Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.12.2011
inadmisibil

ÎCCJ, Decizia nr. 517/2011

HOTĂRÂRE
12.12.2011
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 517/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 12 decembrie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 1647 din 27 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat B.D. împotriva deciziei penale nr. 4012 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1166/57/2007; a fost obligat contestatorul condamnat la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut în esență, că prin încheierea din 13 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admisă în principiu contestația în anulare formulată de către condamnat dispunându-se citarea sa pentru termenul de judecată din 27 aprilie 2010 la adresa indicată în cererea formulată la termenul acordat pentru judecarea în fond a cererii de contestație în anulare condamnatul fiind reprezentat de apărătorul ales. Cazul de contestație în anulare invocat a fost cel prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen. susținându-se, în motivele scrise, că nu a fost ascultat de instanța de recurs, că nu se critică soluțiile de condamnare, ci doar faptul că nu a fost schimbată modalitatea de executare a pedepsei (în una fără privare de libertate) filele 1-4.

Instanța a apreciat că cererea de contestație în anulare este nefondată. S-a reținut, astfel că prin decizia penală nr. 4012 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost admis, printre altele și recursul inculpatului B.D. - numai sub unele aspecte – menținându-se însă modalitatea de executare a pedepsei (fila 10). Conform încheierii de dezbateri și amânare a pronunțării deciziei – din data de 16 noiembrie 2009 – recurentul inculpat B.D. a fost prezent, în stare de libertate și asistat de apărător ales (fila 8); inculpatul și apărătorul ales al acestuia – înainte de a se trece la dezbateri – nu au formulat cereri, nu au propus probe noi și nici nu au solicitat ascultarea pe situația de fapt, cazurile în care este obligatorie ascultarea inculpatului de către instanța de recurs fiind expres prevăzute de lege [ art. 385 14 alin. (1) 1 și art. 386 16 alin. (1) C. proc.

pen.]. S-a constatat că, în cauză, niciunul dintre aceste cazuri [care constituie și cazuri de contestație în anulare potrivit art. 386 lit. e) C. proc. pen.] nu era incident deoarece inculpatul și apărătorul ales al acestuia nu au propus probe noi în recurs, inculpatul a fost ascultat de instanța de apel, chiar acesta precizând în motivele scrise ale contestației în anulare „că...în fața Curții de Apel Alba Iulia mi-a fost luată o declarație scurtă cuprinzând strict câteva întrebări la care a trebuit să răspund” (pag. 3), contestatorul nerelevând împrejurări în sensul că ar fi dorit să facă declarații ample în fața instanței de apel, însă aceasta nu i-ar fi permis. S-a concluzionat că, în realitate, contestatorul vizează repunerea în discuție a modalității de executare a pedepsei închisorii, în sensul că solicită una neprivativă de libertate (aplicarea art. 86 1 C. pen.), după cum rezultă din motivele scrise de contestație în anulare (pag.

2, pag. 4) și a înscrisurilor depuse (probe în circumstanțiere - filele 16-18). Astfel, instanța, în urma interpretării „per a contrario” a dispozițiilor art. 392 alin. (1) C. proc. pen. a respins, ca nefondată contestația în anulare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul. Recursul este inadmisibil și va fi respins pentru considerentele ce urmează: Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate. Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II din Codul de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Astfel, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

În cauza de față, contestatorul a formulat recurs împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în soluționarea cererii de contestație în anulare formulată de contestator împotriva unei decizii pronunțate, de aceeași instanță, în recurs. Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 392 alin. (4) C. proc. pen., deciziile pronunțate în cauze având ca obiect contestația în anulare împotriva deciziei instanței de recurs nu pot fi atacate prin recurs, legea neprevăzând dreptul de atacare cu recurs a deciziilor definitive. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă.

Pentru considerentele ce preced, apreciindu-se excepția invocată ca întemeiată, prin efectul admiterii acesteia, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul B.D. împotriva deciziei nr.s1647 din 27 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 121/1/2010. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-04-27
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1647/2010
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 13 aprilie 2010, Înalta Curte a admis în principiu contestația în anulare formulată, prin apărător ales, de către condamnatul B.
ÎCCJ 2011-02-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 527/2011
Asupra recursului penal de față: Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele: La data de 7 decembrie 2010, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația în anulare formulată de contestatorul B.
ÎCCJ 2011-06-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2518/2011
Asupra contestației în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 338 din 19 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondată plângerea petentei L.A.M. formu
ÎCCJ 2010-05-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1981/2010
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1234/1/2010 din 10 februarie 2010, pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, petiționarul B.
ÎCCJ 2011-02-28
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 88/2011
Ședința publică de la 28 februarie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 585 din 27 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă