ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4460/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanții S.R.C., T.I., N.P.D., P.B.M. și M.S.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.A.I. și I.G.P.R., anularea deciziei de imputare din 28 mai 2008 emisă de inspectorat, a hotărârii din 9 iulie 2008 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.R. și hotărârea nr. 83 din 15 septembrie 2008 emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.A.I., precum și a măsurilor complementare. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că au făcut parte dintr-o comisie de cercetare administrativă constituită în vederea cercetării împrejurărilor producerii unui accident auto în care a fost implicat inspectorul de poliție F.M.V.

și pentru că nu au definitivat dosarul de cercetare administrativă în 60 de zile, comisia constituită la nivelul I.G.P.R. a apreciat că vinovați de producerea prejudiciului rezultat din accidentul arătat sunt reclamanții, membrii în comisia de cercetare administrativă, imputându-le suma de 4.905 RON. Reclamanții au mai susținut că au fost împiedicați obiectiv de derularea cercetărilor penale împotriva numitului F.M.V., suspendând pe perioada derulării acestora cercetarea administrativă. Prin sentința nr. 631/CA din 12 martie 2009, Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamanților și a dispus anularea deciziei de imputare din 28 mai 2008, hotărârea din 9 iulie 2008 și hotărârea din 15 septembrie 2008, emise sau adoptate de autoritățile pârâte.

În considerentele acțiunii, s-a reținut că acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții M.A.I. și I.G.P.R. susținând că actele atacate sunt emise sau adoptate de autorități publice centrale, cu competență la nivelul întregului minister și, respectiv, la nivelul poliției române, apreciind astfel că instanța competentă a cenzura astfel de acte, este Curtea de Apel Alba Iulia. Prin Decizia nr. 1022/CA din 06 octombrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursurile pârâților M.A.I. și I.G.P.R., a casat sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ, constatând incidența prevederilor art. 304 pct. 3 și art. 10 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Învestită cu soluționarea pricinii în primă instanță, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a înregistrat cauza sub nr. 7068.1/97/2008. 2.Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 265/F/CA din 15 decembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanții S.R.C., T.I., N.P.D., P.B.M. și M.S.M. în contradictoriu cu pârâții M.A.I. și I.G.P.R., a anulat decizia de imputare din 28 mai 2008 emisă de I.G.P.R., precum și Hotărârile din 09 iulie 2008 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.R. și din 15 septembrie 2008 emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, inclusiv a măsurilor complementare.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 04 iulie 2007 inspectorul de poliție F.M.V. din cadrul I.P.J. Hunedoara, fiind în misiune, a condus autoturismul din dotare marca V.V., iar pe raza orașului P. a fost implicat într-un eveniment rutier și pierzând controlul volanului s-a răsturnat, accidentul soldându-se cu vătămarea lucrătorului de poliție și avarierea autoturismului. Prima instanță a reținut că pentru stabilirea persoanelor răspunzătoare de producerea evenimentului rutier cauzator de prejudicii, la începutul anului 2007 la nivelul I.P.J. Hunedoara a fost numită o comisie de cercetare administrativă, formată din reclamanții S.R.C., T.I., N.P.D., P.B.M.

și M.S.M., care a întocmit pe numele inspectorului de poliție F.M.V. procesul verbal de contravenție, pentru încălcarea dispozițiilor art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, cu modificările ulterioare; acesta din urmă a obținut anularea acestui act, situație în care comisia a solicitat forului superior, în conformitate cu prev.art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, aprobarea prelungirii termenului de soluționare a dosarului de cercetare administrativă, iar prin adresa nr. 265.635/2007 pârâtul I.G.P.R. a comunicat aprobarea prelungirii termenului de efectuare a cercetării administrative cu 60 de zile.

La data de 2 noiembrie 2007 comisia de cercetare administrativă, a întocmit procesul verbal în fază de concept, stabilind în conformitate cu prevederile pct. 6 din Instrucțiunile nr. 830 din 20 ianuarie 1999 – privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, că vinovat de producerea de pagube materiale Ministerului Internelor și Reformei Administrative prin avarierea autoturismului se face inspectorul de poliție F.M.V., urmând a se recupera de la acesta suma de 4.905 RON; totodată a propus ca partea de pagubă ce depășește cuantumul imputabil, respectiv diferența dintre valoarea de inventar a autoturismului și suma de 4.950 RON să fie scăzută din evidența contabilă a I.P.J.

