ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1647/2010

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 13 aprilie 2010, Înalta

Curte a admis în principiu contestația în anulare formulată, prin apărător

ales, de către condamnatul B.D., stabilindu-se termen pentru judecarea pe fond

a contestației în anulare, astăzi, 27 aprilie 2010.

Contestatorul a fost

citat la adresa indicată, fiind reprezentat la judecarea pe fond a contestației

în anulare de apărătorul ales (delegație avocațială, la sediul cabinetului

avocatului contestatorul alegându-și domiciliul).

Cazul de contestație

în anulare invocat a fost cel prevăzut de art. 386 lit. e) din C. proc. pen.

susținându-se, în motivele scrise, că nu a fost ascultat de instanța de recurs,

că nu critică soluțiile de condamnare, ci doar faptul că a nu a fost schimbată

modalitatea de executare a pedepsei (în una fără privare de libertate).

Contestația în

anulare va fi respinsă ca nefondată pentru motivele ce se vor arăta:

Prin Decizia penală

nr. 4012 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, a fost admis, printre altele, și recursul inculpatului B.D. - numai sub

unele aspecte - menținându-se însă modalitatea de executare a pedepsei.

Conform încheierii de

dezbateri și amânare a pronunțării deciziei - din data de 16 noiembrie 2009 -

recurentul-inculpat B.D. a fost prezent, în stare de libertate, și asistat de

apărător ales. De asemenea, rezultă că inculpatul și apărătorul ales al

acestuia - înainte de a se trece la dezbateri - nu au formulat cereri, nu au

propus probe noi și nici nu au solicitat ascultarea pe situația de fapt.

De altfel, cazurile

în care este obligatorie ascultarea inculpatului de către instanța de recurs

sunt expres prevăzute de lege - art. 385

14

alin. (1

1

) și

art. 386

16

alin. (1) C. proc. pen.

În cauză, niciunul

dintre aceste cazuri [care constituie și cazuri de contestație în anulare

potrivit art. 386 lit. e) C. proc. pen.] nu era incident deoarece:

- inculpatul, și

apărătorul ales al acestuia, nu au propus probe noi în recurs;

- inculpatul a fost

ascultat de instanța de apel, chiar acesta precizând în motivele scrise ale

contestației în anulare că „(...) în fața Curții de Apel Alba Iulia mi-a fost

luată o declarație scurtă cuprinzând strict câteva întrebări la care a trebuit

să răspund". Contestatorul nu relevă împrejurări în sensul că ar fi dorit

să facă declarații ample în fața instanței de apel, însă aceasta nu i-ar fi

permis;

- împotriva

inculpatului fusese pronunțată o hotărâre de condamnare, iar nu una de

achitare.

Înalta Curte

apreciază că, în realitate, contestatorul vizează repunerea în discuție a

modalității de executare a pedepsei închisorii, în sensul că solicită una

neprivativă de libertate (aplicarea art. 86

1

C. pen.). Această

apreciere este consecința observării motivelor scrise de contestație în

anulare, cât și a felului înscrisurilor depuse (probe în circumstanțiere).

Față de cele arătate,

Înalta Curte - în urma interpretării „per a contrario" a dispozițiilor

art. 392 alin. (1) C. proc. pen. - va respinge ca nefondată contestația în

anulare.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata către stat a

cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat B.D.

împotriva Deciziei penale nr. 4012 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1166/57/2007.

Obligă

contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 aprilie 2010.