ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.06.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4450/2012

HOTĂRÂRE
14.06.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4450/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față;

Prin sentința civilă nr. 570 din 2

septembrie 2010 Tribunalul Vrancea, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată

de reclamantul C.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice și a obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 euro - echivalent în lei la

cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, cu titlu de despăgubiri pentru

prejudiciul moral, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700

RON.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtul.

Prin decizia

nr. 98 A din 11 mai 2011 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul declarat

de pârât, a schimbat în parte sentința numai în ceea ce privește cuantumul daunelor

morale, pe care l-a redus la 5.000 euro și a respins apelul reclamantului.

Pentru a decide

astfel, Curtea de Apel a reținut că față de data promovării acțiunii, 14 mai 2010,

la momentul publicării deciziilor Curții Constituționale reclamantul avea o speranță

legitimă în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, în urma analizei jurisprudenței Curții constatându-se o lărgire

a înțelesului de „bun" în sensul Convenției la toate acele situații în care

reclamantul are un interes economic ce are o bază suficientă în dreptul intern sau

când existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și constantă a instanțelor

naționale, deci o speranță legitimă de natură concretă, bazată pe o dispoziție legală

sau pe o decizie juridică. În acest sens instanța de apel a reținut că din datele

centralizate la nivelul întregii țări, furnizate de Ministerul Finanțelor Publice,

la 07 septembrie 2010, deci cu două luni înaintea publicării deciziilor Curții Constituționale,

existau 1519 hotărâri de fond admise, 174 hotărâri definitive și 2 hotărâri irevocabile,

iar la nivelul Curții de Apel Galați, până la data de 15 noiembrie 2010, au existat

235 hotărâri de fond, 24 hotărâri definitive și 5 hotărâri irevocabile admise în

această materie. Față de aceste date concrete, Curtea a apreciat că la momentul

ingerinței reclamantul avea o speranță legitimă de a obține un bun, confirmată de

legislația națională și o practică judiciară bine definită. în acest context, instituirea

unui tratament distinct între persoanele îndreptățite la despăgubiri pentru condamnări

politice, în funcție de momentul la care instanța de judecată a pronunțat hotărârea

definitivă, respectiv în baza unui criteriu aleatoriu și exterior conduitei persoanei

nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. în concluzie, a constatat că aplicarea

Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale unui proces pendinte și suprimarea

temeiului juridic al acordării daunelor morale pentru persoanele prevăzute de

art. 5 din Legea nr. 221/2009, ce declanșaseră procedurile judiciare, în temeiul

unei legi accesibile și previzibile, creează premisele unei discriminări între persoane

care, deși se găsesc în situații obiectiv identice, beneficiază de un tratament

juridic diferit.

Cu privire la

daunele morale ce se cuvin a fi acordate reclamantului, instanța de apel a apreciat

că o sumă de 1.000 euro pentru fiecare an de executare are rolul de a complini reparația

morală vizată de legiuitor prin dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâtul.

Reclamantul C.C.

a criticat decizia recurată, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a pronunțat o

hotărâre ce nu cuprinde motivele pe care se sprijină și a redus nemotivat daunele

morale la suma de 5.000 euro, pe care o apreciază ca fiind derizorie. De asemenea,

a criticat decizia recurată arătând că instanța a fost preocupată excesiv de definiția

dată de jurisprudența europeană noțiunilor de „bun", respectiv „speranță legitimă",

fără a observa că despăgubirile morale trebuie să îndeplinească cerința reparării

integrale a prejudiciului și cerința proporționalității cu prejudiciul moral suferit

și că prin acordarea de facilități prin intermediul Legii nr. 118/1990 nu se poate

pretinde că s-au reparat daunele morale.

După introducerea

recursului, la 19 noiembrie 2011, recurentul-reclamant a decedat, procesul fiind

continuat de moștenitorii săi, în persoana numiților C.P., D.C. și C.C.

Pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice a înțeles să critice decizia atacată, arătând

că față de declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin. (1) teza

I din Legea nr. 221/2009 instanțele nu mai puteau acorda despăgubiri morale pe acest

temei de drept, Deciziile nr. 1358, nr. 1354 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale

Curții Constituționale fiind obligatorii și de imediată aplicare. A invocat motivul

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând recursurile

în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul fondat

al recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor și caracterul

nefondat al recursului declarat de reclamant, pentru considerentele ce succed:

Mai întâi,

Înalta Curte observă că în cauză nu sunt incidente motivele de modificare prevăzute

de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Cât privește motivul

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se apreciază

că hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, reducerea cuantumului

daunelor morale fiind în mod corect motivată.

Pe de altă parte,

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. prevăd posibilitatea de a cere modificarea

ori casarea unei hotărâri „când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus

judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia".

Referirea legiuitorului la „actul juridic dedus judecății", al cărui înțeles

„lămurit și vădit neîndoielnic" privește încălcarea principiului înscris în

art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de

lege între părțile contractante, ceea ce în speță nu se verifică.

Criticile formulate

prin cele două recursuri urmează a fi analizate din perspectiva deciziei nr. 12

din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs

în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011.

Problema de drept

care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea

daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci

aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării,

în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori

de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie

2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.

Potrivit art.

147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei

Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele

dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

art. menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării

în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor,

aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr.

47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările

și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstitutionalitătii

unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru

viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor

care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată

de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a

stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice

asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu

excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai

pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării

deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță,

la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată

definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului

de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât

nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate

după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică,

aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna

ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu

ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză

în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor,

dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea

ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau

situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil

de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând,

prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un

stat democratic, realizându-se controlul aposteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se

poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional,

ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței

și al stabilității juridice.

Față de aceste

argumente, criticile formulate de reclamant, referitoare la modalitatea de cuantificare

a daunelor morale, nu mai pot fi analizate.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursul pârâtului, va modifica în parte decizia recurată și va respinge

acțiunea. Pentru aceleași argumente, va respinge recursul reclamantului ca nefondat.

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Vrancea împotriva deciziei nr. 98 A din 11 mai 2011

a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Modifică în parte

decizia recurată, în sensul că schimbă în tot sentința și respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul C.C. (decedat) și continuat de moștenitorii C.P.,

D.C. și C.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

14 iunie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-11-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4140/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 828 din 25 noiembrie 2010, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată în temeiul Legii nr. 221/2009 de reclamanta M.T. în contradictoriu cu pârâtul S
ÎCCJ 2012-06-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4322/2012
re formulat de reclamant. De asemenea, față de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 221/2009, Tribunalul a apreciat ca fiind întemeiat și cel de-al doilea capăt de cerere având ca obiect înlăturarea de drept a tuturor efectelor condamnării. În
ÎCCJ 2012-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3656/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 696 din 21 octombrie 2010, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta E.M. în co
ÎCCJ 2012-06-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4448/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față; Prin sentința civilă nr. 326 din 11 mai 2010 Tribunalul Vrancea, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.D. în contradictor
ÎCCJ 2012-06-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4445/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 234 din 6 aprilie 2010 Tribunalul Vrancea, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul L.S. în contradicto
Sursă