ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4825/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4825/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului, din

examinarea

actelor și lucrărilor dosarului

constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

București - secția a VI-a

comercială

reclamanții N.M.P. și Asociația Acționarilor Minoritari „U.T." au chemat

în judecată pârâta Banca Comercială I.T. SA (vechea denumire a pârâtei) din

data de 09 aprilie 1993 și să dispună radierea menționării Hotărârilor nr. 1 și

2 ale Adunării generale extraordinare din Registrul Comerțului.

În

motivare, reclamanții au invocat nerespectarea formalităților legale privind

publicarea convocatorului adunării generale în M. Of. și arătarea explicită a

tuturor problemelor de pe ordinea de zi, prevăzute de art. 77

din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare în

acea perioadă.

Totodată,

reclamanții au susținut că pârâta nu a asigurat publicarea hotărârii adoptate

la 09 aprilie 1993 în M. Of., conform art. 89 alin. (4) și alin. (5) din lege.

Prin

sentința comercială nr. 1239 din 12 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul

București - secția a VI-a comercială a fost respinsă excepția autorității de

lucru judecat, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la

acțiune și a fost respinsă ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanții

N.M.P. și Asociația Acționarilor Minoritari „U.T."

împotriva pârâtei Banca Comercială U.T. SA.

În

motivarea hotărârii, prima instanță a reținut, în esență, că acțiunea dedusă

judecății are ca obiect principal constatarea nulității absolute a hotărârilor

A.G.E.A. adoptate la data de 09 aprilie 1993 pentru nerespectarea condițiilor

legale privind publicitatea convocării și conținutul convocatorului

atunci când pe ordinea de zi figurează propuneri

de modificare a statutului.

În ceea

ce privește acțiunea anterior înregistrată sub nr. 33102/3/2006, în raport de

care a fost invocată autoritatea de lucru judecat, instanța de fond a

reținut că a aceasta a avut ca obiect și

constatarea nulității absolute a hotărârilor A.G.E.A. nr. 1 și 2 din 09 aprilie

irevocabilă, acesta aflându-se în stadiul judecății recursului

înregistrat

pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție și, prin urmare, sentința

comercială nr. 849/2008 nu se bucură de

autoritate de lucru judecat.

Instanța de fond a considerat că nu poate fi reținută

nici puterea de lucru

judecat

a considerentelor ce au stat la baza pronunțării hotărârii anterioare,

deoarece obiectul cauzei cu care a fost învestită

îl constituie constatarea nulității

absolute a unor hotărâri A.G.E.A.,

iar, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (10) din Legea nr. 31/1990

republicată, în vigoare la data pronunțării hotărârii

judecătorești anterioare, în perioada în care era în vigoare forma

inițială a art. 90

alin. (7) din lege, neexistând calea de atac a

recursului, hotărârile pronunțate în

materie

sunt opozabile tuturor acționarilor doar după rămânerea irevocabilă și

publicarea

în M. Of., Partea a IV-a. S-a apreciat că, deși ambele cereri au același obiect

și privesc aceleași părți, cauza este parțial diferită, pe calea celei cu care

a fost învestit invocându-se un principal motiv de nulitate absolută, care nu

se regăsește în celălalt dosar.

În ceea

ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a

reținut termenul prevăzut de art. 90 alin. (2) din lege, termen ce curge de la

data publicării hotărârii în M. Of.

Cu

privire la fixarea momentului de la care începe să curgă termenul de

prescripție în funcție de data publicării hotărârii, instanța de fond a

apreciat că legiuitorul a avut drept scop protejarea acționarilor,

prezumându-se cunoașterea

de către aceștia a

conținutului hotărârii după parcurgerea cerințelor de publicare.

În

condițiile în care publicarea hotărârilor în M. Of. a avut și are drept scop

protejarea intereselor acționarilor care nu au participat la adunare și ale

terților, o acțiune în anulare poate fi promovată și anterior publicării, de

către un reclamant care a cunoscut conținutul

acesteia și motivele de nulitate.