Hunedoara ținând seama de faptul că autoturismul în cauză avea o vechime de funcționare de 10 ani și 177.283 km echivalenți efectuați. Ca urmare a procesului verbal menționat, pârâtul I.G.P.R. a emis decizia de imputare din 28 mai 2008, a sumei de 4.905 RON, în sarcina reclamanților, pentru neefectuarea în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 121/1998 a cercetării administrative a inspectorului de poliție F.M.V. implicat în evenimentul rutier din 4 iulie 2007. Împotriva acestei decizii de imputare reclamanții au formulat contestație care a fost respinsă ca neîntemeiată prin hotărârea din 9 iulie 2007 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.R., hotărâre pe care la rândul au atacat-o, iar prin hotărârea din 15 septembrie 2008 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.I.R.A.

s-au respins plângerile formulate de ei, reținându-se că aceștia se fac vinovați pentru neluarea măsurilor necesare pentru efectuarea cercetării administrative. Prima instanță a reținut că respectiva Comisie de stabilire a răspunderii materiale, nu a procedat la efectuarea demersurilor pentru cercetarea administrativă, decât începând cu 25 septembrie 2007 când s-a stabilit că fapta producătoare a pagubei materiale nu este infracțiune, ci este contravenție, astfel cum Parchetul de pe lângă Judecătoria P. a stabilit că din acest motiv lucrării nu i se atribuie număr unic. Așa fiind, prima instanță a apreciat că pe durata de la producerea accidentului (a pagubei) de către angajatul I.P.J. Hunedoara, - F.M.V.

– 4 iulie 2007, și până în 25 septembrie 2007 existau motive de întrerupere a termenului de 60 de zile conform art. 11 alin. (2) din O.U.G nr. 121/1998 și pct. 29 și 30 din Instrucțiunile 830/1999, întrucât abia la 25 septembrie 2007 s-a stabilit expres că fapta nu constituie infracțiune. Totodată, a reținut că termenul de 60 de zile care a început să curgă la 25 septembrie 2007 a fost prelungit pentru motive temeinice cu 60 de zile, iar ancheta administrativă pentru stabilirea răspunderii materiale a fost finalizată la 19 noiembrie 2007, conform procesului verbal aprobat la 26 noiembrie 2007, în termen legal.

Concluzionând, judecătorul fondului a constatat astfel că decizia de imputare emisă în sarcina reclamanților, conform art. 176 din Instrucțiunile 830/1999, este nelegală, întrucât paguba trebuia și putea fi reparată de către autorul accidentului la data finalizării cercetării administrative, iar nu de către reclamanți, care nu au un comportament culpabil ca membrii ai comisiei de cercetare administrativă pentru stabilirea răspunderii materiale.

De asemenea, prima instanță a avut în vedere, în subsidiar, și faptul că ulterior încheierii actelor comisiei din care au făcut parte reclamanții, contravenția reținută în sarcina angajatului I.P.J Hunedoara a fost desființată prin sentința civilă nr. 5470 din 14 decembrie 2007 a Judecătoriei P. pentru lipsa probării faptei contravenționale, aspect ce are relevanță și asupra răspunderii materiale, în sensul că nefiind probată fapta producătoare a prejudiciului, prejudiciul nu putea fi recuperat ulterior datei de 15 decembrie 2007 nici de la angajatul F.M.V. și cu atât mai puțin de la membrii comisiei de cercetare administrativă – reclamanții din cauză. 3.Recursurile declarate de pârâți Împotriva acestei sentințe au declarat recurs I.G.P.R.

