ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4460/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4460/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Obiectul acțiunii

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, reclamanții S.R.C., T.I., N.P.D., P.B.M. și M.S.M. au solicitat, în contradictoriu

cu pârâții M.A.I. și I.G.P.R., anularea deciziei de imputare din 28 mai 2008 emisă

de inspectorat, a hotărârii din 9 iulie 2008 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor

din cadrul I.G.P.R. și hotărârea nr. 83 din 15 septembrie 2008 emisă de Comisia

de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.A.I., precum și a măsurilor complementare.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat, în esență, că au făcut parte dintr-o comisie de cercetare

administrativă constituită în vederea cercetării împrejurărilor producerii unui

accident auto în care a fost implicat inspectorul de poliție F.M.V. și pentru că

nu au definitivat dosarul de cercetare administrativă în 60 de zile, comisia constituită

la nivelul I.G.P.R. a apreciat că vinovați de producerea prejudiciului rezultat

din accidentul arătat sunt reclamanții, membrii în comisia de cercetare administrativă,

imputându-le suma de 4.905 RON.

Reclamanții au mai susținut

că au fost împiedicați obiectiv de derularea cercetărilor penale împotriva numitului

F.M.V., suspendând pe perioada derulării acestora cercetarea administrativă.

Prin sentința nr. 631/CA

din 12 martie 2009, Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis acțiunea reclamanților și a dispus anularea deciziei de imputare din 28

mai 2008, hotărârea din 9 iulie 2008 și hotărârea din 15 septembrie 2008, emise

sau adoptate de autoritățile pârâte.

În considerentele acțiunii,

s-a reținut că acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată.

Împotriva acestei sentințe,

au declarat recurs pârâții M.A.I. și I.G.P.R. susținând că actele atacate sunt emise

sau adoptate de autorități publice centrale, cu competență la nivelul întregului

minister și, respectiv, la nivelul poliției române, apreciind astfel că instanța

competentă a cenzura astfel de acte, este Curtea de Apel Alba Iulia.

Prin Decizia nr. 1022/CA

din 06 octombrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursurile pârâților M.A.I.

și I.G.P.R., a casat sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare

Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ, constatând incidența

prevederilor art. 304 pct. 3 și art. 10 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Învestită cu soluționarea

pricinii în primă instanță, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ

și fiscal, a înregistrat cauza sub nr. 7068.1/97/2008.

2.Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 265/F/CA

din 15 decembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ

și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanții S.R.C., T.I., N.P.D., P.B.M.

și M.S.M. în contradictoriu cu pârâții M.A.I. și I.G.P.R., a anulat decizia de imputare

din 28 mai 2008 emisă de I.G.P.R., precum și Hotărârile din 09 iulie 2008 a Comisiei

de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.R. și din 15 septembrie 2008 emisă

de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei

Administrative, inclusiv a măsurilor complementare.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 04 iulie 2007 inspectorul

de poliție F.M.V. din cadrul I.P.J. Hunedoara, fiind în misiune, a condus autoturismul

din dotare marca V.V., iar pe raza orașului P. a fost implicat într-un eveniment

rutier și pierzând controlul volanului s-a răsturnat, accidentul soldându-se cu

vătămarea lucrătorului de poliție și avarierea autoturismului.

Prima instanță a reținut

că pentru stabilirea persoanelor răspunzătoare de producerea evenimentului rutier

cauzator de prejudicii, la începutul anului 2007 la nivelul I.P.J. Hunedoara a fost

numită o comisie de cercetare administrativă, formată din reclamanții S.R.C.,

T.I., N.P.D., P.B.M. și M.S.M., care a întocmit pe numele inspectorului de poliție

F.M.V. procesul verbal de contravenție, pentru încălcarea dispozițiilor art. 48

din O.U.G. nr. 195/2002, cu modificările ulterioare; acesta din urmă a obținut anularea

acestui act, situație în care comisia a solicitat forului superior, în conformitate

cu prev.art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, aprobarea prelungirii termenului

de soluționare a dosarului de cercetare administrativă, iar prin adresa nr. 265.635/2007

pârâtul I.G.P.R. a comunicat aprobarea prelungirii termenului de efectuare a cercetării

administrative cu 60 de zile.

La data de 2

noiembrie 2007 comisia de cercetare administrativă, a întocmit procesul verbal în

fază de concept, stabilind în conformitate cu prevederile pct. 6 din Instrucțiunile

nr. 830 din 20 ianuarie 1999 – privind răspunderea materială a militarilor pentru

pagubele produse, că vinovat de producerea de pagube materiale Ministerului Internelor

și Reformei Administrative prin avarierea autoturismului se face inspectorul de

poliție F.M.V., urmând a se recupera de la acesta suma de 4.905 RON; totodată a

propus ca partea de pagubă ce depășește cuantumul imputabil, respectiv diferența

dintre valoarea de inventar a autoturismului și suma de 4.950 RON să fie scăzută

din evidența contabilă a I.P.J. Hunedoara ținând seama de faptul că autoturismul

în cauză avea o vechime de funcționare de 10 ani și 177.283 km echivalenți efectuați.

Ca urmare a procesului

verbal menționat, pârâtul I.G.P.R. a emis decizia de imputare din 28 mai 2008, a

sumei de 4.905 RON, în sarcina reclamanților, pentru neefectuarea în termenul de

60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 121/1998 a cercetării

administrative a inspectorului de poliție F.M.V. implicat în evenimentul rutier

din 4 iulie 2007.

Împotriva acestei decizii

de imputare reclamanții au formulat contestație care a fost respinsă ca neîntemeiată

prin hotărârea din 9 iulie 2007 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul

I.G.P.R., hotărâre pe care la rândul au atacat-o, iar prin hotărârea din 15

septembrie 2008 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul M.I.R.A. s-au

respins plângerile formulate de ei, reținându-se că aceștia se fac vinovați pentru

neluarea măsurilor necesare pentru efectuarea cercetării administrative.

Prima instanță a reținut

că respectiva Comisie de stabilire a răspunderii materiale, nu a procedat la efectuarea

demersurilor pentru cercetarea administrativă, decât începând cu 25 septembrie 2007

când s-a stabilit că fapta producătoare a pagubei materiale nu este infracțiune,

ci este contravenție, astfel cum Parchetul de pe lângă Judecătoria P. a stabilit

că din acest motiv lucrării nu i se atribuie număr unic.

Așa fiind, prima instanță

a apreciat că pe durata de la producerea accidentului (a pagubei) de către angajatul

I.P.J. Hunedoara, - F.M.V. – 4 iulie 2007, și până în 25 septembrie 2007 existau

motive de întrerupere a termenului de 60 de zile conform art. 11 alin. (2) din O.U.G

nr. 121/1998 și pct. 29 și 30 din Instrucțiunile 830/1999, întrucât abia la 25

septembrie 2007 s-a stabilit expres că fapta nu constituie infracțiune.

Totodată, a reținut că

termenul de 60 de zile care a început să curgă la 25 septembrie 2007 a fost prelungit

pentru motive temeinice cu 60 de zile, iar ancheta administrativă pentru stabilirea

răspunderii materiale a fost finalizată la 19 noiembrie 2007, conform procesului

verbal aprobat la 26 noiembrie 2007, în termen legal.

Concluzionând, judecătorul

fondului a constatat astfel că decizia de imputare emisă în sarcina reclamanților,

conform art. 176 din Instrucțiunile 830/1999, este nelegală, întrucât paguba trebuia

și putea fi reparată de către autorul accidentului la data finalizării cercetării

administrative, iar nu de către reclamanți, care nu au un comportament culpabil

ca membrii ai comisiei de cercetare administrativă pentru stabilirea răspunderii

materiale.

De asemenea, prima instanță

a avut în vedere, în subsidiar, și faptul că ulterior încheierii actelor comisiei

din care au făcut parte reclamanții, contravenția reținută în sarcina angajatului

I.P.J Hunedoara a fost desființată prin sentința civilă nr. 5470 din 14

decembrie 2007 a Judecătoriei P. pentru lipsa probării faptei contravenționale,

aspect ce are relevanță și asupra răspunderii materiale, în sensul că nefiind probată

fapta producătoare a prejudiciului, prejudiciul nu putea fi recuperat ulterior datei

de 15 decembrie 2007 nici de la angajatul F.M.V. și cu atât mai puțin de la membrii

comisiei de cercetare administrativă – reclamanții din cauză.

3.Recursurile declarate

de pârâți

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs I.G.P.R. și M.A.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenții-pârâți au arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost dată

cu încălcarea prevederilor pct. 3, 81 și 176 din Instrucțiunile nr. 830/1999 privind

răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, ale art. 22 și 34 din

O.G nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

În speță, recurenții-pârâți

au arătat că obiectul cercetării administrative îl constituie paguba produsă bugetului

de stat, ca urmare a nerespectării de către comisia de cercetare administrativă

constituită la nivelul I.P.J. Hunedoara a termenului de 60 de zile pentru efectuarea

cercetării administrative și înregistrării procesului verbal, prevăzut de art. 23

alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu

ocazia efectuării cercetării administrative declanșate împotriva inspectorului de

poliție F.M.V., care în data de 04 iulie 2007, fiind în misiune, a condus autoturismul

din dotare marca V.V., ce a fost implicat într-un accident rutier și părăsind partea

carosabilă s-a răsturnat, rezultând vătămarea ofițerului și avarierea autoturismului.

Astfel, au susținut că

termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, în care

trebuia să se efectueze cercetarea administrativă de către intimații-reclamanți,

este un termen de prescripție a răspunderii materiale, și prin urmare reclamanții

se fac vinovați de nerecuperarea pagubei de la persoana vinovată de producerea accidentului.

Totodată, au învederat că în cauză sunt incidente prevederile art. 34 din O.G

nr. 21/1998, potrivit cărora, după expirarea termenelor prevăzute la art. 23

alin. (1) și (2) și la art. 25 alin. (4) paguba se impută celor vinovați de neefectuarea

cercetării administrative sau neemiterea deciziei de imputare, cu excepția situațiilor

în care s-a dispus repunerea în termen, iar conform pct. 176 alin. (1) din Instrucțiunile

M.I. nr. 830/1999 nerespectarea termenelor sus menționate duce la pierderea dreptului

de stabilire a răspunderii materiale în sarcina persoanelor vinovate de producerea

pagubei.

Recurenții-pârâți au mai

arătat că răspunderea materială se stabilește independent de răspunderea disciplinară,

administrativă sau penală și pe cale de consecință de cea contravențională, astfel

cum se prevăd în pct. 3 din Instrucțiunile M.I. nr. 830/1999.

Având în vedere prevederile

citate, recurenții-pârâți au susținut că la data de 05 iulie 2007 trebuia dispusă

efectuarea cercetării administrative și nu la data de 25 septembrie 2007 astfel

cum eronat a reținut instanța de fond, și tot în mod eronat s-a reținut aplicabilitatea

în cauză a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 ca urmare a faptului

că paguba nu a fost produsă printr-o faptă ce constituie infracțiune, întrucât intimații-reclamanți

au recunoscut, de altfel, că nerespectarea termenului legal de soluționare s-a datorat

aprecierii greșite că declanșarea acestei activități trebuie realizată după definitivarea

cercetării prealabile și luarea unei măsuri contravenționale, iar împotriva procesului

verbal aceștia nu au formulat obiecțiuni sau observații.

În fine, recurenții-pârâți

au concluzionat prin a arăta că sunt întrunite condițiile prevăzute la pct. 6 din

Instrucțiunile nr. 830/1999, în sensul că există un prejudiciu material, paguba

materială a fost creată prin nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (1) și (2)

din O.G. 121/1998, fapta a fost comisă din culpă și, între faptă și paguba materială,

există un raport de cauzalitate potrivit pct. 176 alin. (1) și (2) din Instrucțiunile

nr. 830/1999.

Prin întâmpinarea formulată,

intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursurilor, invocând prevederile

pct. 6 lit. b) din Instrucțiunile nr. 830/1999. Au arătat că, urmare evenimentului

rutier produs, în cauză s-a întocmit un proces-verbal de cercetare la fața locului,

care s-a comunicat conducerii I.P.J Hunedoara pentru a fi efectuate cercetări, însă

membrii comisiei de cercetare administrative au fost sub impresia că în cauză există

un dosar de cercetare penală.

De asemenea, au învederat

că s-a dispus cercetarea ofițerului de poliție care a produs accidentul rutier,

în Comisia de disciplină, pentru pagube materiale aduse inspectoratului și s-a stabilit

că nu se face vinovat de abaterea disciplinară prevăzută de art. 57 lit. f) din

Legea nr. 360/2002.

Totodată, intimații-reclamanți

au susținut că termenul de soluționare a dosarului de cercetare administrativă curge

din momentul în care conducătorul unității ia cunoștință de producerea unei pagube,

în cauză din 05 iulie 2007, termen prelungit cu 60 de zile, caz în care termenul

de finalizare a cercetării era la 02 noiembrie 2007, dată la care comisia a întocmit

procesul verbal în fază de concept, ce a marcat definitivarea cercetării, încadrându-se

astfel în termenul de 120 de zile, compus din 60 de zile termenul inițial plus 60

de zile prelungire a termenului.

II.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

1.Argumentele corespunzătoare

motivelor de recurs invocate

Potrivit prevederilor

O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, „

Comandantul sau șeful unității care a constatat sau a luat cunoștință

de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative”

[art. 22 alin. (1) iar „Termenul pentru efectuarea cercetării

administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile

de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință

de producerea pagubei]” art. 23 alin. (1).

Conform acelorași prevederi,

cercetarea administrativă se efectuează de comisia de cercetare administrativă din

unitatea unde

s-a constatat producerea

pagubei.

În alin. (2) al textului, art. 23 coroborat cu Instrucțiunile nr. 830/1999 se prevede

că, pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau șeful eșalonului

superior poate prelungi acest termen cu încă 60 de zile, prin ordin scris.

În speță, I.P.J. Hunedoara

este unitatea unde s-a constatat producerea pagubei, unitate care a înregistrat

și prejudiciul.

Conducătorul instituției a luat cunoștință de producerea evenimentului și a pagubei

materiale la data de 5 iulie 2007, potrivit rezoluției comisarului de poliție S.R.C.

ce poartă aceeași dată, prin care se dispune a se urmări dacă s-a întocmit dosar

penal în vederea stabilirii răspunderii materiale, și care se afla la conducerea

inspectoratului, conform dispoziției de zi pe unitate a șefului I.P.J. Hunedoara.

Instanța de control judiciar

reține că procedura cercetării prealabile față de inspectorul de poliție F.M.V.

a fost declanșată prin dispoziția nr. 410363 din 05 iulie 2007, iar prin dispoziția

de zi pe unitate nr. S/177302 din 04 ianuarie 2007 a fost stabilită comisia de cercetare

administrativă, modificată prin dispoziția de zi pe unitate nr. S/177345 din 06

martie 2007, compusă din membrii

S.R.C., T.I., N.P.D., P.B.M. și M.S.M.-reclamanți

în cauză.

De reținut este faptul

că, în cauză, Comisia numită pentru răspunderea materială a început cercetarea administrativă

începând cu data de 25 septembrie 2007, dată la care s-a stabilit că fapta producătoare

a pagubei materiale nu este infracțiune, ci contravenție, de către Parchetul de

pe lângă Judecătoria P., la cererea Poliției municipiului P., care a hotărât că,

din acest considerent, lucrării nu i se atribuie număr unic.

Prin urmare, s-a întocmit

pe numele inspectorului de poliție F.M.V. procesul verbal de contravenție pentru

încălcarea dispozițiilor art. 48 din O.U.G. 195/2002, cu modificările ulterioare,

situație în care comisia de cercetare administrativă formulată din reclamanți a

solicitat forului superior, conform art. 23 alin. (2) din O.G. 121/1998 aprobarea

prelungirii termenului de soluționare a dosarului de cercetare administrativă, termen

ce a fost prelungit cu încă 60 de zile de I.G.P.R. și adus la cunoștința I.P.J Hunedoara,

conform adresei din 26 octombrie 2007.

Or, în raport de considerentele

arătate, rezultă cu evidență incidența prevederilor art. 11 alin. (2) din O.U.G.

nr. 121/1998 și ale pct. 29 și 30 din Instrucțiunile nr. 830/1999, existând motive

de întrerupere a termenului de 60 de zile, pe perioada cuprinsă între producerea

pagubei – 04 iulie 2007 și până la 25 septembrie 2007 – când s-a stabilit expres

că fapta nu este infracțiune, ci contravenție, care au condus la prelungirea duratei

cercetării administrative.

Așadar, așa cum corect

a reținut și judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată că termenul

de 60 de zile a început să curgă la data de 25 septembrie 2007, fiind prelungit

în condiții

legale și pentru motive temeinice cu încă 60 de

zile, iar cercetarea administrativă pentru stabilirea răspunderii materiale a fost

finalizată la 19 noiembrie 2007, conform procesului verbal aprobat la 26

noiembrie 2007, în termenul legal impus de lege, începând cu 25 septembrie 2007

și sfârșind la 19 noiembrie 2007.

În plus, în acord cu cele

reținute în considerentele hotărârii recurate, fapta producătoare a pagubei materiale

nu a fost reținută nici măcar ca și contravenție, deci cu atât mai mult paguba nu

poate fi recuperată de la intimații-reclamanți, cum susțin recurenții-pârâți.

Înalta Curte apreciază

astfel că hotărârea instanței de fond, care în mod legal a constatat nelegalitatea

actelor administrative atacate în cauză, este pusă la adăpost de orice critică.

2.Soluția pronunțată în

recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile

ca nefondate, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304

1

din C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de I.G.P.R. și M.A.I. împotriva sentinței nr. 265/F/CA din 15 decembrie 2009 a Curții

de Apel Ala Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2010.