ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1204/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1204/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 martie 2011 a Curții

de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

nr. 35/44/2011 s-au respins, ca nefondate, cererile de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea

formulate de inculpații C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V., precum și cererea

de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive formulată de

inculpatul C.N., subsecvent menținerii stării de arest a inculpaților C.B.,

C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V., în temeiul art. 300

2

cu referire la

art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

În argumentarea

soluției de menținere a măsurii arestării preventive a inculpaților, instanța

de fond a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială justifică

în continuare privarea de libertate a inculpaților, având în vedere natura,

gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptei reținute în sarcina lor.

Astfel, s-a apreciat

că din probele administrate pe parcursul urmăririi penale, precum și în faza incipientă

a cercetării judecătorești, respectiv, raportul de constatare medico-legală,

procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice,

înregistrările video captate de camera de supraveghere amplasată pe holul

Secției a VII-a a Penitenciarului Galați, coroborate cu declarațiile martorilor

M.V., T.L., S.M. și T.A.M., M.D., D.A. și F.I. (deținuți care s-au aflat în

aceeași cameră cu victima), precum și, în parte, cu declarațiile inculpaților,

a rezultat presupunerea rezonabilă, în sensul art. 68

1

raportat la

art. 43 alin. (1) C. proc. pen., că inculpații au săvârșit faptele prevăzute de

legea penală pentru care au fost cercetați și trimiși în judecată.

Instanța de fond a

apreciat ca fiind îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen. având în vedere natura infracțiunii dedusă judecății -

omor în variantă prevăzută de art. 174 C. pen., care prezintă un grad ridicat

de pericol social, fiind sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de la 10 la

20 de ani, precum și pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl

prezintă lăsarea inculpaților în libertate care rezidă în modalitatea și

împrejurările în care fapta a fost comisă, prin acte multiple și grave de

violență, săvârșite de persoane care, potrivit atribuțiilor de serviciu, aveau

obligația de a supraveghea persoanele deținute și de a lua măsurile care se

impun pentru ca viața și sănătatea acestora să nu fie puse în pericol.

Suplimentar, în cazul

inculpatului C.N., s-a constatat și subzistența temeiului prevăzut de art. 148

alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în raport de declarațiile martorilor M.V.,

T.L., S.M., T.A.M., M.D., D.A. și F.I. (deținuți în Penitenciarul Galați, în

aceeași cameră cu victima la data săvârșirii faptelor) care au arătat că după

moartea victimei S.C., au fost atenționați de către inculpatul C.N. să nu

declare faptul că s-ar fi exercitat asupra victimei acte de violență de către

angajații penitenciarului.

Totodată, prima

instanță a constatat îndeplinite și cerințele prevăzute de art. 136 alin. (1)

C. proc. pen., apreciind că menținerea stării de arest a inculpaților este

necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a se

împiedica influențarea martorilor ce vor fi audiați în cauză, în condițiile în

care majoritatea martorilor importanți se află în stare de deținere,

împrejurare care îi face mai vulnerabili în fața unor presiuni sau influențe.

Concluzionând,

instanța fondului a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea

inițială justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților având în

vedere natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptelor pentru care a

avut loc punerea sub acuzare a inculpaților, precum și necesitatea asigurării

bunului mers al cercetării judecătorești.

În raport de constatarea

menținerii temeiurilor care au determinat arestarea inițială a inculpaților,

instanța fondului a respins, ca nefondate, cererile de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

localitatea, formulate de inculpații C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V.,

constatând valabilitatea argumentelor anterior prezentate și în motivarea

acestei soluții.

În fața judecătorului

fondului, apărarea inculpatului C.N. a formulat și o cerere de constatare a

încetării de drept a măsurii arestării preventive motivată pe aspectul

nelegalității stării de arest a inculpatului urmare a nelegalității Încheierii

nr. 3440 din 2 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care

a fost soluționat recursul declarat de inculpat împotriva unei încheieri de

prelungire a stării de arest de către un complet în alcătuirea căruia a intrat

un magistrat care nu dobândise calitatea de judecător la Înalta Curte de

Casație și Justiție.

