ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 116/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 116/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 137 din 14 septembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca tardiv apelul declarat de inculpatul J.M., împotriva sentinței penale nr. 340 din 02 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 4489/2000.
A obligat apelantul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON reprezentând onorariu apărător din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției, în contul Baroului Prahova.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 340 din 02 noiembrie 2000, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul J.M., fără antecedente penale, la câte 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) cod penal și la 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru participație improprie la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) C. pen., fapte concurente. După contopirea pedepselor conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare, făcând aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.
Conform dispozițiilor art. 88 C. pen. a comutat din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive de la 12 august 1999 la 17 mai 2000.
În latură civilă, inculpatul a fost obligat la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând prejudicii neacoperite: 4.375.000 ROL către partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal SC S.M. SA Gheorghieni; 8.848.000 ROL către partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal SC E. SRL Gheorghieni și 6.952.000 ROL către partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal „Sindicatul L.A.V.-Sport A." Gheorghieni.
În temeiul art. 257 alin. (2) C. pen. rap. la art. 256 alin. (2) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 6.000.000 ROL.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate la urmărirea penală și la cercetarea judecătorească, respectiv: declarațiile părților vătămate F.L. și F.M., procesele-verbale de confruntare și declarațiile martorilor audiați în cauză: S.L., B.E.A., A.L., N.G., G.T. și B.A., instanța a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății și, în esență, următoarea situație de fapt: în luna martie 1999 inculpatul, ca reprezentant al Centrului de Afaceri Româno-German din București a luat legătura cu subprefectul de Harghita, martorul S.M., propunându-i dezvoltarea unor legături între firmele românești și germane, propunere cu care martorul a fost de acord.în acest context, inculpatul i-a solicitat sprijin pentru asigurarea cazării și mesei grupului de patinatori copii de la Palatul Copiilor din București, urmând ca să achite contravaloarea prestațiilor în termen de 10 zile. Martorul S.M. a luat legătura cu reprezentanții SC S.M. SA Gheorghieni, SC E. SRL Gheorghieni și „Sindicatul L.A.V.-Sport A." Gheorghieni cărora Ie-a solicitat să asigure serviciile pentru echipa de copii din București, garantând că prestațiile vor fi plătite de către inculpat.
În aceeași perioadă, inculpatul însoțit de martorul S.M. a luat legătura cu partea vătămată F.M., patronul firmei SC F.I.G. SRL, societate ce avea ca obiect principal de activitate editură și tipografie, propunându-i desfășurarea unor legături comerciale între firma acestuia și clienții din Germania.Inculpatul s-a oferit să obțină vize pentru martorul F.M. și fratele acestuia F.L. afirmând că are cunoștințe la Ambasada Germaniei și le poate facilita obținerea vizelor în cel mai scurt timp, promițându-le celor doi că vor merge împreună în Germania pentru a achiziționa utilaje tipografice.
Totodată, inculpatul i-a asigurat că pentru obținerea vizelor nu sunt necesare nici un fel de acte deoarece are relații la ambasadă, solicitându-le câte 3 milioane ROL pentru obținerea vizelor, sumă ce a fost înmânată de martori, fără însă ca inculpatul să se preocupe de obținerea vizelor promise. În drept, s-a reținut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. și respectiv infracțiunii de participați improprie la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 215 alin. (1) C. pen., cea din urmă constând în aceea că, cu intenție, l-a indus în eroare pe S.M., determinându-l pe acesta să ia legătura cu patronii firmelor pentru a se asigura cazarea și masa, garantând că valoarea prestațiilor va fi achitată de către inculpat, dispunându-se condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate.
Împotriva acestei sentințe inculpatul J.M. a declarat apel, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, susținând, în esență, că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil și că a fost condamnat pe nedrept, probele nefiind legal administrate.
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că apelul declarat este tardiv formulat.
Sentința de condamnare apelată a fost pronunțată la data de 2 noiembrie 2000 și în baza acesteia, Tribunalul Prahova a emis mandatul din 28 noiembrie 2000 de executare a pedepsei de 3 ani închisoare.
Întrucât inculpatul s-a sustras de la executarea pedepsei a fost dat în urmărire generală prin dispoziția I.G.P.R. din 26 februarie 2001 și apoi în urmărire internațională conform adresei din 20 aprilie 2004, fiind localizat în Germani, Berlin.
Prin încheierea din 4 mai 2007, Tribunalul Prahova a dispus emiterea mandatului european de arestare pentru extrădarea condamnatului în vederea executării pedepsei și, la data de 6 iunie 2007 autoritățile germane au comunicat că numitul J.M. este cetățean german și nu poate fi extrădat, propunând realizarea unei comisii rogatorii. Totodată, Parchetul General din Berlin prin adresa din 10 octombrie 2007 (Dosar nr. 4489/2000) a comunicat autorităților judiciare române că numitul J.M. a refuzat extrădarea sa și față de legislația germană în materie, acesta fiind și cetățean german, mandatul nu se poate executa.
