ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1204/2011

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 18 martie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 35/44/2011 s-au respins, ca nefondate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpații C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V., precum și cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.N., subsecvent menținerii stării de arest a inculpaților C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V., în temeiul art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen. În argumentarea soluției de menținere a măsurii arestării preventive a inculpaților, instanța de fond a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților, având în vedere natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptei reținute în sarcina lor. Astfel, s-a apreciat că din probele administrate pe parcursul urmăririi penale, precum și în faza incipientă a cercetării judecătorești, respectiv, raportul de constatare medico-legală, procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice, înregistrările video captate de camera de supraveghere amplasată pe holul Secției a VII-a a Penitenciarului Galați, coroborate cu declarațiile martorilor M.V., T.L., S.M.

și T.A.M., M.D., D.A. și F.I. (deținuți care s-au aflat în aceeași cameră cu victima), precum și, în parte, cu declarațiile inculpaților, a rezultat presupunerea rezonabilă, în sensul art. 68 1 raportat la art. 43 alin. (1) C. proc. pen., că inculpații au săvârșit faptele prevăzute de legea penală pentru care au fost cercetați și trimiși în judecată. Instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

având în vedere natura infracțiunii dedusă judecății - omor în variantă prevăzută de art. 174 C. pen., care prezintă un grad ridicat de pericol social, fiind sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani, precum și pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpaților în libertate care rezidă în modalitatea și împrejurările în care fapta a fost comisă, prin acte multiple și grave de violență, săvârșite de persoane care, potrivit atribuțiilor de serviciu, aveau obligația de a supraveghea persoanele deținute și de a lua măsurile care se impun pentru ca viața și sănătatea acestora să nu fie puse în pericol. Suplimentar, în cazul inculpatului C.N., s-a constatat și subzistența temeiului prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen. în raport de declarațiile martorilor M.V., T.L., S.M., T.A.M., M.D., D.A. și F.I. (deținuți în Penitenciarul Galați, în aceeași cameră cu victima la data săvârșirii faptelor) care au arătat că după moartea victimei S.C., au fost atenționați de către inculpatul C.N. să nu declare faptul că s-ar fi exercitat asupra victimei acte de violență de către angajații penitenciarului. Totodată, prima instanță a constatat îndeplinite și cerințele prevăzute de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., apreciind că menținerea stării de arest a inculpaților este necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a se împiedica influențarea martorilor ce vor fi audiați în cauză, în condițiile în care majoritatea martorilor importanți se află în stare de deținere, împrejurare care îi face mai vulnerabili în fața unor presiuni sau influențe.

Concluzionând, instanța fondului a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inițială justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților având în vedere natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptelor pentru care a avut loc punerea sub acuzare a inculpaților, precum și necesitatea asigurării bunului mers al cercetării judecătorești. În raport de constatarea menținerii temeiurilor care au determinat arestarea inițială a inculpaților, instanța fondului a respins, ca nefondate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpații C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V., constatând valabilitatea argumentelor anterior prezentate și în motivarea acestei soluții.

În fața judecătorului fondului, apărarea inculpatului C.N. a formulat și o cerere de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive motivată pe aspectul nelegalității stării de arest a inculpatului urmare a nelegalității Încheierii nr. 3440 din 2 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost soluționat recursul declarat de inculpat împotriva unei încheieri de prelungire a stării de arest de către un complet în alcătuirea căruia a intrat un magistrat care nu dobândise calitatea de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție. În argumentarea cererii s-a invocat și nerespectarea dispozițiilor art. 159 alin. (8) C. proc. pen., în raport de interpretarea dată acestor dispoziții legale prin Decizia nr. 25/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în recurs în interesul legii.

Cererea a fost respinsă, ca nefondată, cu motivarea că, chiar dacă încheierea instanței supreme invocată de apărare ar fi lovită de nulitate absolută, această nulitate nu s-ar putea răsfrânge asupra legalității stării de arest a inculpatului C.N. întrucât menținerea stării preventive s-a făcut cu respectarea strictă a tuturor rigorilor legii, situația invocată neconstituind niciuna dintre cazurile de încetare de drept a măsurii preventive stabilite exhaustiv prin dispozițiile art. 140 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Totodată, prima instanță a constatat că instanța supremă a respectat dispozițiile art. 159 alin. (8) C. proc. pen. întrucât soluționarea recursului s-a făcut înainte de expirarea duratei anterioare a arestării.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații C.B., C.N., U.C.C., B.P.D. și M.V. Recursurile au făcut obiectul Dosarului nr. 2525/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Recurenții inculpați nu și-au motivat în scris recursurile. La termenul acordat pentru soluționarea recursurilor, 25 martie 2011, la solicitarea instanței, apărarea recurenților inculpați a precizat limitele recursurilor, arătând că acestea vizează toate măsurile dispuse de instanța fondului prin încheierea atacată. În concluziile orale, în motivarea recursurilor, apărarea inculpaților a reiterat criticile formulate în fața Curții de Apel Galați susținând, în esență, că nu se justifică menținerea stării de arest a inculpaților atâta vreme cât nu există indicii temeinice de vinovăție și nici nu s-a făcut dovada pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta cercetarea inculpaților în stare de libertate.

S-a mai susținut că scopul măsurilor preventive poate fi atins și prin cercetarea inculpaților în stare de libertate întrucât posibilitatea de influențare a martorilor este potențată prin menținerea stării de arest a inculpaților, în condițiile în care martorii acuzării sunt colegi de detenție cu inculpații. Totodată, apărarea a susținut că sunt admisibile recursurile inculpaților vizând dispozițiile de respingere, ca nefondate, a cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpații C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V., precum și a cererii de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.N.

Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs formulate de apărare, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpați împotriva dispozițiilor primei instanțe de respingere a cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive și, ca nefondate, recursurile declarate împotriva dispoziției privind menținerea măsurii arestării preventive. Analizând cu prioritate recursurile vizând menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, Înalta Curte reține următoarele: Inculpații C.B., C.N., B.P.D., I.C.C.

și M.V. au fost trimiși în judecată prin Rechizitoriul nr. 203/P/2010 din 20 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Cutea de Apel Galați sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. și purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 33 lit. a) și 75 lit. a) C. pen. În concret, în sarcina inculpaților B.P.D., C.B., C.N. și I.C.C., toți lucrători ai Penitenciarului Galați, s-a reținut că în noaptea de 3/4 iunie 2010, cu acordul șefului de tură G.C.M., au aplicat mijloace de imobilizare la mâini și picioare persoanei private de libertate S.C. și ar fi exercitat multiple violențe fizice asupra acesteia, în intervalul orar 20,17 - 23,00, ce au avut ca urmare moartea victimei, în vârstă de 35 ani.

În sarcina inculpatului M.V. s-a reținut că, în calitate de locțiitor al șefului de tură, a asistat la acțiunile violente ale subordonaților săi, fără a încerca să-i oprească, și a exercitat el însuși violențe asupra persoanei deținute, urcându-se cu picioarele pe aceasta și târând-o pe holul secției a VII-a, până la camera 204. Inculpatul C.N. a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în dimineața zilei de 4 iunie 2010, a întocmit un proces-verbal de predare-primire a serviciului în care a omis să menționeze că victima S.C. a fost scoasă din camera 204 și că a fost lovită, pentru a fi imobilizată.

Prin același rechizitoriu, a fost trimis în judecată și inculpatul G.C.M. sub acuzația săvârșirii complicității la infracțiunea de omor prevăzută de art. 26 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. și la infracțiunea de purtare abuzivă prev. de art. 26 raportat la art. 250 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 3 - 4 iunie 2010, fiind șef de tură la Penitenciarul Galați, a ordonat inculpaților B.P.D., C.N., M.V., I.C.C. și C.B. care se aflau în exercițiul atribuțiilor de serviciu și în sub ordinea acestuia, să aplice mijloace de imobilizare la mâini și la picioare și să o lege de pat pe victima S.C. care era încarcerată în camera 204 de la Penitenciarul Galați, deși primise aprobare din partea conducerii unității doar pentru a i se aplica mijloace de imobilizare la mâini.

În sarcina aceluiași inculpat s-a mai reținut că a permis inculpaților menționați să o calce pe victimă cu picioarele, să-i aplice lovituri cu pumnii, cu picioarele și cu bastonul în zona toracică, în zona feței și peste picioare, provocându-i leziuni traumatice care au avut ca urmare decesul acesteia. Același inculpat a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în dimineața zilei de 4 iunie 2010 a întocmit procesul-verbal de predare-primire a serviciului, însă a omis să menționeze că victima S.C. a fost scoasă din cameră și că a fost lovită pentru a fi imobilizată.

Prin același rechizitoriu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a altor 7 inculpați, salariați ai Penitenciarului Galați, pentru săvârșirea unor infracțiuni de neglijență în serviciu, fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă, în legătură cu faptele care au avut ca urmare decesul victimei S.C. Activitățile de cercetare efectuate în cauză au avut în vedere stabilirea cauzelor și condițiilor în care s-a produs moartea victimei, precum și împrejurările care au determinat recurgerea la forță și imobilizarea victimei, iar în acest context, modalitatea în care angajații penitenciarului și-au exercitat atribuțiunile de serviciu în cadrul incidentului.

Prin concluziile raportului de autopsie efectuat în cauză de Serviciul de Medicină Legală - Galați, s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat socului traumatic consecutiv unui traumatism toracic abdominal drept cu fracturi costale C6 – C11, cu volet antero-lateral C7 - C9, cu hematom retroperitoneal drept, fisură hepatică și ruptură renală. De asemenea, s-a constatat că victima prezenta multiple echimoze și excoriații pe aproape întreaga suprafață corporală, inclusiv la nivelul membrelor inferioare și superioare. Potrivit opiniei medicului legist, leziunile constatate la necropsie s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, cel mai probabil în intervalul 1 iunie 2010 - 4 iunie 2010, traumatismul toracoabdominal constituind cauza sigură și directă a decesului.

Pentru stabilirea circumstanțelor în care a survenit decesului victimei, în cursul urmăririi penale au fost audiate persoanele cazate în aceeași celulă cu victima, precum și angajații locului de detenție care și-au desfășurat serviciul în intervalul 3 - 4 iunie 2010, urmând ca în cursul judecății în primă instanță administrarea tuturor acestor probatorii să se facă nemijlocit în fața instanței învestite cu soluționarea cauzei. A rezultat că incidentul a avut ca punct de plecare conduita violentă a victimei care, începând din dimineața zilei de 3 iunie 2010, a început să aibă un comportament agitat, plimbându-se prin cameră și căutând în gențile deținuților sticle de băutură imaginare, stare de surescitare ce s-a amplificat pe parcursul zilei, victima cățărându-se pe paturile și gratiile de la fereastra celulei, căzând de mai multe ori peste instalația sanitară - cabina de duș, suferind în acest context și o tăietură la picior.

În jurul orelor 15,00 din aceeași zi, un grup de 4 - 5 angajați ai penitenciarului au procedat la scoaterea victimei din celulă în vederea examinării medicale. În intervalul orar 17,30 - 18,00 victima a devenit din nou agitată, plimbându-se prin cameră și strigându-și familia; victimei i-au fost administrate două pastile, pe care aceasta le-a aruncat după plecarea din cameră a medicului din penitenciar. În jurul orelor 18,00, întrucât continua să fie extrem de agitată, victima a fost din nou scoasă din cameră și condusă la cabinetul medical. La revenirea în cameră, victima se ținea cu mâinile de torace și abdomen. În jurul orelor 19,30, în camera de deținere au intrat mai mulți funcționari cu statut special pentru a lua măsurile necesare în vederea stopării situației generate de comportamentul violent al victimei.

La momentul sosirii echipei de intervenție, victima se afla în mijlocul camerei, orientată cu fața spre ușa de acces, fiind scoasă cu forța în afara celulei. Imediat după ieșirea din cameră a victimei, au fost auzite de către deținuții rămași în celulă, țipetele victimei și ale agenților, zgomote specifice de lanțuri și tropăituri, agitație specifică fugii și zgomote de lovituri înfundate. Din declarațiile deținuților a rezultat că victima striga și cerea agenților să nu o mai lovească, cerând ajutor că va fi omorâtă. Incidentul descris ar fi durat circa 7 - 10 minute. În momentul în care a fost deschisă ușa camerei de deținere, victima a fost văzută întinsă pe jos, cu fața în sus, având aplicate dispozitive de imobilizare la picioare și târâtă de lanțul cătușelor de prindere până în dreptul ușii.

În fața ușii, victima a fost ajutată să se ridice în picioare, după care a fost trasă de lanțul legat la picioare și introdusă în cameră de membrii echipei de intervenție. Conform declarațiilor acelorași deținuți, victima prezenta semne vizibile de agresiune, având hainele în dezordine și prăfuite, respira foarte greu și gâfâia. Cu toate acestea, victima a continuat să se zbată și să țipe, ceea ce a determinat o nouă intervenție din partea agenților, trei dintre aceștia procedând la imobilizarea totală a victimei. În acest scop, victima a fost așezată pe pat și întinsă cu fața în sus, trasă de picioare și legată de pat cu lanțurile cătușelor de la picioare; deoarece victima se împotrivea încătușării, unul dintre agenți i-a aplicat mai multe lovituri cu bastonul peste fese, femur, torace/spate, toate pe partea dreaptă a corpului, întrucât victima încerca să se apere, întorcându-se spre partea opusă.

Victima a fost lovită de unul dintre agenți cu picioarele și peste brațe, poziționate în zona pieptului, pentru a le desface și a face astfel posibilă aplicarea cătușelor și la mâna dreaptă; un alt agent ar fi aplicat victimei mai multe lovituri de baston în zona toracică dreaptă și la tălpi. Pentru încătușarea mânii stângi a victimei, un alt agent i-ar fi aplicat acesteia o lovitură cu piciorul în zona pieptului. Întreaga activitate de imobilizare a victimei ar fi durat aproximativ 30 minute. Întrucât și imobilizată victima a continuat să se zbată, reușind să slăbească dispozitivul de prindere în care era încătușată, în jurul orelor 21,30, în camera de deținere a venit din nou echipajul de intervenție.

În cadrul acestei intervenții, unul dintre agenți a lovit victima cu bastonul de mai multe ori peste corp, fese, picioare, torace; un alt agent a aplicat lovituri victimei cu picioarele peste piept. Agresiunea săvârșită asupra victimei ar fi durat circa 10 - 15 minute. După acest episod, medicul penitenciarului i-a administrat victimei un praf, probabil pastile pisate. În dimineața zilei de 4 iunie 2010, în jurul orelor 6,00 - 6,30, în celulă a intrat singur un agent care ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu bastonul peste tot corpul, la întâmplare, victima strigând să fie eliberată că nu va mai crea probleme. În jurul orelor 11,30, victima a fost spălată și schimbată de haine de către doi dintre deținuți, în prezența unor angajați ai penitenciarului.

În aceeași zi, în jurul orelor 16,00, starea victimei s-a înrăutățit, în sensul că respira cu dificultate, nu mai vorbea și nu se mai zbătea. În camera de deținere a fost chemat supraveghetorul secției, asistentul medical și medicul de serviciu care au încercat să-i facă victimei masaj cardiac, dar fără rezultat. Ca urmare, a fost anunțat serviciul de ambulanță SMURD care a continuat măsurile de resuscitare, iar după ce s-a reușit reinstalarea activității cardiace, victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență Galați. La spital, victima a intrat din nou în stop cardiac, iar la ora 17,45 s-a constatat decesul acesteia.

În raport de situația de fapt anterior expusă care a rezultat din declarațiile deținuților - colegi de celulă ai victimei - și concluziile raportului medico-legal privind cauzele și condițiile în care a avut loc decesul victimei coroborate cu imaginile înregistrate de camerele de supraveghere instalate pe Secția a VII-a Penitenciarului Galați, s-a dispus trimiterea în judecată, alături de alte persoane, a inculpaților C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V. sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. și purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 33 lit. a) și 75 lit. a) C. pen. Față de inculpații C.B. și C.N. s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea din 6 august 2010 a Curții de Apel Galați, iar împotriva inculpaților M.V., I.C.C.