În argumentarea

cererii s-a invocat și nerespectarea dispozițiilor art. 159 alin. (8) C. proc.

pen., în raport de interpretarea dată acestor dispoziții legale prin Decizia

nr. 25/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite

în recurs în interesul legii.

Cererea a fost

respinsă, ca nefondată, cu motivarea că, chiar dacă încheierea instanței

supreme invocată de apărare ar fi lovită de nulitate absolută, această nulitate

nu s-ar putea răsfrânge asupra legalității stării de arest a inculpatului C.N.

întrucât menținerea stării preventive s-a făcut cu respectarea strictă a

tuturor rigorilor legii, situația invocată neconstituind niciuna dintre

cazurile de încetare de drept a măsurii preventive stabilite exhaustiv prin

dispozițiile art. 140 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Totodată, prima instanță

a constatat că instanța supremă a respectat dispozițiile art. 159 alin. (8) C.

proc. pen. întrucât soluționarea recursului s-a făcut înainte de expirarea

duratei anterioare a arestării.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații C.B., C.N., U.C.C.,

B.P.D. și M.V.

Recursurile au făcut

obiectul Dosarului nr. 2525/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală.

Recurenții inculpați

nu și-au motivat în scris recursurile.

La termenul acordat

pentru soluționarea recursurilor, 25 martie 2011, la solicitarea instanței,

apărarea recurenților inculpați a precizat limitele recursurilor, arătând că

acestea vizează toate măsurile dispuse de instanța fondului prin încheierea

atacată.

În concluziile orale,

în motivarea recursurilor, apărarea inculpaților a reiterat criticile formulate

în fața Curții de Apel Galați susținând, în esență, că nu se justifică

menținerea stării de arest a inculpaților atâta vreme cât nu există indicii

temeinice de vinovăție și nici nu s-a făcut dovada pericolului concret pentru

ordinea publică pe care l-ar reprezenta cercetarea inculpaților în stare de

libertate.

S-a mai susținut că

scopul măsurilor preventive poate fi atins și prin cercetarea inculpaților în

stare de libertate întrucât posibilitatea de influențare a martorilor este

potențată prin menținerea stării de arest a inculpaților, în condițiile în care

martorii acuzării sunt colegi de detenție cu inculpații.

Totodată, apărarea a

susținut că sunt admisibile recursurile inculpaților vizând dispozițiile de

respingere, ca nefondate, a cererilor de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea

formulate de inculpații C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V., precum și a cererii

de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive formulată de

inculpatul C.N.

Analizând recursurile

declarate prin prisma motivelor de recurs formulate de apărare, dar și din

oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile

declarate de inculpați împotriva dispozițiilor primei instanțe de respingere a

cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a

nu părăsi localitatea și de constatare a încetării de drept a măsurii arestării

preventive și, ca nefondate, recursurile declarate împotriva dispoziției

privind menținerea măsurii arestării preventive.

Analizând cu

prioritate recursurile vizând menținerea măsurii arestării preventive a

inculpaților, Înalta Curte reține următoarele:

Inculpații C.B.,

C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V. au fost trimiși în judecată prin Rechizitoriul nr.

203/P/2010 din 20 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Cutea de Apel Galați

sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de omor calificat prev. de art. 174

alin. (1) C. pen. și purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3) cu

aplicarea art. 33 lit. a) și 75 lit. a) C. pen.

În concret, în

sarcina inculpaților B.P.D., C.B., C.N. și I.C.C., toți lucrători ai

Penitenciarului Galați, s-a reținut că în noaptea de 3/4 iunie 2010, cu acordul

șefului de tură G.C.M., au aplicat mijloace de imobilizare la mâini și picioare

persoanei private de libertate S.C. și ar fi exercitat multiple violențe fizice

asupra acesteia, în intervalul orar 20,17 - 23,00, ce au avut ca urmare moartea

victimei, în vârstă de 35 ani.

