ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2585/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 424 din 18 octombrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sesizată ca urmare a strămutării cauzei de la Curtea de Apel Iași, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea prin care reclamanta I.C., în contradictoriu cu pârâtele Camera Notarilor Publici Iași, Colegiul director Iași și Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, solicita să i se recunoască dreptul pretins și să se dispună obligarea primei pârâte la avizarea cererii de schimbare a sediului biroului notarial, din localitatea Valea Lupului în localitatea Iași, sau sentința să țină loc de avizare a cererii de schimbare a sediului biroului notarial.

Pentru a pronunța această soluție, Instanța de fond a reținut următoarele: Cu privire la excepțiile lipsei capacității procesuale a Colegiului director al Camerei Notarilor Publici, inadmisibilității acțiunii în contencios și lipsei plângerii prealabile, invocate de pârâte. În fapt, reclamanta funcționează ca notar public în localitatea Valea Lupului din circumscripția Judecătoriei Iași, în baza Ordinului Ministrului Justiției nr. 3.302/ C din 3 decembrie 2004, iar la data de 7 noiembrie 2005 s-a adresat Colegiului director al Camerei Notarilor Publici Iași, solicitând schimbarea sediului biroului notarial din Valea Lupului, din cadrul circumscripției Judecătoriei Iași, în municipiul Iași, precizând că revine asupra declarației date cu ocazia susținerii examenului de definitivat, cererea de schimbare a sediului fiind întemeiată pe dispozițiile art. 30 din Legea nr. 36/1995, art. 8 alin. (3) și art. 23 din Regulamentul de aplicare acestei legi.

Prin actul nr. 1.172 din 23 noiembrie 2005, Colegiul director al Camerei Notarilor Publici a respins cererea, invocând ordinul de numire în localitatea Valea Lupului, Ordinul ministrului justiției nr. 900/ C din 2005 privind actualizarea numărului de posturi, în care erau cuprinse două locuri pentru municipiul Iași în vederea schimbării de sediu, și faptul că, la concursul organizat pentru ocuparea celor două locuri, reclamanta nu a fost declarată admisă iar la data formulării răspunsului nu exista loc vacant pentru schimbare de sediu. Anterior promovării acțiunii, respectiv la 8 decembrie 2005, reclamanta s-a adresat Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici criticând actul nr. 1.172 din 23 noiembrie 2005 și solicitând acestei autorități aprobarea cererii de schimbare a sediului.

Răspunsul comunicat reclamantei sub nr. 3019/ din 21 decembrie 2005 de către Uniunea Națională a Notarilor Publici din România a fost negativ, cu motivarea că nu intră în competența Consiliului Uniunii soluționarea diferendelor dintre cameră și membrii săi, iar în ședință s-a confirmat inexistența locurilor vacante. Reclamanta a revenit și la Camera Notarilor Publici, așa cum rezultă din actele nr. 94 din 25 ianuarie 2006 și 251 din 17 martie 2006. Așa fiind, apreciază instanța de fond, nu se poate reține că nu s-a realizat procedura prealabilă. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, determinată de natura actului atacat, invocată de pârâta Camera Notarilor Publici Iași, instanța de fond a reținut, de asemenea, că este nefondată.

În acest sens, instanța a avut în vedere faptul că emiterea ordinului ministrului justiției, în temeiul căruia se realizează schimbarea de sediu, intervine numai în situația în care soluția este de aprobare a schimbării sediului, nu și în caz contrar, când nu se emite nici un ordin. Chiar dacă soluția Colegiului director a Camerei Notarilor Publici are caracterul unui act pregătitor, răspunsul negativ comunicat reclamantei la contestația formulată la Uniunea Națională a Notarilor Publici nu mai are un astfel de caracter, întrucât nu mai este urmat de emiterea unui ordin, iar ceea ce o nemulțumește pe reclamantă este conținutul actelor, respectiv motivele pentru care i s-a refuzat schimbarea sediului.

Prin urmare, cel puțin răspunsul dat de Uniunea Națională a Notarilor Publici are natura unui act administrativ supus controlului de legalitate pe cale acțiunii în contencios administrativ. În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de avizare a cererii de schimbare de sediu, excepție invocată de ambele pârâte, Instanța de Fond a reținut că acest capăt de cerere are caracter subsidiar, analiza sa urmând a se face numai în funcție de soluția ce se va da asupra cererii principale.

Instanța a reținut, de asemenea, că excepția lipsei capacității procesuale a Colegiului director al Camerei Notarilor Publici este nefondată, întrucât în materia contenciosului administrativ capacitatea procesuală este dată de competența conferită de lege autorității administrative de a emite actul atacat; or, Colegiul director are ca atribuții analiza și avizarea cererii de schimbare de sedii notariale, având, deci, capacitate procesuală în cauză.

Cu privire la fondul cauzei, prima Instanță a invocat prevederile art. 5 alin. (1) din Regulamentul privind schimbarea sediilor birourilor notarilor publici, aprobat prin Hotărârea nr. 41 din 25 ianuarie 2005 a Uniunii Naționale a Notarilor Publici și modificat prin Hotărârea nr. 77 din 24 februarie 2005, din conținutul cărora, reține instanța, rezultă că principala condiție pentru schimbarea sediului într-o altă localitate din cadrul aceleiași circumscripții este respectarea numărului notarilor din circumscripția respectivă.

A mai reținut Instanța de Fond că schimbarea sediului în cadrul aceleiași circumscripții este condiționată, indirect, de existenta unui loc vacant, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din același regulament iar împrejurarea că, ulterior soluționării cererii reclamantei, prin ordinul ministrului justiției nr. 2198 din 5 octombrie 2006, s-a prevăzut în mod expres condiția locului vacant pentru schimbarea de sediu în cadrul aceleiași circumscripții nu schimbă cu nimic situația reclamantei, această din urmă reglementare confirmând modul de interpretare a dispozițiilor regulamentului în forma nemodificată. Ca o consecință a soluției de respingere a cererii principale, prin care s-a reținut că refuzul pârâtelor de a aviza schimbarea sediului notarial este legal și întemeiat, Instanța de Fond a respins și capătul de cerere subsidiar, prin care reclamanta solicita ca sentința să țină loc de avizare a cererii de schimbare de sediu.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta I.C., invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea fondului pentru greșita interpretare a dispozițiilor legale care vizează schimbarea sediului notarial, susținând că prevederile art. 27 alin. (2) și art. 47 alin. (1) și (2) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 se aplică numai în situația schimbării sediului profesional într-o localitate situată în circumscripția altor judecătorii. În consecință, cerința existenței unui loc vacant se impunea numai în cazul expres arătat, nu și în cazul său, întrucât cererea formulată viza schimbarea sediului profesional dintr-o localitate în alta, situate în circumscripția aceleiași judecătorii.

Abia ulterior, pe parcursul soluționării litigiului de față a fost emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 2198/ C din 5 octombrie 2006, care a introdus condiția existenței unui loc vacant și în situația în care se solicită transferul sediului notarial dintr-o localitate în alta, situate în circumscripția aceleiași judecătorii. Acest act normativ nu îi poate fi aplicat întrucât astfel s-ar aduce atingere principiului constituțional al neretroactivității legii civile.

Prin întâmpinarea formulată intimata-pârâtă, Camera Notarilor Publici Iași a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că și sub imperiul reglementării anterioare nu se putea obține schimbarea sediului profesional în lipsa unui loc vacant, fiind corect considerentul fondului referitor la incidența prevederilor art. 2 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 710/ C din 1995, astfel cum a fost modificat și completat prin Ordinul Ministerul Justiției nr. 1758/ CA din 2004. Această intimată a reiterat excepțiile invocate la Curtea de Apel, susținând că nu are capacitate procesuală Colegiul Director și cererea de chemare în judecată este inadmisibilă atât pentru lipsa procedurii prealabile, cât și față de natura actului atacat.

La rândul său și intimata-pârâtă Uniunea Națională a Notarilor Publici din România a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A învederat că recurenta nu poate invoca un drept la schimbarea sediului în condițiile solicitate, ci doar o vocație ce poate fi valorificată numai în condițiile legii. Prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 900/ C din 24 iunie 2005, de actualizare a numărului notarilor publici și al birourilor notariale pentru Circumscripția Iași au fost prevăzute două locuri vacante pentru schimbări de sedii. Recurenta a participat la concursurile organizate de Camera Notarilor Publici Iași de schimbare a sediului biroului notarilor dar nota obținută nu i-a permis ocuparea postului vacant.

Cu toate acestea, sfidând reglementările existente, recurenta și-a schimbat sediul de la sine - putere în municipiului Iași. Prin încheierea din 13 aprilie 2006 Curtea de Apel Iași, i-a respins cererea privind înregistrarea sediului din comuna Valea Lupului în localitatea Iași, confirmând de fapt apărările uniunii în sensul că nu se poate aproba schimbarea sediului notarial decât în limita posturilor vacante și care au această destinație. În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi. Examinând sentința atacată prin prisma recursului formulat, a apărărilor cuprinse în întâmpinări, atât pe fondul cauzei cât și prin invocarea excepțiilor, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că soluția pronunțată de Curtea de Apel este legală.

