ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1620/2012

Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 366 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a dispus condamnarea inculpatului O.B.A., pentru infracțiunea de trafic de influență prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare și 700 RON cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie. Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, însușite de inculpat în condițiile art. 320 1 C. proc.

pen., în esență prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: În cursul lunii aprilie 2010 inculpatul O.B.A. a pretins și primit de la numitul T.M.G. la diferite intervale de timp suma de 5.500 RON promițând că are influență și că poate interveni pe lângă agentul șef principal de poliție B.N.L. din cadrul Serviciului Public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare autovehicule Prahova pentru a-l ajuta să obțină permisul de conducere categoria B prin promovarea în mod fraudulos a examenului teoretic. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, inculpatul O.B.A. a declarat apel criticând-o ca fiind netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei. Prin decizia penală nr. 2 din 9 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins apelul inculpatului.

În motivarea acestei hotărâri instanța de apel a reținut ca având în vedere poziția procesuală a inculpatului de recunoaștere a faptelor deduse judecății și motivele de apel nu se mai impune reținerea situației de fapt necontestată. În baza propriei evaluări, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a aplicat judicios criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa aplicată inculpatului fiind just individualizată, din datele cauzei nerezultând nici un element ce ar putea conduce la modificarea ei. Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul O.B.A. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris, iar oral, în ședință publică, prin apărător, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. și în rejudecare, reducerea pedepsei aplicate până la un cuantum care să permită suspendarea executării sub supraveghere în condițiile art. 86 1 C. pen. Referitor la cererea procurorului de a se constata tardivitatea recursului declarat de inculpatul O.B.A., Înalta Curte consideră că este neîntemeiată. Este real că în practicaua deciziei nr. 2 din 9 ianuarie 2012 s-a consemnat că inculpatul ar fi fost prezent la dezbaterea apelului, dar din verificarea actelor dosarului se constată că grefierul de ședință a reținut, prin consemnarea efectuată pe citativul încheierii de la termenul anterior din 14 decembrie 2011, că a fost prezent la termenul din 9 ianuarie 2012, doar avocatul din oficiu, inculpatul fiind lipsă.

Apoi, în practica nu este reținut ultimul cuvânt al apelantului inculpat, iar instanța a precizat expres în minută și dispozitivul deciziei că termenul de recurs pentru inculpatul lipsă curge „de la comunicare”. Prin urmare, instanța de recurs, constată că inculpatul a lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțarea deciziei nr. 2 din 9 ianuarie 2012, astfel că termenul de recurs de 10 zile curge de la comunicare, adică de la 13 octombrie 2012. Cum declarația de recurs a fost înregistrată la 23 ianuarie 2012, se constată că aceasta a fost formulată în termenul prevăzut de lege, calculat conform art. 186 alin. (2) C. proc. pen. Examinând hotărârea atacată în raport de cazul de recurs invocat și dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, următoarele: Instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă îndreptată spre minimul special prevăzut de normele incriminatoare, redusă prin aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., sancțiune penală care a fost menținută prin decizia penală atacată în recurs. Analizând cauza prin prisma motivului de casare invocat de inculpat, se constată că pedeapsa aplicată inculpatului constituie o ripostă socială adecvată gravității faptei și persoanei inculpatului. Aceasta este just individualizată, corespunzătoare gravității infracțiunii săvârșite, pericolului social concret, determinat de împrejurările în care fapta fost comisă, precum și de situația personală a inculpatului, de periculozitatea acestuia, fiind cunoscut cu antecedente penale, pedeapsa aplicată în cuantumul și modalitatea de executare fiind aptă a îndeplini funcțiile și a realiza scopul prevăzut în art. 52 C. pen.

Pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată recurentului inculpat reflectă atât atitudinea procesuală sinceră, de recunoaștere a acuzației aduse, dar și variantele pretinderii și primirii sumelor de bani prin care a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, ceea ce denotă o periculozitate sporită a inculpatului. Acest ultim aspect este susținut și de faptul că nu este la primul conflict cu legea penală, anterior fiind condamnat la pedeapsa închisorii pentru furt calificat (sentința penală nr. 494 din 22 septembrie 2005 definitivă la 18 ianuarie 2006 prin decizia Curții de Apel Ploiești). Prin urmare, respingând apelul inculpatului prin care s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Având în vedere dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu există motive, care să fie luate în considerare din oficiu și care să determine casarea hotărârii atacate. Pentru aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul O.B.A. împotriva deciziei penale nr. 2 din 9 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. În baza art. 192 C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.B.A. împotriva deciziei penale nr. 2 din 9 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2012.