ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4161/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 105 din 30 martie

2010 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis

cererea de suspendare formulată de reclamanta SC G.C. SRL în contradictoriu cu

pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila - A.F.P. - Activitatea de

Inspecție Fiscală și pe cale de consecință, a dispus suspendarea executării

Raportului de inspecție fiscală nr. 25832 din 15 ianuarie 2010 și a Deciziei de

impunere nr. 25833 din 15 ianuarie 2010 emise de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Brăila, până la soluționarea cauzei pe fond.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că în cauza dedusă judecății,

reclamanta a făcut dovada întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii

sale, respectiv a cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente.

Instanța de fond a

apreciat că blocarea conturilor reclamantei pentru suma de 1.149.013 RON poate

constitui un motiv serios pentru blocarea sa financiară și neputința de a-și

mai realiza obiectul de activitate. O asemenea împrejurare ar putea evident

avea efecte păgubitoare și în planul achitării altor datorii fiscale precum și

a drepturilor salariale ale angajaților săi.

Reclamanta a achitat

cu recipisa de consemnare din 23 martie 2010 cauțiunea fixată în sumă de 7.600

RON.

Împotriva Sentinței

civile nr. 105 din 30 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs în termen legal

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brăila, prin care s-a

solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate și

urmarea rejudecării pricinii, respingerea cererii de suspendare a executării

actelor administrativ fiscale ca nefondată.

A învederat

recurentul, prin motivele de recurs, că este incident în cauză motivul de

recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind

lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii,

respectiv a prevederilor art. 85 alin. (1) lit. b), art. 86, art. 88, art. 205,

art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, și art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

S-a arătat, cât

privește cererea de suspendare a executării Raportului de inspecție fiscală nr.

25832 din 15 ianuarie 2010, că cererea în discuție este fără obiect, întrucât

potrivit dispozițiilor legale numai decizia de impunere reprezintă titlu de

creanță și numai acest act administrativ poate fi atacat în condițiile art. 205

sau suspendat în baza art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură

fiscală. Cererea de suspendare a executării deciziei de impunere privind

obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 25833 din 15 ianuarie 2010 a fost

considerată ca fiind nefondată, motivându-se că emiterea actului administrativ

fiscal atacat s-a făcut cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 privind

Codul de procedură fiscală, iar paguba iminentă și presupusa prejudiciere a

reclamantei nu este dovedită cu probe. În plus, recurenta a precizat că faptul

că reclamanta are salariați și contracte în derulare nu reprezintă un caz bine

justificat în accepțiunea dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, și nu este un motiv temeinic invocat

și probat pentru prevenirea unei pagube iminente.

Recursul este

nefondat.

În general, se

recunoaște că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la

rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el

însuși titlul executoriu. Principiul legalității actelor administrative

presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și

ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca

respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv

asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor

administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții

de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot

fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție

adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării

actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient

instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de

judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind

echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în

proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați. În

considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului

administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării

constituie, totuși, o situație de excepție aceasta putând fi dispusă numai în

cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Într-adevăr, potrivit

dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond. Prin „cazuri bine justificate" se înțelege,

în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt

de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ" (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004), iar prin

„pagubă iminentă" se desemnează „prejudiciul material viitor și previzibil

sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități

publice sau a unui serviciu public" (art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare). Pe de altă parte, în condițiile art. 15 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, suspendarea

executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant,

pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței

competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz

instanța putând dispune suspendarea actului administrativ atacat până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a

prevederilor art. 14 alin. (2) - (7) din legea contenciosului administrativ.

Prima instanță a

reținut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, și a dispus în mod întemeiat, prin

sentința recurată, admiterea cererii reclamantei și suspendarea executării

Deciziei de impunere nr. 25833 din 15 ianuarie 2010 emisă de Direcția Generală

a Finanțelor Publice Brăila până la soluționarea pe fond a cauzei.

Prin Decizia de

impunere nr. 25833 din 15 ianuarie 2010 privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală emisă de Direcția Generală

a Finanțelor Publice Brăila, contestată de reclamant prin intermediul căii

administrative de atac prevăzută de dispozițiile art. 205 și următoarele C.

proc. fisc., s-a stabilit în sarcina societății reclamante, pe baza

constatărilor din Raportul de inspecție fiscală nr. 25832 din 15 ianuarie 2010,

obligația de plată a sumei totale de 1.149.013 RON reprezentând impozit pe

profit suplimentar (369.648 RON), accesorii aferente impozitului pe profit suplimentar

(163.754 RON), taxa pe valoarea adăugată suplimentară (438.957 RON) și

accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată suplimentară (186.654 RON).

Suspendarea executării actului administrativ fiscal în discuție se impune, în

temeiul prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, care este îndeplinită atât

condiția cazului bine justificat (întrucât motivele de fapt și de drept

invocate prin contestația administrativă și prin acțiunea în contencios

administrativ formulate sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub

aspectul legalității deciziei de impunere fiscală) cât și cerința prevenirii

unei pagube iminente (deoarece, prin raportare la contractele de leasing

financiar pentru achiziționarea de utilaje, executarea de îndată a actului

administrativ fiscal ar putea conduce la imposibilitatea desfășurării

activității economice pe mai departe și i-ar produce astfel acesteia un

prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului).

În aceste condiții,

constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate și că

hotărârea atacată este legală și temeinică se va dispune, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a

recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila împotriva

Sentinței civile nr. 105 din 30 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila, împotriva sentinței

civile nr. 105 din 30 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 octombrie 2010.