ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1037/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 10702 din 24 noiembrie

2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă ca

nefondată acțiunea reclamantului N.M.P. prin care a solicitat anularea hotărârii

A.G.E.A. nr. 1 din 28 aprilie 2006 a Băncii Comerciale I.Ț., devenită ulterior

Banca Comercială H.Ț. SA București, precum și anularea hotărârilor A.G.A. nr. 2

și 3 din aceeași dată, 28 aprilie 2006.

Pentru a hotărî astfel

instanța de fond a reținut – în esență – că la 28 aprilie 2006 adunările

generale, ordinară și extraordinară, au fost convocate cu respectarea

dispozițiilor art. 117 alin. (4) și (6) din Legea nr. 31/1990, deoarece,

potrivit art. 22.2 din actul constitutiv al societății bancare, publicarea

convocatorului se face în Monitorul Oficial și într-un ziar de largă răspândire

în localitatea în care se află sediul social al băncii, cerințe respectate în

speța de față.

Motivul de nulitate al

respectivelor hotărâri întemeiat pe lipsa din procesul - verbal al adunărilor a

mențiunilor privitoare la îndeplinirea formalităților de convocare, acționarii

prezenți și numărul acțiunilor nu a fost primit întrucât el a fost întocmit sub

forma unui înscris intitulat „Minută” și a cuprins toate aceste mențiuni așa

încât nu s-au nesocotit dispozițiile art. 131 din Legea nr. 31/1990.

Cât privește abuzul

majorității asupra minorității și prejudicierea interesului acționarilor

minoritari prin luarea hotărârii nr. 2 invocat de reclamant în invocarea

nulității acestei hotărâri, instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada

exercitării dreptului de vot cu rea credință de către persoanele a căror voință

individuală a format voința societară, că nu există interes social cu privire

la nerepartizarea dividendelor sau că s-ar fi săvârșit un abuz de drept al

majorității. În consecință, s-a apreciat că aceste critici ale reclamantului

vizează oportunitatea luării hotărârilor prin prisma intereselor acționarilor

minoritari, ceea ce nu atrage nulitatea hotărârilor.

Apelul declarat împotriva

acestei sentințe de către reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia

comercială nr. 368 din 14 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială, decizie completată ulterior prin obligarea apelantului - reclamant

la plata cheltuielilor de judecată prin decizia comercială nr. 57 din 15

februarie 2008 a aceleeași instanțe.

Instanța de apel nu a primit

criticile reclamantului în legătură cu încălcarea dispozițiilor art. 117 alin.

(4) din Legea nr. 31/1990 apreciind că acest text legal referitor la

obligativitatea convocării adunării generale numai prin scrisoare recomandată

sau simplă, acțiunile băncii fiind nominative, nu-și au aplicabilitatea în

speță întrucât actul constitutiv, în vigoare la momentul convocării prevedea

expres în art. 22.2 o altă modalitate de convocare – prin publicare în Monitorul

Oficial și într-un ziar de largă circulație – care excludea posibilitatea

convocării prin scrisoare recomandată sau simplă.

Cât privește nulitatea hotărârii

nr. 2 A.G.A. din 28 aprilie 2006 prin „deturnarea dreptului de vot de la scopul

și finalitatea pentru care a fost recunoscut de lege”, Curtea de Apel nu a

primit critica întrucât decizia societară a fost una de oportunitate și nu de

legalitate, dreptul la dividende al reclamantului existând doar ca drept

social, virtual, până la momentul când adunarea generală decide distribuirea

lor. După acest moment dreptul acționarului devine un drept de creanță ce poate

fi valorificat ca atare.

Ori dividendele reprezentând

practic câștigul obținut din activitatea comercială, acest câștig se poate

manifesta inclusiv în realizarea de economii sau evitarea unor pierderi.

De asemenea, instanța de

apel nu a primit critica referitoare la nerespectarea procedurii ședinței

adunării generale, argumentată pe minuta întocmită cu acea ocazie deoarece

formalitățile legale au fost îndeplinite de un notar public, iar desemnarea

acestuia a fost votată de toți participanții, inclusiv de către reclamant.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamantul solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de

recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul - reclamant

critică respingerea cererii sale pentru administrarea unor probe esențiale în

dezlegarea pricinii, cerere formulată în apel la 7 septembrie 2007.

Recurentul apreciază că

respingerea probatoriului solicitat l-au pus în situația de a nu putea proba că

hotărârea de a nu se distribui dividendele nu era o hotărâre de oportunitate,

ci era o practică constantă a conducerii băncii care în perioada 1991 - 2006 a

lipsit acționarii de dreptul de a încasa dividende.

Procedând astfel instanța de

apel a încălcat dispozițiile art. 172 și art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

deoarece era obligată să oblige partea care deținea aceste probe, pârâta, să le

depună la dosar, cu atât mai mult cu cât instanța de fond reținuse că ea nu a

făcut dovezi pe aspectele invocate.

Prin cea de-a doua critică

recurentul apreciază că instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare

greșită a dispozițiilor art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 deoarece,

acțiunile băncii fiind nominative, convocarea se putea face numai prin

scrisoare recomandată, cele stipulate în art. 22.2 din actul constitutiv al

pârâtei neputând fi interpretate că ar fi exclus convocarea prin procedura

prevăzută în art. 117 alin. (4). Ori, dispozițiile art. 117 alin. (6) nu permit

nicio derogare de la dispozițiile art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Interpretarea dată de

instanța de apel acestor dispoziții legale referitoare la convocarea adunărilor

generale protejează abuzurile acționarilor majoritari în detrimentul celor

minoritari.

