ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3212/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 3 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 5422/121/2011, au fost respinse, ca nefondate, cererile formulate de inculpații S.A.G. și S.V., privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Au fost respinse, ca nefondate, cererile formulate de inculpații S.C.M. și T.V., privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau cu măsura obligării de a nu părăsi țara. În baza art. 300 2 și art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților S.A.G., S.V., S.C.M.

și T.V., toți deținuți în Penitenciarul Focșani, este legală și a fost menținută. Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a constatat că, la acest moment procesual, se mențin temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpaților S.A.G., S.V., S.C.M. și T.V., respectiv cele prevăzute de art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen. S-a reținut că la dosarul cauzei există probe administrate care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpații au comis o faptă prevăzută de legea penală [art. 174 alin. (1) în referire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.], sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. În acest sens, au fost avute în vedere: procesul-verbal de cercetare la fața locului, schița faptei, planșe foto vizând cercetarea la fața locului și urmele ridicate cu ocazia acelei cercetări; proces-verbal de reconstituire; fișa de constatări preliminare privind moartea victimei N.M.

și raportul medico-legal privind necropsia; raport de constare tehnico-criminalistică; raport de expertiză serologică; proces-verbal de verificare autoturism; fișa de evidență auto pentru deținătorul de autoturisme; listingul telefonului victimei; proces-verbal privind înregistrările video de la secția U.P.U. din data de 14 decembrie 2010; procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice; declarațiile martorilor C.D., I.E.P., S.A.G., D.G., D.D.L., F.S., T.S., declarațiile martorilor cu identitate protejată: R.D., A.D., P.E., R.V., C.E., C.J., O.C., D.G.A., P.C., P.S., R.M., D.G.B., S.A., planșă fotografică ce redă momentele recunoașterii autorilor de către martorul cu identitate protejată R.M., proces-verbal de depistare a inculpaților S.A.G.

și S.V., procesele-verbale de verificare a meniului telefoanelor mobile aparținând inculpaților S.A.G., S.V., procesul-verbal cu listingul apelurilor telefonice ale inculpatului T.V. Toate aceste probatorii (care au fost analizate în mod detaliat de prima instanță și în privința cărora nu au intervenit modificări pe parcursul judecării cauzei în apel) au confirmat împrejurarea că lăsarea în libertate a celor patru inculpați prezintă pericol pentru ordinea publică. În ceea ce privește condiția reglementată de dispozițiile art. 148 lit. f) teza a II-a C. proc.

pen., s-a constatat că aceasta rezultă și din gravitatea ridicată a infracțiunii presupus a fi săvârșită (omor calificat), din modalitățile și împrejurările săvârșirii (în participație penală, prin implicarea mai multor persoane care au conlucrat la exercitarea unor acțiuni violente asupra unei singure persoane), urmarea produsă, importanța valorilor sociale cărora li s-a adus atingere, starea de insecuritate socială care s-ar crea în rândul comunității dacă persoane acuzate de astfel de fapte ar fi în libertate. S-a mai reținut că, în cazul unor infracțiuni grave, cum sunt infracțiunile contra vieții, pericolul pe care îl prezintă inculpatul pentru ordinea publică este susținut atât de probele existente la dosarul cauzei, cât și de rezonanța și implicațiile negative ale unor astfel de fapte asupra siguranței colective.

Totodată, s-a constatat că, în cauză, a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, care nu este definitivă, însă a conchis asupra presupunerii că inculpații au comis o faptă prevăzută de legea penală. Astfel, s-a apreciat că, la acest moment procesual, nu pot fi analizate aspectele legate de contribuțiile inculpaților la comiterea infracțiunii întrucât sunt probleme ce țin de fondul cauzei, iar instanța verifică doar existenta indiciilor temeinice. De asemenea, s-a reținut că, față de inculpații S.C.M. și T.V., sunt incidente și temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a) C. proc. pen. întrucât primul dintre aceștia a fost reținut abia la 9 mai 2011 (după ce s-a sustras urmăririi penale), iar inculpatul T.V.

a fost depistat la Punctul de Trecere Frontieră S., județul Bihor (după ce instanța a dispus arestarea în lipsă), în timp ce încerca să părăsească teritoriul României cu documente de identitate false. Față de toate acestea, s-a considerat că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, în ceea ce-i privește pe inculpații S.A.G. și S.V., respectiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau cu măsura obligării de a nu părăsi țara, în ceea ce-i privește pe inculpații S.C.M. și T.V., nefiind incidente dispozițiile art. 160 b alin. (2) și nici dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen. întrucât nu există aspecte favorabile inculpaților care să conducă la concluzia că temeiurile ce au stat la baza arestării s-au modificat.

Contrar opiniei inculpaților, s-a apreciat că, în speță, nu a fost depășit termenul rezonabil vizând desfășurarea procedurilor cu inculpații în stare de arest preventiv întrucât cauza este una complexă, a necesitat administrarea unui probatoriu vast și nu au existat perioade de inactivitate ale organelor judiciare. Totodată, s-a reținut că măsura arestării preventive a inculpaților este conformă și cu exigențele practicii constante a C.E.D.O., în măsura în care se constată existenta unor motive verosimile care conduc la bănuiala că aceștia au comis o infracțiune gravă, coroborate cu celelalte aspecte care confirmă existența unui pericol pentru ordinea publică.

Având în vedere practica C.E.D.O., s-a reținut că instanța este datoare să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptelor și din consecințele acestora. Astfel, s-a apreciat că, în speță, la acest moment, interesul general prevalează în raport de interesul inculpaților de a fi judecați în libertate. Prin raportare și la dispozițiile art. 136 C. proc. pen., s-a apreciat că se impune menținerea stării de arest a inculpaților S.A.G., S.V., S.C.M. și T.V., o altă măsură preventivă nefiind oportună pentru buna desfășurare a procesului penal.

împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații S.C.M. și T.V., solicitând punerea în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurenților inculpați și ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, va examina recursurile declarate de inculpați numai sub aspectul dispoziției de menținere a măsurii arestării preventive, hotărârea atacată dobândind caracter definitiv în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, formulate de inculpați, în raport de prevederile art. 141 alin. (1) C. proc.

pen. Astfel, examinând recursurile declarate în cauză în limitele anterior expuse, Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și curtea de apel. Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptelor.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective. În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților.

Astfel fiind, analizând posibilitatea luării unei măsuri alternative, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpaților, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul reglementat de art. 136 C. proc. pen. Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag.

3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. Înalta Curte are în vedere și împrejurarea că, în cauză, prin sentința penală nr. 594 din data de 29 noiembrie 2012 a Tribunalului Galați, s-a dispus condamnarea inculpaților S.C.M. și T.V. la câte o pedeapsă principală de 18 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 8 ani, hotărârea de condamnare, apelată de inculpați, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii. În ceea ce privește susținerea apărătorului recurenților inculpați în sensul că arestarea preventivă nu se mai impune a fi menținută, având în vedere perioada petrecută în arest preventiv, Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a C.E.D.O. s-a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii.

Este adevărat că detenția trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind cea normală, însă, raportat la datele speței, pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nefiind de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea acestora în stare de libertate. Aceste considerente justifică dispoziția de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 125 RON, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.C.M. și T.V. împotriva încheierii din 3 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 5422/121/2011. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2013.