a hotărârii A.G.A.

În cazul publicării actului adițional modificator al actelor constitutive, termenul de prescripție de 15 zile curge de la data publicării acestuia în Monitorul Oficial, în cauză termenul de prescripție curgând de la data de 31 martie 1995 și fiind împlinit la data formulării acțiunii, 02 octombrie 2006. Referitor la susținerea apelantului în sensul că din analiza actului adițional publicat în 31 martie 1993 în Monitorul Oficial nu pot fi distinse toate efectele prin Hotărârea A.G.E.A. din 09 aprilie 1993, chiar dispozițiile art. 89 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 32/1997, prevăd că în cazul în care hotărârea A.G.A. implică modificarea actului constitutiv, se va putea publica numai actul adițional cuprinzând "textul integral al clauzelor modificate". Rezultă că nu se publică întreaga hotărâre A.G.A., ci numai textul clauzelor astfel cum au fost modificate prin hotărâre.

Referitor la cel de-al treilea motiv de apel, s-a constatat că art. 63 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data adoptării hotărârii A.G.A. atacată, dispunea că "acțiunile trebuie să fie de o egală valoare; ele acordă posesorilor drepturi egale". Acest text de lege are caracter dispozitiv, consacrând ca regulă principiul egalității de valoare a acțiunilor și al egalității de drepturi pe care aceste acțiuni le conferă acționarilor.

De la acest principiu pot exista excepții, în acest sens fiind dispozițiile art. 62 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 31/1990 care prevăd că acțiunile trebuie să cuprindă și "avantajele acordate fondatorilor". De la regula dreptului de preferință al acționarilor pentru subscrierea de noi acțiuni proporțional cu numărul acțiunilor pe care le posedă, prin contractul de societate și statut se pot prevedea și excepții în sensul acordării unora dintre acționari, de obicei acționarilor fondatori, a unor avantaje referitoare la dreptul de preferință cu privire la subscrierea de noi acțiuni. În cauză, avantajul acordat fondatorilor și prevăzut de art. 7 alin. (2) din Contractul de societate și Statutul B.C.I.Ț.

SA constă în dreptul de preferință la subscrierea de noi acțiuni emise pentru majorarea capitalului social, drept acordat domnului I.Ț. și grupului său de firme, ca membrii fondatori ai băncii. S-a reținut în acest sens că dreptul de preferință acordat prin art. 7 alin. (2) din Contractul de societate și Statut nu încalcă dispozițiile art. 63 și art. 161 din Legea nr. 31/1990 în vechea reglementare, deoarece textele de lege, având caracter dispozitiv, dau posibilitatea ca prin contract sau statut să se deroge de la prevederea legală. În speță, s-a derogat prin articolul din Contractul de societate și Statut prin acordarea dreptului de preferință la subscrierea de noi acțiuni în primul rând fondatorilor băncii și fiind vorba despre un drept de preferință la subscrierea de acțiuni acordat fondatorilor băncii, aceștia pot uza de el sau pot renunța la beneficiul referitor la subscrierea prioritară de noi acțiuni.

S-a reținut că nu este vorba în cauză despre nulitatea condiției pur potestative, conform art. 1010 C. civ., deoarece condiția pur potestativă privește o obligație și nu un drept la care titularul poate renunța. Excepția lipsei de interes a apelantului-reclamant în formularea capătului 2 al acțiunii, excepție reiterată prin apelul incident introdus de U.Ț.B. SA, s-a respins ca neîntemeiată, având în vedere că reclamantul justifică un interes în formularea capătului doi al acțiunii privind constatarea nulității absolute a art. 7 alin. (2) din Contractul de societate și Statutul Băncii, întrucât a susținut că aceste prevederi statutare îi încalcă dreptul său legal de preferință la subscrierea de noi acțiuni, în calitate de acționar al Băncii.

În raport de aceste considerente, prin Decizia nr. 74 din 16 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respins ca nefondat apelul principal declarat de reclamantul N.M.P.. Prin aceeași decizie au fost respinse cererile de intervenție accesorie în interesul apelantului principal formulate de intervenienții: M.A., L.G., S.M.,S.D., M.E., (...). A fost respins apelul incident formulat de apelanta pârâtă U.Ț.B. SA, împotriva aceleiași sentințe comerciale. Prin încheierea din 22 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis cererea formulată de intervenienții B.G., M.Ș., S.A.C., P.D.D., (...) și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în Decizia comercială nr. 74 din 16 februarie 2009 a aceleiași instanțe, în sensul includerii acestora în decizie, prin menționarea numelor și prenumelor.