și M.A.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenții-pârâți au arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor pct. 3, 81 și 176 din Instrucțiunile nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, ale art. 22 și 34 din O.G nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. În speță, recurenții-pârâți au arătat că obiectul cercetării administrative îl constituie paguba produsă bugetului de stat, ca urmare a nerespectării de către comisia de cercetare administrativă constituită la nivelul I.P.J. Hunedoara a termenului de 60 de zile pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrării procesului verbal, prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G.

nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu ocazia efectuării cercetării administrative declanșate împotriva inspectorului de poliție F.M.V., care în data de 04 iulie 2007, fiind în misiune, a condus autoturismul din dotare marca V.V., ce a fost implicat într-un accident rutier și părăsind partea carosabilă s-a răsturnat, rezultând vătămarea ofițerului și avarierea autoturismului. Astfel, au susținut că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, în care trebuia să se efectueze cercetarea administrativă de către intimații-reclamanți, este un termen de prescripție a răspunderii materiale, și prin urmare reclamanții se fac vinovați de nerecuperarea pagubei de la persoana vinovată de producerea accidentului.

Totodată, au învederat că în cauză sunt incidente prevederile art. 34 din O.G nr. 21/1998, potrivit cărora, după expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) și (2) și la art. 25 alin. (4) paguba se impută celor vinovați de neefectuarea cercetării administrative sau neemiterea deciziei de imputare, cu excepția situațiilor în care s-a dispus repunerea în termen, iar conform pct. 176 alin. (1) din Instrucțiunile M.I. nr. 830/1999 nerespectarea termenelor sus menționate duce la pierderea dreptului de stabilire a răspunderii materiale în sarcina persoanelor vinovate de producerea pagubei. Recurenții-pârâți au mai arătat că răspunderea materială se stabilește independent de răspunderea disciplinară, administrativă sau penală și pe cale de consecință de cea contravențională, astfel cum se prevăd în pct. 3 din Instrucțiunile M.I.

nr. 830/1999. Având în vedere prevederile citate, recurenții-pârâți au susținut că la data de 05 iulie 2007 trebuia dispusă efectuarea cercetării administrative și nu la data de 25 septembrie 2007 astfel cum eronat a reținut instanța de fond, și tot în mod eronat s-a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 ca urmare a faptului că paguba nu a fost produsă printr-o faptă ce constituie infracțiune, întrucât intimații-reclamanți au recunoscut, de altfel, că nerespectarea termenului legal de soluționare s-a datorat aprecierii greșite că declanșarea acestei activități trebuie realizată după definitivarea cercetării prealabile și luarea unei măsuri contravenționale, iar împotriva procesului verbal aceștia nu au formulat obiecțiuni sau observații.

În fine, recurenții-pârâți au concluzionat prin a arăta că sunt întrunite condițiile prevăzute la pct. 6 din Instrucțiunile nr. 830/1999, în sensul că există un prejudiciu material, paguba materială a fost creată prin nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (1) și (2) din O.G. 121/1998, fapta a fost comisă din culpă și, între faptă și paguba materială, există un raport de cauzalitate potrivit pct. 176 alin. (1) și (2) din Instrucțiunile nr. 830/1999. 4. Apărarea intimaților-reclamanți Prin întâmpinarea formulată, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursurilor, invocând prevederile pct. 6 lit. b) din Instrucțiunile nr. 830/1999. Au arătat că, urmare evenimentului rutier produs, în cauză s-a întocmit un proces-verbal de cercetare la fața locului, care s-a comunicat conducerii I.P.J Hunedoara pentru a fi efectuate cercetări, însă membrii comisiei de cercetare administrative au fost sub impresia că în cauză există un dosar de cercetare penală.

De asemenea, au învederat că s-a dispus cercetarea ofițerului de poliție care a produs accidentul rutier, în Comisia de disciplină, pentru pagube materiale aduse inspectoratului și s-a stabilit că nu se face vinovat de abaterea disciplinară prevăzută de art. 57 lit. f) din Legea nr. 360/2002. Totodată, intimații-reclamanți au susținut că termenul de soluționare a dosarului de cercetare administrativă curge din momentul în care conducătorul unității ia cunoștință de producerea unei pagube, în cauză din 05 iulie 2007, termen prelungit cu 60 de zile, caz în care termenul de finalizare a cercetării era la 02 noiembrie 2007, dată la care comisia a întocmit procesul verbal în fază de concept, ce a marcat definitivarea cercetării, încadrându-se astfel în termenul de 120 de zile, compus din 60 de zile termenul inițial plus 60 de zile prelungire a termenului.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. 1.Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Potrivit prevederilor O.G.

nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, „ Comandantul sau șeful unității care a constatat sau a luat cunoștință de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative” [art. 22 alin. (1) iar „Termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei]” art. 23 alin. (1). Conform acelorași prevederi, cercetarea administrativă se efectuează de comisia de cercetare administrativă din unitatea unde s-a constatat producerea pagubei. În alin. (2) al textului, art. 23 coroborat cu Instrucțiunile nr. 830/1999 se prevede că, pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau șeful eșalonului superior poate prelungi acest termen cu încă 60 de zile, prin ordin scris.

În speță, I.P.J. Hunedoara este unitatea unde s-a constatat producerea pagubei, unitate care a înregistrat și prejudiciul. Conducătorul instituției a luat cunoștință de producerea evenimentului și a pagubei materiale la data de 5 iulie 2007, potrivit rezoluției comisarului de poliție S.R.C. ce poartă aceeași dată, prin care se dispune a se urmări dacă s-a întocmit dosar penal în vederea stabilirii răspunderii materiale, și care se afla la conducerea inspectoratului, conform dispoziției de zi pe unitate a șefului I.P.J. Hunedoara. Instanța de control judiciar reține că procedura cercetării prealabile față de inspectorul de poliție F.M.V. a fost declanșată prin dispoziția nr. 410363 din 05 iulie 2007, iar prin dispoziția de zi pe unitate nr. S/177302 din 04 ianuarie 2007 a fost stabilită comisia de cercetare administrativă, modificată prin dispoziția de zi pe unitate nr. S/177345 din 06 martie 2007, compusă din membrii S.R.C., T.I., N.P.D., P.B.M.

și M.S.M.-reclamanți în cauză. De reținut este faptul că, în cauză, Comisia numită pentru răspunderea materială a început cercetarea administrativă începând cu data de 25 septembrie 2007, dată la care s-a stabilit că fapta producătoare a pagubei materiale nu este infracțiune, ci contravenție, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria P., la cererea Poliției municipiului P., care a hotărât că, din acest considerent, lucrării nu i se atribuie număr unic. Prin urmare, s-a întocmit pe numele inspectorului de poliție F.M.V. procesul verbal de contravenție pentru încălcarea dispozițiilor art. 48 din O.U.G. 195/2002, cu modificările ulterioare, situație în care comisia de cercetare administrativă formulată din reclamanți a solicitat forului superior, conform art. 23 alin. (2) din O.G.

121/1998 aprobarea prelungirii termenului de soluționare a dosarului de cercetare administrativă, termen ce a fost prelungit cu încă 60 de zile de I.G.P.R. și adus la cunoștința I.P.J Hunedoara, conform adresei din 26 octombrie 2007. Or, în raport de considerentele arătate, rezultă cu evidență incidența prevederilor art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 121/1998 și ale pct. 29 și 30 din Instrucțiunile nr. 830/1999, existând motive de întrerupere a termenului de 60 de zile, pe perioada cuprinsă între producerea pagubei – 04 iulie 2007 și până la 25 septembrie 2007 – când s-a stabilit expres că fapta nu este infracțiune, ci contravenție, care au condus la prelungirea duratei cercetării administrative.

Așadar, așa cum corect a reținut și judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată că termenul de 60 de zile a început să curgă la data de 25 septembrie 2007, fiind prelungit în condiții legale și pentru motive temeinice cu încă 60 de zile, iar cercetarea administrativă pentru stabilirea răspunderii materiale a fost finalizată la 19 noiembrie 2007, conform procesului verbal aprobat la 26 noiembrie 2007, în termenul legal impus de lege, începând cu 25 septembrie 2007 și sfârșind la 19 noiembrie 2007. În plus, în acord cu cele reținute în considerentele hotărârii recurate, fapta producătoare a pagubei materiale nu a fost reținută nici măcar ca și contravenție, deci cu atât mai mult paguba nu poate fi recuperată de la intimații-reclamanți, cum susțin recurenții-pârâți.

Înalta Curte apreciază astfel că hotărârea instanței de fond, care în mod legal a constatat nelegalitatea actelor administrative atacate în cauză, este pusă la adăpost de orice critică. 2.Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 1 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de I.G.P.R. și M.A.I. împotriva sentinței nr. 265/F/CA din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Ala Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2010.