ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1037/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 10702 din 24 noiembrie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului N.M.P. prin care a solicitat anularea hotărârii A.G.E.A. nr. 1 din 28 aprilie 2006 a Băncii Comerciale I.Ț., devenită ulterior Banca Comercială H.Ț. SA București, precum și anularea hotărârilor A.G.A. nr. 2 și 3 din aceeași dată, 28 aprilie 2006. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut – în esență – că la 28 aprilie 2006 adunările generale, ordinară și extraordinară, au fost convocate cu respectarea dispozițiilor art. 117 alin. (4) și (6) din Legea nr. 31/1990, deoarece, potrivit art. 22.2 din actul constitutiv al societății bancare, publicarea convocatorului se face în Monitorul Oficial și într-un ziar de largă răspândire în localitatea în care se află sediul social al băncii, cerințe respectate în speța de față.

Motivul de nulitate al respectivelor hotărâri întemeiat pe lipsa din procesul - verbal al adunărilor a mențiunilor privitoare la îndeplinirea formalităților de convocare, acționarii prezenți și numărul acțiunilor nu a fost primit întrucât el a fost întocmit sub forma unui înscris intitulat „Minută” și a cuprins toate aceste mențiuni așa încât nu s-au nesocotit dispozițiile art. 131 din Legea nr. 31/1990. Cât privește abuzul majorității asupra minorității și prejudicierea interesului acționarilor minoritari prin luarea hotărârii nr. 2 invocat de reclamant în invocarea nulității acestei hotărâri, instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada exercitării dreptului de vot cu rea credință de către persoanele a căror voință individuală a format voința societară, că nu există interes social cu privire la nerepartizarea dividendelor sau că s-ar fi săvârșit un abuz de drept al majorității.

În consecință, s-a apreciat că aceste critici ale reclamantului vizează oportunitatea luării hotărârilor prin prisma intereselor acționarilor minoritari, ceea ce nu atrage nulitatea hotărârilor. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 368 din 14 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, decizie completată ulterior prin obligarea apelantului - reclamant la plata cheltuielilor de judecată prin decizia comercială nr. 57 din 15 februarie 2008 a aceleeași instanțe.

Instanța de apel nu a primit criticile reclamantului în legătură cu încălcarea dispozițiilor art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 apreciind că acest text legal referitor la obligativitatea convocării adunării generale numai prin scrisoare recomandată sau simplă, acțiunile băncii fiind nominative, nu-și au aplicabilitatea în speță întrucât actul constitutiv, în vigoare la momentul convocării prevedea expres în art. 22.2 o altă modalitate de convocare – prin publicare în Monitorul Oficial și într-un ziar de largă circulație – care excludea posibilitatea convocării prin scrisoare recomandată sau simplă. Cât privește nulitatea hotărârii nr. 2 A.G.A.

din 28 aprilie 2006 prin „deturnarea dreptului de vot de la scopul și finalitatea pentru care a fost recunoscut de lege”, Curtea de Apel nu a primit critica întrucât decizia societară a fost una de oportunitate și nu de legalitate, dreptul la dividende al reclamantului existând doar ca drept social, virtual, până la momentul când adunarea generală decide distribuirea lor. După acest moment dreptul acționarului devine un drept de creanță ce poate fi valorificat ca atare. Ori dividendele reprezentând practic câștigul obținut din activitatea comercială, acest câștig se poate manifesta inclusiv în realizarea de economii sau evitarea unor pierderi. De asemenea, instanța de apel nu a primit critica referitoare la nerespectarea procedurii ședinței adunării generale, argumentată pe minuta întocmită cu acea ocazie deoarece formalitățile legale au fost îndeplinite de un notar public, iar desemnarea acestuia a fost votată de toți participanții, inclusiv de către reclamant.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul - reclamant critică respingerea cererii sale pentru administrarea unor probe esențiale în dezlegarea pricinii, cerere formulată în apel la 7 septembrie 2007. Recurentul apreciază că respingerea probatoriului solicitat l-au pus în situația de a nu putea proba că hotărârea de a nu se distribui dividendele nu era o hotărâre de oportunitate, ci era o practică constantă a conducerii băncii care în perioada 1991 - 2006 a lipsit acționarii de dreptul de a încasa dividende. Procedând astfel instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 172 și art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. deoarece era obligată să oblige partea care deținea aceste probe, pârâta, să le depună la dosar, cu atât mai mult cu cât instanța de fond reținuse că ea nu a făcut dovezi pe aspectele invocate. Prin cea de-a doua critică recurentul apreciază că instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 deoarece, acțiunile băncii fiind nominative, convocarea se putea face numai prin scrisoare recomandată, cele stipulate în art. 22.2 din actul constitutiv al pârâtei neputând fi interpretate că ar fi exclus convocarea prin procedura prevăzută în art. 117 alin. (4). Ori, dispozițiile art. 117 alin. (6) nu permit nicio derogare de la dispozițiile art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Interpretarea dată de instanța de apel acestor dispoziții legale referitoare la convocarea adunărilor generale protejează abuzurile acționarilor majoritari în detrimentul celor minoritari. Prin cea de-a treia critică recurentul invocă nelegalitatea dezlegării motivului de nulitate a hotărârii nr. 2 A.G.A., reținându-se greșit că este o decizie de oportunitate și fiind respinsă cererea sa referitoare la deturnarea dreptului de vot de la scopul și finalitatea pentru care a fost recunoscut de lege. În acest sens recurentul consideră că instanța a nesocotit dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 31/1954 potrivit cărora drepturile civile sunt ocrotite de lege și se exercită numai potrivit cu scopul lor economic și social.

