ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.10.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6389/2012

HOTĂRÂRE
18.10.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6389/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin

decizia civilă nr. 862A din 17 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de

apelanții-reclamanți M.N. și N.M., și de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor

Publice, prin D.G.F.P. a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr.

375 din 04 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că în mod corect s-a reținut de către Tribunal, că Ministerul

Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză, față de art. 50

alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin dispoziții legale speciale s-a

derogat de la dreptul comun în materia garanției pentru evicțiune, consacrată

de art. 1337 C. civ. Nu are, astfel, relevanță faptul că pârâta-apelantă nu a

fost parte în contractul de vânzare-cumpărare, față de dispozițiile legale

speciale, consecința fiind că plata prețului se suportă exclusiv de către

Ministerul Finanțelor Publice, cu excluderea participării la plata acestor

despăgubiri a Municipiului București, prin Primarul General.

Conform art. 50

1

din Legea

nr. 10/2001, pentru a se putea acorda despăgubiri la valoarea de piață este

necesară îndeplinirea cumulativă atât a condiției ca aceste contracte să fi

fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cât și ca

acestea să fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile.

În

ceea ce privește prima condiție, aceasta nu este

îndeplinită, deoarece din sentința nr. 6263/2003 a Judecătoriei Sectorului 2

București, reiese reaua-credință a actualilor reclamanți, în acel dosar pârâți,

reținută cu putere de lucru judecat. Astfel, din considerentele acestei

sentințe, reiese că imobilul în cauză a fost înstrăinat cu nerespectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, în condițiile în care reclamanta formulase

cerere de restituire, neputându-se reține buna-credință a pârâților la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare și constatându-se nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat, având ca obiect

apartamentul din sector 2, București, constatându-se că cererea de cumpărare a

imobilului a fost formulată înainte de expirarea termenului de 6 luni de la

intrarea în vigoare a Legii nr. 112/1995, conform art. 9 alin. (1) din Legea

nr. 112/1995.

Aceste aspecte, reținute cu putere de

lucru judecat, nu mai pot fi repuse în discuție.

2.1. Motive

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs ambele părți.

Criticile formulate de către reclamanți

vizează următoarele aspecte:

Instanțele au interpretat greșit actul

juridic dedus judecății, respectiv sentința nr. 6263/2003 prin care contractul

de vânzare-cumpărare al reclamanților a fost anulat. Acest act a fost

interpretat în mod greșit, superficial, iar față de motivația contradictorie a

dovedirii relei-credințe care se susține că reclamanții au avut-o la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare, judecătorul fondului trebuia să administreze

toate probele necesare pentru lămurirea cauzei și pentru aflarea adevărului.

În

mod greșit s-a considerat că reclamanților le sunt

aplicabile dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Pentru aceasta,

instanța s-a prevalat de conținutul hotărârii prin care contractul de

vânzare-cumpărare al reclamanților a fost desființat. Autorii reclamanților au

respectat toate prevederile Legii nr. 112/1995.

Ministerul Finanțelor Publice a

criticat decizia pentru următoarele motive:

În mod greșit a apreciat instanța de

apel că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză.

Nefiind parte la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare dintre reclamante și Primăria municipiului

București nu are obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza

contractului de vânzare-cumpărare.

În conformitate cu dispozițiile art.

1337 C. civ., s-ar fi putut pune în discuție problema răspunderii vânzătorului

pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț. Tulburarea de drept

suferită de reclamante este de natură să angajeze răspunderea contractuală

pentru evicțiune a vânzătorului.

Dispozițiile art. 50 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în cauză pentru a justifica faptul că

Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală.

2.2 Analiza recursurilor

Recursurile nu sunt întemeiate și vor

fi respinse pentru următoarele considerente:

Conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

modificarea unei hotărâri se poate cere când instanța, interpretând greșit

actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

Textul se referă la actul juridic ce

exprimă manifestarea de voință a părților, iar nu la un act de procedură al

instanței.

