ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5585/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 22 august 2008, sub nr. 31519/3/2008, reclamanții B.C. și G.G. au chemat în judecată pe pârâtul G.D., solicitând obligarea acestuia să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. M.V. Prin sentința civilă nr. 308 din 05 martie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului G.G., ca neîntemeiată; a respins acțiunea, ca neîntemeiată; a obligat pe reclamanți la plata către pârât a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului G.G., tribunalul a reținut că, prin acțiunea introductivă la instanță, reclamanții au invocat existenta unui drept de proprietate asupra imobilului revendicat și au solicitat compararea titlului lor de proprietate cu cel al pârâtului. În probațiune, au depus mai multe hotărâri judecătorești care priveau dreptul de proprietate asupra aceluiași imobil, ceea ce creează premisa că părțile au deținut sau dețin încă titluri de proprietate, care se cuvine a fi analizate în cadrul acțiunii în revendicare, pe fondul cererii. Pe fondul cauzei, Tribunal a reținut că prin decizia civilă nr. 161/R din 07 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă cererea formulată de pârâtul G.D.

în contradictoriu cu reclamanții B.C. și G.G. și s-a constatat transmis dreptul de proprietate din patrimoniul reclamanților în cel al pârâtului, prin vânzare, în baza antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2003 la B.N.P. M.J. Ca urmare, numai pârâtul mai poate opune un titlu de proprietate, în timp ce reclamanții nu mai au în patrimoniul lor bunul și nici nu mai pot opune un titlu de proprietate. Acțiunea în revendicare, ficțiune a practicii care își are izvorul în dispozițiile art. 480 C. civ., este definită ca fiind acțiunea proprietarului neposesor ce solicită restituirea bunului de la posesorul neproprietar. În speță, nu este îndeplinită condiția premisă, respectiv existența dreptului de proprietate în patrimoniul reclamanților, ca urmare a faptului că au înstrăinat în mod irevocabil acest drept, astfel că acțiunea lor în revendicare este neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 540A din 26 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ce nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței susmenționate, pentru următoarele considerente: Contrar celor susținute în motivele de apel, anume că intenția apelanților a fost aceea de a nu vinde și că au fost lipsiți ilegal de proprietate, așa cum a reținut și instanța de fond, prin decizia civilă nr. 161 R din 7 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost admisă cererea lui G.D. în contradictoriu cu B.C. și G.G. și s-a constatat transmiterea dreptului de proprietate în patrimoniul lui G.D., prin vânzare, dându-se eficiență promisiunii de vânzare-cumpărare autentificate din 18 iunie 2003 de B.N.P.

M.J., deci transformându-se din promisiune în certitudine și căpătând o altă semnificație juridică, practic realizându-se înstrăinarea bunului promis. Din acest moment, apelanții nu mai au în proprietate bunul, iar orice altă discuție nu se mai poate face referitor la proprietatea bunului (că ar fi rămas la stadiul de promisiune a vânzării, comparare de titluri etc). Decizia Curții de Apel, a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamanți, care au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora au arătat următoarele: 1. în mod greșit instanța de apel a analizat în grup cele nouă motive de apel formulate, în loc să le analizeze separat. 2. în mod greșit s-a reținut că apelanții nu mai aveau în proprietate bunul și că orice altă discuție nu se mai poate face referitor la proprietatea bunului.

Este eronată concluzia instanței în sensul că începând cu data încheierii antecontractului, reclamanții nu mai aveau în proprietate bunul. Instanța nu a luat în considerare că bunul nu este și nu era plătit, iar conform antecontractului nr. 2956 din 18 iunie 2003, beneficiarul-cumpărător se obliga să cumpere, iar reclamanții, în calitate de promitenți-vânzători, promiteau să vândă. Decizia civilă nr. 161/R/2007 a Tribunalului București, prin care reclamanților le-a fost luat bunul împotriva voinței lor, este greșită, fundamentându-se pe grave și flagrante încălcări ale C. proc. civ. Instanța de apel nu a ținut seama de actele depuse de reclamanți, prin care tindeau a demonstra că titlul lor de proprietate a fost dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil, întrucât acesta a dobândit bunul imobil de la adevăratul proprietar, Statul Român, prin cumpărare.

