ÎCCJ, decizie (scj.ro #83756)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83756) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Cazurile în care punerea în

mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată. Lipsa plângerii

prealabile

Cuprins

pe materii:

Drept procesual penal. Partea generală.

Regulile de bază și acțiunile în procesul penal. Acțiunea penală și acțiunea

civilă în procesul penal

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

-

cazurile

în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată

C.

pen.,

art. 246, art. 258

C. proc. pen.,

art. 10

alin. (1) lit. f)

În

cazul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor săvârșită

de un funcționar, prevăzută în art. 246 C. pen. raportat la art. 258 C. pen., lipsa plângerii prealabile conduce la încetarea procesului penal, în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Dacă

între momentul începerii urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută în art.

246 C. pen. raportat la art. 258 C. pen. și momentul trimiterii în judecată a

intrat în vigoare Legea nr. 58/2008, prin care a fost introdusă condiția

privind plângerea prealabilă pentru punerea în mișcare a acțiunii penale în

cazul abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor săvârșită de un

funcționar, procurorul are obligația de a chema partea vătămată și de a o

întreba dacă înțelege să facă plângere, conform art. 286 C. proc. pen., în caz contrar, în lipsa plângerii prealabile, soluția care se impune fiind

încetarea procesului penal, conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10

alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 614 din 27 februarie 2012

Prin

sentința nr. 36 din 16 martie 2010, Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a dispus, în baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, condamnarea inculpatului M.C. la pedepse de

câte 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (3

fapte).

În baza

art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., a condamnat același inculpat la pedeapsa de

3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 25 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. - instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

întrucât lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate Ș.C.

În baza

art. 33 lit. a) și b) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a

aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

A

aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a), cu excepția

dreptului de a alege, b) și c) C. pen.

În baza

art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a

încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei M.M. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute în art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. - abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât lipsește plângerea prealabilă

a persoanei vătămate Ș.C.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași nr. 67/D/P/2006,

s-a dispus trimiterea în judecată a părții vătămate Ș.C. pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de persoane și constituire a unui grup infracțional

organizat, fiind arestată preventiv, începând cu data de 20 aprilie 2007, când

a fost asistată de avocații C.T., C.R. și inculpatul M.C.

Urmare

a discuțiilor purtate relativ la probatoriul ce se impunea a fi administrat în

dosarul nr. 67/D/P/2006, inculpatul M.C. a aflat că partea vătămată Ș.C. este

titularul unui cont deschis la banca B., unde a depus, la 22 martie 2007, suma

de 16.000 euro.

Partea

vătămată Ș.C. a solicitat inculpatului M.C. să-i asigure prezența în arest a

unui notar care să întocmească o procură legalizată pentru a retrage din cont

restul sumei din care urmează să plătească onorariul apărătorilor, restul sumei

fiind destinată membrilor familiei sale. Inculpatul M.C. a fost de acord cu propunerea

părții vătămate, promițându-i că va lua legătura cu un notar public în scopul

încheierii procurii. La data de 4 mai 2007, în timp ce la Tribunalul Iași se judeca o cerere de revocare a măsurii arestării preventive, inculpatul

M.C. i-a dat părții vătămate - aflată în stare de arest preventiv - să semneze

un formulat intitulat „ordin de plată în valută”, completând, în prealabil,

toate rubricile, mai puțin cele referitoare la numărul contului său și al

părții vătămate. Acest formular a fost prezentat părții vătămate alături de mai

multe înscrisuri, astfel că partea vătămată nu a avut posibilitatea reală de a

vedea conținutul înscrisului, iar inculpatul, fiind întrebat despre acest fapt,

a spus că partea vătămată a semnat o împuternicire pentru avocatul L.C.

În

aceeași zi, inculpatul M.C. a deschis la banca B. - agenția A. un cont,

operațiunea fiind efectuată de către inculpata M.M., aceasta devenind, prin

căsătoria încheiată în 2007, cumnata inculpatului.

Ordinul

de plată în valută completat de inculpatul M.C. și semnat de titularul contului

- partea vătămată Ș.C. -, care autoriza efectuarea de către banca B. a

transferului sumei de 11.579 euro din acest cont în contul inculpatului, a fost

prezentat inculpatei M.M. care a efectuat operațiunea la ora 13,21, după care

inculpatul a retras din contul personal suma de 11.500 euro.

Conform

adresei din 12 iulie 2007 emisă de banca B., accesul la un cont deschis -

persoane fizice - îl poate avea titularul contului, împuternicitul desemnat de

titular la deschiderea contului, o persoană mandatată de titular pe baza unei

procuri autentice, precum și moștenitorii titularului, în caz de deces, pe baza

certificatului de moștenitor.

În

condițiile în care la data de 4 mai 2007, când au fost retrași banii din cont,

partea vătămată Ș.C. era arestată, nefiind desemnată o persoană împuternicită,

singura modalitate în care se puteau retrage banii din contul său era aceea de

transfer valută de către o persoană mandatată prin procură autentică de către

titular. În acest sens a dorit să procedeze partea vătămată când i-a solicitat

inculpatului să-i înlesnească prezența unui notar la locul de deținere pentru

întocmirea unei procuri autentice.

Inculpatul

nu a mai dat curs acestei solicitări, dar având asupra sa ordinul de plată,

completat personal și semnat de partea vătămată, s-a prezentat la banca B. -

agenția A., a prezentat înscrisul inculpatei M.M., care, nerespectând normele

băncii, în lipsa titularului sau a împuternicitului acestuia și fără a solicita

inculpatului M.C. o procură autentică, a efectuat operațiunea de transfer a

sumei de 11.579 euro din contul părții vătămate Ș.C., în contul său.

În

aceeași zi, inculpatul i-a adus la cunoștință concubinei părții vătămate -

martora C.C. - că a retras banii din cont, ascunzându-i însă modalitatea și că

suma de 7.000 euro a dat-o angajaților băncii pentru a putea face operațiunea,

astfel că a mai rămas cu 4.000 euro, din care 1.500 reprezintă onorariul său,

alți 1.500 euro reprezintă taxe ce se impuneau a fi efectuate, iar restul de 1.000

euro i-a înmânat-o concubinei părții vătămate.

Martora

C.C. și sora părții vătămate i-au comunicat telefonic acesteia despre

modalitatea la care a recurs inculpatul, iar ulterior i-a solicitat restituirea

sumei retrase fără acordul său din cont, dar întrucât nu a reușit să intre în

posesia banilor a formulat plângere la parchet împotriva inculpatului M.C.

Inculpatul

M.C., în afara contractului de asistență juridică încheiat cu partea vătămată

Ș.C., a încheiat un alt contract de asistență juridică cu membrii familiei sale:

T.L. - mama părții vătămate, Ș.V. - tatăl părții vătămate și Ș.I.- fratele părții

vătămate.

Se

reține că Ș.C. cumpărase în numele mamei sale un imobil în localitatea H.,

asupra căruia s-a instituit, prin ordonanța nr. 67/P/2006 din 20 aprilie 2007,

sechestru asigurător.

La

sfârșitul lunii aprilie 2007, inculpatul M.C. a luat legătura cu martora C.C.,

concubina lui Ș.C., întâlnindu-se cu aceasta și cu Ș.A., cărora le-a solicitat

suma de 6.000 euro pentru a „o scoate din dosar” pe T.L.

La data

de 30 aprilie 2007, martora T.M. s-a deplasat împreună cu martorele C.C. și

Ș.A. la cabinetul inculpatului M.C., acesta afirmând că suma de 6.000 euro

trebuie să o dea persoanelor care „aveau dosarul în lucru”, fără a menționa

vreun nume sau vreo calitate, stabilind să primească banii până la data de 3

mai 2007.

În

dimineața zilei de 3 mai 2007, martorele T.M., C.C. și Ș.A., după ce au făcut

rost de bani, s-au întâlnit cu inculpatul M.C. la Tribunalul Iași, stabilind de comun acord să meargă la cabinetul său o rudă și avocatul Ș.D.

Acesta

i-a dat inculpatului suma de 6.000 euro într-un plic, iar inculpatul, după ce

i-a primit, i-a așezat în două plicuri de câte 3.000 euro, explicând că

procedează după cum trebuie să-i dea mai departe.

Ulterior

datei de 3 mai 2007, constatând că nu a fost admisă nici cererea de revocare a

măsurii arestării preventive a inculpatului Ș.C. și nici nu s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei T.L., martora T.M. l-a căutat pe

inculpatul M.C., care i-a spus că o va contacta, banii nefiindu-i însă

restituiți.

În vara

anului 2006, P.C., conducător auto la societatea comercială E., s-a deplasat în

Italia cu autoturismul și, pe teritoriul Ungariei, a fost oprit de un echipaj

al Gărzii Vamale, cu unul dintre aceștia având o altercație pentru care

autoritățile ungare au efectuat cercetări sub aspectul infracțiunii de ultraj.

În luna

iulie 2007, mama lui P.C. a fost citată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în dosarul având ca obiect recunoașterea hotărârii judecătorești pronunțată

în străinătate, aducându-i-se la cunoștință faptul că autoritățile judiciare

ungare au dispus începerea urmăririi penale față de P.C. și aplicarea unei

mustrări.

Fără să

cunoască soluția dată de autoritățile judiciare ungare, denunțătorul P.C. a

luat legătura cu inculpatul M.C., rugându-l să meargă la parchet pentru a se

interesa despre motivul citării sale.

La data

de 28 august 2007, când denunțătorul P.C. s-a întors în țară, a luat legătura

cu inculpatul M.C., care i-a spus că problema lui poate fi rezolvată doar prin

intermediul unei persoane care lucra la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

În ziua

următoare - 29 august 2007 - la solicitarea inculpatului, martorul B.C. l-a

căutat pe denunțătorul P.C. și s-au întâlnit toți trei, în jurul orelor 21,00. Inculpatul

i-a spus denunțătorului P.C. că dosarul său se află în instrumentare la

procurorul C.M., afirmând că în seara de 29 august 2007 trebuia să-i dea suma

de 1.500 euro și încă 1.000 euro trebuie să-i dea colegului de birou al

procurorului. De asemenea, i-a spus că suma de 500 euro reprezintă comisionul

său.

Denunțătorul

a fost de acord să plătească banii pentru a obține o soluție favorabilă, însă

neavând decât 1.500 euro i-a cerut inculpatului să-i mai acorde o oră, timp în

care a împrumutat bani de la mai multe persoane, până la 3.000 euro.

În ziua

de 30 august 2007, inculpatul M.C. l-a contactat telefonic pe denunțător, cu

care s-a întâlnit la cabinetul său, unde i-a fost înmânată copia ordonanței de

aplicare a sancțiunii cu mustrare de către autoritățile ungare, în limba

maghiară și traducerea autorizată în limba română.

În

aceeași zi, denunțătorul a plecat cu autocarul în Italia, fiind însoțit și de

martorul B.C., astfel că, verificând înscrisurile primite de la inculpat, și-a

dat seama că a fost indus în eroare.

Instanța

de fond a reținut ca fiind dovedite infracțiunile de trafic de influență și

înșelăciune, iar în ceea ce privește infracțiunea de instigare la abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, respectiv abuz în serviciu contra

intereselor persoanei (pentru inculpata M.M.), s-a reținut că se impune

încetarea procesului penal, conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în raport cu modificările

aduse prin Legea nr. 58/2008 care obligă procurorul să cheme partea vătămată și

să o întrebe dacă formulează plângere prealabilă împotriva inculpatului M.C.,

respectiv M.M.

Împotriva

sentinței pronunțate de prima instanță, a formulat recurs, între alții,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, solicitând casarea hotărârii și,

în rejudecare, condamnarea inculpaților și pentru infracțiunea de instigare la

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, respectiv abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, examinând recursul prin prisma motivelor

invocate, precum și din oficiu cauza, constată că acesta este nefondat.

În ceea

ce privește aspectul de nelegalitate invocat de procuror, privind greșita

încetare a procesului penal pentru inculpații M.C. și M.M. - pentru săvârșirea

infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanelor - Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Din

probele administrate rezultă că faptele au fost comise de inculpații M.C. și

M.M., în cursul lunii august 2007, constând în aceea că inculpatul M.C. a

determinat-o pe inculpata M.M. să încalce normele bancare și să dispună

transferarea sumei de 11.579 euro, în contul inculpatului din contul părții

vătămate Ș.C.

Urmărirea

penală a fost începută la data de 10 iulie 2007, iar sesizarea instanței s-a

dispus la data de 8 aprilie 2008.

