ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4064/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4064/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând
asupra recursului declarat de condamnatul D.M.K., constată următoarele:
Prin sentința penală
nr. 232 din 26 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I-a
penală, în baza art. 522
1
C. proc. pen., a fost respinsă, ca
inadmisibilă, cererea de rejudecare formulată de petentul condamnat D.M.K. cu
privire la dosarul nr. 14615/3/2005 al Tribunalului București, secția a ll-a penală.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul condamnat la plata sumei de
400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a
hotărî astfel, s-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul instanței, la
data de 23 februarie 2012, sub nr. 2047/3/2012, petentul condamnat D.M.K. a
solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 522
1
C. proc. pen.,
rejudecarea dosarului nr. 14615/3/2005 al Tribunalului București, secția a ll-a
penală.
În motivarea
cererii, petentul a arătat că nu a fost prezent la soluționarea recursului,
când s-a pronunțat împotriva sa o hotărâre de condamnare la pedeapsa de 5 ani
închisoare, deși instanțele de fond și apel au dispus soluții de achitare.
Analizând admisibilitatea
cererii de rejudecare formulată de către petentul condamnat D.M.K., Tribunalul
a constatat că, prin sentința penală nr. 348 din 08 martie 2007 a Tribunalului
București, secția a ll-a penală, pronunțată în dosarul nr. 14615/3/2005, s-a
dispus achitarea inculpatului D.M.K. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic
de influență prevăzuză de art. 26 raportat la art. 257 C. pen.
Prin decizia
penală nr. 348/ A din 02 noiembrie 2007, Curtea de Apel București a respins, ca
nefundat, apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Împotriva
deciziei nr. 348/ A din 02 noiembrie 2007 a Curții de Apel București a declarat
recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Prin decizia nr.
1525 din 30 aprilie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a casat în
totalitate decizia penală nr. 348/ A din 02 noiembrie 2007 a Curții de Apel
București și sentința penală nr. 348 din 08 martie 2007 a Tribunalului
București, secția a II-a penală și rejudecând, a dispus condamnarea
inculpatului D.M.K. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru complicitate la
infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art.
257 alin. (1) C. pen., în cauză a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii
nr. 435 din 30 aprilie 2008 de către Tribunalul București, secția a II-a penală.
Prin sentința
din data de 19 octombrie 2011 a Curții de Apel din Torino s-a dispus punerea în
executare a mandatului european de arestare nr. 2/E/878/2009 emis de Judecătoria
Sector 3 București în baza sentinței penale nr. 385 din 27 iulie 2009, prin care
s-a dispus condamnarea petentului la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de furt calificat și predarea acestuia către
autoritățile române.
În drept,
potrivit art. 522
1
C. proc. pen., „în cazul în care se cere
extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei
persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către
instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului”.
Prima instanță
a reținut că, la interpretarea textului menționat trebuie pornit de la scopul
reglementării procedurii rejudecării cauzei după extrădare, și anume garantarea
dreptului persoanei predate, în baza unui mandat european de arestare, la un
proces echitabil, cu respectarea, în principal, a dreptului său la apărare. în
același sens sunt, au fost amintite dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr.
302/2004 republicată, potrivit cărora noua procedură de judecată are drept scop
salvgardarea dreptului la apărare al persoanei care, judecată și condamnată în
lipsă, nu a avut cunoștință de procesul pornit împotriva sa și, prin urmare, nu
a fost în măsură să-și facă apărările.
În opinia
Tribunalului, dreptul persoanei predate de a beneficia de rejudecarea unei
cauze poate fi restricționat nu numai în situația în care persoana condamnată a
fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor,
ci și când a avut cunoștință, în alt mod, despre desfășurarea judecății. S-a
arătat că aceeași interpretare a rezultat și din jurisprudența înaltei Curți de
Casație și Justiție, instanța supremă arătând că în ipoteza în care o persoană
a avut cunoștință despre desfășurarea judecății și cu toate acestea nu s-a
prezentat în fața instanțelor, este vorba despre o conduită procesuală
culpabilă a persoanei predate care nu poate fi invocată în susținerea cererii
de rejudecare, conduită neprotejată de prevederile art. 32 alin. (l) din Legea nr.
302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie
penală.
Prima instanță
a arătat că interpretarea menționată a fost sprijinită și de modul în care
legiuitorul a înțeles să modifice dispozițiile art. 522
1
C. proc. pen.,
în noul Cod de procedură penală, confirmând criteriile pentru admisibilitatea
cererii de rejudecare enunțate anterior. Astfel, s-a precizat că, în articolul
466 alin. (2) din noul Cod, se prevede că „este considerată persoană judecată în
lipsă inculpatul care: a) nu a avut cunoștință de proces; b) deși a avut
cunoștință de proces în orice mod, a lipsit justificat de la judecarea cauzei
și nu a putut încunoștința instanța”.
Potrivit
considerentelor sentinței, caracterul conform cu cerințele impuse de art. 6 din
C.A.D.O.L.F., al unei judecăți desfășurate în lipsa inculpatului, în condițiile
în care acesta a renunțat la dreptul de a se prezenta la judecată, a fost deja
constatat de Curtea Europeană în cauze precum M. împotriva Franței (decizia din
25 mai 1998), P. împotriva Franței (hotărârea din 23 noiembrie 1993), C. împotriva
Italiei (hotărârea din 12 februarie 1985).
S-a mai arătat
că, posibilitatea soluționării cauzei în lipsa inculpatului este recunoscută și
prin Rezoluția nr. 75 (11) a Consiliului Europei privind criteriile ce trebuie
respectate în cazul în care o persoană este judecată în lipsă. Astfel, în
criteriul nr. 9 se statuează că persoana condamnată în lipsă ar trebui să aibă
dreptul de a fi judecată din nou dacă dovedește faptul că absența sa de la
judecata inițială este datorată unor cauze independente de voința sa și că nu a
avut posibilitatea de a înștiința instanța.
Din cele
prezentate, s-a apreciat că rezultă faptul că nici reglementările
internaționale și nici cele interne nu impun de plano admiterea unei cereri de
rejudecare în cazul unei persoane condamnate în lipsă, impunându-se verificarea
faptului dacă aceasta s-a sustras sau nu de la judecată.
Instanța de
fond a reținut că, a interpreta altfel dispozițiile legale, ar însemna a
recompensa persoana care a înțeles să nu se mai prezinte la soluționarea
propriei cauze sau, eventual, să se sustragă, dând posibilitatea acestuia să se
prevaleze de propria sa culpă, legitimând astfel un abuz de drept procesual.
Din analiza
actelor dosarului, Tribunalul a constatat că în cauza de față petentul a fost
prezent la judecarea cauzei la prima instanță și în apel, iar în recurs a fost
reprezentat de către apărătorul său ales.
Ca atare, s-a
constatat că petentul a avut cunoștință de procesul penal desfășurat împotriva
sa și a optat pentru neprezentare. Cu toate acestea, instanța a considerat că
drepturile procesuale ale petentului au fost respectate și în faza recursului,
fiind reprezentat de către apărătorul ales, astfel că Tribunalul a apreciat că
nu poate să beneficieze de dispozițiile art. 522
1
C. proc. pen.,
cererea sa de rejudecare după extrădare fiind inadmisibilă.
Împotriva
sentinței penale nr. 232 din 26 martie 2012 a Tribunalului București, secția I
penală, a formulat apel condamnatul D.M.K.
Prin decizia
penală nr. 251 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I
penală, a fost respins apelul condamnatului și obligat la 200 lei, cheltuieli
judiciare către stat din care 100 lei, onorariu avocat oficiu.
Instanța de
apel a considerat că din cuprinsul tuturor actelor și lucrărilor dosarului,
rezultă cu suficiență că petentul a cunoscut toate amănuntele ce țineau de
existența procesului penal declanșat împotriva sa, însă din motive lesne de
înțeles, s-a sustras de la judecata în recurs.
Cât privește
modul în care au fost respectate celelalte drepturi procesuale ale petentului,
care s-au circumscris dreptului la apărare, Curtea a apreciat, în acord cu
judecătorul fondului că, în cauză, procedura de judecată s-a făcut cu
respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale prevăzute de lege, petentul
beneficiind de apărarea asigurată de avocatul său ales, acesta având
posibilitatea efectivă, concretă de a formula toate cererile în probațiune pe
care le-ar fi considerat necesare.
Împotriva
deciziei penale pronunțată în apel a promovat recurs condamnatul D.M.K., care a
solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de Tribunalul
București și Curtea de Apel București și trimiterea cauzei spre rejudecare,
susținând, în esență, că a fost judecat și condamnat în lipsă, fiindu-i
încălcat dreptul la un proces echitabil. Totodată, a solicitat rejudecarea în
stare de libertate și anularea formelor de executare.
