ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 973/2011

Asupra recursului penal de față; Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 289/PI din 16 decembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția penală în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta A.V. împotriva Rezoluției din 29 septembrie 2010 dată în Dosar nr. 449/P/2010 și a Rezoluției din 11 noiembrie 2010 dată în Dosar nr. 1185/11/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care Ie-a menținut ca temeinice și legale. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată petenta la 100 RON cheltuieli judiciare fată de stat. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. obligă a fost obligată petenta la plata sumei de 1.000 RON către intimatul P.C., reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență că, petenta prin plângerea formulată la 20 august 2010 a solicitat tragerea la răspundere penală a avocatului P.C. din cadrul Baroului de avocați Mehedinți pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., deoarece antecontractul de vânzare-cumpărare care poartă încheierea de dată certă aplicată la 29 decembrie 2009 de către avocatul P.C., încheiat între A.L., care s-a obligat să vândă numiților G.V.L. și G.L. o parte din imobilul situat în Pișchia jud. Timiș, ar fi fost întocmit în fals. Prin Rezoluția din 29 septembrie 2010 dată în Dosar nr. 449/P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de avocatul P.C.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., reținându-se că intimatul a aplicat mențiunea de dată certă pe înscrisul respectiv conform art. 3 lit. c) din Legea nr. 51/1995 republicată, conținutul acestuia reflectând înțelegerea părților, iar textul de lege invocat nu îl obligă pe avocat să verifice situația atestată în înscrisul pe care face mențiunea „dată certă" ci doar să ateste identitatea părților, a conținutului și a datei actului prezentat spre autentificare, astfel că nu se poate vorbi despre săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petenta A.V., care a fost respinsă prin Rezoluția din 11 noiembrie 2010 dată în Dosar nr. 1185/11/2/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva acestor rezoluții a formulat plângere la instanță petenta A.V. Instanța de fond a constatat că plângerea este nefondată, starea de fapt fiind conturată în mod corect de către procurorul de caz apreciindu-se în mod judicios că în speța de față nu există faptă penală, fiind incidente dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. având în vedere că avocatul are posibilitatea de a aplica mențiunea de dată certă pe un înscris, fără să răspundă de înțelegerea părților reflectată în actul respectiv, astfel că nu poate fi vorba de săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. de către intimatul P.C. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta A.V.

invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. Recursul este inadmisibil. Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. În acest sens, potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă. Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV.

În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată. Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate. În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 16 decembrie 2010, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă.

În această situație, întrucât petenta a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibil recursul cu care a fost învestită, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligând-o totodată pe petiționară la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționara A.V. împotriva Sentinței penale nr. 289/PI din 16 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON, cu titlu cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2011.