Pentru incidența motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. trebuie să se invoce faptul că,

procedând la interpretarea clauzelor îndoielnice ale actului juridic,

susceptibile de mai multe înțelesuri, judecătorul a nesocotit regulile de

interpretare înscrise în C. civ., astfel încât s-a ajuns la schimbarea naturii

juridice a actului.

Pe de altă parte, reclamanții au

susținut, drept argument al temeiniciei acestui motiv de recurs, faptul că

instanțele de fond nu au administrat probe suplimentare pentru a se dovedi că

cele reținute în sentința prin care a fost anulat contractul de

vânzare-cumpărare încheiat de autorul lor, sunt eronate. Acest aspect nu

fundamentează însă nelegalitatea hotărârii recurate, faptul că instanțele de

fond nu ar fî administrat anumite dovezi fiind o chestiune care ține, eventual,

de netemeinicia hotărârii.

Instanța de apel și-a întemeiat

soluția pe efectul negativ, față de reclamanți, al autorității de lucru judecat

a hotărârii prin care contractul de vânzare-cumpărare încheiat în sistemul

Legii nr. 112/1995 a fost anulat.

În aceste condiții, s-a făcut aplicarea

corectă a dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în sensul că

restituirea prețului actualizat plătit de către chiriașii ale căror contracte

de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au

fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face

de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în

temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Față de cele ce preced, criticile

formulate de reclamanți nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul

acestora a fost respins ca nefondat.

Nu este întemeiat nici recursul

Ministerului Finanțelor Publice care invocă faptul că, în aplicarea

dispozițiilor art. 1337 C. civ., nu are calitate procesuală pasivă.

În speță, așa cum a reținut în mod

corect și instanța de apel, prin hotărâre irevocabilă s-a reținut că la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare al autorilor reclamanților au fost

eludate dispozițiile Legii nr. 112/1995, care nu permiteau înstrăinarea

imobilelor preluate fără titlu.

Față de prevederile art. 20 alin. (2

1

)

din Legea nr. 10/2001, în concepția legiuitorului „desființarea” contractelor

de vânzare-cumpărare încheiate potrivit Legii nr. 112/1995 se poate produce fie

urmare a unei acțiuni în anulare, ca în speță, fie urmare a unei acțiuni în

revendicare.

Pe cale de consecință, calitate

procesuală pasivă pentru restituirea prețului plătit de către chiriașii

cumpărători are Ministerul Finanțelor Publice, iar nu primăria care a fost,

prin mandatarul său, parte în contractul de vânzare-cumpărare. Se poate spune,

așadar, că dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 particularizează

instituția răspunderii pentru evictiune în domeniul imobilelor preluate abuziv

de stat în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 și înstrăinate de stat

unor chiriași în baza Legii nr. 112/1995.

Drept urmare, instanțele de fond au

făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 50 din Legea nr. 10/2001, astfel

încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanții M.N. și N.M. și de pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice, prin D.G.F.P. București împotriva deciziei civile nr. 862A din 17

noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 octombrie

2012

.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6958/2012
respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul ales la D.G.F.P.M.B. împotriva sentinței tribunalului. S-a reținut de către instanța de apel că în mod corect tribunalul a dispus obligarea Ministerul
ÎCCJ 2011-04-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3492/2011
țiți la restituirea valorii de piață a imobilului, în condițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Prin mo
ÎCCJ 2012-11-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6826/2012
Publice. Astfel, Ministerul Finanțelor Publice nu are obligația de a plăti cheltuieli de judecata, chiar daca va fi obligat la plata valorii de piață a imobilului, deoarece culpa procesuală nu ii aparține acestuia, ci Primăriei Municipiului
ÎCCJ 2012-01-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 366/2012
de garanție pentru evicțiune a vânzătorului. Prin decizia civilă nr. 125/ A din 9 februarie 2011, Curtea de Apel București secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul București, a desființat sentința și a trimis cauz
ÎCCJ 2010-04-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4641/2012
nut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, că Legea nr. 10/2001 a instituit un debitor unic pentru cumpărătorii imobilelor în baza Legii nr. 112/1995 ale căror titluri de propriet
Sursă