ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 891/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor aflate la dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 483 din 12 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta

F.I.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, dispunând anularea

hotărârii din 16 mai 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască

reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 1 august 1941-6 martie 1945, cu

acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, începând cu data de 1 septembrie

2006.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut, în baza probelor administrate, că din cauza persecuțiilor etnice

suferite „familia reclamantei s-a refugiat din localitatea de domiciliu, într-o

altă localitate, în luna iulie 1941, reîntoarcerea având loc în luna martie 1945".

Împotriva acestei soluții a declarat recurs

Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând că este netemeinică și nelegală și invocând

prevederile art. 304

1

C. proc. civ. Recurenta arată, în esență, că în

mod greșit instanța a stabilit calitatea de refugiat a reclamantei și a acordat

acesteia drepturile prevăzute de lege, în condițiile unui probatoriu insuficient.

Examinând cauza și sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum

și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.

În conformitate cu art. l lit. c) din

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui

act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate.

De asemenea, potrivit art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui

act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute

la art. l din Ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente

și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.

Legea instituie, așadar, regula potrivit

căreia proba persecuției etnice se face cu acte oficiale eliberate de organele competente

și, numai în lipsa acestor acte, în mod subsidiar situația în care s-a materializat

persecuția poate fi dovedită cu declarații de martori.

În cauză, însă, instanța de fond a stabilit

calitatea de refugiat a reclamantei și a acordat acesteia drepturile prevăzute de

lege, exclusiv în baza declarațiilor unor martori, rară ca, prin solicitarea de

la Arhivele Naționale sau de la alte autorități competente a unor informații relevante,

să încerce stabilirea cu claritate a împrejurărilor invocate de reclamantă în susținerea

acțiunii.

Mai mult decât atât, în contradicție cu

declarațiile martorilor dar și cu susținerile reclamantei înseși, instanța de judecată

a recunoscut acesteia calitatea de refugiat în mod direct iar nu prin raportare

la prevederile art. 3 din O.G. nr. 105/1999 referitoare la dreptul soțului supraviețuitor.

De altfel, calitatea reclamantei de soț supraviețuitor al numitului F.I., la care

se referă declarațiile martorilor, nici nu a fost dovedită în cauză, la dosar neregăsindu-se

acte de stare civilă care să probeze acest fapt.

Or, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a stărui, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării

unei hotărâri temeinice și legale. În acest sens, aceleași prevederi legale acordă

judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare,

chiar dacă părțile s-ar împotrivi.

Față de dispozițiile legale menționate,

hotărând în baza unui probatoriu insuficient, fără a stabili în mod neechivoc adevărul

cu privire la starea de fapt invocată de reclamantă, instanța de fond a pronunțat

o hotărâre netemeinică și nelegală.

Pentru aceste motive, recursul va fi admis,

sentința atacată va fi casată și, în temeiul art. 313 teza I-a C. proc. civ., va

fi trimisă cauza la aceeași instanță, spre rejudecare, cu aplicarea prevederilor

art. 315 alin. (1) și (3) din același Cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței nr. 483 din 12 octombrie 2007 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza,

spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5

martie 2008.