Nu s-a ținut seama la judecarea apelului de sentința civilă nr. 8240 din 20 octombrie 2004, pronunțată în Dosarul de fond nr. 12114/2003 având ca obiect rezoluțiune antecontract de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului, în care s-a reținut că nu poate avea eficiență promisiunea de vânzare-cumpărare, cât timp beneficiarul-cumpărător nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului la termenul convenit. Instanța de apel nu a comparat titlurile de proprietate, operațiune care era de esența soluționării acțiunii în revendicare. Instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului și nu și-a motivat hotărârea, mărginindu-se la a reproduce sentința fondului.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Contrar susținerilor recurenților, nu are nicio relevanță faptul că instanța de apel nu a analizat separat motivele de apel, ci împreună, deoarece instanța este în drept să grupeze argumentele folosite de părți și să le răspundă printr-un considerent comun. În mod corect, instanța de apel a reținut că reclamanții nu mai sunt proprietarii imobilului revendicat, raportat la decizia civilă nr. 161/R din 07 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a IV a civilă, criticile pe acest aspect nefiind întemeiate. Astfel, prin decizia civilă nr. 61/R din 07 februarie 2007, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții-pârâți B.C.

și G.G. împotriva sentinței civile nr. 8240 din 20 octombrie 2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București și a admis recursul declarat de pârâtul-reclamant G.D. împotriva aceleiași sentințe, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis cererea reconvențională a pârâtului-reclamant, dispunând ca hotărârea pronunțată să țină loc de contract de vânzare-cumpărare între reclamanții-pârâți B.C. și G.G., în calitate de vânzători, și pârâtul-reclamant G.D., în calitate de cumpărător, pentru imobilul situat în București, str. M.V. care face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2003 la B.N.P. M.J., la prețul convenit de 23.600 dolari S.U.A.; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate, respectiv cele referitoare la respingerea, ca neîntemeiată, a cererii principale formulate de reclamanții-pârâți B.C.

și G.G. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant G.D., având ca obiect rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2003 la B.N.P. M.J. În motivarea acestei soluții, instanța de recurs, a reținut, în esență, că reclamanții-pârâți, promitenții-vânzători, nu și-au respectat în mod culpabil obligațiile asumate prin antecontract, pe când pârâtul-reclamant, beneficiarul-cumpărător, și-a îndeplinit toate obligațiile asumate, inclusiv obligația de plată a prețului, consemnând la dispoziția reclamanților-pârâți prețul stipulat în antecontract. Hotărârea care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare, pronunțată de instanță în executarea unui antecontract de vânzare-cumpărare, are caracter constitutiv de drepturi, operând transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător pe data rămânerii sale definitive.

În consecință, în mod legal instanța de apel a reținut că față de decizia civilă din 07 februarie 2007 a Tribunalului București, ce ține loc de contract de vânzare-cumpărare între reclamanți, în calitate de vânzători, și pârât, în calitate de cumpărător, pentru imobilul litigios ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2003, a operat transferul dreptului de proprietate asupra acestui imobil din patrimoniul reclamanților-vânzători în patrimoniul pârâtului-cumpărător. Prin urmare, de la data pronunțării deciziei în discuție, care este irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., reclamanții B.C. și G.G. nu mai justifică dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, acest drept intrând, prin efectul vânzării consfințite de instanță în executarea antecontractului părților, în patrimoniul pârâtului G.D.

Cât privește criticile recurenților potrivit cărora prețul din antecontract nu a fost plătit, acestea nu pot fi analizate raportat la decizia civilă nr. 161/R/ din 7 februarie 2007, prin care s-a tranșat în mod irevocabil chestiunea plății prețului convenit prin antecontract, reținându-se că benefîciarul-cumpărător G.D. a consemnat la dispoziția promitenților-vânzători B.C. și G.G. prețul stipulat în antecontract. Ca hotărâre irevocabilă, decizia civilă nr. 161/R/2007 a Tribunalului București se bucură de putere de lucru judecat, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. cu referire la art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ., astfel că ceea ce a fost dezlegat prin această hotărâre nu mai poate fi repus în discuție într-o nouă judecată între aceleași părți, constatarea făcută prin hotărâre judecătorească irevocabilă fiind prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

3. Recurenții critică decizia civilă nr. 161/R/2007 a Tribunalului București pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că soluția pe care o cuprinde este greșită. Aceste critici nu pot face, însă, obiect de analiză în prezenta cauză, deoarece legalitatea sau temeinicia unei hotărâri judecătorești nu pot fi cenzurate decât de instanța învestită cu o cale de atac prevăzută de lege împotriva respectivei hotărâri; pe de altă parte, decizia civilă nr. 161/R/2007 este o hotărâre irevocabilă, care se bucură de efectul puterii lucrului judecat, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. cu referire la art. 1200 pct. 4 și 1202 alin. (2) C. civ., efect ce se opune rediscutării într-o nouă judecată între aceleași părți a chestiunilor de drept pe care le-a tranșat, așa cum urmăresc în realitate recurenții.

