ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1443/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2585 din 18 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios, administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta I.C. împotriva sentinței nr. 424 din 18 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal și a fost obligată recurenta la plata sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata C.N.P. Iași. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut, în esență, următoarele: Recurenta-reclamantă a solicitat C.D.C.N.P. Iași, la data de 7 noiembrie 2005, să emită avizul pentru schimbarea sediului biroului notarial în cadrul circumscripției Judecătoriei Iași, în condițiile art. 30 din Legea nr. 36/1995 și art. 8 alin. (3) și art. 23 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Regulamentul privind schimbarea sediilor birourilor notarilor publici probat prin hotărârea din 25 ianuarie 2005 a U.N.N.P., modificată prin hotărârea din 24 februarie 2005 „schimbarea sediului biroului notarial dintr-o localitate în alta, în cadrul aceleiași circumscripții teritoriale a unei judecătorii se soluționează de către Colegiul Director al Camerei, cu avizul Consiliului Uniunii, în conformitate cu Regulamentul de schimbări de sedii și în limita numărului notarilor publici din acea circumscripție". Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin. (2) din același regulament, potrivit cu care „locurile destinate schimbărilor de sedii se stabilesc potrivit criteriilor care stau la baza actualizării, respectiv numărul notarilor publici în funcție, cerințele locale rezultate din întinderea teritoriului, numărul locuitorilor, volumul solicitărilor, precum și cererile administrației publice locale pentru înființarea unor locuri de notari publici ori vacantarea în condițiile legii", judecătorul fondului a concluzionat corect în sensul că schimbarea sediului chiar în cadrul aceleiași circumscripții este condiționată de existența locului vacant.

Or, arată instanța de recurs, nicăieri în considerentele sentinței recurate nu se reține că ar fi aplicabile prevederile art. 27 alin. (2) și art. 47 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, astfel că această critică, formulată de recurentă, este străină de pricina examinată. De asemenea, retine instanța de recurs, instanța de fond nu a încălcat principiul neretroactivității legii civile, întrucât nu și-a motivat soluția pe prevederile Ordinului ministrului justiției nr. 2198/C din 5 octombrie 2006, emis pendente litis, ordinul fiind menționat numai în contextul în care recurenta-reclamantă a susținut că, anterior acestuia, nu era necesară îndeplinirea condiției locului vacant.

Cu privire la acest aspect, s-a argumentat just de către instanța de fond în sensul că actul normativ menționat prevede expres această condiție, în timp ce anterior condiția rezulta din interpretarea corelată, sistematică, a mai multor reglementări.

În fine, mai reține instanța de recurs, este foarte convingător și argumentul de logică al „reducerii la absurd", expus de judecătorul fondului în finalul considerentelor, în sensul că, dacă s-ar accepta opinia reclamantei și nu s-ar impune condiția locului vacant și la schimbarea sediului în cadrul aceleiași circumscripții, s-ar înfrânge întregul raționament în baza căruia se constituie birourile notariale în cadrul unei circumscripții [cuprins în art. 2 alin. (2) din Regulamentul cadru privind schimbarea sediilor birourilor notarilor publici, citat anterior] și ar fi de prisos organizarea concursului pentru ocuparea locurilor vacante, la care recurenta, de altfel, a participat, acceptând că aceasta este procedura legală, dar media obținută nu i-a permis ocuparea unuia din cele două locuri vacante.

Împotriva deciziei nr. 2585 din 18 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios, administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire reclamanta I.C., invocându-se numai prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fără nici o altă motivare. Cererea de revizuire formulată de revizuenta I.C. urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează. Potrivit prevederilor art. 322 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere, printre altele, conform pct. 2, dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. Cu alte cuvinte, hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care se admite recursul și, după caz, se modifică în tot sau în parte hotărârea recurată respectiv se casează în tot sau în parte hotărârea recurată și se rejudecă, la același termen de judecată, pricina în fond, urmare casării cu reținere, precum și hotărârile prin care instanțele de recurs rejudecă pricina în fond, la un alt termen de judecată decât cel la care a avut loc admiterea recursului și casarea cu reținere a hotărârii recurate.

Așadar, nu îndeplinesc condiția evocării fondului hotărârile prin care recursul a fost anulat ca neregulat introdus sau ca netimbrat, hotărârile prin care s-a constatat nulitatea recursului, cele prin care s-a constatat perimarea recursului, hotărârile de casare intermediare prin care s-a admis recursul și s-a casat cu trimitere sau cu reținere, precum și hotărârile prin care s-a respins recursul ca nefondat sau ca tardiv formulat. În speță, cum prin decizia nr. 2585 din 18 mai 2007 pronunțată în Dosarul nr. 4004/33/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios, administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta I.C. împotriva sentinței nr. 424 din 18 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, este evident că această hotărâre a instanței de recurs, neevocând fondul, nu poate forma obiect al cererii de revizuire.

În aceste condiții, având în vedere că revizuirea este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în condițiile limitativ prevăzute de lege, de strictă interpretare, se va dispune respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire a deciziei nr. 2585 din 18 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios, administrativ și fiscal, formulată de revizuenta I.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de I.C. împotriva deciziei nr. 2585 din 18 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios, administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2008.