ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4064/2012

Deliberând asupra recursului declarat de condamnatul D.M.K., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 232 din 26 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, în baza art. 522 1 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare formulată de petentul condamnat D.M.K. cu privire la dosarul nr. 14615/3/2005 al Tribunalului București, secția a ll-a penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul instanței, la data de 23 februarie 2012, sub nr. 2047/3/2012, petentul condamnat D.M.K.

a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen., rejudecarea dosarului nr. 14615/3/2005 al Tribunalului București, secția a ll-a penală. În motivarea cererii, petentul a arătat că nu a fost prezent la soluționarea recursului, când s-a pronunțat împotriva sa o hotărâre de condamnare la pedeapsa de 5 ani închisoare, deși instanțele de fond și apel au dispus soluții de achitare. Analizând admisibilitatea cererii de rejudecare formulată de către petentul condamnat D.M.K., Tribunalul a constatat că, prin sentința penală nr. 348 din 08 martie 2007 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, pronunțată în dosarul nr. 14615/3/2005, s-a dispus achitarea inculpatului D.M.K. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzuză de art. 26 raportat la art. 257 C. pen.

Prin decizia penală nr. 348/ A din 02 noiembrie 2007, Curtea de Apel București a respins, ca nefundat, apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Împotriva deciziei nr. 348/ A din 02 noiembrie 2007 a Curții de Apel București a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Prin decizia nr. 1525 din 30 aprilie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a casat în totalitate decizia penală nr. 348/ A din 02 noiembrie 2007 a Curții de Apel București și sentința penală nr. 348 din 08 martie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală și rejudecând, a dispus condamnarea inculpatului D.M.K.

la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., în cauză a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 435 din 30 aprilie 2008 de către Tribunalul București, secția a II-a penală. Prin sentința din data de 19 octombrie 2011 a Curții de Apel din Torino s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare nr. 2/E/878/2009 emis de Judecătoria Sector 3 București în baza sentinței penale nr. 385 din 27 iulie 2009, prin care s-a dispus condamnarea petentului la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și predarea acestuia către autoritățile române.

În drept, potrivit art. 522 1 C. proc. pen., „în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului”. Prima instanță a reținut că, la interpretarea textului menționat trebuie pornit de la scopul reglementării procedurii rejudecării cauzei după extrădare, și anume garantarea dreptului persoanei predate, în baza unui mandat european de arestare, la un proces echitabil, cu respectarea, în principal, a dreptului său la apărare. în același sens sunt, au fost amintite dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit cărora noua procedură de judecată are drept scop salvgardarea dreptului la apărare al persoanei care, judecată și condamnată în lipsă, nu a avut cunoștință de procesul pornit împotriva sa și, prin urmare, nu a fost în măsură să-și facă apărările.

În opinia Tribunalului, dreptul persoanei predate de a beneficia de rejudecarea unei cauze poate fi restricționat nu numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor, ci și când a avut cunoștință, în alt mod, despre desfășurarea judecății. S-a arătat că aceeași interpretare a rezultat și din jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța supremă arătând că în ipoteza în care o persoană a avut cunoștință despre desfășurarea judecății și cu toate acestea nu s-a prezentat în fața instanțelor, este vorba despre o conduită procesuală culpabilă a persoanei predate care nu poate fi invocată în susținerea cererii de rejudecare, conduită neprotejată de prevederile art. 32 alin. (l) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Prima instanță a arătat că interpretarea menționată a fost sprijinită și de modul în care legiuitorul a înțeles să modifice dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen., în noul Cod de procedură penală, confirmând criteriile pentru admisibilitatea cererii de rejudecare enunțate anterior. Astfel, s-a precizat că, în articolul 466 alin. (2) din noul Cod, se prevede că „este considerată persoană judecată în lipsă inculpatul care: a) nu a avut cunoștință de proces; b) deși a avut cunoștință de proces în orice mod, a lipsit justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța”.

Potrivit considerentelor sentinței, caracterul conform cu cerințele impuse de art. 6 din C.A.D.O.L.F., al unei judecăți desfășurate în lipsa inculpatului, în condițiile în care acesta a renunțat la dreptul de a se prezenta la judecată, a fost deja constatat de Curtea Europeană în cauze precum M. împotriva Franței (decizia din 25 mai 1998), P. împotriva Franței (hotărârea din 23 noiembrie 1993), C. împotriva Italiei (hotărârea din 12 februarie 1985). S-a mai arătat că, posibilitatea soluționării cauzei în lipsa inculpatului este recunoscută și prin Rezoluția nr. 75 (11) a Consiliului Europei privind criteriile ce trebuie respectate în cazul în care o persoană este judecată în lipsă. Astfel, în criteriul nr. 9 se statuează că persoana condamnată în lipsă ar trebui să aibă dreptul de a fi judecată din nou dacă dovedește faptul că absența sa de la judecata inițială este datorată unor cauze independente de voința sa și că nu a avut posibilitatea de a înștiința instanța.

