ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1443/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2585 din 18 mai 2007, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios, administrativ și fiscal, a respins,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta I.C. împotriva sentinței nr. 424 din

18 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal și a fost obligată recurenta la plata sumei de 1.500 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată, către intimata C.N.P. Iași.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de recurs a reținut, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă a

solicitat C.D.C.N.P. Iași, la data de 7 noiembrie 2005, să emită avizul pentru schimbarea

sediului biroului notarial în cadrul circumscripției Judecătoriei Iași, în condițiile

art. 30 din Legea nr. 36/1995 și art. 8 alin. (3) și art. 23 din Regulamentul de

aplicare a Legii nr. 36/1995.

Potrivit art. 5 alin.

(1) din Regulamentul privind schimbarea sediilor birourilor notarilor publici probat

prin hotărârea din 25 ianuarie 2005 a U.N.N.P., modificată prin hotărârea din 24

februarie 2005 „schimbarea sediului biroului notarial dintr-o localitate în alta,

în cadrul aceleiași circumscripții teritoriale a unei judecătorii se soluționează

de către Colegiul Director al Camerei, cu avizul Consiliului Uniunii, în conformitate

cu Regulamentul de schimbări de sedii și în limita numărului notarilor publici din

acea circumscripție". Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.

(2) din același regulament, potrivit cu care „locurile destinate schimbărilor de

sedii se stabilesc potrivit criteriilor care stau la baza actualizării, respectiv

numărul notarilor publici în funcție, cerințele locale rezultate din întinderea

teritoriului, numărul locuitorilor, volumul solicitărilor, precum și cererile administrației

publice locale pentru înființarea unor locuri de notari publici ori vacantarea în

condițiile legii", judecătorul fondului a concluzionat corect în sensul că

schimbarea sediului chiar în cadrul aceleiași circumscripții este condiționată de

existența locului vacant.

Or, arată instanța de

recurs, nicăieri în considerentele sentinței recurate nu se reține că ar fi aplicabile

prevederile art. 27 alin. (2) și art. 47 din Regulamentul de punere în aplicare

a Legii nr. 36/1995, astfel că această critică, formulată de recurentă, este străină

de pricina examinată.

De asemenea, retine instanța

de recurs, instanța de fond nu a încălcat principiul neretroactivității legii civile,

întrucât nu și-a motivat soluția pe prevederile Ordinului ministrului justiției

nr. 2198/C din 5 octombrie 2006, emis pendente litis, ordinul fiind menționat numai

în contextul în care recurenta-reclamantă a susținut că, anterior acestuia, nu era

necesară îndeplinirea condiției locului vacant. Cu privire la acest aspect, s-a

argumentat just de către instanța de fond în sensul că actul normativ menționat

prevede expres această condiție, în timp ce anterior condiția rezulta din interpretarea

corelată, sistematică, a mai multor reglementări.

În fine, mai reține instanța

de recurs, este foarte convingător și argumentul de logică al „reducerii la absurd",

expus de judecătorul fondului în finalul considerentelor, în sensul că, dacă s-ar

accepta opinia reclamantei și nu s-ar impune condiția locului vacant și la schimbarea

sediului în cadrul aceleiași circumscripții, s-ar înfrânge întregul raționament

în baza căruia se constituie birourile notariale în cadrul unei circumscripții [cuprins

în art. 2 alin. (2) din Regulamentul cadru privind schimbarea sediilor birourilor

notarilor publici, citat anterior] și ar fi de prisos organizarea concursului pentru

ocuparea locurilor vacante, la care recurenta, de altfel, a participat, acceptând

că aceasta este procedura legală, dar media obținută nu i-a permis ocuparea unuia

din cele două locuri vacante.

Împotriva deciziei

nr. 2585 din 18 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios,

administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire reclamanta I.C., invocându-se

numai prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fără nici o altă motivare.

Cererea de revizuire formulată

de revizuenta I.C. urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, pentru considerentele

ce urmează.

Potrivit prevederilor

art. 322 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța

de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs

atunci când evocă fondul se poate cere, printre altele, conform pct. 2, dacă s-a

pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui

lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Pentru a se putea cere

revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția

ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte

stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie

aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite,

în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus

judecății.

Cu alte cuvinte, hotărârile

instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care se admite recursul

și, după caz, se modifică în tot sau în parte hotărârea recurată respectiv se casează

în tot sau în parte hotărârea recurată și se rejudecă, la același termen de judecată,

pricina în fond, urmare casării cu reținere, precum și hotărârile prin care instanțele

de recurs rejudecă pricina în fond, la un alt termen de judecată decât cel la care

a avut loc admiterea recursului și casarea cu reținere a hotărârii recurate.

Așadar, nu îndeplinesc

condiția evocării fondului hotărârile prin care recursul a fost anulat ca neregulat

introdus sau ca netimbrat, hotărârile prin care s-a constatat nulitatea recursului,

cele prin care s-a constatat perimarea recursului, hotărârile de casare intermediare

prin care s-a admis recursul și s-a casat cu trimitere sau cu reținere, precum și

hotărârile prin care s-a respins recursul ca nefondat sau ca tardiv formulat.

În speță, cum prin decizia

nr. 2585 din 18 mai 2007 pronunțată în Dosarul nr. 4004/33/2006 al Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția de contencios, administrativ și fiscal, a fost respins

ca nefondat recursul declarat de reclamanta I.C. împotriva sentinței nr. 424 din

18 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, este evident că această hotărâre a instanței de recurs, neevocând fondul,

nu poate forma obiect al cererii de revizuire.

În aceste condiții, având

în vedere că revizuirea este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în condițiile

limitativ prevăzute de lege, de strictă interpretare, se va dispune respingerea

ca inadmisibilă a cererii de revizuire a deciziei nr. 2585 din 18 mai 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios, administrativ și fiscal, formulată

de revizuenta I.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de I.C. împotriva deciziei nr. 2585 din 18 mai 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios, administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 aprilie 2008.