ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4641/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2489/302/2010 la data de 12 februarie 2010 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamanta A.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestora la valoarea de circulație a apartamentului nr. 3, situat în București, str. Remus, sector 3, astfel cum va fi evaluat prin raportul de expertiză conform standardelor internaționale de evaluare, cu cheltuieli de judecată. Având în vedere că nu s-a constatat reaua-credință a reclamantei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și nici încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, aceasta se află în ipoteza reglementată de dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001. La data de 19 martie 2010, reclamanta a formulat o cerere precizatoare prin care a învederat că înțelege să se judece în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, iar nu cu Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. La termenul din data de 23 aprilie 2010, pârâtul Municipiul București prin Primarul General a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive față de dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, modificate prin Legea nr. 1/2009. Prin încheierea din ședința publică din data de 23 aprilie 2010, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București prin Primarul General.

În ședința publică din data de 14 mai 2010, instanța a încuviințat pentru reclamantă probele cu înscrisuri și expertiza tehnică în specialitatea construcții. La data de 16 iunie 2010 a fost depus la dosar raportul de expertiză în specialitatea construcții efectuat de expertul Ș.G. Prin sentința civilă nr. 4995 din 02 iulie 2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II a civilă, în Dosarul civil nr. 2489/302/2010, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 30 septembrie 2010 sub nr. 46732/3/2010.

În ședința publică din data de 11 februarie 2011, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Ministerului Finanțelor Publice, excepție invocată prin întâmpinare și care nu a fost pusă în dezbaterea contradictorie a părților. Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, tribunalul a reținut că aceasta nu este întemeiată. Prin sentința civilă nr. 213 din 11 februarie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice; a admis acțiunea și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 672.830 lei, reprezentând valoarea de circulație a imobilului.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, că Legea nr. 10/2001 a instituit un debitor unic pentru cumpărătorii imobilelor în baza Legii nr. 112/1995 ale căror titluri de proprietate au fost desființate în mod irevocabil, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, reglementându-se un caz special de răspundere pentru evicțiune, sub aspectul restituirii prețului plătit, care deroga de la dreptul comun reprezentat de art. 1337 și urm. C. civ. Pe fond, s-a constatat temeinicia acțiunii față de dispozițiile art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009 reclamantul fiind în situația desființării contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate. S-a susținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost soluționată în mod greșit, întrucât pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu este parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, fiind terț față de contract. Ca urmare, s-a arătat că numai Primăria Municipiului București are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât are calitatea de vânzătoare. Pe fond, critica formulată a vizat faptul că reclamanta nu este îndreptățită la valoarea de piață a imobilului față de dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 ce prevăd îndeplinirea cumulativă a două condiții: prima condiție este ca aceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar cea de-a doua condiție este ca ele să fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

În cauză, a susținut apelantul, nu există nicio hotărâre judecătorească prin care să se fi constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, așa încât contractul nu a fost desființat. Prin decizia nr. 665/ A din 27 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 213 din 11 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A.M. Curtea de Apel a reținut în ceea ce privește modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, că instanța de fond a respins-o în mod corect.

Astfel, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în cauza dedusă judecății este conferită de lege, respectiv de dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 ce dispune că, restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. Mai mult, în cadrul acestor dispoziții legale se face trimitere și la modalitatea prin care pârâtul-apelant va proceda la despăgubirea „chiriașilor” și anume, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

În ceea ce privește critica vizând fondul cauzei, instanța de fond a soluționat în mod legal cererea dedusă judecății. Prin sentința civilă nr. 9638 din 29 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr. 9901/301/2006, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamanții P.A. și P.N.C. în contradictoriu cu pârâta A.M., aceasta din urma fiind obligată să le lase în deplină proprietate și posesie apartamentul în litigiu. Sentința civilă a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului conform deciziei nr. 892/ A din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, și respectiv, prin respingerea recursului conform deciziei nr. 168/ R din 02 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 55/2/2010.