Recursul. Motivele de recurs. Împotriva deciziei sus-menționate, au declarat recurs reclamantul N.M.P. și intervenienții accesorii A.A., A.P., A.D., (...). Deși formulate prin cereri separate, recurenții au dezvoltat aceleași critici, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza cărora au susținut, în esență, că instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe care a admis în mod nelegal excepția prescripției dreptului la acțiune a capetelor 1 și 3 din cererea introductivă, întrucât acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic este imprescriptibilă. Argumentele recurenților subsumate motivului de nelegalitate invocat au vizat următoarele aspecte: Sub un prim aspect, s-a învederat faptul că termenul de prescripție de 15 zile prevăzut de fostul art. 90 alin. (2) din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 nu s-a împlinit, hotărârea A.G.E.A.

a cărei nulitate absolută au solicitat a fi constatată nefiind niciodată publicată în Monitorul Oficial al României, fiind de necontestat că textul Hotărârii A.G.E.A. din data de 9 aprilie 1993 nu a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial. Obligația publicării textului hotărârilor A.G.A. în Monitorul Oficial era stipulată în cadrul fostului art. 89 alin. (4) din Legea nr. 31/1990. Odată cu adoptarea O.U.G. nr. 32/1997, textul art. 89 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 a fost modificat prin art. I pct. 31 din ordonanță și potrivit acestui text legal, pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la Oficiul Registrului Comerțului, pentru a fi menționate în registru și publicate în Monitorul Oficial al României, iar în cazul în care aceste hotărâri implică modificarea actului constitutiv, se va putea publica numai actul adițional cuprinzând textul integral al clauzelor modificate.

În ceea ce privește hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor privind majorarea capitalului social, textul art. 206 din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost aceasta modificată prin O.U.G. nr. 32/1997 prevedea, de asemenea, obligativitatea publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial al României. Au mai susținut recurenții că analizând toate modificările în timp ale acestui text legal, obligativitatea publicării în Monitorul Oficial a hotărârilor privind majorarea capitalului social s-a menținut permanent din 1990 și până în prezent. În continuare, s-a arătat că instanța de apel a ignorat fostul art. 157 din Legea nr. 31/1990, varianta în vigoare la momentul adoptării hotărârii A.G.E.A.

din 09 aprilie 1993, având în vedere că hotărârea Adunării Generale a Acționarilor care decidea majorarea capitalului social trebuia publicată în mod obligatoriu în Monitorul Oficial. Norma de drept privind obligativitatea publicării Hotărârilor A.G.A. în Monitorul Oficial atunci când se decidea majorarea capitalului social are caracter de normă specială, derogatorie, față de norma de drept supletivă cu caracter general în vigoare în perioada 1997 - 2006 care permitea, în cazul modificărilor actului constitutiv publicarea doar a actului adițional modificator, din moment ce majorarea capitalului social reprezintă o cauză aparte de modificare a actului constitutiv, iar fostul art. 130 (apoi 131) alin. (4) se referea la toate situațiile de modificare a actului constitutiv.

Potrivit recurenților, la data ținerii A.G.E.A. B.C.I.Ț. din 09 aprilie 1993, era în vigoare textul legal care impunea publicarea textului hotărârii A.G.A. în Monitorul Oficial drept condiție preliminară imperativă pentru punerea în executare a dispozițiilor cuprinse în respectiva Hotărâre A.G.A.; termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în anularea hotărârii A.G.A. începea să curgă de la data publicării Hotărârii A.G.A. în Monitorul Oficial, în speță hotărârea nefiind publicată. Pe de altă parte, principiul tempus regit actum impune pentru Hotărârea A.G.E.A. din 9 aprilie 1993, aplicarea textului fostului art. 89 alin. (4), care nu făcea vorbire de posibilitatea publicării doar a actului constitutiv, iar introducerea în Legea nr. 31/1990 a acestei posibilități în anul 1997 nu poate fi incidentă pentru hotărârile A.G.E.A.

adoptate anterior acestei date. Concluzionând, recurenții susțin că în condițiile nepublicării hotărârilor adunării generale care decideau majorarea capitalului social, termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 90 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu a început să curgă și pe cale de consecință acțiunea ce face obiectul prezentului dosar este introdusă în termen. Sub un al doilea aspect, recurenții arată că în mod netemeinic și eronat, ambele instanțe au considerat că regimul nulității hotărârilor adunărilor generale derogă în întregime de la regimul de drept comun al nulității actelor juridic.

