ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3212/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

încheierea din 3 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și

pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 5422/121/2011,

au fost respinse, ca nefondate,

cererile formulate de inculpații S.A.G. și S.V., privind înlocuirea măsurii

arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Au fost respinse, ca nefondate,

cererile formulate de inculpații S.C.M. și T.V., privind înlocuirea măsurii

arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau cu

măsura obligării de a nu părăsi țara.

În baza art. 300

2

și art.

160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat că măsura

arestării preventive a inculpaților S.A.G., S.V., S.C.M. și T.V., toți deținuți

în Penitenciarul Focșani, este legală și a fost menținută.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea

de apel a constatat că, la acest moment procesual, se mențin temeiurile care au

stat la baza arestării preventive a inculpaților S.A.G., S.V., S.C.M. și T.V., respectiv

cele prevăzute de art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen.

S-a reținut că la dosarul cauzei există

probe administrate care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpații au comis

o faptă prevăzută de legea penală [art. 174 alin. (1) în referire la art. 175

alin. (1) lit. i) C. pen.], sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare

de 4 ani.

În acest sens, au fost avute în vedere:

procesul-verbal de cercetare la fața locului, schița faptei, planșe foto vizând

cercetarea la fața locului și urmele ridicate cu ocazia acelei cercetări; proces-verbal

de reconstituire; fișa de constatări preliminare privind moartea victimei N.M. și

raportul medico-legal privind necropsia; raport de constare tehnico-criminalistică;

raport de expertiză serologică; proces-verbal de verificare autoturism; fișa de

evidență auto pentru deținătorul de autoturisme; listingul telefonului victimei;

proces-verbal privind înregistrările video de la secția U.P.U. din data de 14

decembrie 2010; procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice; declarațiile

martorilor C.D., I.E.P., S.A.G., D.G., D.D.L., F.S., T.S., declarațiile martorilor

cu identitate protejată: R.D., A.D., P.E., R.V., C.E., C.J., O.C., D.G.A., P.C.,

P.S., R.M., D.G.B., S.A., planșă fotografică ce redă momentele recunoașterii autorilor

de către martorul cu identitate protejată R.M., proces-verbal de depistare a inculpaților

S.A.G. și S.V., procesele-verbale de verificare a meniului telefoanelor mobile aparținând

inculpaților S.A.G., S.V., procesul-verbal cu listingul apelurilor telefonice ale

inculpatului T.V.

Toate aceste probatorii (care au fost analizate

în mod detaliat de prima instanță și în privința cărora nu au intervenit modificări

pe parcursul judecării cauzei în apel) au confirmat împrejurarea că lăsarea în libertate

a celor patru inculpați prezintă pericol pentru ordinea publică.

În ceea ce privește condiția reglementată

de dispozițiile art. 148 lit. f) teza a II-a C. proc. pen., s-a constatat că aceasta

rezultă și din gravitatea ridicată a infracțiunii presupus a fi săvârșită (omor

calificat), din modalitățile și împrejurările săvârșirii (în participație penală,

prin implicarea mai multor persoane care au conlucrat la exercitarea unor acțiuni

violente asupra unei singure persoane), urmarea produsă, importanța valorilor sociale

cărora li s-a adus atingere, starea de insecuritate socială care s-ar crea în rândul

comunității dacă persoane acuzate de astfel de fapte ar fi în libertate.

S-a mai reținut că, în cazul unor infracțiuni

grave, cum sunt infracțiunile contra vieții, pericolul pe care îl prezintă inculpatul

pentru ordinea publică este susținut atât de probele existente la dosarul cauzei,

cât și de rezonanța și implicațiile negative ale unor astfel de fapte asupra siguranței

colective.

Totodată, s-a constatat că, în cauză, a

fost pronunțată o hotărâre de condamnare, care nu este definitivă, însă a conchis

asupra presupunerii că inculpații au comis o faptă prevăzută de legea penală.

Astfel, s-a apreciat că, la acest moment

procesual, nu pot fi analizate aspectele legate de contribuțiile inculpaților la

comiterea infracțiunii întrucât sunt probleme ce țin de fondul cauzei, iar instanța

verifică doar existenta indiciilor temeinice.

De asemenea, s-a reținut că, față de inculpații

S.C.M. și T.V., sunt incidente și temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a) C. proc.

pen. întrucât primul dintre aceștia a fost reținut abia la 9 mai 2011 (după ce s-a

sustras urmăririi penale), iar inculpatul T.V. a fost depistat la Punctul de Trecere

Frontieră S., județul Bihor (după ce instanța a dispus arestarea în lipsă), în timp

ce încerca să părăsească teritoriul României cu documente de identitate false.