Ori, instanța de apel a apreciat și analizat abuzul acționarilor majoritari ce au hotărât nedistribuirea dividendelor numai prin această prismă, nu și prin cea a afectării și a altor drepturi, cum ar fi dreptul de a putea tranzacționa acțiunile societății pe o piață reglementată, refuzându-se acest lucru de mai mult timp, dreptul de preemțiune al acționarilor minoritari precum și alterarea drepturilor de capital. Prin întâmpinare intimata - pârâtă, devenită U.Ț.B. SA, a solicitat respingerea recursului ca nefondat învederând că în recurs recurentul, invocând încălcarea art. 3 din Decretul nr. 31/1954 a modificat cauza acțiunii, ceea ce este inadmisibil, încălcând dispozițiile art. 294 C. proc.

civ. Cât privește incidența dispozițiilor art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 în raport de actele constitutive, intimata invocă dezlegarea dată acestei chestiuni în soluționarea irevocabilă a unor litigii similare, sens în care se atașează la 4 decembrie 2008 copiile unor hotărâri judecătorești date între aceleași părți în legătură cu aceleași probleme de drept. Recursul este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta. Critica recurentului privitoare la respingerea probatoriului solicitat în fața instanței de apel la termenul din 7 septembrie 2007 este nefondată deoarece, așa cum rezultă din încheierea respectivă, apelantul a administrat proba cu înscrisuri, pe care le-a depus la dosar, fiindu-i respinse doar acele probe constând în bilanțul contabil, modul de repartizare a dividendelor și hotărârile A.G.A.

solicitate a fi administrate în condițiile art. 172 C. proc. civ. ce nu formau obiectul judecății și care nu aveau legătură cu obiectul dedus judecății, respectiv anularea hotărârilor A.G.A. și A.G.E.A. din 28 aprilie 2006. Recurentul nu poate imputa instanței de apel încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. câtă vreme, potrivit art. 167 alin. (1) C. proc. civ., dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot duce la dezlegarea pricinii, ori, în speță, probele solicitate de reclamant vizau modalitatea în care s-au distribuit dividendele, aspect ce ținea de administrarea societății, deci ce viza oportunitatea și care nu putea fi cenzurată de instanță, investită cu legalitatea hotărârii acționarilor.

Cea de-a doua critică referitoare la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, așa cum erau ele în vigoare la data convocării adunărilor generale, este neîntemeiată deoarece modalitatea convocării adunării generale numai prin scrisoare recomandată sau simplă nu este posibilă, potrivit art. 117 alin. (6), dacă actul constitutiv al societății interzice acest lucru. Ori, instanța de apel a reținut că prin dispozițiile art. 22.2 din actul constitutiv s-a exclus o asemenea modalitate de convocare, fiind stipulat expres că adunările generale se convoacă prin publicarea convocatorului în Monitorul Oficial și într-un ziar de largă răspândire în localitatea în care își are sediul societatea.

O asemenea interpretare este în concordanță și cu dezlegarea dată aceleeași probleme de drept în litigii soluționate irevocabil între aceleași părți în legătură cu hotărâri ale acționarilor luate în aceeași perioadă, sub imperiul acelorași norme legale și statutare (în acest sens a se vedea decizia nr. 2414 din 15 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială).

Cât privește critica în legătură cu soluționarea motivului de nulitate a hotărârii nr. 2 Curtea apreciază ca nefondate susținerile recurentului în legătură cu deturnarea dreptului de vot de la scopul și finalitatea pentru care el a fost recunoscut de lege deoarece instanțele s-au pronunțat în raport de argumentarea acestui motiv dată chiar de reclamant în acțiunea introductivă, respectiv al pretinsului abuz de majoritate, situat pe tărâmul răspunderii delictuale de reclamant, caz în care instanțele, atât cea de fond cât și cea de apel, au circumscris acest motiv oportunității decizionale. Pentru a fi în situația încălcării dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 51/1954, așa cum susține recurentul, ar fi trebuit să se dovedească exercitarea cu rea credință a dreptului de vot din partea majoritarilor dar și deturnarea votului de la scopul și finalitatea legală, aspecte pe care recurentul nu le-a probat în cauză.

Deși în recurs recurentul extinde abuzul majoritar și la alte drepturi, în afara celui referitor la distribuirea dividendelor, Curtea apreciază că aceste critici s-au invocat pentru prima dată în recurs, ceea ce face imposibilă analizarea lor – omisso medio, fără a mai lua în discuție chiar modificarea obiectului și cauzei acțiunii. În consecință, criticile fiind apreciate ca nefondate Curtea va respinge recursul reclamantului în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința obligării reclamantului, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 11.107,46 lei, reprezentând onorariu avocat intimată, dovedit cu actele din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul N.M.P. împotriva deciziei nr. 368 din 14 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Obligă recurentul la 11.107,46 lei cheltuieli de judecată, către intimată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 26 martie 2009.