ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2219/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 263/S din 05 octombrie 2011, Tribunalul Brașov, secția penală, a respins cererea de rejudecare în sensul art. 522 1 C. proc. pen., cerere formulată de condamnatul O.V. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că inculpatul a avut cunoștință de proces fiind prezent la trei termene de judecată. Împotriva sentinței mai sus menționată, a formulat apel condamnatul O.V. Prin decizia penală nr. 122/A din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul formulat de condamnat.

Totodată, apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că în mod corect prima instanță a stabilit că nu orice lipsă a inculpatului poate atrage incidența art. 522 1 C. proc. pen. și că rejudecarea nu este obligatorie. S-a constatat că cel condamnat a avut cunoștință de procedurile judiciare care se desfășurau împotriva lui însă a ales să nu participe personal la întregul proces penal. S-a mai arătat că în cursul judecării cauzei, în primă instanță a fost prezent personal la trei termene de judecată, fiind asistat de un avocat desemnat din oficiu. Deși nu a declarat apel în cauză, în calea de atac exercitată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul B.I., O.V.

a formulat o cerere de amânare pentru angajare de apărător, urmare căreia a fost reprezentat în fața instanței de apel de un avocat ales. Împotriva deciziei penale nr. 233 din 22 octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, O.V. a promovat calea de atac a recursului, la judecarea căruia a fost reprezentat de un alt avocat ales. Din înscrisurile existente la dosar, rezultă că O.V. a părăsit țara, ulterior pronunțării deciziei instanței de recurs (decizia penală nr. 2241 din 14 mai 2003). Pentru considerentele arătate, s-a apreciat că este nefondată susținerea apelantului conform căreia este o persoană judecată și condamnată în lipsă. Împotriva deciziei penale mai sus-menționate a declarat recurs condamnatul O.V., invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Art. 522 1 C. proc. pen. permite persoanelor judecate și condamnate în lipsă să solicite rejudecarea cauzei relativ la care a fost pronunțată de către instanțele judecătorești o hotărâre penală definitivă. Așa cum constant se relevă în literatura și practica judiciară penală „judecarea în lipsă” a unor persoane are în vedere absența condamnatului de la toate termenele de judecată și de la pronunțare sau, altfel spus, persoana respectivă să fie condamnată fără a avea cunoștință de procesul penal pornit împotriva sa și fără a beneficia de garanțiile și drepturile procesuale de care se bucură într-un asemenea proces.

Or, examinându-se actele și lucrările dosarului se constată că inculpatul O.V. a fost prezent la trei din termenele de judecată la instanța de fond, când a fost citat și asistat de apărător, figurând astfel cu termen în cunoștință, prezentând chiar concluzii scrise. Inculpatul a fost prezent la instanța de fond și asistat de avocat la termenele din 07 septembrie 2000, 19 septembrie 2000 și 19 iunie 2001, când a avut posibilitatea să pună în discuția părților orice chestiuni de a căror lămurire depindea justa soluționare a cauzei, putând astfel să-și susțină interesele legitime în fața instanței atâta timp cât i s-a dat posibilitatea exercitării depline a drepturilor procesuale recunoscute prin lege.

După terminarea dezbaterilor în fond, instanța a dispus, în vederea deliberării, ca părțile să depună concluzii scrise, iar inculpatul O.V. s-a conformat acestor dispoziții depunând la grefa instanței la data de 13 mai 2005 un înscris intitulat „concluzii scrise”, el necontestându-și semnătura aplicată pe acesta. Totodată, în apelul soluționat prin decizia penală nr. 233 din 22 octombrie 2002, același inculpat a formulat o cerere de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător, iar prin decizia nr. 2241 din 14 mai 2001, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, ca inadmisibil recursul, ceea ce denotă că a avut cunoștință și de existența acestor dosare, procedura de citare realizându-se cu respectarea dispozițiilor legale.

Prezența inculpatului la termenele arătate a implicat luarea termenului următor în cunoștință, astfel încât neprezentarea nemotivată la dezbateri implică o culpă procesuală, iar în sistemul dreptului român nimeni nu poate să invoce propria culpă pentru a obține protecția unui drept subiectiv. Examinându-se actele și lucrările dosarului se constată că inculpatul O.V. a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii prin sentința penală nr. 138/S din 22 mai 2002 a Tribunalului Brașov, hotărârea fiind definitivă prin decizia penală nr. 2241 din 14 mai 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Potrivit înscrisului de la dosarul penal nr. 829/2000 al Tribunalului Brașov, O.V.

a părăsit țara, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, la data de 18 mai 2003, așadar ulterior pronunțării deciziei instanței de recurs (decizia penală nr. 2241 din 14 mai 2003). Astfel, se constată că cel condamnat a avut cunoștință de procedurile judiciare care se desfășurau împotriva lui însă a ales să nu participe personal la întregul proces penal, fiind nefondată susținerea condamnatului, conform căreia este o persoană judecată și condamnată în lipsă. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul O.V. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul O.V. împotriva deciziei penale nr. 122/A din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2012.