Ca urmare, contractul de vânzare-cumpărare în cauză a fost desființat, însă nu ca urmare a constatării nulității absolute, ceea ce presupunea eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, ci ca urmare a comparării titlurilor de proprietate în cadrul acțiunii în revendicare. Așadar, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond îndeplinirea celor două condiții cumulative impuse de dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 invocate și de către apelant. Împrejurarea că în speță nu există o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să se fi constatat nulitatea absolută a contractului nu conduce la concluzia că acest contract nu a fost desființat de vreme ce, în prezent, acesta nu își mai produce efectele juridice specifice.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului său, Ministerul Finanțelor Publice critică soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive. Ministerul Finanțelor Publice nu a avut calitatea de parte la încheierea contractului dintre reclamantă și Primăria Municipiului București, fiind doar depozitarul fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului București. În conformitate cu dispozițiile art. 1336 C. civ., recurentul consideră că trebuia să se instituie răspunderea pentru evicțiune a vânzătorului, respectiv a Primăriei Municipiului București.

De asemenea, recurentul pârât critică hotărârea instanței de apel în ceea ce privește greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 50 1 , susținând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru obligarea la restituirea prețului de piață. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și alin. (2) 1 se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Nu pot fi primite susținerile recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice, privind incidența normelor de drept comun în materie de evicțiune și calitatea de debitor a vânzătorului din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, conform principiului specialia generalibus derogant, norma specială înlătură de la aplicare norma de drept comun.

În materia examinată, Legea nr. 10/2001 (lege specială) stabilește condițiile de restituire a prețului actualizat și a celui de piață, precum și calitatea Ministerului Finanțelor Publice de plătitor, în numele și pe seama Statului debitor al obligației de restituire, aceste prevederi legale având prioritate de aplicare. Prin Legea nr. 10/2001, după art. 50 s-a introdus un nou articol, art. 50 1 , cu următorul cuprins „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul restituirea prețului de piața al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare ; valoarea despăgubirilor, se stabilește prin expertiză”.

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale,se apreciază că, inclusiv după, intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, publicată în M Of nr. 63 din 03 februarie 2009, trebuie realizată distincția între prețul actualizat și prețul de piață al imobilului, ce se cuvine persoanelor interesate și această distincție funcționează, în raport de modalitatea în care cumpărătorul unui imobil, în baza unui contract de vânzare cumpărare, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a pierdut bunul imobil, fie prin desființarea contractului de vânzare - cumpărare, încheiat cu rea-credință, ce reprezenta titlul său de proprietate, ca o consecință a admiterii acțiunii în nulitate, sau prin admiterea unei acțiuni în revendicare, prin compararea titlurilor, ipoteză ce presupune, prin definiție, existența unor titluri valabile de proprietate.

Se apreciază astfel că, menținându-se alin. (2) al art. 50, realizându-se modificarea de la alin. (3) al art. 50, care cuprinde ipotezele de la alin. (2) și alin. (2) 1 , și introducându-se art. 50 1 , este evidentă concluzia că, nu în toate cazurile în care chiriașii cumpărători au fost evinși (deposedați), în sens larg se impune acordarea valorii de piață, a imobilelor ce au format obiectul contractelor de vânzare – cumpărare, încheiate în considerarea Legii nr. 112/1995, ci această valoare ar trebui acordată în ipoteza în care, menținându-se valabilitatea contractelor de vânzare - cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995. chiriașii au fost evinși, prin efectul admiterii acțiunii în revendicare, prin compararea titlurilor.

În contextul cauzei, se constată că reclamanta se încadrează în ipoteza reglementată de art. 50 1 al Legii nr. 10/2001 republicată, respectiv a încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, și a menținerii valabilității acestui contract, respectiv a evingerii ei prin efectul admiterii acțiunii în revendicare prin comparare de titluri. Din perspectiva celor expuse, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii raportat doar la incidența dispozițiilor art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, reclamanta având dreptul la restituirea prețului de piață. Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ. a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva deciziei nr. 665/ A din 27 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2012.