Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2011
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6138/2011

HOTĂRÂRE
19.09.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6138/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 6048 din 12 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Constanța împotriva deciziei civile nr. 21 C din 3 februarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. A fost modificată decizia recurată în sensul admiterii apelului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de reclamanții N.M. și N.V. împotriva sentinței civile nr. 445 din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, care a fost schimbată în tot. A fost respinsă cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 3 decembrie 2010, au formulat cerere de revizuire reclamanții N.V. și N.M., întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. și în susținerea căreia au învederat că dispozitivul deciziei instanței de recurs este contradictoriu. Astfel, deși se dispune admiterea și a apelului lor, prin care se solicitase stabilirea cuantumului concret al despăgubirii, instanța de recurs a dispus modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii lor ca inadmisibilă. În acest context sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ., în baza cărora au solicitat retractarea hotărârii judecătorești atacate. Referitor la cererea de revizuire dedusă judecății, se constată următoarele: Potrivit art. 322 pct. 1 C. proc.

civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri „dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice care nu se pot aduce la îndeplinire”. Textul legal enunțat vizează o ipoteză riguros determinată, care implică următoarele cerințe: hotărârea să cuprindă dispoziții potrivnice, dispozițiile potrivnice să fie cuprinse în dispozitivul hotărârii, iar acestea să fie ireconciliabile, adică să nu poată fi aduse la îndeplinire. Nerespectarea acestor cerințe, cumulativ pretinse, nu deschide calea extraordinară de atac a revizuirii. Or, în speță, dacă între dispoziția de admitere a apelului reclamanților împotriva sentinței primei instanțe și aceea a respingerii acțiunii acelorași părți ca inadmisibilă există într-adevăr contrarietatea pretinsă de norma legală evocată, aceasta nu împiedică aducerea lor la îndeplinire, adică nu sunt ireconciliabile în sensul aceleiași norme.

Cazurile în care o hotărâre cuprinde dispoziții ce nu se pot aduce la îndeplinire sunt acelea în care, de exemplu, deși se respinge acțiunea reclamantului, pârâtul este obligat la plata cheltuielilor de judecată ori se dispune admiterea acțiunii în realizarea prestației stipulate în contract, dar și a acțiunii reconvenționale prin care pârâtul a solicitat să se constate nulitatea aceleiași convenții; admiterea acțiunii principale dar și a intervenției în interes propriu având același obiect, etc. Prin urmare, constatând că în speță nu sunt întrunite cumulativ cerințele impuse de norma legală invocată ca temei al cererii deduse judecății, se va dispune în sensul respingerii acesteia ca nefondată.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții N.M. și N.V. împotriva deciziei nr. 6048 din 12 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4093/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 300 din 19 februarie 2010 a Tribunalului Constanța a fost admisă acțiunea reclamantei S.V. formulată în contradictoriu eu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,
ÎCCJ 2011-09-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6003/2011
onat), dintre care una este soluționată prin hotărâre irevocabilă, iar cealaltă nu este soluționată, aflându-se în faza apelului sau recursului, din motive care nu au legătură cu atitudinea procesuală a reclamantului (încărcătura instanțelo
ÎCCJ 2012-05-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2913/2012
de a-1 dobândi printr-o hotărâre judecătorească, pe care însă o putea pune în executare decât în momentul rămânerii definitive în apel. In cazul de față nu s-a pronunțat încă o hotărâre definitivă, cauza aflându-se în apel, care are un cara
ÎCCJ 2012-06-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5011/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Sentința civilă nr. 1541 din 4 octombrie 2010 Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.C. în contra
ÎCCJ 2011-11-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7954/2011
perspectiva art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În criticile dezvoltate reclamanta învederează faptul că s-a conformat dispozițiilor Legii nr. 10/2001, dar, deoarece unitatea notificată nu a emis dispoziție potrivit prevederilor acestei legi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă