ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1647/2010

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 13 aprilie 2010, Înalta Curte a admis în principiu contestația în anulare formulată, prin apărător ales, de către condamnatul B.D., stabilindu-se termen pentru judecarea pe fond a contestației în anulare, astăzi, 27 aprilie 2010. Contestatorul a fost citat la adresa indicată, fiind reprezentat la judecarea pe fond a contestației în anulare de apărătorul ales (delegație avocațială, la sediul cabinetului avocatului contestatorul alegându-și domiciliul). Cazul de contestație în anulare invocat a fost cel prevăzut de art. 386 lit. e) din C. proc. pen. susținându-se, în motivele scrise, că nu a fost ascultat de instanța de recurs, că nu critică soluțiile de condamnare, ci doar faptul că a nu a fost schimbată modalitatea de executare a pedepsei (în una fără privare de libertate).

Contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată pentru motivele ce se vor arăta: Prin Decizia penală nr. 4012 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost admis, printre altele, și recursul inculpatului B.D. - numai sub unele aspecte - menținându-se însă modalitatea de executare a pedepsei. Conform încheierii de dezbateri și amânare a pronunțării deciziei - din data de 16 noiembrie 2009 - recurentul-inculpat B.D. a fost prezent, în stare de libertate, și asistat de apărător ales. De asemenea, rezultă că inculpatul și apărătorul ales al acestuia - înainte de a se trece la dezbateri - nu au formulat cereri, nu au propus probe noi și nici nu au solicitat ascultarea pe situația de fapt.

De altfel, cazurile în care este obligatorie ascultarea inculpatului de către instanța de recurs sunt expres prevăzute de lege - art. 385 14 alin. (1 1 ) și art. 386 16 alin. (1) C. proc. pen. În cauză, niciunul dintre aceste cazuri [care constituie și cazuri de contestație în anulare potrivit art. 386 lit. e) C. proc. pen.] nu era incident deoarece: - inculpatul, și apărătorul ales al acestuia, nu au propus probe noi în recurs; - inculpatul a fost ascultat de instanța de apel, chiar acesta precizând în motivele scrise ale contestației în anulare că „(...) în fața Curții de Apel Alba Iulia mi-a fost luată o declarație scurtă cuprinzând strict câteva întrebări la care a trebuit să răspund". Contestatorul nu relevă împrejurări în sensul că ar fi dorit să facă declarații ample în fața instanței de apel, însă aceasta nu i-ar fi permis; - împotriva inculpatului fusese pronunțată o hotărâre de condamnare, iar nu una de achitare.

Înalta Curte apreciază că, în realitate, contestatorul vizează repunerea în discuție a modalității de executare a pedepsei închisorii, în sensul că solicită una neprivativă de libertate (aplicarea art. 86 1 C. pen.). Această apreciere este consecința observării motivelor scrise de contestație în anulare, cât și a felului înscrisurilor depuse (probe în circumstanțiere). Față de cele arătate, Înalta Curte - în urma interpretării „per a contrario" a dispozițiilor art. 392 alin. (1) C. proc. pen. - va respinge ca nefondată contestația în anulare. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat B.D. împotriva Deciziei penale nr. 4012 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1166/57/2007. Obligă contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2010.