ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3493/2010

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 855/299/2010 (2269/2010) s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S.F.D.

A menținut starea de arest a inculpatului.

A menținut delegația apărătorului desemnat din oficiu în prezenta cauza.

S-a reținut că prin Sentința penală nr. 577 din 25 mai 2010 a Judecătoriei Sectorului 1 București, menținută prin Decizia penală nr. 510A a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul S.F.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 83 alin. (1) și (2) și art. 86 C. pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 455 din 23 iunie 2009 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin neapelare la 6 iulie 2009, adăugându-se la prezenta, inculpatul având de executat pedeapsa de 6 ani închisoare.

Totodată, s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția la zi.

În fapt, s-a reținut că la data de 15 decembrie 2009, în jurul orei 01,00, inculpatul S.F.D., a sustras prin efracție, din autoturismul marca P., proprietatea părții vătămate SC A.A. SRL, parcat pe str. I.H., în dreptul imobilului nr. x, sector 1, un aparat G. marca M., un detector radar, marca C., încărcătoarele acestora, precum și o borsetă de culoare albă, conținând produse de cosmetică, proprietatea părții vătămate B.G. (fostă G.M.A.), valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 1200 RON.

Analizând actele dosarului, Curtea constată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin și justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului, pentru o mai bună desfășurare a procesului penal.

Astfel, probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să certifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, fiind așadar întrunite în continuare cerințele art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Tot astfel, se menține și temeiul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., căci pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de furt calificat este închisoarea cu mult peste 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă încă un pericol concret pentru ordinea publică, în condițiile în care în pofida vârstei sale tinere, inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, fiind anterior condamnat pentru fapte similare. În acest context, Curtea apreciază că nu se impune luarea față de inculpat de măsuri alternative la privarea de libertate.

Ca urmare, având în vedere disp. art. 160

b

C. proc. pen. rap. la art. 300

2

C. proc. pen., Curtea apreciază că măsura arestării preventive este justificată de motive pertinente și suficiente și, în consecință, va constata legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului și va menține starea de arest a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul S.F.D. criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea ei, revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa în libertate.

Examinând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele de critică invocate cât și din oficiu sub toate aspectele așa cum prevăd disp. art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că, încheierea atacată a fost pronunțată de instanța de recurs a Curții de Apel București în ciclul procesual și tiparul de judecată a recursului declarat de inculpatul S.F.D. împotriva Deciziei penale nr. 510 din data de 2 august 2010 pronunțată de către Tribunalul București, secția a II-a penală, pentru care s-a respins apelul său împotriva Sentinței penale nr. 577 din 25 mai 2010 a Judecătoriei Sectorului I București, prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 6 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 208 - 209 lit. e), g), i) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Or, încheierea ca și deciziile instanțelor de recurs nu pot fi atacate separate cu un nou recurs ceea ce ar contraveni dispozițiilor procesuale imperative ale art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora "încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs" și ar anihila ordinea de drept constituțională.

Față de cele sus-expuse rezultă fără echivoc că recursul de față se privește ca inadmisibil și va fi respins ca atare în baza disp. art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza II-a C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.F.D. împotriva Încheierii de ședință din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 855/299/2010(2269/2010).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 octombrie 2010.