ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3301/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3301/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând asupra recursului, se reține: Prin Sentința penală nr. 106/PI din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins ca nefondată plângerea petentului J.S. formulată împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 1317/II/2/2009 și nr. 362/P/2009, apreciindu-se că soluțiile sunt legale și temeinice din moment ce intimatul S.M., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, nu a făcut altceva decât să repartizeze procurorilor din subordine cele trei plângeri adresate de către petent, aceștia în funcție de elementele pe care le conțineau, fie la înregistrau în registrul cauzelor penale, fie le clasau conform O.G.
nr. 27/2002, când nu îndeplineau cerințele art. 222 C. proc. pen. Petentul a formulat recurs la data de 10 iunie 2010. Examinând calea de atac în lumina dispozițiilor art. 385 3 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este tardiv datorită următoarelor considerente: Sentința penală nr. 106/PI din 26 aprilie 2010 a fost comunicată petentului, prin scrisoare recomandată, la data de 7 mai 2010, când a început să curgă termenul de recurs. Ultima zi în care putea fi declarat recursul era data de 17 mai 2010, ori calea de atac ordinară a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara abia la data de 10 iunie 2010. Chiar și în condițiile în care se are în vedere data de 4 iunie 2010 ca fiind data depunerii plicului la Deutsche Post - Germania, recursul apare tot ca tardiv formulat în raport cu dispozițiile procedural penale românești.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul petentului va fi respins ca tardiv formulat. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul petiționar S.J. împotriva Sentinței penale nr. 106/PI din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.