Față de toate acestea, s-a considerat că

nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu

părăsi localitatea, în ceea ce-i privește pe inculpații S.A.G. și S.V., respectiv

cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau cu măsura obligării de a nu părăsi

țara, în ceea ce-i privește pe inculpații S.C.M. și T.V., nefiind incidente dispozițiile

art. 160

b

alin. (2) și nici dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc.

pen. întrucât nu există aspecte favorabile inculpaților care să conducă la concluzia

că temeiurile ce au stat la baza arestării s-au modificat.

Contrar opiniei inculpaților, s-a apreciat

că, în speță, nu a fost depășit termenul rezonabil vizând desfășurarea procedurilor

cu inculpații în stare de arest preventiv întrucât cauza este una complexă, a necesitat

administrarea unui probatoriu vast și nu au existat perioade de inactivitate ale

organelor judiciare.

Totodată, s-a reținut că măsura arestării

preventive a inculpaților este conformă și cu exigențele practicii constante a C.E.D.O.,

în măsura în care se constată existenta unor motive verosimile care conduc la bănuiala

că aceștia au comis o infracțiune gravă, coroborate cu celelalte aspecte care confirmă

existența unui pericol pentru ordinea publică.

Având în vedere practica C.E.D.O., s-a

reținut că instanța este datoare să vegheze la un just echilibru între măsura privării

de libertate, pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva

comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptelor și din

consecințele acestora. Astfel, s-a apreciat

că, în speță, la acest moment, interesul general prevalează în raport de interesul

inculpaților de a fi judecați în libertate.

Prin raportare și la dispozițiile art.

136 C. proc. pen., s-a apreciat că se impune menținerea stării de arest a inculpaților

S.A.G., S.V., S.C.M. și T.V., o altă măsură preventivă nefiind oportună pentru buna

desfășurare a procesului penal.

împotriva acestei încheieri, în termen

legal, au declarat recurs inculpații S.C.M. și T.V.,

solicitând punerea în stare de libertate,

motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive.

Concluziile formulate de reprezentantul

Parchetului, de apărătorul recurenților inculpați și ultimul cuvânt al acestora

au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai

fi reluate.

Înalta Curte, pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei, va examina recursurile declarate de inculpați numai sub aspectul

dispoziției de menținere a măsurii arestării preventive, hotărârea atacată dobândind

caracter definitiv în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererilor de înlocuire

a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau

țara, formulate de inculpați, în raport de prevederile art. 141 alin. (1) C.

proc. pen.

Astfel, examinând recursurile declarate

în cauză în limitele anterior expuse, Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Conform alin. (3) din același text de lege,

când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării

preventive.

În cauză, Curtea de Apel Galați,

secția penală și pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor

și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii

preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte, în raport de împrejurările

concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și

curtea de apel.

Ordinea publică reprezintă climatul social

optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se

traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii

cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu

se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu

înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție

de gravitatea faptelor. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta,

între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit

inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea

comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții

ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima instanță, Înalta

Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute

de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.,

impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților.

Astfel fiind, analizând posibilitatea luării

unei măsuri alternative, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun

motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpaților, ci apreciază că întregul

material probator administrat în cauză impune privarea de libertate, în continuare,

iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă

scopul reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării

preventive a inculpaților nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă

parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă de

săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata

detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5

parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile

Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Înalta Curte are în vedere și împrejurarea

că, în cauză, prin sentința penală nr. 594 din data de 29 noiembrie 2012 a Tribunalului

Galați, s-a dispus condamnarea inculpaților S.C.M. și T.V. la câte o pedeapsă principală

de 18 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 8 ani,

hotărârea de condamnare, apelată de inculpați, constituind un temei suficient pentru

a constata că menținerea detenției provizorii este licită.

În același sens, Înalta Curte reține că

hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici

dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății

acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

În ceea ce privește susținerea apărătorului

recurenților inculpați în sensul că arestarea preventivă nu se mai impune a fi menținută,

având în vedere perioada petrecută în arest preventiv, Înalta Curte reține că în

jurisprudența constantă a C.E.D.O. s-a stabilit că durata rezonabilă a procedurii

se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după

următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților,

comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii.

Este adevărat că detenția trebuie să aibă

un caracter excepțional, starea de libertate fiind cea normală, însă, raportat la

datele speței, pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune menținerea

măsurii arestării preventive a inculpaților, timpul scurs de la momentul luării

măsurii arestării preventive nefiind de natură a atenua în mod semnificativ impactul

negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea acestora în stare de

libertate.

Aceste considerente justifică dispoziția

de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat

în sumă de câte 125 RON, din care sumele de câte 25 RON, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații S.C.M. și T.V. împotriva încheierii din

3 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați,

secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 5422/121/2011.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor

de câte 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de

câte 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 21 octombrie 2013.