În sarcina

inculpatului M.V. s-a reținut că, în calitate de locțiitor al șefului de tură,

a asistat la acțiunile violente ale subordonaților săi, fără a încerca să-i

oprească, și a exercitat el însuși violențe asupra persoanei deținute,

urcându-se cu picioarele pe aceasta și târând-o pe holul secției a VII-a, până

la camera 204.

Inculpatul C.N. a

fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual

prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în dimineața zilei de

4 iunie 2010, a întocmit un proces-verbal de predare-primire a serviciului în

care a omis să menționeze că victima S.C. a fost scoasă din camera 204 și că a

fost lovită, pentru a fi imobilizată.

Prin același

rechizitoriu, a fost trimis în judecată și inculpatul G.C.M. sub acuzația

săvârșirii complicității la infracțiunea de omor prevăzută de art. 26 raportat

la art. 174 alin. (1) C. pen. și la infracțiunea de purtare abuzivă prev. de

art. 26 raportat la art. 250 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 75 lit. a) C.

pen., constând în aceea că, în noaptea de 3 - 4 iunie 2010, fiind șef de tură

la Penitenciarul Galați, a ordonat inculpaților B.P.D., C.N., M.V., I.C.C. și

C.B. care se aflau în exercițiul atribuțiilor de serviciu și în sub ordinea

acestuia, să aplice mijloace de imobilizare la mâini și la picioare și să o

lege de pat pe victima S.C. care era încarcerată în camera 204 de la

Penitenciarul Galați, deși primise aprobare din partea conducerii unității doar

pentru a i se aplica mijloace de imobilizare la mâini.

În sarcina aceluiași

inculpat s-a mai reținut că a permis inculpaților menționați să o calce pe

victimă cu picioarele, să-i aplice lovituri cu pumnii, cu picioarele și cu

bastonul în zona toracică, în zona feței și peste picioare, provocându-i

leziuni traumatice care au avut ca urmare decesul acesteia.

Același inculpat a

fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual

prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în dimineața zilei de

4 iunie 2010 a întocmit procesul-verbal de predare-primire a serviciului, însă

a omis să menționeze că victima S.C. a fost scoasă din cameră și că a fost

lovită pentru a fi imobilizată.

Prin același

rechizitoriu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în

judecată a altor 7 inculpați, salariați ai Penitenciarului Galați, pentru

săvârșirea unor infracțiuni de neglijență în serviciu, fals intelectual, uz de

fals, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă, în legătură cu faptele care au

avut ca urmare decesul victimei S.C.

Activitățile de

cercetare efectuate în cauză au avut în vedere stabilirea cauzelor și

condițiilor în care s-a produs moartea victimei, precum și împrejurările care

au determinat recurgerea la forță și imobilizarea victimei, iar în acest

context, modalitatea în care angajații penitenciarului și-au exercitat

atribuțiunile de serviciu în cadrul incidentului.

Prin concluziile

raportului de autopsie efectuat în cauză de Serviciul de Medicină Legală -

Galați, s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat socului

traumatic consecutiv unui traumatism toracic abdominal drept cu fracturi

costale C6 – C11, cu volet antero-lateral C7 - C9, cu hematom retroperitoneal

drept, fisură hepatică și ruptură renală.

De asemenea, s-a

constatat că victima prezenta multiple echimoze și excoriații pe aproape

întreaga suprafață corporală, inclusiv la nivelul membrelor inferioare și

superioare.

Potrivit opiniei

medicului legist, leziunile constatate la necropsie s-au putut produce prin

lovire cu sau de corpuri dure, cel mai probabil în intervalul 1 iunie 2010 - 4

iunie 2010, traumatismul toracoabdominal constituind cauza sigură și directă a

decesului.

Pentru stabilirea

circumstanțelor în care a survenit decesului victimei, în cursul urmăririi

penale au fost audiate persoanele cazate în aceeași celulă cu victima, precum

și angajații locului de detenție care și-au desfășurat serviciul în intervalul

3 - 4 iunie 2010, urmând ca în cursul judecății în primă instanță administrarea

tuturor acestor probatorii să se facă nemijlocit în fața instanței învestite cu

soluționarea cauzei.

A rezultat că

incidentul a avut ca punct de plecare conduita violentă a victimei care, începând

din dimineața zilei de 3 iunie 2010, a început să aibă un comportament agitat,

plimbându-se prin cameră și căutând în gențile deținuților sticle de băutură

imaginare, stare de surescitare ce s-a amplificat pe parcursul zilei, victima

cățărându-se pe paturile și gratiile de la fereastra celulei, căzând de mai

multe ori peste instalația sanitară - cabina de duș, suferind în acest context

și o tăietură la picior.

În jurul orelor 15,00

din aceeași zi, un grup de 4 - 5 angajați ai penitenciarului au procedat la

scoaterea victimei din celulă în vederea examinării medicale.

În intervalul orar

17,30 - 18,00 victima a devenit din nou agitată, plimbându-se prin cameră și

strigându-și familia; victimei i-au fost administrate două pastile, pe care

aceasta le-a aruncat după plecarea din cameră a medicului din penitenciar.

În jurul orelor

18,00, întrucât continua să fie extrem de agitată, victima a fost din nou

scoasă din cameră și condusă la cabinetul medical.

La revenirea în

cameră, victima se ținea cu mâinile de torace și abdomen.

În jurul orelor

19,30, în camera de deținere au intrat mai mulți funcționari cu statut special

pentru a lua măsurile necesare în vederea stopării situației generate de

comportamentul violent al victimei.

La momentul sosirii

echipei de intervenție, victima se afla în mijlocul camerei, orientată cu fața

spre ușa de acces, fiind scoasă cu forța în afara celulei.

Imediat după ieșirea

din cameră a victimei, au fost auzite de către deținuții rămași în celulă,

țipetele victimei și ale agenților, zgomote specifice de lanțuri și tropăituri,

agitație specifică fugii și zgomote de lovituri înfundate.

Din declarațiile

deținuților a rezultat că victima striga și cerea agenților să nu o mai

lovească, cerând ajutor că va fi omorâtă. Incidentul descris ar fi durat circa

7 - 10 minute. În momentul în care a fost deschisă ușa camerei de deținere,

victima a fost văzută întinsă pe jos, cu fața în sus, având aplicate

dispozitive de imobilizare la picioare și târâtă de lanțul cătușelor de

prindere până în dreptul ușii.

În fața ușii, victima

a fost ajutată să se ridice în picioare, după care a fost trasă de lanțul legat

la picioare și introdusă în cameră de membrii echipei de intervenție.

Conform declarațiilor

acelorași deținuți, victima prezenta semne vizibile de agresiune, având hainele

în dezordine și prăfuite, respira foarte greu și gâfâia.

Cu toate acestea,

victima a continuat să se zbată și să țipe, ceea ce a determinat o nouă

intervenție din partea agenților, trei dintre aceștia procedând la imobilizarea

totală a victimei.

În acest scop,

victima a fost așezată pe pat și întinsă cu fața în sus, trasă de picioare și

legată de pat cu lanțurile cătușelor de la picioare; deoarece victima se

împotrivea încătușării, unul dintre agenți i-a aplicat mai multe lovituri cu

bastonul peste fese, femur, torace/spate, toate pe partea dreaptă a corpului,

întrucât victima încerca să se apere, întorcându-se spre partea opusă.

Victima a fost lovită

de unul dintre agenți cu picioarele și peste brațe, poziționate în zona

pieptului, pentru a le desface și a face astfel posibilă aplicarea cătușelor și

la mâna dreaptă; un alt agent ar fi aplicat victimei mai multe lovituri de

baston în zona toracică dreaptă și la tălpi.

Pentru încătușarea

mânii stângi a victimei, un alt agent i-ar fi aplicat acesteia o lovitură cu

piciorul în zona pieptului.

Întreaga activitate

de imobilizare a victimei ar fi durat aproximativ 30 minute.

Întrucât și

imobilizată victima a continuat să se zbată, reușind să slăbească dispozitivul

de prindere în care era încătușată, în jurul orelor 21,30, în camera de

deținere a venit din nou echipajul de intervenție.