Examinând
cauza prin prisma motivelor invocate de condamnat, precum și din oficiu, în
conformitate cu dispozițiile art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen.,
Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele care vor
fi expuse în continuare.
Prin cererea
înregistrată sub nr. 2047/3/2012, la data de 23 ianuarie 2012, pe rolul
Tribunalului București, secția I penală, recurentul condamnat D.M.K. a
solicitat rejudecarea, în temeiul art. 522
1
C. proc. pen., a cauzei
14615/3/2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în care, prin
decizia 1525 din 30 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
penală, s-a dispus condamnarea sa definitivă la pedeapsa de 5 ani închisoare
pentru comiterea, în calitate de complice, a infracțiunii de trafic de
influență prevăzută de art. 257 C. pen.
Analizând
actele și lucrările dosarului 14615/3/2005 al Tribunalului București, secția a
II-a penală, se constată, într-adevăr, că recurentul condamnat a participat la
judecata în primă instanță, fiind audiat în timpul cercetării judecătorești,
precum și la judecata în apel, ocazie cu care a fost prezent la două din
termenele de judecată, unul dintre acestea fiind cel la care au avut loc
dezbaterile asupra fondului apelului declarat de Parchetul de pe lângă
Tribunalul București.
Spre deosebire
de această situație, recurentul condamnat D.M.K. nu a fost prezent la judecata
recursului, la nici unul din termenele de judecată.
Pornind de la
scopul reglementării instituției „rejudecării celor judecați în lipsă în caz de
extrădare”, constând în garantarea dreptului la un proces echitabil prin
oferirea persoanei judecate și condamnate în lipsă a posibilității, la cerere,
de rejudecare a cauzei, pentru a-și putea apăra personal interesele în cadrul procesului
penal, instanța consideră incidente dispozițiile art. 522
1
alin. (l)
C. proc. pen., nu doar în situația în care persoana predată/condamnatul a
lipsit pe toată durata judecării cauzei (înțelegând judecata în primă instanță
și în căile ordinare de atac), ci și atunci când a lipsit de la judecata în
fața instanței care a dispus condamnarea sa și, eventual, ulterior, la instanța
ierarhic superioară care a menținut această soluție.
Din modul de
reglementare a dispozițiilor art. 522
1
alin. (l) C. proc. pen.,
rezultă că legiuitorul a impus ca și condiție cumulativă pentru a fi admisibilă
o cerere de rejudecare după extrădare sau predare în baza unui mandat european
de arestare, pe aceea de a se fi dispus o soluție de condamnare împotriva
persoanei judecate în lipsă. De altfel, numai într-o asemenea situație subzistă
interesul părții de a solicita rejudecarea cauzei.
În speță, se
constată că recurentul condamnat a fost judecat în lipsă, în calea de atac a
recursului, când a și fost condamnat, prin decizia penală 1525 din 30 aprilie 2008
a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, după ce instanțele de
fond, respectiv Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința
penală nr. 348 din 08 martie 2007, și Curtea de Apel București, secția a II-a
penală, prin decizia penală 348 din 2 noiembrie 2007, dispuseseră achitarea sa.
Din actele
dosarului nu rezultă o conduită culpabilă a recurentului condamnat, la momentul
procesual al judecării recursului pe fondul cauzei, prin simpla sa absență de
la judecată, și nici că acesta a refuzat să se prezinte la judecată.
Această
constatare nu poate fi răsturnată prin împrejurarea că, în fața instanței care
a dispus condamnarea sa, asistența juridică i-a fost asigurată prin apărător
ales. Spre deosebire de forma actuală a dispozițiilor art. 291 C. proc. pen.,
cea anterioară nu prevedea că procedura de citare cu partea este legal
îndeplinită prin înfățișarea în instanță a avocatului ales, ceea ce, în
prezent, presupune cunoașterea termenului de judecată de către parte.
Apoi, se
constată că nu s-a verificat dacă D.M.K. s-a sustras judecății recursului,
eventual prin dispunerea aducerii sale cu mandat, în instanță.