Potrivit art. 363 alin. (1) și (3) C. proc. pen. termenul de declarare a apelului este de 10 zile. Pentru partea care a lipsit atât la dezbateri cât și la pronunțare termenul curge de la data comunicării copiei de pe dispozitiv.
În speță, inculpatul a lipsit la judecarea cauzei pe fond, iar la data de 9 noiembrie 2000 i s-a comunicat copia dispozitivului hotărârii de condamnare la adresa din România, comuna L., județul Dâmbovița însă acesta părăsise teritoriul țării în luna ianuarie 2001, astfel că a luat cunoștință de hotărârea de condamnare la data de 6 iunie 2007, când i s-a prezentat mandatul european de arestare.
Având în vedere că inculpatul a declarat apel tocmai la data de 2 august 2012 conform ștampilei poștei aplicată pe plic, deși avea cunoștință de existența hotărârii de condamnare încă din data de 6 iunie 2007, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea a respins apelul inculpatului, ca tardiv formulat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, criticând-o sub aspectul soluției de respingere a apelului ca tardiv, soluție care în opinia sa este greșită.
Examinând cauza din prisma motivului de casare prev. de art. 385
9
pct. 17/2 C. proc. pen., precum și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Cât privește critica recurentului inculpat J.M. privind greșita respingere a apelului, ca tardiv formulat, Înalta Curte constată că, sentința de condamnare apelată a fost pronunțată la data de 2 noiembrie 2000 și în baza acesteia, Tribunalul Prahova a emis mandatul din 28 noiembrie 2000 de executare a pedepsei de 3 ani închisoare.
Având în vedere că inculpatul s-a sustras de la executarea pedepsei a fost dat în urmărire generală prin dispoziția I.G.P.R. din 26 februarie 2001 și apoi în urmărire internațională conform adresei din 20 aprilie 2004, fiind localizat în Germania, Berlin. Prin încheierea din 4 mai 2007, Tribunalul Prahova a dispus emiterea mandatului european de arestare pentru extrădarea condamnatului în vederea executării pedepsei, iar la data de 6 iunie 2007 autoritățile germane au comunicat că numitul J.M. este cetățean german și nu poate fi extrădat, propunând realizarea unei comisii rogatorii.
De asemenea, Parchetul General din Berlin prin adresa din 10 octombrie 2007 (Dosar nr. 4489/2000) a comunicat autorităților judiciare române că numitul J.M. a refuzat extrădarea sa și că față de legislația germană în materie, acesta fiind și cetățean german, mandatul nu se poate executa.
Potrivit art. 363 alin. (1) și (3) C. proc. pen. termenul de declarare a apelului este de 10 zile, iar pentru partea care a lipsit atât la dezbateri cât și la pronunțare termenul curge de la data comunicării copiei de pe dispozitiv.
În speță, inculpatul a lipsit la judecarea cauzei pe fond și la data de 9 noiembrie 2000 i s-a comunicat copia dispozitivului hotărârii de condamnare la adresa din România, comuna L., județul Dâmbovița însă acesta părăsise teritoriul țării în luna ianuarie 2001, astfel că a luat cunoștință de hotărârea de condamnare la data de 6 iunie 2007, când i s-a prezentat mandatul european de arestare.
Având în vedere dispozițiile art. 186 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora la calcularea termenelor pe zile nu se socotește ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua în care acesta se împlinește, instanța de recurs constată, în acord cu instanța de apel, că ultima zi în care inculpatul putea să exercite, în mod valabil, calea ordinară de atac a apelului, a fost 18 iunie 2007, dată ce a fost cu mult depășită din moment ce declarația de apel a inculpatului este din 2 august 2012 conform ștampilei poștei aplicată pe plic, deși avea cunoștință de existenta hotărârii de condamnare încă din data de 6 iunie 2007.
Astfel că instanța de apel corect a apreciat că inculpatul a declarat apel tardiv.
În art. 363 alin. (3) teza a ll-a C. proc. pen. legiuitorul a prevăzut expres și limitativ situațiile în care termenul de apel curge de la comunicarea copiei de pe dispozitivul sentinței, text de lege care este incident în speța de față.
Apoi, conform aceluiași text legal, termenul de apel curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare. Cât privește cauza de împiedicare a formulării apelului în termen, în baza căreia s-a susținut îndeplinirea condițiilor de repunere în termenul de apel, instanța constată că nu există acte la dosar, depuse de inculpat pe care să se spijine aceste susțineri.
Prin urmare, Înalta Curte consideră că, în mod întemeiat, instanța de apel a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul J.M., împotriva sentinței penale nr. 340 din 2 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 4489/2000.
Analizând pricina și din perspectiva cazurilor de casare care se iau in considerare întotdeauna din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea hotărârii criticate.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul J.M. împotriva deciziei penale nr. 137 din 14 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul J.M. împotriva deciziei penale nr. 137 din 14 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2013.