În cadrul acestei

intervenții, unul dintre agenți a lovit victima cu bastonul de mai multe ori

peste corp, fese, picioare, torace; un alt agent a aplicat lovituri victimei cu

picioarele peste piept.

Agresiunea săvârșită

asupra victimei ar fi durat circa 10 - 15 minute.

După acest episod,

medicul penitenciarului i-a administrat victimei un praf, probabil pastile

pisate.

În dimineața zilei de

4 iunie 2010, în jurul orelor 6,00 - 6,30, în celulă a intrat singur un agent

care ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu bastonul peste tot corpul, la

întâmplare, victima strigând să fie eliberată că nu va mai crea probleme.

În jurul orelor

11,30, victima a fost spălată și schimbată de haine de către doi dintre

deținuți, în prezența unor angajați ai penitenciarului.

În aceeași zi, în

jurul orelor 16,00, starea victimei s-a înrăutățit, în sensul că respira cu

dificultate, nu mai vorbea și nu se mai zbătea.

În camera de deținere

a fost chemat supraveghetorul secției, asistentul medical și medicul de

serviciu care au încercat să-i facă victimei masaj cardiac, dar fără rezultat.

Ca urmare, a fost

anunțat serviciul de ambulanță SMURD care a continuat măsurile de resuscitare,

iar după ce s-a reușit reinstalarea activității cardiace, victima a fost

transportată la Spitalul Clinic de Urgență Galați.

La spital, victima a

intrat din nou în stop cardiac, iar la ora 17,45 s-a constatat decesul

acesteia.

În raport de situația

de fapt anterior expusă care a rezultat din declarațiile deținuților - colegi

de celulă ai victimei - și concluziile raportului medico-legal privind cauzele

și condițiile în care a avut loc decesul victimei coroborate cu imaginile

înregistrate de camerele de supraveghere instalate pe Secția a VII-a

Penitenciarului Galați, s-a dispus trimiterea în judecată, alături de alte

persoane, a inculpaților C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V. sub acuzația

săvârșirii infracțiunilor de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

și purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 33

lit. a) și 75 lit. a) C. pen.

Față de inculpații

C.B. și C.N. s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea din 6 august

2010 a Curții de Apel Galați, iar împotriva inculpaților M.V., I.C.C. și B.P.D.

a fost luată aceeași măsură preventivă prin Încheierea nr. 4393 din 7 decembrie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr.

9789/1/2010.

În cazul tuturor

inculpaților au fost reținute, ca temeiuri de drept pentru luarea măsurii

arestării preventive, dispozițiile art. 143 alin. (1) și art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen. instanțele constatând că sunt indicii temeinice privind

săvârșirea infracțiunilor pentru care inculpații sunt cercetați și că lăsarea

acestora în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Suplimentar, în cazul

inculpatului C.N. s-a reținut și incidența dispozițiilor art. 148 alin. (1)

lit. b) C. proc. pen., reținându-se că acesta a încercat să influențeze

declarațiile unor martori ce urmau să fie audiați în cauză.

După sesizarea

instanței, măsura arestării preventive a inculpaților C.B., C.N., B.P.D.,

I.C.C. și M.V. a fost verificată de instanță, conform prevederilor art. 300

1

C. proc. pen., fiind menținută prin încheierea de ședință din 27 ianuarie 2011

a Curții de Apel Galați.

Ulterior, măsura

arestării preventive a fost prelungită în condițiile legii, constatându-se

subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii, respectiv existența

indiciilor temeinice privind săvârșirea faptelor de către inculpați și

necesitatea prezervării în continuare a ordinii publice.

Prin încheierea ce

formează obiectul examinării în cauză a fost dispusă o nouă prelungire a

măsurii preventive, menținerea inculpaților în stare de arest fiind justificată

de instanță pe subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea inițială a

măsurii arestării preventive.

Prin intermediul

cererilor de recurs formulate, legalitatea arestului preventiv a fost

contestată în raport de precaritatea probelor administrate în acuzare,

susținându-se că nu existau probe certe care să confirme vinovăția inculpaților

și că judecătorul primei instanțe nu a procedat la o evaluare completă și

suficientă a faptelor cauzei.