Nulitatea absolută a unui act juridic, a fost definită în doctrina modernă drept sancțiunea care se aplică în cazul nerespectării, la încheierea actului juridic, a unor norme care ocrotesc un interes general, în timp ce nulitatea absolută reprezintă sancțiunea care se aplică în cazul nerespectării, la încheierea actului juridic, a unor norme care ocrotesc un interes particular. Motivele de nulitate absolută sunt radical diferite de cele de nulitate relativă, diferențierea având originea în natura interesului ocrotit, public sau particular, iar acțiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă, în timp ce acțiunea în nulitate relativă este prescriptibilă extinctiv. Dispozițiile art. 90 alin. (2) din veche formă a Legii nr. 31/1990 făceau vorbire de posibilitatea de a ataca în justiție, de către o anumită categorie de persoane, hotărârile adunărilor generale, într-un termen de 15 zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial.

Ambele instanțe de fond au considerat că acest text reprezintă o derogare a regimului nulităților hotărârilor A.G.A. de la regimul de drept comun al nulităților actelor juridice. Aplicarea aceluiași regim juridic, datorită unor norme speciale, pentru actele lovite de nulitate absolută ca și pentru cele sancționate cu nulitatea relativă, ar însemna ca interesul public ocrotit prin normele care conturează nulitatea absolută să poată fi apărat în mod diferit, respectiv cu forță redusă, în cazul incidenței acestor norme speciale derogatorii. Aplicarea aceluiași regim juridic pentru nulitatea absolută ca și pentru nulitatea relativă a unor categorii de acte juridice ar echivala cu eliminarea totală a aplicabilității instituției nulității absolute în privința actelor juridice respective.

Acțiunile în constatarea nulității absolute a Hotărârilor Adunărilor Generale ale Acționarilor adoptate în perioada 1990 - 2003 nu sunt supuse normelor art. 90 alin. (2) în varianta inițială a legii societăților comerciale, ci dispozițiilor dreptului comun în conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă. În viziunea ambelor instanțe, interesul stabilității afacerilor ar avea preeminență în concurs cu ordinea publică și bunele moravuri, o astfel de interpretare fiind în contradicție cu principiile statului de drept, întrucât statuează prevalența unor interese particulare, în fața unui interes public, reflectat în normele imperative prevăzute de lege.

Dreptul la acțiunea în constatarea nulității absolute a hotărârilor adunărilor generale adoptate în perioada 1990 - 2003 este imprescriptibil extinctiv în temeiul art. 2 din Decretul nr. 167/1958, normă juridică pe deplin aplicabilă în cazul acțiunilor în constatarea nulității absolute a hotărârilor A.G.A. adoptate în perioada 1990 - 2003. Sub un al treilea aspect s-a susținut că, instanța de apel a apreciat în mod netemeinic și nelegal asupra dreptului de preemțiune, cu referire la calitatea de membru fondator a d-lui I.Ț., fără ca această calitate de membru fondator să fi fost vreodată probată. Prevederile art. 7 alin. (2) din Statutul B.C.I.Ț., în forma aflată în vigoare la data ținerii adunării generale din 9 aprilie 1993, erau contrare normelor imperative ale art. 63 și 161 din Legea nr. 31/1990, în vechea redactare, care statua principiul conform căruia acțiunile acordă posesorilor lor drepturi egale.

În același timp, o astfel de clauză statutară conținea o clauză ilicită, întrucât scopul său era fraudarea drepturilor tuturor acționarilor aflați în afara grupului de firme ale d-lui I.Ț., a căror drept de preferință era înlăturat. În ceea ce privește motivarea instanței de apel, aceasta a considerat în mod eronat că dispozițiile art. 7 alin. (2) din Statutul B.C.I.Ț., în forma aflată în vigoare la data ținerii adunării generale din 9 aprilie 1993, nu conțineau o condiție pur potestativă, întrucât domnul I.Ț. nu era debitorul obligației, ci creditorul obligației. Pentru toate aceste considerente, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de apel, întrucât aceasta nu a intrat în cercetarea fondului.

Intimata pârâtă - actualmente B.U.Ț.B. SA a formulat întâmpinare la data de 19 martie 2010 prin care a solicitat respingerea recursurilor și menținerea soluției instanței de apel ca legală și temeinică reiterând apărările formulate în fond și apel cu privire la prescripția dreptului la acțiune a capetelor 1 și 3 din cerere și netemeinicia capătului 2 din cerere. În această fază procesuală s-au formulat cereri de intervenție accesorii în temeiul art. 51 C. proc. civ., de către intervenienții A.P., A.G., A.S., A.J.Ș., (...), cereri încuviințate în principiu potrivit art. 52 C. proc. civ. Asupra recursurilor. Înalta Curte, examinând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate constată că recursurile se vădesc nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul N.M.P. și de intervenienții A.P., A.A., A.D., (...) împotriva Deciziei nr. 74 din 16 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2011.