Din cele prezentate, s-a apreciat că rezultă faptul că nici reglementările internaționale și nici cele interne nu impun de plano admiterea unei cereri de rejudecare în cazul unei persoane condamnate în lipsă, impunându-se verificarea faptului dacă aceasta s-a sustras sau nu de la judecată. Instanța de fond a reținut că, a interpreta altfel dispozițiile legale, ar însemna a recompensa persoana care a înțeles să nu se mai prezinte la soluționarea propriei cauze sau, eventual, să se sustragă, dând posibilitatea acestuia să se prevaleze de propria sa culpă, legitimând astfel un abuz de drept procesual. Din analiza actelor dosarului, Tribunalul a constatat că în cauza de față petentul a fost prezent la judecarea cauzei la prima instanță și în apel, iar în recurs a fost reprezentat de către apărătorul său ales.

Ca atare, s-a constatat că petentul a avut cunoștință de procesul penal desfășurat împotriva sa și a optat pentru neprezentare. Cu toate acestea, instanța a considerat că drepturile procesuale ale petentului au fost respectate și în faza recursului, fiind reprezentat de către apărătorul ales, astfel că Tribunalul a apreciat că nu poate să beneficieze de dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen., cererea sa de rejudecare după extrădare fiind inadmisibilă. Împotriva sentinței penale nr. 232 din 26 martie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, a formulat apel condamnatul D.M.K. Prin decizia penală nr. 251 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respins apelul condamnatului și obligat la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei, onorariu avocat oficiu.

Instanța de apel a considerat că din cuprinsul tuturor actelor și lucrărilor dosarului, rezultă cu suficiență că petentul a cunoscut toate amănuntele ce țineau de existența procesului penal declanșat împotriva sa, însă din motive lesne de înțeles, s-a sustras de la judecata în recurs. Cât privește modul în care au fost respectate celelalte drepturi procesuale ale petentului, care s-au circumscris dreptului la apărare, Curtea a apreciat, în acord cu judecătorul fondului că, în cauză, procedura de judecată s-a făcut cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale prevăzute de lege, petentul beneficiind de apărarea asigurată de avocatul său ales, acesta având posibilitatea efectivă, concretă de a formula toate cererile în probațiune pe care le-ar fi considerat necesare.

Împotriva deciziei penale pronunțată în apel a promovat recurs condamnatul D.M.K., care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de Tribunalul București și Curtea de Apel București și trimiterea cauzei spre rejudecare, susținând, în esență, că a fost judecat și condamnat în lipsă, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil. Totodată, a solicitat rejudecarea în stare de libertate și anularea formelor de executare. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de condamnat, precum și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Prin cererea înregistrată sub nr. 2047/3/2012, la data de 23 ianuarie 2012, pe rolul Tribunalului București, secția I penală, recurentul condamnat D.M.K. a solicitat rejudecarea, în temeiul art. 522 1 C. proc. pen., a cauzei 14615/3/2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în care, prin decizia 1525 din 30 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus condamnarea sa definitivă la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru comiterea, în calitate de complice, a infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului 14615/3/2005 al Tribunalului București, secția a II-a penală, se constată, într-adevăr, că recurentul condamnat a participat la judecata în primă instanță, fiind audiat în timpul cercetării judecătorești, precum și la judecata în apel, ocazie cu care a fost prezent la două din termenele de judecată, unul dintre acestea fiind cel la care au avut loc dezbaterile asupra fondului apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Spre deosebire de această situație, recurentul condamnat D.M.K. nu a fost prezent la judecata recursului, la nici unul din termenele de judecată.

Pornind de la scopul reglementării instituției „rejudecării celor judecați în lipsă în caz de extrădare”, constând în garantarea dreptului la un proces echitabil prin oferirea persoanei judecate și condamnate în lipsă a posibilității, la cerere, de rejudecare a cauzei, pentru a-și putea apăra personal interesele în cadrul procesului penal, instanța consideră incidente dispozițiile art. 522 1 alin. (l) C. proc. pen., nu doar în situația în care persoana predată/condamnatul a lipsit pe toată durata judecării cauzei (înțelegând judecata în primă instanță și în căile ordinare de atac), ci și atunci când a lipsit de la judecata în fața instanței care a dispus condamnarea sa și, eventual, ulterior, la instanța ierarhic superioară care a menținut această soluție.

Din modul de reglementare a dispozițiilor art. 522 1 alin. (l) C. proc. pen., rezultă că legiuitorul a impus ca și condiție cumulativă pentru a fi admisibilă o cerere de rejudecare după extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, pe aceea de a se fi dispus o soluție de condamnare împotriva persoanei judecate în lipsă. De altfel, numai într-o asemenea situație subzistă interesul părții de a solicita rejudecarea cauzei. În speță, se constată că recurentul condamnat a fost judecat în lipsă, în calea de atac a recursului, când a și fost condamnat, prin decizia penală 1525 din 30 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, după ce instanțele de fond, respectiv Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 348 din 08 martie 2007, și Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală 348 din 2 noiembrie 2007, dispuseseră achitarea sa.

