ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3762/2010

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Timiș, secția penală, prin Sentința penală nr. 271 din 28 mai 2010, l-a condamnat pe inculpatul H.I.C. la pedepsele de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. și 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) C. pen. În temeiul art. 65 C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., pe timp de 2 ani. În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen. a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1771 din 13 septembrie 2007 a Judecătoriei Brăila și a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția de la 17 ianuarie 2010 la pronunțare, iar potrivit art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului. Pentru a hotărî astfel, a reținut pe baza probelor administrate că în ziua de 16 ianuarie 2010, după terminarea treburilor la fermă, inculpatul H.I.C. a consumat mai multe sticle de bere, apoi s-a deplasat în comuna J.M. unde la barul SC M.M. SRL a stat aproximativ o oră, continuând să consume băuturi alcoolice și de unde a cumpărat o sticlă de 2,5 litri bere și una de 2 litri cu vin.

În jurul orelor 15,00, inculpatul a părăsit barul și a mers la casa familiei A., a pătruns fără drept mai întâi în curte și apoi în coridorul casei, unde s-a descălțat. Partea vătămată, minoră, A.A.M., a ieșit din camera în care viziona un program TV și văzând că inculpatul se descălța, i-a cerut să plece, spunându-i că mama sa nu este acasă. Inculpatul a refuzat să plece spunându-i minorei că știe că părinții ei nu sunt acasă și că tocmai de aceea a venit, că a venit pentru ea. Inculpatul a luat-o pe minoră cu forța, a dus-o în cameră, a trântit-o pe pat și a dat volumul televizorului mai mare pentru a-i acoperi țipetele. A dezbrăcat victima de pantaloni și chiloți, apoi s-a dezbrăcat și el.

Minora a încercat să scape de inculpat, s-a zbătut și l-a lovit și zgâriat pe gât cu unghiile mâinii stângi. Auzind un zgomot de tractor care părea a se fi oprit în dreptul casei, inculpatul a renunțat, probabil speriat, și-a luat sticlele cu alcool și a plecat. La ieșirea din casă a amenințat-o pe minoră, spunându-i că dacă va povesti cuiva ce s-a întâmplat, se va întoarce noaptea și-i va omorî pe toți. Tulburată și speriată minora s-a dus și a relatat mamei și unor vecine cele întâmplate. În urma apelului telefonic la Serviciul de urgență 112, o ambulanță SMURD a transportat-o pe minoră la Spitalul Clinic de Copii nr. 3 Timișoara, unde a fost internată cu diagnosticul „tulburare de stres posttraumatic cu fenomene anxioase, tentativă de viol". Inculpatul a fost identificat și reținut la scurt timp după producerea incidentului, însă a susținut că nu își amintește ce s-a întâmplat.

Fiind examinați medico-legal, s-a constatat că atât minora cât și inculpatul prezentau leziuni, prima la nivelul coapselor, a genunchiului drept și antebrațului stâng, secundul la nivelul feței, gâtului și hemitoracelui drept posterior. Cu privire la leziunile prezentate de inculpat, potrivit raportului de expertiză medico-legală din 20 ianuarie 2010, întocmit de I.M.L. Timișoara, „leziunile de violență pot avea vechime de 3-5 zile și s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure și zgâriere cu unghiile". Împotriva sentinței au declarat apel inculpatul și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Apelul declarat de inculpat prin care a cerut să fie achitat deoarece sentința de condamnare se bazează numai pe declarația părții vătămate, alte mijloace de probă din care să rezulte vinovăția neexistând, iar în subsidiar a cerut ca în cazul în care se va stabili că este vinovat, pedeapsa să fie redusă, a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 104/A din 21 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara. Apelul parchetului, prin care sentința a fost criticată pentru netemeinicie, sub aspectul neaplicării măsurii de siguranță a interzicerii de a se afla în localitate, cerută de procuror cu ocazia dezbaterilor în fond, a fost admis. În baza art. 116 raportat la art. 111 alin. (2) C. pen. s-a luat față de inculpat, măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în localitatea J.M., județul Timiș, pe timp de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii.

Nemulțumit și de această hotărâre, inculpatul a declarat recurs în termen legal. Recursul nu a fost motivat, iar apărătorul inculpatului a formulat aceleași critici din apel. S-a susținut că minora a fost influențată în declarații de mamă și că, în măsura reținerii vinovăției, se impune redozarea pedepsei care este prea aspră. Recursul este nefondat. Examinând sentința și decizia, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că prima instanță a dat faptelor săvârșite încadrarea juridică legală, a reținut corect vinovăția inculpatului și a făcut o justă individualizare a pedepsei. La rândul ei, instanța de apel a verificat hotărârea și a constatat că din probele administrate rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea de tentativă la viol.

Susținerea inculpatului că a fost condamnat numai pe baza declarației părții vătămate, declarație care, potrivit art. 75 C. proc. pen., poate servi la aflarea adevărului numai în măsura în care s-ar corobora cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, nu poate fi primită. Declarația părții vătămate se coroborează cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și fotografiile judiciare atașate - pe cele 6 fotografii ale feței inculpatului se observă clar urme de zgârieturi, urme care au fost produse de partea vătămată, care a descris cum s-a apărat de inculpat. Declarația părții vătămate referitor la tentativa de viol este confirmată și susținută medico-legal.

Astfel, din cele două rapoarte de expertiză medico-legală rezultă că atât victima cât și inculpatul au prezentat leziuni. Localizarea leziunilor pe corpul victimei, coapse, genunchi și antebraț sunt leziuni ce de regulă se produc în cursul unei opuneri la un raport sexual, iar zgârieturile de pe fața victimei descrise în raportul medico-legal sunt și ele caracteristice apărării de o agresiune sexuală. În cursul urmăririi penale, mama victimei a predat organelor de cercetare penală, un nasture din plastic de culoare neagră cu două găuri având diametrul de 15 mm. În legătură cu fapta, inculpatul a declarat constant că nu își amintește nimic din ce a făcut în ziua de 16 ianuarie 2010 și că s-a trezit din beție la Postul de Poliție J.M.

Fiindu-i prezentat nasturele, predat de A.E., inculpatul a declarat că este identic cu nasturii de la pantalonul cu care a fost îmbrăcat în data de 16 ianuarie 2010 când a pătruns în locuința părții vătămate. Înalta Curte constată că vinovăția inculpatului a fost dovedită pe baza probelor administrate, iar soluția de condamnare este legală. Motivul de recurs, în ce privește greșita individualizare a pedepsei, este și el nefondat. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de viol asupra unei minore care nu a împlinit 15 ani (victima avea 12 ani) este cuprinsă între 10 și 25 ani închisoare, iar în cazul tentativei limitele se reduc la jumătate.

Având în vedere trauma psihică suferită de victimă care a fost spitalizată pentru tulburare de stres posttraumatic cu consiliere psihologică pentru evitarea accentuării anxietății, precum și faptul că inculpatul, deși nu este recidivist, a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii, pedeapsă suspendată condiționat, pedeapsa de 6 ani închisoare, situată în apropierea minimului special, nu este o pedeapsă severă. Recursul urmează a fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 383 alin. (2) C. pen. se va deduce prevenția de la 17 ianuarie 2010 la pronunțarea deciziei. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.I.C. împotriva Deciziei penale nr. 104/A din 21 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 17 ianuarie 2010 la 26 octombrie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 octombrie 2010. Procesat de GGC - CT