Analizând temeiurile

care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpații

C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și M.V., Înalta Curte constată că acestea se mențin

și justifică în continuare privarea de libertate, așa cum în mod întemeiat a

apreciat și instanța de fond.

Infracțiunile

reținute în sarcina inculpaților, respectiv, omor și purtare abuzivă prevăzute

de art. 174 alin. (1) și art. 250 alin. (1) și (3) C. pen. se caracterizează

printr-un grad deosebit de ridicat de pericol social particularizat prin

circumstanțele săvârșirii faptei, din probatoriile administrate rezultând că în

noaptea de 3 - 4 iunie 2010 cei cinci inculpați ar fi exercitat asupra

persoanei private de libertate S.C. repetate acte de violență care au condus la

decesul acesteia, modalitatea de comitere - lovituri repetate aplicate peste

tot corpul, cu pumnii, cu picioarele și cu bastonul de cauciuc, precum și

comprimări cu picioarele sau cu genunchii în zona cavității toracice și în zona

abdominală; calitatea inculpaților care în virtutea atribuțiilor lor de

serviciu, trebuiau să protejeze persoanele privative de libertate pe care le

aveau în custodie de orice vătămare a integrității și urmarea produsă - moartea

violentă a victimei cauzată de șocul traumatic și hemoragie, consecutiv unui

traumatism toracoabdominal drept, cu fracturi costale C6 - C11 atero-laterale,

cu volet C7 - C9, hematom abdominal drept, ruptură renală dreaptă și fisură

hepatică.

Natura și gravitatea

deosebită a infracțiunilor de care sunt acuzați inculpații și împrejurările

concrete în care se reține că aceștia au acționat demonstrează o periculozitate

socială sporită și justifică în continuare concluzia că prin lăsarea

inculpaților în libertate se pune în pericol siguranța publică, având în vedere

starea de insecuritate care s-ar crea în rândul opiniei publice și potențialul

risc de reluare a activității infracționale, în contextul în care fenomenul

infracțional cu violență îndreptat împotriva vieții în situații particulare

identice celei de față a cunoscut o proliferare fără precedent în ultima vreme,

fiind intens mediatizate cazuri quasi similare petrecute în diverse

penitenciare din țară sau străinătate în care a fost implicat personalul

angajat al respectivelor instituții.

Din această

perspectivă, Înalta Curte constată că jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului (cauza Pantea împotriva României ) a statuat că autoritățile

statelor contractante nu numai că trebuie să se abțină de la a supune o

persoană aflată în stare de detenție la tratamente violente, ci, de asemenea, au

obligația de a lua, în mod preventiv, măsuri de natură practică, necesare

asigurării protecției integrității corporale și sănătății persoanelor private

de libertate.

Prin urmare, nu se

justifică apărările inculpaților în sensul că acțiunile lor nu au condus prin

ele însele la decesul deținutului C.S. întrucât se constată că față de

rezultatul produs, inculpații, în calitatea lor de gardieni, nu au făcut ceea

ce, în mod rezonabil, era de așteptat să facă pentru a împiedica materializarea

unui risc real și imediat pentru integritatea fizică a victimei care se afla în

custodia lor, un risc de care inculpații aveau sau trebuiau să aibă cunoștință.

Nici critica potrivit

căreia instanța de fond nu a motivat încheierea atacată și nu a făcut trimitere

punctuală la probele dosarului nu poate fi primită deoarece, în această

procedură, instanța nu poate avansa asupra fondului, ci trebuie doar să

stabilească existența datelor din care rezultă presupunerea rezonabilă că

inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați, fără ca prin

aceasta să se aducă atingere prezumției de nevinovăție.

În aceste condiții,

simpla referire la o serie din probele dosarului, fără a se face o analiză a

acestora, nu echivalează cu nemotivarea soluției, atâta timp cât se impune doar

justificarea bănuielii plauzibile, legitime, că inculpații au comis

infracțiunile pentru care sunt cercetați.