Din actele dosarului nu rezultă o conduită culpabilă a recurentului condamnat, la momentul procesual al judecării recursului pe fondul cauzei, prin simpla sa absență de la judecată, și nici că acesta a refuzat să se prezinte la judecată. Această constatare nu poate fi răsturnată prin împrejurarea că, în fața instanței care a dispus condamnarea sa, asistența juridică i-a fost asigurată prin apărător ales. Spre deosebire de forma actuală a dispozițiilor art. 291 C. proc. pen., cea anterioară nu prevedea că procedura de citare cu partea este legal îndeplinită prin înfățișarea în instanță a avocatului ales, ceea ce, în prezent, presupune cunoașterea termenului de judecată de către parte. Apoi, se constată că nu s-a verificat dacă D.M.K.

s-a sustras judecății recursului, eventual prin dispunerea aducerii sale cu mandat, în instanță. Prin urmare, instanța constată că sunt întrunite cerințele legale pentru admiterea în principiu a cererii formulată de condamnatul D.M.K., de rejudecare a cauzei 14615/3/2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în ceea ce îl privește pe acesta, ca și titular al acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 522 1 C. proc. pen. Se apreciază ca fiind fondată și solicitarea recurentului condamnat de suspendare a executării pedepsei de 5 ani închisoare, cu privire la care s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 435 din 30 aprilie 2008, emis în baza sentinței penale nr. 348 din 8 martie 2007 a Tribunalului București, secția a Il-a penală, modificată prin decizia penală nr. 1525 din 30 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Soluția se justifică față de împrejurarea că, anterior, s-a dispus condamnarea recurentului inculpat, în recurs, fără administrarea nemijlocită a probatoriului, iar de la presupusa comitere a faptei până în prezent s-a scurs o perioadă mai lungă de timp. Instanța supremă constată că rejudecarea cauzei în baza dispozițiilor art. 522 1 C. proc. pen., este posibilă, chiar dacă recurentul condamnat a fost predat autorităților judiciare române în baza mandatului european de arestare 2/E/878/2009 din 03 februarie 2011 emis în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii 878/2009 din 18 august 2010 al Judecătoriei Sectorului 3 București (dosar 4435/301/2009), iar nu în temeiul mandatului european de arestare 58 din 29 decembrie 2008 emis în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii 435 din 30 aprilie 2008 al Tribunalului București, secția a II-a penală (dosar 14615/3/2005).

În cauză, recurentul condamnat și-a manifestat expres voința în sensul aplicării dispozițiilor art. 522 1 C. proc. pen. și a rejudecării cauzei 14615/3/2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, atât prin cererea cu care a sesizat prima instanță, cât și prin concluziile formulate pe fondul cauzei în căile ordinare de atac, situație care se circumscrie dispozițiilor art. 115 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 alin. (l) pct. 2, Înalta Curte va admite recursul declarat de condamnatul D.M.K. împotriva deciziei penale nr. 251 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Va casa în totalitate decizia penală recurată și sentința penală nr. 232 din 26 martie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2047/3/2012 și, rejudecând: Va admite, în principiu, cererea formulată, în temeiul art. 522 1 C. proc. pen., de condamnatul D.M.K. și va trimite cauza la Tribunalul București pentru rejudecare. În baza art. 522 1 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 404 alin. (l) C. proc. pen., va suspenda executarea sentinței penale nr. 348 din 8 martie 2007 a Tribunalului București, secția a Il-a penală, modificată prin decizia penală nr. 1525 din 30 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 14615/3/2005.

Va dispune punerea, de îndată, în libertate a condamnatului D.M.K., de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 435 din 30 aprilie 2008, emis în baza sentinței penale nr. 348 din 8 martie 2007 a Tribunalului București, secția a Il-a penală, pronunțată în dosarul nr. 14615/3/2005, dacă nu este reținut, arestat sau deținut în altă cauză. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de condamnatul D.M.K. împotriva deciziei penale nr. 251 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează în totalitate decizia penală recurată și sentința penală nr. 232 din 26 martie 2012 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2047/3/2012 și, rejudecând: Admite în principiu cererea formulată în temeiul art. 522 1 C. proc. pen., de condamnatul D.M.K. și trimite cauza la Tribunalul București pentru rejudecare. În baza art. 522 1 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 404 alin. (l) C. proc. pen., suspendă executarea sentinței penale nr. 348 din 8 martie 2007 a Tribunalului București, secția a Il-a penală, modificată prin decizia penală nr. 1525 din 30 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 14615/3/2005.

Dispune punerea, de îndată, în libertate a condamnatului D.M.K., de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 435 din 30 aprilie 2008, emis în baza sentinței penale nr. 348 din 8 martie 2007 a Tribunalului București, secția a Il-a penală, pronunțată în dosarul nr. 14615/3/2005, dacă nu este reținut, arestat sau deținut în altă cauză. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică,p,zi 10 decembrie 2012.