și B.P.D. a fost luată aceeași măsură preventivă prin Încheierea nr. 4393 din 7 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 9789/1/2010. În cazul tuturor inculpaților au fost reținute, ca temeiuri de drept pentru luarea măsurii arestării preventive, dispozițiile art. 143 alin. (1) și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. instanțele constatând că sunt indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunilor pentru care inculpații sunt cercetați și că lăsarea acestora în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Suplimentar, în cazul inculpatului C.N. s-a reținut și incidența dispozițiilor art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., reținându-se că acesta a încercat să influențeze declarațiile unor martori ce urmau să fie audiați în cauză.

După sesizarea instanței, măsura arestării preventive a inculpaților C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V. a fost verificată de instanță, conform prevederilor art. 300 1 C. proc. pen., fiind menținută prin încheierea de ședință din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Galați. Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită în condițiile legii, constatându-se subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii, respectiv existența indiciilor temeinice privind săvârșirea faptelor de către inculpați și necesitatea prezervării în continuare a ordinii publice. Prin încheierea ce formează obiectul examinării în cauză a fost dispusă o nouă prelungire a măsurii preventive, menținerea inculpaților în stare de arest fiind justificată de instanță pe subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea inițială a măsurii arestării preventive.

Prin intermediul cererilor de recurs formulate, legalitatea arestului preventiv a fost contestată în raport de precaritatea probelor administrate în acuzare, susținându-se că nu existau probe certe care să confirme vinovăția inculpaților și că judecătorul primei instanțe nu a procedat la o evaluare completă și suficientă a faptelor cauzei. Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpații C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V., Înalta Curte constată că acestea se mențin și justifică în continuare privarea de libertate, așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța de fond. Infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, respectiv, omor și purtare abuzivă prevăzute de art. 174 alin. (1) și art. 250 alin. (1) și (3) C. pen.

se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de pericol social particularizat prin circumstanțele săvârșirii faptei, din probatoriile administrate rezultând că în noaptea de 3 - 4 iunie 2010 cei cinci inculpați ar fi exercitat asupra persoanei private de libertate S.C.

repetate acte de violență care au condus la decesul acesteia, modalitatea de comitere - lovituri repetate aplicate peste tot corpul, cu pumnii, cu picioarele și cu bastonul de cauciuc, precum și comprimări cu picioarele sau cu genunchii în zona cavității toracice și în zona abdominală; calitatea inculpaților care în virtutea atribuțiilor lor de serviciu, trebuiau să protejeze persoanele privative de libertate pe care le aveau în custodie de orice vătămare a integrității și urmarea produsă - moartea violentă a victimei cauzată de șocul traumatic și hemoragie, consecutiv unui traumatism toracoabdominal drept, cu fracturi costale C6 - C11 atero-laterale, cu volet C7 - C9, hematom abdominal drept, ruptură renală dreaptă și fisură hepatică.

Natura și gravitatea deosebită a infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații și împrejurările concrete în care se reține că aceștia au acționat demonstrează o periculozitate socială sporită și justifică în continuare concluzia că prin lăsarea inculpaților în libertate se pune în pericol siguranța publică, având în vedere starea de insecuritate care s-ar crea în rândul opiniei publice și potențialul risc de reluare a activității infracționale, în contextul în care fenomenul infracțional cu violență îndreptat împotriva vieții în situații particulare identice celei de față a cunoscut o proliferare fără precedent în ultima vreme, fiind intens mediatizate cazuri quasi similare petrecute în diverse penitenciare din țară sau străinătate în care a fost implicat personalul angajat al respectivelor instituții.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Pantea împotriva României ) a statuat că autoritățile statelor contractante nu numai că trebuie să se abțină de la a supune o persoană aflată în stare de detenție la tratamente violente, ci, de asemenea, au obligația de a lua, în mod preventiv, măsuri de natură practică, necesare asigurării protecției integrității corporale și sănătății persoanelor private de libertate. Prin urmare, nu se justifică apărările inculpaților în sensul că acțiunile lor nu au condus prin ele însele la decesul deținutului C.S. întrucât se constată că față de rezultatul produs, inculpații, în calitatea lor de gardieni, nu au făcut ceea ce, în mod rezonabil, era de așteptat să facă pentru a împiedica materializarea unui risc real și imediat pentru integritatea fizică a victimei care se afla în custodia lor, un risc de care inculpații aveau sau trebuiau să aibă cunoștință.

