ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5430/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 11

februarie 2011, reclamantul C.G. a chemat în judecată Statul Român, prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.), solicitând

obligarea acestei autorități pârâte la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire aferent Dispozițiilor nr. 1588/2004 și nr. 31/2005, emise de

Primarul Orașului Târgu Ocna, pentru restituirea în echivalent a imobilului

teren și construcții demolate situate în Oraș Târgul Ocna, jud. Bacău.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin contractul de cesiune autentificat sub nr.

2512 din 26 noiembrie 2010, încheiat la B.N.P., A.S. a cumpărat drepturile

litigioase ce fac obiectul dosarelor nr. 7319/ CC și 7255/ CC, de la numiții M.I.G.,

M.I.M. și S.I.M., moștenitori (conform certificatului de moștenitor suplimentar

nr. 42 din 15 octombrie 2007, încheiat la B.N.P. F.T.) ai defunctei S.L. (fostă

O.), titulara drepturilor de despăgubire.

Ulterior, la data de

07 decembrie 2010, a înaintat două notificări către Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, înregistrate sub numerele R.G. 68842 și RG

68841, somând-o ca în termen de 30 de zile să înainteze dosarele către un

evaluator pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, însă nici până în

prezent nu i s-a răspuns la notificări și, deși dosarele cu nr. 7319/ CC și

7255/ CC, ce conțin dispozițiile nr. 1588/2004 și 31/2005, se află înregistrate

la autoritatea pârâtă de 6 ani, aceasta nu a respectat prevederile legale

aplicabile.

S-a arătat că prin

dispozițiile nr. 1588/2004 și 31/2005, necontestate, emise de Primarul Târgu

Ocna, a fost recunoscut dreptul cedenților la restituirea în echivalent a

imobilului teren și construcții demolate situate în Oraș Târgul Ocna, jud.

Bacău, în baza art. 26 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, dispozițiile

Primarului fiind înregistrate la C.C.S.D., împreună cu tot dosarul de

despăgubire, sub nr. 7319/ CC și 7255/ CC, iar pârâta avea obligația să

verifice legalitatea soluției de respingere a cererii de restituire a bunului

în natură, să transmită dosarul unui evaluator pentru întocmirea raportului de

evaluare asupra cuantumului despăgubirilor și să emită decizia reprezentând

titlul de despăgubire.

Reclamantul a invocat

statuările Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele F. împotriva

României din 13 ianuarie 2009 (paragrafele 38-40 și 53) și V. împotriva

României din 9 decembrie 2008 (paragraf 77) ca și Recomandarea Comitetului de

Miniștri din 12 mai 2004, în care s-a reținut că drepturile și libertățile

garantate de Convenție trebuie să fie protejate în primul rând prin dreptul

intern și aplicate de către autoritățile naționale.

Statul Român, prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare,

solicitând respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată, deoarece în

cadrul procedurii administrative prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005

trebuie parcurse mai multe etape.

S-a arătat că

dosarele privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului vor fi

soluționate în ordinea înregistrării lor și că decizia nr. 2815 din 16

septembrie 2008 s-a impus tocmai pentru respectarea principiului egalității în

drepturi a persoanelor îndreptățite, în acord cu jurisprudența C.E.D.O.,

dosarele reclamantului făcând parte din categoria celor transmise

Secretariatului Comisiei Centrale, înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007.

instanțe.

Prin sentința nr. 215/F-CONT

din 23 martie 2011 Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.G. și a obligat

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia

reprezentând titlul de despăgubire în dosarele nr. 7319/ CC și nr. 7255/ CC.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că prin Dispozițiile Primarului Orașului

Târgu Ocna nr. 1588 din 23 decembrie 2004 și 31 din 14 ianuarie 2005,

necontestate, emise în baza art. 26 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, s-a

dispus acordarea de despăgubiri, în sumă de 2.606.487.500 lei (RON), respectiv

805.082.500 lei (RON), pentru imobilele situate în Orașul Târgul Ocna, jud.

Bacău, formate din case în suprafață construită de 365,90 mp, respectiv 119,30

mp și terenurile aferente în suprafață de 570 mp, respectiv 46 mp, în favoarea

notificatorului S.L.

Dispozițiile

Primarului au fost înregistrate la C.C.S.D., împreună cu întreg dosarul de

despăgubire, sub nr. 7319/ CC și 7255/ CC.

Reclamantul cesionar a

înaintat notificări către A.N.R.P. la data de 07 decembrie 2010, solicitând

comunicarea stadiului soluționării dosarului de despăgubiri și desemnarea unui

evaluator pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, în cazul în care evaluarea

nu a fost încă realizată (f. 20, 21), dar nu a primit nici un răspuns până în

prezent.

A mai reținut prima

instanță că apărările pârâtei din întâmpinare nu pot fi primite, deoarece

singura posibilitate pe care o are Comisia, în raport cu competențele

recunoscute de lege, este aceea de a verifica legalitatea respingerii cererii

de restituire în natură, iar dacă constată că această restituire era posibilă,

nu va emite decizia de stabilire a titlului de despăgubire.

În același sens s-a

constatat că legea nu conferă Comisiei atribuții în privința verificării

legalității emiterii dispozițiilor de acordare de despăgubiri, acest aspect

putând fi cenzurat numai în procedurile speciale, reglementate de Legea nr. 10/2001,

or, așa cum s-a menționat mai sus, dispozițiile din cauză nu au fost

contestate.

