ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1620/2012

Asupra recursului

de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 366 din 27

octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a dispus condamnarea inculpatului

O.B.A., pentru infracțiunea de trafic de influență prevăzută și pedepsită de

art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare și 700 RON cheltuieli judiciare către

stat.

În baza art. 71

C. pen. s-a interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

Pentru a hotărî

astfel, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, însușite de inculpat

în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., în esență prima instanță a reținut

următoarea situație de fapt:

În cursul lunii

aprilie 2010 inculpatul O.B.A. a pretins și primit de la numitul T.M.G. la diferite

intervale de timp suma de 5.500 RON promițând că are influență și că poate interveni

pe lângă agentul șef principal de poliție B.N.L. din cadrul Serviciului Public comunitar

regim permise de conducere și înmatriculare autovehicule Prahova pentru a-l ajuta

să obțină permisul de conducere categoria B prin promovarea în mod fraudulos a examenului

teoretic.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, inculpatul O.B.A. a declarat apel criticând-o ca fiind

netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei.

Prin decizia penală

nr. 2 din 9 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins apelul inculpatului.

În motivarea acestei

hotărâri instanța de apel a reținut ca având în vedere poziția procesuală a inculpatului

de recunoaștere a faptelor deduse judecății și motivele de apel nu se mai impune

reținerea situației de fapt necontestată.

În baza propriei

evaluări, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a aplicat judicios criteriile

de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa aplicată inculpatului

fiind just individualizată, din datele cauzei nerezultând nici un element ce ar

putea conduce la modificarea ei.

Împotriva acestei

din urmă hotărâri inculpatul O.B.A. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în

scris, iar oral, în ședință publică, prin apărător, a invocat cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și în rejudecare, reducerea pedepsei

aplicate până la un cuantum care să permită suspendarea executării sub supraveghere

în condițiile art. 86

1

C. pen.

Referitor la cererea

procurorului de a se constata tardivitatea recursului declarat de inculpatul O.B.A.,

Înalta Curte consideră că este neîntemeiată.

Este real că în

practicaua deciziei nr. 2 din 9 ianuarie 2012 s-a consemnat că inculpatul ar fi

fost prezent la dezbaterea apelului, dar din verificarea actelor dosarului se constată

că grefierul de ședință a reținut, prin consemnarea efectuată pe citativul încheierii

de la termenul anterior din 14 decembrie 2011, că a fost prezent la termenul din

9 ianuarie 2012, doar avocatul din oficiu, inculpatul fiind lipsă. Apoi, în practica

nu este reținut ultimul cuvânt al apelantului inculpat, iar instanța a precizat

expres în minută și dispozitivul deciziei că termenul de recurs pentru inculpatul

lipsă curge „de la comunicare”.

Prin urmare, instanța

de recurs, constată că inculpatul a lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțarea

deciziei nr. 2 din 9 ianuarie 2012, astfel că termenul de recurs de 10 zile curge

de la comunicare, adică de la 13 octombrie 2012.

Cum declarația

de recurs a fost înregistrată la 23 ianuarie 2012, se constată că aceasta a fost

formulată în termenul prevăzut de lege, calculat conform art. 186 alin. (2) C. proc.

pen.

Examinând hotărârea

atacată în raport de cazul de recurs invocat și dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și materialului din

dosarul cauzei, următoarele:

Instanța de fond

a aplicat inculpatului o pedeapsă îndreptată spre minimul special prevăzut de normele

incriminatoare, redusă prin aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., sancțiune

penală care a fost menținută prin decizia penală atacată în recurs.

Analizând cauza

prin prisma motivului de casare invocat de inculpat, se constată că pedeapsa aplicată

inculpatului constituie o ripostă socială adecvată gravității faptei și persoanei

inculpatului. Aceasta este just individualizată, corespunzătoare gravității infracțiunii

săvârșite, pericolului social concret, determinat de împrejurările în care fapta

fost comisă, precum și de situația personală a inculpatului, de periculozitatea

acestuia, fiind cunoscut cu antecedente penale, pedeapsa aplicată în cuantumul și

modalitatea de executare fiind aptă a îndeplini funcțiile și a realiza scopul prevăzut

în art. 52 C. pen.

Pedeapsa de 2

ani închisoare aplicată recurentului inculpat reflectă atât atitudinea procesuală

sinceră, de recunoaștere a acuzației aduse, dar și variantele pretinderii și primirii

sumelor de bani prin care a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, ceea ce

denotă o periculozitate sporită a inculpatului. Acest ultim aspect este susținut

și de faptul că nu este la primul conflict cu legea penală, anterior fiind condamnat

la pedeapsa închisorii pentru furt calificat (sentința penală nr. 494 din 22

septembrie 2005 definitivă la 18 ianuarie 2006 prin decizia Curții de Apel Ploiești).

Prin urmare, respingând

apelul inculpatului prin care s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei, instanța

de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, nefiind incident cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Având în vedere

dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată

că nu există motive, care să fie luate în considerare din oficiu și care să determine

casarea hotărârii atacate.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul O.B.A. împotriva deciziei

penale nr. 2 din 9 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

În baza art. 192

C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul O.B.A. împotriva deciziei penale nr. 2 din 9 ianuarie

2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 mai 2012.