Prin cea de-a treia critică

recurentul invocă nelegalitatea dezlegării motivului de nulitate a hotărârii nr.

2 A.G.A., reținându-se greșit că este o decizie de oportunitate și fiind

respinsă cererea sa referitoare la deturnarea dreptului de vot de la scopul și

finalitatea pentru care a fost recunoscut de lege.

În acest sens recurentul

consideră că instanța a nesocotit dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 31/1954

potrivit cărora drepturile civile sunt ocrotite de lege și se exercită numai

potrivit cu scopul lor economic și social.

Ori, instanța de apel a

apreciat și analizat abuzul acționarilor majoritari ce au hotărât nedistribuirea

dividendelor numai prin această prismă, nu și prin cea a afectării și a altor

drepturi, cum ar fi dreptul de a putea tranzacționa acțiunile societății pe o

piață reglementată, refuzându-se acest lucru de mai mult timp, dreptul de

preemțiune al acționarilor minoritari precum și alterarea drepturilor de

capital.

Prin întâmpinare intimata - pârâtă,

devenită U.Ț.B. SA, a solicitat respingerea recursului ca nefondat învederând

că în recurs recurentul, invocând încălcarea art. 3 din Decretul nr. 31/1954 a

modificat cauza acțiunii, ceea ce este inadmisibil, încălcând dispozițiile art.

294 C. proc. civ.

Cât privește incidența

dispozițiilor art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 în raport de actele

constitutive, intimata invocă dezlegarea dată acestei chestiuni în soluționarea

irevocabilă a unor litigii similare, sens în care se atașează la 4 decembrie

2008 copiile unor hotărâri judecătorești date între aceleași părți în legătură

cu aceleași probleme de drept.

Recursul este nefondat

urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta.

Critica recurentului

privitoare la respingerea probatoriului solicitat în fața instanței de apel la

termenul din 7 septembrie 2007 este nefondată deoarece, așa cum rezultă din

încheierea respectivă, apelantul a administrat proba cu înscrisuri, pe care

le-a depus la dosar, fiindu-i respinse doar acele probe constând în bilanțul

contabil, modul de repartizare a dividendelor și hotărârile A.G.A. solicitate a

fi administrate în condițiile art. 172 C. proc. civ. ce nu formau obiectul

judecății și care nu aveau legătură cu obiectul dedus judecății, respectiv

anularea hotărârilor A.G.A. și A.G.E.A. din 28 aprilie 2006.

Recurentul nu poate imputa

instanței de apel încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

câtă vreme, potrivit art. 167 alin. (1) C. proc. civ., dovezile se pot

încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot duce la dezlegarea

pricinii, ori, în speță, probele solicitate de reclamant vizau modalitatea în

care s-au distribuit dividendele, aspect ce ținea de administrarea societății,

deci ce viza oportunitatea și care nu putea fi cenzurată de instanță, investită

cu legalitatea hotărârii acționarilor.

Cea de-a doua critică

referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 117 alin.

(4) din Legea nr. 31/1990, așa cum erau ele în vigoare la data convocării

adunărilor generale, este neîntemeiată deoarece modalitatea convocării adunării

generale numai prin scrisoare recomandată sau simplă nu este posibilă, potrivit

art. 117 alin. (6), dacă actul constitutiv al societății interzice acest lucru.

Ori, instanța de apel a

reținut că prin dispozițiile art. 22.2 din actul constitutiv s-a exclus o

asemenea modalitate de convocare, fiind stipulat expres că adunările generale

se convoacă prin publicarea convocatorului în Monitorul Oficial și într-un ziar

de largă răspândire în localitatea în care își are sediul societatea.

O asemenea interpretare este

în concordanță și cu dezlegarea dată aceleeași probleme de drept în litigii

soluționate irevocabil între aceleași părți în legătură cu hotărâri ale

acționarilor luate în aceeași perioadă, sub imperiul acelorași norme legale și

statutare (în acest sens a se vedea decizia nr. 2414 din 15 iunie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția comercială).

Cât privește critica în

legătură cu soluționarea motivului de nulitate a hotărârii nr. 2 Curtea

apreciază ca nefondate susținerile recurentului în legătură cu deturnarea

dreptului de vot de la scopul și finalitatea pentru care el a fost recunoscut

de lege deoarece instanțele s-au pronunțat în raport de argumentarea acestui

motiv dată chiar de reclamant în acțiunea introductivă, respectiv al

pretinsului abuz de majoritate, situat pe tărâmul răspunderii delictuale de

reclamant, caz în care instanțele, atât cea de fond cât și cea de apel, au

circumscris acest motiv oportunității decizionale.

Pentru a fi în situația

încălcării dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 51/1954, așa cum susține

recurentul, ar fi trebuit să se dovedească exercitarea cu rea credință a

dreptului de vot din partea majoritarilor dar și deturnarea votului de la

scopul și finalitatea legală, aspecte pe care recurentul nu le-a probat în

cauză.

Deși în recurs recurentul

extinde abuzul majoritar și la alte drepturi, în afara celui referitor la

distribuirea dividendelor, Curtea apreciază că aceste critici s-au invocat

pentru prima dată în recurs, ceea ce face imposibilă analizarea lor – omisso

medio, fără a mai lua în discuție chiar modificarea obiectului și cauzei

acțiunii.

În consecință, criticile

fiind apreciate ca nefondate Curtea va respinge recursul reclamantului în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința obligării

reclamantului, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 11.107,46 lei, reprezentând onorariu

avocat intimată, dovedit cu actele din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul N.M.P. împotriva deciziei nr. 368 din 14 septembrie 2007 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurentul la

11.107,46 lei cheltuieli de judecată, către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 26 martie 2009.