4. Criticile prin care recurenții impută instanței de apel că nu a analizat actele depuse de ei la dosar în dovedirea preferabilității titlului lor de proprietate sunt neîntemeiate. Analiza invocată de recurenți presupunea drept premisă ca instanța să le fi recunoscut calitatea de proprietari asupra imobilului revendicat, ceea ce nu este cazul în speță, unde s-a reținut, raportat la decizia civilă nr. 161/R/2007 a Tribunalului București, că reclamanții nu mai sunt proprietarii imobilului revendicat, pe care l-au înstrăinat pârâtului G.D. 5. Sunt neîntemeiate și criticile prin care recurenții susțin că instanța de apel trebuia să țină seama la pronunțarea soluției de sentința civilă nr. 8240/2004 a Judecătoriei Sectorului 3 București, prin care s-a reținut că nu poate avea eficiență promisiunea de vânzare- cumpărare, cât timp benefîciarul-cumpărător nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului la termenul convenit.

Aceasta deoarece, recurenții ignoră faptul că sentința civilă nr. 8240/2004 a Judecătoriei Sectorului 3 București, prin care se respinsese cererea reconvențională prin care pârâtul solicitase ca, în executarea antecontractului de vânzare-cumpărare, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare între părți, a fost reformată în calea de atac a recursului în ceea ce privește soluția dată acestei cereri. Astfel, prin decizia civilă nr. 161/R/2007 a Tribunalului București, secția a IV a civilă, urmare a admiterii recursului pârâtului, s-a modificat în parte sentința civilă nr. 8240/2004 a Judecătoriei Sectorului 3 București, în sensul că s-a admis cererea reconvențională și s-a dispus ca hotărârea pronunțată să țină loc de contract de vânzare-cumpărare între reclamanții-pârâți B.C.

și G.G., în calitate de vânzători, și pârâtul-reclamant G.D., în calitate de cumpărător, pentru imobilul situat în București, str. M.V. care face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2003 la B.N.P. M.J., la prețul convenit de 23.600 dolari S.U.A. Prin urmare, în mod corect instanța de apel și-a fundamentat soluția pe hotărârea irevocabilă din litigiul anterior dintre părți -decizia civilă nr. 1617R/2007 a Tribunalului București, reținând că prin această hotărâre s-a dat eficiență antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, consfmțindu-se practic vânzarea la care părțile s-au obligat prin antecontract, sens în care în considerentele respectivei hotărâri s-a reținut că benefîciarul-cumpărător și-a îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract, consemnând la dispoziția promitenților-vânzători prețul stipulat în antecontract.

6. în soluționarea unei acțiuni în revendicare, care este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, instanța are a verifica, cu prioritate, calitatea de proprietar a reclamantului și numai în măsura în care constată că ambele părți dețin titluri de proprietate asupra bunului revendicat procedează la compararea acestor titluri, după regulile consacrate în materie de doctrină și jurisprudență. Or, în speță, contrar susținerilor recurenților, instanța de apel nu se afla în situația de a soluționa acțiunea în revendicare prin efectuarea operațiunii de comparare de titluri, deoarece reclamanții nu mai sunt proprietarii imobilului revendicat, calitate pe care o justifică numai pârâtul.

Într-adevăr, reclamanții nu mai sunt proprietarii imobilului revendicat, pentru care există hotărâre judecătorească irevocabilă ce ține loc de contract de vânzare-cumpărare între reclamanți, în calitate de vânzători, și pârât, în calitate de cumpărător, respectiv decizia civilă nr. 161/R din 07 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a IV a civilă, pronunțată în executarea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2003. Ca efect al vânzării consfințite prin hotărâre judecătorească irevocabilă, dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat s-a transmis de la reclamanți la pârât, așa încât reclamanții nu își mai legitimează calitatea de proprietari în acțiunea în revendicare, ceea ce demonstrează netemeinicia acestei acțiuni, cum corect au reținut instanțele anterioare.

7. Din moment ce instanța de apel a verificat calitatea de proprietari a reclamanților asupra imobilului revendicat, verificare ce ține de fondul acțiunii în revendicare, iar în considerentele hotărârii pronunțate a expus argumentele pentru care a confirmat soluția fondului de respingere a acțiunii în revendicare, anume că reclamanții nu mai sunt proprietarii imobilului revendicat raportat la decizia civilă nr. 161/R/2007 a Tribunalului București, nu se poate imputa instanței de apel că nu a intrat în cercetarea fondului cauzei și că nu și-a motivat hotărârea, criticile în acest sens nefiind fondate. Față de considerentele prezentate neputându-se reține incidența în cauză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., Înalta Curte, va respinge recursul reclamanților ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B.C. și G.G. împotriva deciziei civile nr. 540A din 26 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2012.