Astfel, prima

instanță a apreciat că prin solicitarea unor noi înscrisuri de la Primăria

Orașului Târgu Ocna, pârâta nu face decât să tergiverseze soluționarea

dosarelor și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Aplicând dispozițiile

art. 16 alin. (1), alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, la

situația de fapt reținută, instanța de fond a constatat că, în speță, deși

Dispozițiile Primarului Orașului Târgu Ocna au fost înaintate Secretariatului C.C.S.D.,

așa cum impun dispozițiile art. 16 alin. (1) sus arătate, C.C.S.D. nu a emis

decizia reprezentând titlul de despăgubire, și chiar dacă Legea nr. 247/2005 nu

impune un termen de soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor, acesta

nu înseamnă că autoritatea publică în domeniu este îndreptățită să își aloce

cât timp consideră ea pentru a parcurge toate fazele procesului administrativ

de acordare a despăgubirilor.

A mai reținut

instanța că, este esențial, pentru respectarea legii – inclusiv a art. 1 din

Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, în sensul atingerii scopului ei, nu doar ca dosarul

să fie soluționat, ci și ca soluționarea să fie realizată într-un timp care

să-i permită atât autorității publice să se asigure de respectarea

prescripțiilor legii în activitatea ei, cât și destinatarului legii și

despăgubirilor să se bucure efectiv și cât mai curând de repararea

prejudiciului suferit prin deposedarea abuzivă de proprietatea sa.

Or, astfel cum a

concluzionat prima instanță, aproape 6 - 7 ani, cât au trecut de la emiterea

Dispozițiilor Primarului Târgu Ocna și înaintarea lor la C.C.S.D. și până în

prezent, nu constituie un termen rezonabil, normal, de soluționare a dosarelor.

În plus s-a arătat că nu se poate vorbi de un termen rezonabil, dacă se

pornește din anul 2001, când S.L. a formulat Notificările nr. 5836/2001 și nr. 5835/2001,

în baza Legii nr. 10/2001.

înfățișate de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor solicitând modificarea ei în sensul respingerii

acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea recursului

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut,

în esență, că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în

virtutea declanșării procedurii prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005

care cuprinde mai multe etape, obligatoriu de parcurs, decizia reprezentând

titlul de despăgubiri neputând fi emisă anterior finalizării acesteia.

S-a arătat că în

cauza supusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă.

În schimb, cu referire

la etapa evaluării s-a arătat că aceasta este condiționată de respectarea

ordinii de înregistrare a dosarelor și în plus în cauză se impun a fi primite înscrisuri

și precizări suplimentare ce au fost deja solicitate, astfel că emiterea

titlului de despăgubire se va realiza numai după parcurgerea acestor etape,

solicitarea reclamatului fiind neîntemeiată.

considerentele instanței de control judiciar.

Analizând actele dosarului,

hotărârea atacată și criticile recurentei, prin prisma dispozițiilor art. 304, art.

304

1

C. proc. civ. și a prevederilor legale incidente din materia

supusă controlului judiciar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat,

având în vedere considerentele în continuare arătate.

Este indiscutabil

faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005, pentru

acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu

pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai mult etape

distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate și alte entități

(organele investite cu soluționarea notificărilor, evaluatorii), astfel încât,

în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h)

din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia

contenciosului administrativ.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze

fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce însă la ideea că

autoritatea publică este abilitată să determine ea însăși acest interval de

timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie

emise într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O.,

astfel cum s-a pronunțat în mod constant, în materie, instanța supremă.

Termenul rezonabil se

referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul

necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza

funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe,

pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția

asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

În speță, raportat la

perioada îndelungată, de circa 7 ani, care a trecut de la data emiterii dispozițiilor

Primarului Târgu Ocna și înaintării lor la autoritatea recurentă, prima

instanță a concluzionat în mod corect că au fost încălcate dispozițiile art. 6

din C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curte,

apreciază așadar, în deplin acord cu cele reținute și de prima instanță, că

susținerile recurentei-pârâte vizând imposibilitatea trecerii la etapa evaluării

și implicit la emiterea titlului de despăgubire, în lipsa unor date suficiente

pentru identificarea imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri,

nu sunt fondate, pe de-o parte pentru că solicitarea datelor, pretins a fi necesare

s-a făcut după patru ani de la înregistrarea dosarelor pe rolul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind evidentă așadar tergiversarea soluționării

dosarelor.

Pe de altă parte,

apărarea recurentei nu are temei legal căci, astfel cum a susținut și

intimatul-recurent, la dosarele înaintate comisiei există suficiente date pentru

ca autoritatea să își poată exercita prerogativele prevăzute de lege, printre

care nu figurează și cea de verificare a legalității emiterii dispozițiilor de acordare

de despăgubiri.

Orice amânare în

soluționarea cererii reclamantului ar echivala cu depășirea termenului rezonabil

avut în vedere de dispozițiile C.E.D.O., sus arătate.

Prin urmare, așa cum în

mod corect a reținut și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată, a

emiterii titlului de despăgubire, în așteptarea unor informații suplimentare, a

căror furnizare este de altfel și incertă, reprezintă un refuz nejustificat de

soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004,

modificată.

În considerarea celor

mai sus arătate se va respinge așadar recursul de față, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., cu consecința menținerii obligației stabilite în sarcina Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind evident înțeles că emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire în dosarele nr. 7313/ CC și nr. 7255/

CC se va realiza numai cu respectarea și parcurgerea etapelor și a procedurilor

cuprinse în art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, împotriva sentinței nr. 215/F-CONT din 23 martie 2011 a Curții

de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2011.