Totodată, Înalta

Curte constată valabilitatea considerațiilor judecătorului fondului cu privire

la subzistența suplimentară, în cazul inculpatului C.N. a temeiului prevăzut de

art. 148 lit. b) C. proc. pen., probatoriile administrate în fața primei

instanțe până în prezent nefiind în măsură să infirme măsurile preparatorii

luate de inculpat în vederea ascunderii faptului că s-ar fi exercitat asupra

victimei acte de violentă de către angajații penitenciarului.

În consecință,

reținând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situației

inițial reținute pentru a repune în discuție temeiurile care au determinat

arestarea inițială, temeiuri care se mențin și în prezent, pentru

considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că, în mod corect,

instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 160

b

alin. (3)

C. proc. pen. menținând starea de arest a inculpaților C.B., C.N., B.P.D., I.C.C.

și M.V., circumstanțele personale favorabile inculpaților nefiind decisive în

analiza ce privește valabilitatea continuării prevenției, necesitatea

protejării unui interes de ordin public general al societății primând celui

personal al inculpaților.

Așa fiind, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. și

M.V. împotriva dispoziției instanței de fond de menținere a măsurii arestării

preventive.

În ceea ce privește

recursurile declarate de inculpații C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. și M.V.

împotriva dispozițiilor de respingere a cererilor de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și a

cererii privind constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive

formulată de inculpatul C.N., cuprinse în încheierea atacată, Înalta Curte

constată că acestea sunt inadmisibile pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Legea procesuală

penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția

României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru

realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface

exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale.

În consecință, revine

părții interesate, obligația de a alege și exercita în condițiile legii, calea

procesuală prevăzută în Codul de procedură penală.

Astfel, corespunzător

principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile

legii, legea procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând

hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și

titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Potrivit

dispozițiilor art. 141 alin. (1) teza finală C. proc. pen. „încheierea prin

care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare,

înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei

căi de atac."

Totodată, potrivit

dispozițiilor art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen.:" (2)

încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau decizia

recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu

recurs."

În cauză, prin

încheierea din 18 martie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 35/44/201, instanța învestită cu

soluționarea în fond a cauzei a dispus, între altele, respingerea cererilor de

înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a

nu părăsi localitatea formulate de inculpații C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. și

M.V., precum și cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării

preventive, formulată de inculpatul C.N.

Potrivit art. 141

alin. (1) teza finală C. proc. pen., o încheiere cuprinzând o astfel de măsură

nu este supusă nici unei căi de atac.

Prin urmare,

exercitarea de către inculpații C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. și M.V. a căii de

atac a recursului împotriva dispozițiilor instanței de fond de respingere a

cererilor de înlocuire sau de încetare de drept a măsurii arestării

preventive,în condițiile în care legea interzice, nu este admisibilă potrivit

dreptului comun.

Recunoașterea unei

căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală penală

constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza

a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile

declarate de inculpații C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. și M.V. împotriva

dispoziției cuprinse în încheierea din 18 martie 2011 a Curții de Apel Galați,

secția penală și pentru cauze cu minori pronunțată în Dosarul nr. 35/44/2011,

privind respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu

măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În virtutea acelorași

temeiuri legale va respinge, ca inadmisibil, și recursul declarat de inculpatul

C.N., împotriva dispoziției cuprinse în aceiași încheiere privind constatarea

încetării de drept a măsurii arestării preventive.

Având în vedere și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de

inculpații C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. și M.V., împotriva dispoziției cuprinse

în Încheierea din 18 martie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și

pentru cauze cu minori pronunțată în Dosarul nr. 35/44/2011, privind

respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi localitatea.

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.N., împotriva dispoziției cuprinse

în aceiași încheiere, privind constatarea încetării de drept a măsurii

arestării preventive.

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. și

M.V. împotriva dispoziției cuprinse în aceiași încheiere, privind menținerea

măsurii arestării preventive.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 125 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariile parțiale ale

apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 martie 2011.