Nici critica potrivit căreia instanța de fond nu a motivat încheierea atacată și nu a făcut trimitere punctuală la probele dosarului nu poate fi primită deoarece, în această procedură, instanța nu poate avansa asupra fondului, ci trebuie doar să stabilească existența datelor din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați, fără ca prin aceasta să se aducă atingere prezumției de nevinovăție. În aceste condiții, simpla referire la o serie din probele dosarului, fără a se face o analiză a acestora, nu echivalează cu nemotivarea soluției, atâta timp cât se impune doar justificarea bănuielii plauzibile, legitime, că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați.

Totodată, Înalta Curte constată valabilitatea considerațiilor judecătorului fondului cu privire la subzistența suplimentară, în cazul inculpatului C.N. a temeiului prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen., probatoriile administrate în fața primei instanțe până în prezent nefiind în măsură să infirme măsurile preparatorii luate de inculpat în vederea ascunderii faptului că s-ar fi exercitat asupra victimei acte de violentă de către angajații penitenciarului. În consecință, reținând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situației inițial reținute pentru a repune în discuție temeiurile care au determinat arestarea inițială, temeiuri care se mențin și în prezent, pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen. menținând starea de arest a inculpaților C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V., circumstanțele personale favorabile inculpaților nefiind decisive în analiza ce privește valabilitatea continuării prevenției, necesitatea protejării unui interes de ordin public general al societății primând celui personal al inculpaților. Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. și M.V. împotriva dispoziției instanței de fond de menținere a măsurii arestării preventive. În ceea ce privește recursurile declarate de inculpații C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. și M.V.

împotriva dispozițiilor de respingere a cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și a cererii privind constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.N., cuprinse în încheierea atacată, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În consecință, revine părții interesate, obligația de a alege și exercita în condițiile legii, calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală. Astfel, corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare. Potrivit dispozițiilor art. 141 alin. (1) teza finală C. proc. pen. „încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 385 1 alin. (2) C. proc.

pen.:" (2) încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs." În cauză, prin încheierea din 18 martie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 35/44/201, instanța învestită cu soluționarea în fond a cauzei a dispus, între altele, respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpații C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V., precum și cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive, formulată de inculpatul C.N. Potrivit art. 141 alin. (1) teza finală C. proc.

pen., o încheiere cuprinzând o astfel de măsură nu este supusă nici unei căi de atac. Prin urmare, exercitarea de către inculpații C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. și M.V. a căii de atac a recursului împotriva dispozițiilor instanței de fond de respingere a cererilor de înlocuire sau de încetare de drept a măsurii arestării preventive,în condițiile în care legea interzice, nu este admisibilă potrivit dreptului comun. Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. și M.V. împotriva dispoziției cuprinse în încheierea din 18 martie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori pronunțată în Dosarul nr. 35/44/2011, privind respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În virtutea acelorași temeiuri legale va respinge, ca inadmisibil, și recursul declarat de inculpatul C.N., împotriva dispoziției cuprinse în aceiași încheiere privind constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive. Având în vedere și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. și M.V., împotriva dispoziției cuprinse în Încheierea din 18 martie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori pronunțată în Dosarul nr. 35/44/2011, privind respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.N., împotriva dispoziției cuprinse în aceiași încheiere, privind constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. și M.V. împotriva dispoziției cuprinse în aceiași încheiere, privind menținerea măsurii arestării preventive.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 125 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2011.