Între

momentul începerii urmăririi penale și trimiterea în judecată a inculpaților a

intrat în vigoare Legea nr. 58/2008 pentru completarea art. 258 C. pen.

Potrivit

art. 258 alin. (2), „în cazul prevăzut la alin. (1), pentru faptele prevăzute

la art. 246, 247 și 250 alin. (1) - (4), acțiunea penală se pune în mișcare la

plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepția celor care au fost

săvârșite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. (1).”

De

asemenea, dispozițiile art. 286 C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr.

356/2006, în sensul că „dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de cercetare

penală se consideră ulterior că fapta urmează a primi o încadrare juridică

pentru care este necesară plângerea prealabilă, organul de cercetare penală

cheamă partea vătămată și o întreabă dacă înțelege să facă plângere.”

Dispozițiile

alin. (2) ale aceluiași text - care prevedeau o soluție similară pentru

instanța de judecată - au fost abrogate.

Cât

privește termenul de introducere a plângerii, acesta este de 2 luni și curge

din ziua în care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul.

Spre

deosebire de aplicarea în timp a normelor de drept penal, unde pe baza

principiului activității există și situații în care se aplică principiile

retroactivității, respectiv ultraactivității, Codul de procedură penală nu

cuprinde nicio prevedere de principiu referitoare la aplicarea în timp a

normelor de drept procesual penal, devenind operant principiul activității,

potrivit căruia normele procesual penale se aplică între momentul intrării în

vigoare și momentul încetării acțiunii lor, fiind aplicabil principiul

tempus

regit actum

.

În ceea

ce privește valabilitatea actelor procesuale și consecința nerespectării

termenului prevăzut de lege, pentru efectuarea acestora, se impune a fi reținut

- sub primul aspect - că orice act procesual trebuie să îndeplinească două

condiții de fond, și anume: să fie efectuat de organul judiciar competent sau

de persoana abilitată prin lege și să cuprindă manifestarea de voință de a

produce efectele juridice pe care le are în vedere legea pentru acel act

procesual.

În

cazul plângerii prealabile, aceasta nu poate fi introdusă decât de persoana

vătămată, personal sau prin mandatar special, și nu mai târziu de 2 luni de la

data la care persoana vătămată a cunoscut cine este făptuitorul.

Sub cel

de-al doilea aspect, atunci când un drept procesual nu este exercitat în

termenul imperativ prevăzut de lege, intervine decăderea titularului din acest

drept, ceea ce îl împiedică să-l mai exercite după expirarea termenului.

În

cauza dedusă judecății, în condițiile în care persoana vătămată era o

instituție privată de utilitate publică - banca B. nefiind o instituție publică

-, iar funcționarii acesteia nu sunt funcționari publici, procurorul avea

obligația ca, urmare a modificărilor survenite prin Legea nr. 58/2008, să cheme

persoana vătămată și să o întrebe dacă formulează plângere prealabilă împotriva

inculpaților M.M. și M.C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, respectiv instigare la abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor.

Procurorul

era obligat să cheme persoana vătămată, atâta timp cât legea a intrat în

vigoare între momentul începerii urmăririi penale și trimiterea în judecată a

inculpaților și atâta timp cât încadrarea juridică dată de procuror este

provizorie, instanța fiind ținută doar de faptele reținute în actul de

sesizare, nu și de încadrarea juridică dată acestora.

În

aceste condiții este lipsită de fundament susținerea parchetului, în sensul că

procurorul de caz a apreciat că persoana vătămată este o instituție publică și,

ca atare, nu era necesară plângerea prealabilă, interpretarea fiind greșită în

raport cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 58/2008, respectiv art. 147 C. pen.

Această

condiție nu putea fi acoperită în cursul judecății dat fiind faptul că se

depășise termenul de 2 luni în care persoana vătămată putea să formuleze

plângere prealabilă împotriva celor doi inculpați. Pe de altă parte,

dispozițiile art. 286 alin. (2) C. proc. pen. au fost abrogate prin Legea nr.

356/2006.

Așa

fiind, instanța de fond în mod corect a constatat că acțiunea penală nu poate

fi pusă în mișcare, astfel încât critica parchetului este nefondată și, ca

atare, nu poate fi însușită de instanța de recurs.

Având

în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a

respins, ca nefondat, recursul împotriva sentinței nr. 36 din 16 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.