În acest

context, prima instanță a apreciat că nu se justifică o aplicare rigidă a

dispozițiilor legale în vigoare, de natură a permite promovarea acțiunii în anularea

hotărârilor adunării generale, indiferent de motive, și după 16 ani de

la data adoptării hotărârii, deși se poate

stabili cu certitudine că reclamanții au

cunoscut conținutul hotărârii

atacate și erau în măsură să aprecieze asupra

tuturor

motivelor de nulitate, cel mai târziu la data promovării acțiunii în anulare

anterioare,

respectiv 02 octombrie 2006, față de care termenul de 15 zile a fost mult

depășit.

Prin

urmare, a permite reclamanților să justifice neîmplinirea termenului

de prescripție prin nerespectarea procedurii ce

asigura publicitatea hotărârilor adoptate față de persoane pentru care

legiuitorul a prezumat că nu puteau lua

cunoștință de aceste acte pe

altă cale, în condițiile în care aceștia au recunoscut existența și conținutul

actelor atacate cu prilejul înregistrării acțiunii anterioare, ar echivala cu

recunoașterea exercitării drepturilor procesuale în alt scop decât

cel urmărit de legiuitor la adoptarea

dispozițiilor legale menționate.

Împotriva

acestei hotărâri, reclamanții N.M.P. și

Asociația

Acționarilor Minoritari „U.T." au declarat apel, care a fost

respins

ca nefondat prin decizia comercială nr. 254 din 16 mai 2011 pronunțată de

Curtea de Apel București - secția a VI-a comercială.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, în concordanță

cu cele reținute de

instanța

de fond, a constatat că la data de 09 aprilie 1993 a avut loc Adunarea

Generală Extraordinară a Acționarilor Băncii I.T. În

cadrul A.G.E.A. au fost

adoptate două hotărâri privind reglementarea

dreptului de vot a acționarilor

băncii în

conformitate cu structura acționarilor și prevederile legale românești și

respectiv

majorarea specială a capitalului social al băncii în conformitate cu

prevederile H.G. nr. 1059 din 3 octombrie 1990 și a documentelor de constituire

a băncii

prin participarea Băncii Europene

pentru Reconstrucție și Dezvoltare Londra și

prin participarea lui I.T.

la majorarea capitalului social prin achiziționarea

a 20.000 de acțiuni cu o valoare nominală de 35.000 lei și a 65.000 de

acțiuni cu

valoare nominală de 276 dolari S.U.A.

Curtea a constatat, totodată, ca și anterior a existat

un demers în acest sens al reclamantului apelant N.M.P., care la data de 02

octombrie 2006 a

sesizat

aceeași instanță cu o cerere în constatarea nulității absolute a Hotărârilor

nr. 1 și 2 din 09 aprilie 1993 ale Adunării

Generale a Acționarilor Băncii Comerciale

I.T. SA și radiere a

menționării acestora în Registrul Comerțului, precum și de constatare a

nulității absolute a art. 7 alin. (2) din Statutul Băncii și a

art. 7 alin. (2) din contractul de societate al

băncii, față de încălcarea dispozițiilor art. 63, art. 77 alin. (5) și art. 161

din Legea nr. 31/1990. Cererea a fost soluționată în

mod definitiv prin

admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la

capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a Hotărârilor A.G.E.A.

nr. 1 și 2 din 09 aprilie 1993.

Instanța de control judiciar a constatat că apelanții nu

au criticat pe calea apelului aprecierile făcute de către tribunal cu referire

la incidența termenului de

prescripție

de 15 zile, prevăzut de fostul art. 90 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, asupra

acțiunilor de contestare a legalității hotărârilor A.G.E.A.

A reținut ca fiind corecte aprecierile apelanților

reclamanți potrivit cărora

prin

art. 89 alin. (4) și (5) s-a instituit obligația publicării în M. Of. a

hotărârilor, ca și condiție prealabilă executării acestora. Lipsa caracterului

executoriu al hotărârii adunării generale, a

apreciat instanța de apel, nu înseamnă

că aceasta este lipsită de efecte

juridice față de acționari, iar obligația de

publicare

în M. Of. stabilită în condițiile art. 89 urmărea asigurarea

opozabilității

față de terți, împrejurări reținute în mod temeinic și de către judecătorul

fondului.

S-a

apreciat că publicarea Actului Adițional modificator al actului constitutiv al

intimatei pârâte în M. Of. nr. 805 din 31 martie 1995 se

circumscrie obligației impuse de art. 89 alin. (4)

din Legea nr. 31/1990 atât timp cât

acesta

cuprindea textul integral al clauzelor modificate prin hotărârile contestate.

Ca

efect al îndeplinirii acestei formalități, hotărârile au devenit opozabile

terților, iar cuprinsul lor a devenit cunoscut și tuturor acționarilor

societății care puteau, astfel, să conteste legalitatea lor.

S-a

constatat că reclamanții susțin ca și motive de nulitate absolută în

prezenta cauză faptul că nu s-a procedat la

publicarea în M. Of. a

convocatorului Adunării generale, împrejurarea că

acest convocator nu cuprindea arătarea explicită a tuturor problemelor ce vor

face obiectul dezbaterilor, precum și faptul că Hotărârea nu a fost publicată

în M. Of.

Or, în raport de susținerile

intimatei-pârâte, necontestate de reclamanți,

apelantul N.M.P., precum

și membrii apelantei A.A.M.U.T. au fost prezenți la adoptarea hotărârilor

contestate și au avut cunoștință de conținutul acestora încă din anul 1993. Cu

atât mai mult, în anul 1995, după

publicarea

actului adițional, acești acționari cunoșteau împrejurările adoptării

hotărârilor,

constând în pretinsa nepublicare a convocatorului, conținutul acestuia și

îndeplinirea ori nu a formalității publicării hotărârii în M. Of.

Invocarea

motivelor anterior expuse tocmai în anul 2009 este susceptibilă a înfrânge

caracterul social al acțiunii reglementate de art. 90 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Drept

urmare, Curtea a înlăturat susținerile apelanților privind lipsa de efecte

juridice a publicării Actului Adițional în M. Of.

nr. 805 din 31 martie 1995 din perspectiva incidenței prescripției

extinctive.

În ceea ce privește motivul de apel ce face referire la

motivarea bazată pe

două

aprecieri subiective ale instanței de fond, Curtea a reținut, că instanța de

fond nu a susținut caracterul dispozitiv al normelor juridice cuprinse în art. 157,

art. 90 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Raportat la criticile referitoare la

aprecierile tribunalului vizând un pretins abuz de drept al reclamanților, s-a

apreciat că argumentele apelanților nu sunt de natură a atrage schimbarea ori

anularea

sentinței atacate în condițiile art.

296-297 C. proc. civ.

În

consecință, s-a constatat că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală

și temeinică, motiv pentru care apelul promovat de

reclamanți a fost respins ca

nefondat.

Împotriva acestei decizii reclamanții Asociația

Acționarilor Minoritari

U.T.

București și N.M.P. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului,

casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel

București, întrucât nici instanța de apel și nici instanța de fond nu au intrat

în cercetarea fondului.

În motivarea recursului, invocând dispozițiile art. 304 pct.

9 și art. 312 C.

proc.

civ., și reluând integral apărările din apel, reclamanții critică hotărârea

atacată pentru nelegalitate susținând, în esență,

următoarele:

începerii cursului

prescripției

extinctive este vădit nelegală;

3.

motivarea instanței de fond cu privire la momentul

începerii cursului

prescripției este nejuridică și incorectă din

perspectiva normelor legale incidente.

Intimata-pârâtă

U.T. SA București a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență,

respingerea recursului.

Analizând

decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele

controlului de legalitate, Înalta Curte constată

că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Instanța

de apel a menținut în mod legal hotărârea primei instanțe cu privire la

excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește

constatarea nulității absolute a Hotărârilor A.G.E.A. nr. 1 și 2 din data de

09 aprilie 1993. Termenul de prescripție de 15

zile stabilit de art. 90 din Legea nr.

31/1990 în vigoare în anul 1993 a

început să curgă odată cu publicarea în M. Of. al României nr. 805 din 31

martie 1995 a Actului Adițional modificator al actului constitutiv al

societății. Fără a relua întreaga argumentație a instanței de apel, expusă pe

larg în cele ce preced, înalta Curte de Casație și Justiție va reține că întreg

raționamentul logico-juridic este corect, dispozițiile legale nefiind greșit

aplicate ori interpretate de către instanța de control judiciar.

Se va avea în vedere și puterea de lucru judecat cu privire la excepția

prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește constatarea

nulității absolute a Hotărârilor A.G.E.A. nr. 1 și 2 din 09 aprilie 1993 prin

efectul sentinței

comerciale

irevocabilă nr. 849 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de către Tribunalul

București în dosarul nr. 33102/3/2006.

Prezenta cerere de chemare în judecată are același

obiect ca acțiunea ce a

format

obiect al dosarului nr. 33102/3/2006 - constatarea nulității absolute a

Hotărârilor A.G.E.A. nr. 1 și 2 din 09 aprilie 1993 ale Băncii Comerciale I.T.

SA (capetele 1 și 3 de cerere) și este formulată

de către aceleași părți, respectiv

N.M.P. (reclamant) și Asociația

Acționarilor Minoritari U.T. (intervenient în interesul reclamantului N.) și

are și aceeași cauză-fraudarea dispozițiilor imperative ale legii.

Dosarul nr.

33102/3/2006 a fost soluționat în mod irevocabil prin admiterea excepției

prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capetele de cerere

privind constatarea nulității absolute a Hotărârilor A.G.E.A. nr. 1 și 2 din 09

aprilie 1993.

Față de identitatea de părți și obiect (și cauză) cu

prezenta cauză, în speță

operează

autoritatea de lucru judecat a respectivei hotărâri cu privire la capătul

de cerere privind constatarea nulității absolute a

Hotărârilor A.G.E.A. nr. 1 și 2 din

09 aprilie 1993.

Astfel,

instanțele de judecată au reținut cu putere de lucru judecat că dreptul la

promovarea acțiunii în constatarea nulității unei hotărâri A.G.A. din anul 1993

este prescris și urmare a incidenței termenului special de prescripție de 15

zile prevăzut de art. 90 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 în vigoare la data

când s-au luat hotărârile A.G.E.A. contestate.

Instanța

de apel reține în mod corect că, prin instituirea termenului de 15

zile în care puteau fi atacate hotărârile

adunării generale, prin dispozițiile art. 90 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 în

vigoare la data când s-au luat hotărârile A.G.E.A.

contestate

„legiuitorul a urmărit să stabilească o limită dincolo de care, în

interesul consolidării stabilității afacerilor,

acționarii să nu mai poată contesta hotărârea, în economia dispozițiilor art. 90

neexistând diferențierea între cauzele de nulitate absolută și cele de nulitate

relativă, în sensul că nu se distingea între hotărârile care încălcau norme de

ordine publică și cele care încălcau norme

supletive".

Instanța

mai reține, la fel de corect, și că „regimul nulităților hotărârii

adunării generale derogau în întregime de la

dreptul comun al nulităților actelor

juridice" fiind vorba de acte

a căror naștere se bazează pe „principiul majoritar care ar fi devenit

„iluzoriu" în măsura în care orice acționar putea invoca nulitatea

oricând, (fila 9, paragraful 3 din sentință) în mod similar, Curtea de Apel

București sesizată cu apelul reclamantului N. și cu cererea de

intervenție în interes accesoriu formulată de

Asociația Acționarilor Minoritari

U.T. pe care le-a respins ca

neîntemeiate, a reținut cu aceeași putere de lucru judecat că: „termenul

instituit de acest art. (art. 90 alin. (2)) este un termen de prescripție

special, nefăcându-se distincție între cauzele de nulitate relativă sau

absolută care pot fi invocate pe calea acțiunii având ca obiect anularea

hotărârii adunării generale a acționarilor societății comerciale"; pe cale

de consecință „(.) atât acțiunile având ca obiect anularea adunării generale a

acționarilor

Întemeiate

pe cauze de nulitate relativă, cât și cele întemeiate pe cauze de

nulitate absolută au același regim juridic în

sensul că sunt supuse prescripției

extinctive în cadrul termenului

special de prescripție de 15 zile de la publicarea hotărârii în M. Of. al

României" (filele 14 și 15 din decizie).

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în decizia

nr. 2193 din 07 iunie 2011

„Cum

prezenta acțiune în anulare a hotărârilor nr. 1 și 2 din data de 9 aprilie

1993, publicate în M. Of. la data de 31 martie

1995, a fost promovată

Ia 3 octombrie 2006, excepția prescripției

dreptului material la acțiune a fost legal soluționată" (fila 49 din

decizie).

Puterea de lucru judecat nu este reglementată în mod

expres ca un efect al

hotărârii

judecătorești, ci ca o prezumție legală, conform dispozițiilor art. 1200 pct. 4

C. civ. („Sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin

lege, precum: 4. puterea ce legea acordă

autorității lucrului judecat").

Puterea

de lucru judecat generează două categorii de efecte, un efect

pozitiv și un efect negativ. Efectul negativ

presupune că partea care a pierdut

procesul

nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu. Totodată,

intră în puterea de lucru judecat și

considerentele pe care se sprijină dispozitivul hotărârii definitive și

irevocabile. Prin urmare, în speță, efectul negativ al puterii de lucru judecat

ca urmare a pronunțării sentinței comerciale nr. 849 din 21 ianuarie 2008 de

către Tribunalul București în dosarul nr. 33102/3/2006, definitivă prin decizia

comercială nr. 74 din 16 februarie 2009 și devenită irevocabilă decizia

înaltei Curți de

Casație și Justiție nr. 2193

din 07 iunie 2011, obligă instanța să nu mai pună în discuție

aspectele stabilite cu putere de lucru judecat cu

privire la prescripția dreptului

material la acțiunea în constatarea

nulității unei hotărâri A.G.A., indiferent de cauza invocată.

Dreptul material la acțiunea în constatarea nulității

unei hotărâri A.G.A. din

anul

1993 este prescris. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 90 alin. (2) din

Legea nr. 31/1990 în vigoare la data când s-au

luat hotărârile A.G.E.A. contestate, este un termen de prescripție indiferent

de cauza de nulitate invocată.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, astfel

cum aceasta era în

vigoare la momentul adoptării celor două hotărâri A.G.E.A.,

„Hotărârile adunării generale contrare contractului de societate, statutului

sau legii pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data

publicării în M. Of., de oricare

dintre

acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra și

au cerut să se insereze aceasta în

procesul-verbal al adunării".

Termenul de 15 zile pentru introducerea unei acțiuni în

anularea hotărârii

A.G.A.

este un termen de prescripție, iar nu de decădere; pe de altă parte, acest

termen viza, la acel moment atât hotărârile

lovite de nulitate relativă, cât și cele

lovite de nulitate absolută.

În

cuprinsul motivelor de recurs, în mod eronat recurenții susțin că termenul de

prescripție în ceea ce privește dreptul de a solicita constatarea nulității

absolute a hotărârii atacate nu a început să curgă întrucât aceasta nu a

fost publicată în M. Of. al României. Această

formalitate a fost însă

îndeplinită, în deplină conformitate cu

dispozițiile legale, prin publicarea în M. Of. al României nr. 805 din 31

martie 1995 a Actului Adițional modificator al actului constitutiv, astfel cum

în mod corect a reținut și instanța de apel.

Din acest moment, 31 mai 1995, a început să curgă

termenul de prescripție

de 15 zile, în mod evident acesta fiind împlinit până la

data promovării prezentei

cereri

de chemare în judecată.

Potrivit

textului invocat de către recurenți, respectiv dispozițiile art. 89

alin. (4) din Legea nr. 31/1990 în vigoare la

data adoptării hotărârii A.G.E.A.:

„Pentru

a fi opozabile terților, hotărârile adunării vor fi depuse în termen

de 15 zile la registrul comerțului, pentru a fi

menționate în extras în registru și

publicate în M. Of.".

Raportat la dispozițiile legale în vigoare la acel moment

(și a căror rațiune

subzistă

de altfel și în prezent), criticile formulate de către recurenți sunt

neîntemeiate.

Publicarea

Actului Adițional modificator al actului constitutiv în

M. Of. nr. 805 din 31 martie 1995 respectă întru-totul dispozițiile art.

89 alin. (4) invocate de recurenți în condițiile în care acesta cuprindea

textul integral al

clauzelor modificate prin hotărârile contestate.

Aceasta reprezenta practica comun acceptată în domeniu la acel moment, care, de

altfel, a și condus la legiferarea sa odată cu adoptarea O.U.G. nr. 32/1997 de

modificare a legii societăților comerciale prin care s-a introdus în mod expres

această posibilitate

în cuprinsul alin. (4)

al art. 89 („în cazul în care aceste hotărâri implica

modificarea

actului constitutiv, se va putea publica numai actul adițional cuprinzând

textul integral al clauzelor modificate").

A da o

altă interpretare acestor dispoziții legale ar reprezenta un formalism excesiv

care nu-și găsește niciun fel de justificare atâta vreme cât,

prin publicarea din anul 1995, s-a adus la cunoștința

terților conținutul hotărârii

adoptate de adunarea generală. în plus,

recurentul N.M.P. precum și membrii A.A.M.U.T. au fost prezenți la adoptarea

hotărârilor contestate și au avut cunoștință de conținutul acestora încă din

anul 1993, acest aspect

nefiind contestat

de recurenți, cum în mod corect reține și instanța de apel. Or,

publicarea

hotărârilor în M. Of. are drept unic scop și efect opozabilitatea față de terți

a acestora, dar și față de acționari.

Așadar, publicitatea prevăzută de art. 90 alin. (2),

care este complementară

celei

prevăzute în art. 89 alin. (4) din vechea reglementare față de caracterul

modificator al hotărârilor adoptate a fost îndeplinită la data de 31 martie

1995

prin publicarea actului, termenul de 15

zile urmând să curgă de la data publicării

actului. Înalta Curte de

Casație și Justiție are în vedere și faptul că ambii recurenți au avut

calitatea de părți în cadrul primului dosar nr. 33102/3/2006,

luând cunoștință de conținutul hotărârilor

contestate de la momentul formulării

respectivei

acțiuni (în ceea ce îl privește pe recurentul N.M.P.),

respectiv de la

momentul intervenirii în respectiva cauză în calitate de

intervenientă în interesul reclamantului N.M.P.

(în ce o privește

pe recurenta A.A.M.U.T.).

Altfel

spus, chiar în măsura în care instanța nu ar reține celelalte două momente

indicate ca datele de la care a început să curgă și s-a și împlinit termenul de

prescripție de 15 zile, indubitabil că ultimul moment în care se

poate considera că a început să curgă termenul de

prescripție de 15 zile este data la care apelanții au participat în calitate de

părți în dosarul nr. 33102/3/2006,

respectiv: pentru recurentul N. - în

cursul anului 2006, odată cu

formularea

acțiunii; pentru recurenta A.A.M.U.T. - în cursul anului 2008 odată cu

formularea

intervenției în interesul apelantului N.M.P. în

cadrul apelului formulat în dosar, așa cum rezultă din decizia

comercială nr.

74 din 16 februarie 2009 depusa la dosarul cauzei.

În

concluzie, criticile de care se prevalează recurenții sunt neîntemeiate,

fiind indubitabil că termenul de prescripție de

15 zile a început să curgă și s-a și

împlinit până la data formulării

prezentei cereri de chemare în judecată, iar a dispune astăzi anularea unor

hotărâri A.G.A., la aproape 20 de ani de la data adoptării lor, ar fi, în mod

evident, o greșită aplicare a legii, total străină de intenția legiuitorului.

Pentru

toate considerentele reținute, conform art. 312 și 274 C. proc. civ. se

va respinge recursul declarat de reclamanții

Asociația Acționarilor Minoritari

U.T. București și N.M.P. împotriva

deciziei comerciale nr. 254 din 16 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București - s

ecția a VI-a comercială, ca

nefondat urmând a fi obligați recurenții-reclamanți

Asociația

Acționarilor Minoritari U.T. București și N.M.P. la plata sumei de 10.787 lei

cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă U.T. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanții Asociația

Acționarilor

Minoritari U.T. București și

N.M.P. împotriva deciziei comerciale nr. 254

din 16

mai 2011 pronunțată de Curtea de

Apel București - secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Obligă

recurenții-reclamanți Asociația Acționarilor Minoritari U.T. București și N.M.P.

la plata sumei de 10.787 lei cheltuieli de judecată către

intimata-pârâtă U.T. SA București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 decembrie 2012