ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4161/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 105 din 30 martie 2010 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC G.C. SRL în contradictoriu cu pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila - A.F.P. - Activitatea de Inspecție Fiscală și pe cale de consecință, a dispus suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. 25832 din 15 ianuarie 2010 și a Deciziei de impunere nr. 25833 din 15 ianuarie 2010 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila, până la soluționarea cauzei pe fond. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în cauza dedusă judecății, reclamanta a făcut dovada întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente.

Instanța de fond a apreciat că blocarea conturilor reclamantei pentru suma de 1.149.013 RON poate constitui un motiv serios pentru blocarea sa financiară și neputința de a-și mai realiza obiectul de activitate. O asemenea împrejurare ar putea evident avea efecte păgubitoare și în planul achitării altor datorii fiscale precum și a drepturilor salariale ale angajaților săi. Reclamanta a achitat cu recipisa de consemnare din 23 martie 2010 cauțiunea fixată în sumă de 7.600 RON. Împotriva Sentinței civile nr. 105 din 30 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs în termen legal Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brăila, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate și urmarea rejudecării pricinii, respingerea cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale ca nefondată.

A învederat recurentul, prin motivele de recurs, că este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 85 alin. (1) lit. b), art. 86, art. 88, art. 205, art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. S-a arătat, cât privește cererea de suspendare a executării Raportului de inspecție fiscală nr. 25832 din 15 ianuarie 2010, că cererea în discuție este fără obiect, întrucât potrivit dispozițiilor legale numai decizia de impunere reprezintă titlu de creanță și numai acest act administrativ poate fi atacat în condițiile art. 205 sau suspendat în baza art. 215 din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Cererea de suspendare a executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. 25833 din 15 ianuarie 2010 a fost considerată ca fiind nefondată, motivându-se că emiterea actului administrativ fiscal atacat s-a făcut cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar paguba iminentă și presupusa prejudiciere a reclamantei nu este dovedită cu probe. În plus, recurenta a precizat că faptul că reclamanta are salariați și contracte în derulare nu reprezintă un caz bine justificat în accepțiunea dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, și nu este un motiv temeinic invocat și probat pentru prevenirea unei pagube iminente.

Recursul este nefondat. În general, se recunoaște că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlul executoriu. Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați. În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, totuși, o situație de excepție aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Prin „cazuri bine justificate" se înțelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004), iar prin „pagubă iminentă" se desemnează „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" (art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare).

Pe de altă parte, în condițiile art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanța putând dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 14 alin. (2) - (7) din legea contenciosului administrativ.

Prima instanță a reținut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și a dispus în mod întemeiat, prin sentința recurată, admiterea cererii reclamantei și suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 25833 din 15 ianuarie 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila până la soluționarea pe fond a cauzei. Prin Decizia de impunere nr. 25833 din 15 ianuarie 2010 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila, contestată de reclamant prin intermediul căii administrative de atac prevăzută de dispozițiile art. 205 și următoarele C. proc.

fisc., s-a stabilit în sarcina societății reclamante, pe baza constatărilor din Raportul de inspecție fiscală nr. 25832 din 15 ianuarie 2010, obligația de plată a sumei totale de 1.149.013 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar (369.648 RON), accesorii aferente impozitului pe profit suplimentar (163.754 RON), taxa pe valoarea adăugată suplimentară (438.957 RON) și accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată suplimentară (186.654 RON).

Suspendarea executării actului administrativ fiscal în discuție se impune, în temeiul prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, care este îndeplinită atât condiția cazului bine justificat (întrucât motivele de fapt și de drept invocate prin contestația administrativă și prin acțiunea în contencios administrativ formulate sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul legalității deciziei de impunere fiscală) cât și cerința prevenirii unei pagube iminente (deoarece, prin raportare la contractele de leasing financiar pentru achiziționarea de utilaje, executarea de îndată a actului administrativ fiscal ar putea conduce la imposibilitatea desfășurării activității economice pe mai departe și i-ar produce astfel acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului).

În aceste condiții, constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate și că hotărârea atacată este legală și temeinică se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila împotriva Sentinței civile nr. 105 din 30 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brăila, împotriva sentinței civile nr. 105 din 30 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2010.