Analizând mai întâi în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepțiile de ordine publică reiterate de intimata Camera Notarilor Publici Iași, Înalta Curte apreciază că acestea au fost corect respinse de judecătorul fondului. Într-adevăr, Camera Notarilor Publici Iași este o persoană juridică de drept privat asimilată autorităților publice autorizate să presteze un serviciu public, fiind condusă și reprezentată potrivit art. 26 din Legea nr. 36/1995, de către Colegiul Director. Acest organ are competența emiterii avizului necesar înregistrării sediului biroului notarial în Registrul Special ținut de Curtea de Apel.

Cum actele organelor persoanei juridice sunt actele persoanei juridice, art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, și cum în materia contenciosului administrativ capacitatea procesuală este dată de competența conferită de lege autorității administrative emitente a actului atacat, rezultă că excepția lipsei capacității procesuale a Colegiului Director al Camerei Notariale Publice Iași este nefondată. Cât privește excepția de inadmisibilitate a acțiunii, s-a reținut corect că anterior promovării acțiunii, la data de 8 decembrie 2005, reclamanta s-a adresat Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici, criticând actul nr. 1172 din 23 noiembrie 2005 și solicitând aprobarea cererii de schimbare a sediului.

Petiții similare a înregistrat și la Camera Notarilor Publici Iași. De altfel din modul în care a conceput petitul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a invocat un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale, asimilat actului administrativ,situație în care potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 procedura prealabilă nici nu era necesară. Asupra recursului declarat de reclamantă Înalta Curte reține următoarele: Recurenta reclamantă a solicitat Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici Iași, la data de 7 noiembrie 2005, să emită avizul pentru schimbarea sediului biroului notarial în cadrul circumscripției Judecătoriei Iași, în condițiile art. 30 din Legea nr. 36/1995 și art. 8 alin. (3) și art. 23 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Regulamentul privind schimbarea sediilor birourilor notarilor publici probat prin Hotărârea nr. 41 din 25 ianuarie 2005 a Uniunii Naționale a Notarilor Publici, modificată prin Hotărârea nr. 77 din 24 februarie 2005 „schimbarea sediului biroului notarial dintr-o localitate în alta, în cadrul aceleiași circumscripții teritoriale a unei judecătorii se soluționează de către Colegiul Director al Camerei, cu avizul Consiliului Uniunii, în conformitate cu Regulamentul de schimbări de sedii și în limita numărului notarilor publici din acea circumscripție”.

Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin. (2) din același regulament, potrivit cu care „locurile destinate schimbărilor de sedii se stabilesc potrivit criteriilor care stau la baza actualizării, respectiv numărul notarilor publici în funcție, cerințele locale rezultate din întinderea teritoriului, numărul locuitorilor, volumul solicitărilor, precum și cererile administrației publice locale pentru înființarea unor locuri de notari publici ori vacante în condițiile legii”, judecătorul fondului a concluzionat corect în sensul că schimbarea sediului chiar în cadrul aceleiași circumscripții este condiționată de existența locului vacant. Nicăieri în considerentele sentinței nu se reține că ar fi aplicabile prevederile art. 27 alin. (2) și art. 47 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, astfel că această critică este străină de pricina examinată.

Instanța de Fond nu a încălcat principiul neretroactivității legii civile întrucât nu și-a motivat soluția pe prevederile Ordinului Ministrului Justiției nr. 2198/ C din 5 octombrie 2006, emis pendente litis, ordinul fiind menționat numai în contextul în care recurenta reclamantă a susținut că anterior acestuia nu era necesară îndeplinirea condiției locului vacant. S-a argumentat just în sensul că actul normativ menționat prevede expres această condiție în timp ce anterior condiția rezultă din interpretarea corelată, sistematică, a mai multor reglementări.

În fine este foarte convingător și argumentul de logică al „reducerii la absurd”, expus de judecătorul fondului în finalul considerentelor, în sensul că dacă s-ar accepta opinia reclamantei și nu s-ar impune condiția locului vacant și la schimbarea sediului în cadrul aceleiași circumscripții s-ar înfrânge întregul raționament în baza căruia se constituie birourile notariale în cadrul unei circumscripții, cuprins în art. 2 alin. 2 din Regulamentul cadru privind schimbarea sediilor birourilor notarilor publici, citat anterior, și ar fi de prisos organizarea concursului pentru ocuparea locurilor vacante, la care recurenta de altfel a participat, acceptând că aceasta este procedura legală, dar media obținută nu i-a permis ocuparea unuia din cele două locuri vacante.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta I.C. împotriva sentinței nr. 424 din 18 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata Camera Notarilor Publici Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2007.