ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 533/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.

261 din 14 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus

respingerea ca nefondată a cererii de revizuire formulată de revizuenta Camera

de Comerț și Industria a Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 639

din 8 decembrie 2009 pronunțată de curtea de Apel București – secția a IV-a civilă,

în contradictoriu cu intimatul Municipiul București prin Primarul General.

Pentru a se pronunța

astfel instanța a reținut următoarele:

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată numai pentru

motivele expres prevăzute de lege și cu îndeplinirea condițiilor limitativ

reglementate de Codul de procedură civilă. Aceasta înseamnă că obiectul

revizuirii este strict reglementat ca și motivele pentru care poate fi declanșată

această cale de atac.

Examinând actele și

lucrările dosarului, s-a constatat că prin sentința civilă nr. 488 din 31

martie 2006 Tribunalul București a admis contestația și a anulat Dispoziția nr.

3224 din 27 august 2004, obligând intimatul Municipiul București prin Primarul

general să emită o nouă dispoziție în favoarea contestatoarei de acordare a

măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul identificat prin raportul

de expertiză întocmit în condițiile Legii nr. 247/2005 de modificare a Legii nr.

10/2001.

Prin decizia civilă nr.

639 din 8 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV –

a civilă, cu majoritate s-au respins ca nefondate apelurile formulate de

apelanta contestatoare Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București

și apelantul Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței

civile nr. 488 din 31 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a

IV – a civilă.

În acest context

hotărârea care se referă la fondul cauzei este sentința pronunțată de

Tribunalul București, prin care instanța a stabilit că se pot acorda măsuri

reparatorii în echivalent pentru imobilul identificat prin raportul de

expertiză depus la dosarul cauzei.

În raport de

dispozițiile art. 322 C. proc. civ., pot fi atacate cu revizuire hotărârile

rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile

date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Prin acțiunea

formulată în fața instanței de judecată la data de 21 octombrie 2004 reclamanta

a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 3224 din 27 august 2004 emisă

de Primarul General al Municipiului București, solicitând în contradictoriu cu

pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, să fie anulată dispoziția

menționată și să se restituie reclamantei, în natură, imobilul situat în

București.

În subsidiar s-a

solicitat acordarea de reparații în echivalent, astfel cum sunt reglementate de

Legea nr. 10/2001 și de Normele Metodologice de aplicare a acestui act

normativ.

Prin soluționarea

cauzei de către Tribunalul București prin sentința civilă nr. 488 din 31

ianuarie 2006, a fost obligată unitatea deținătoare să emită o decizie de

acordare a măsurilor reparatorii, prin echivalent, ceea ce corespunde

solicitării formulată în subsidiar de către contestatoarea reclamantă în fața

instanței de fond. Instanța a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 1 alin. (2)

raportat la art. 7 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Faptul că revizuentul

este nemulțumit de soluția adoptată de tribunal, nu înseamnă că aceasta nu s-a

pronunțat asupra capetelor de cerere formulate în cadrul acțiunii introductive

de instanță.

Ceea ce critică

revizuentul este greșita aplicare a legii la situația de fapt, arătând că se

impunea restituirea în natură, ceea ce însă este o critică ce poate fi

formulată în recurs, nu în cadrul revizuirii care poate fi exercitată numai

pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege și care, în esență, sunt

motive procedurale.

Astfel, în ce măsură

se poate stabili că imobilul poate fi restituit în natură, sunt aspecte de

probatoriu care trebuie lămurite în cadrul căilor ordinare de atac, iar

incidența textelor din Legea nr. 10/2001 vizează o critică de nelegalitate ce

poate fi invocată pe calea recursului.

S-a invocat în

cererea de revizuire că hotărârea instanței de apel s-a luat în complet de

divergență, iar în cadrul opiniei separate s-a exprimat aprecierea că se poate

restitui imobilul în natură, în conformitate cu dispozițiile art. 16 din Legea nr.

10/2001 și în raport de imobilele care sunt cuprinse în anexa 2 lit. a) din

legea menționată.

Or, așa cum s-a

arătat, acest aspect vizează o eventuală eroare în aplicarea legii, nu aspectul

procedural invocat de revizuent în conformitate cu dispozițiile art. 322 pct. 2

C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs recurenta Camera de Comerț și Industria a

Municipiului București solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a

deciziei revizuite în sensul pronunțării directe de către instanță asupra

modalității de restituire așa cum a solicitat prin cererea introductivă de

instanță și prin cererea de apel.

Motivul de revizuire

este cel prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și constă în faptul că

instanța nu s-a pronunțat direct în cererea de restituire în natură sau după

caz în cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Astfel, cu toate că

recurenta a solicitat în principal restituirea în natură a imobilului situat în

București, și în subsidiar acordarea de despăgubiri, instanța nu a analizat pe

fond notificarea ci a dispus obligarea Primăriei Municipiului București la

emiterea unei noi dispoziții, lucru pe care nu l-a cerut, înfrângând astfel

principiul disponibilității prin încălcarea dispozițiilor art. 129 pct. 6 C.

proc. civ. precum și dispozițiile deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată

de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând cererea de

recurs instanța reține următoarele:

Criticile formulate

deciziei recurate aparțin pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. și în esență constă

în neanalizarea instanței de recurs a motivului de revizuire prevăzut de art. 302

pct. 2 C. proc. civ.

În realitate,

instanța a examinat motivul de revizuire invocat, reținând că instanța care a

pronunțat hotărârea supusă revizuirii a aplicat dispozițiile art. 1 alin. (2)

și 7 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nerestituirea în natură reprezentând o

chestiune de aplicare a legii supusă în consecință recursului.

Nepronunțarea

instanței asupra petitului solicitat de parte este neîntemeiată.

Cererea revizuentei

se află manifest sub incidența art. 26 din Legea nr. 10/2001 situație în care

instanța nu putea proceda direct la măsuri reparatorii prin echivalent,

consecință a dispozițiilor legale care au reglementat felul și modalitățile

reparatorii precum și procedura de realizare a lor.

Într-o atare

situație, petitul asupra căruia s-a pronunțat instanța a fost cel rezultat din

aplicarea dispozițiunilor legale citate care determină modalitățile de

reparație și entitățile obligate la aceasta precum și procedura de urmat în

raport cu situația prezentă a imobilului, împrejurare față de care decizia

pronunțată a dat semnificație juridică corespunzătoare cererii părții,

pronunțându-se asupra petitului formulat, compatibil însă cu reglementările

aplicabile.

În consecință,

recursul formulat este neîntemeiat și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ.

urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de revizuenta Camera de Comerț și Industrie a municipiului

București împotriva deciziei nr. 261/A din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel

București – secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2011.