Prin urmare,
instanța constată că sunt întrunite cerințele legale pentru admiterea în
principiu a cererii formulată de condamnatul D.M.K., de rejudecare a cauzei
14615/3/2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în ceea ce îl
privește pe acesta, ca și titular al acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 522
1
C. proc. pen.
Se apreciază
ca fiind fondată și solicitarea recurentului condamnat de suspendare a
executării pedepsei de 5 ani închisoare, cu privire la care s-a emis mandatul
de executare a pedepsei închisorii nr. 435 din 30 aprilie 2008, emis în baza
sentinței penale nr. 348 din 8 martie 2007 a Tribunalului București, secția a
Il-a penală, modificată prin decizia penală nr. 1525 din 30 aprilie 2008 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Soluția se
justifică față de împrejurarea că, anterior, s-a dispus condamnarea recurentului
inculpat, în recurs, fără administrarea nemijlocită a probatoriului, iar de la
presupusa comitere a faptei până în prezent s-a scurs o perioadă mai lungă de
timp.
Instanța
supremă constată că rejudecarea cauzei în baza dispozițiilor art. 522
1
C. proc. pen., este posibilă, chiar dacă recurentul condamnat a fost predat
autorităților judiciare române în baza mandatului european de arestare
2/E/878/2009 din 03 februarie 2011 emis în baza mandatului de executare a
pedepsei închisorii 878/2009 din 18 august 2010 al Judecătoriei Sectorului 3
București (dosar 4435/301/2009), iar nu în temeiul mandatului european de
arestare 58 din 29 decembrie 2008 emis în baza mandatului de executare a pedepsei
închisorii 435 din 30 aprilie 2008 al Tribunalului București, secția a II-a
penală (dosar 14615/3/2005).
În cauză,
recurentul condamnat și-a manifestat expres voința în sensul aplicării
dispozițiilor art. 522
1
C. proc. pen. și a rejudecării cauzei
14615/3/2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, atât prin cererea
cu care a sesizat prima instanță, cât și prin concluziile formulate pe fondul
cauzei în căile ordinare de atac, situație care se circumscrie dispozițiilor art.
115 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în
materie penală.
Pentru
considerentele expuse, în temeiul art. 385
15
alin. (l) pct. 2,
Înalta Curte va admite recursul declarat de condamnatul D.M.K. împotriva
deciziei penale nr. 251 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția
I penală.
Va casa în
totalitate decizia penală recurată și sentința penală nr. 232 din 26 martie
2012 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2047/3/2012
și, rejudecând:
Va admite, în
principiu, cererea formulată, în temeiul art. 522
1
C. proc. pen., de
condamnatul D.M.K. și va trimite cauza la Tribunalul București pentru
rejudecare.
În baza art. 522
1
alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 404 alin. (l) C. proc. pen., va
suspenda executarea sentinței penale nr. 348 din 8 martie 2007 a Tribunalului
București, secția a Il-a penală, modificată prin decizia penală nr. 1525 din 30
aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată
în dosarul nr. 14615/3/2005.
Va dispune
punerea, de îndată, în libertate a condamnatului D.M.K., de sub puterea
mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 435 din 30 aprilie 2008, emis
în baza sentinței penale nr. 348 din 8 martie 2007 a Tribunalului București, secția
a Il-a penală, pronunțată în dosarul nr. 14615/3/2005, dacă nu este reținut,
arestat sau deținut în altă cauză.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul
Ministerului Justiției
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de condamnatul D.M.K. împotriva deciziei penale nr. 251 din
25 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.
Casează în
totalitate decizia penală recurată și sentința penală nr. 232 din 26 martie
2012 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2047/3/2012
și, rejudecând:
Admite în
principiu cererea formulată în temeiul art. 522
1
C. proc. pen., de
condamnatul D.M.K. și trimite cauza la Tribunalul București pentru rejudecare.
În baza art. 522
1
alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 404 alin. (l) C. proc. pen., suspendă
executarea sentinței penale nr. 348 din 8 martie 2007 a Tribunalului București,
secția a Il-a penală, modificată prin decizia penală nr. 1525 din 30 aprilie
2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în
dosarul nr. 14615/3/2005.
Dispune
punerea, de îndată, în libertate a condamnatului D.M.K., de sub puterea
mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 435 din 30 aprilie 2008, emis
în baza sentinței penale nr. 348 din 8 martie 2007 a Tribunalului București, secția
a Il-a penală, pronunțată în dosarul nr. 14615/3/2005, dacă nu este reținut,
arestat sau deținut în altă cauză.
Onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică,p,zi 10 decembrie 2012.