ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3646/2012

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 iulie 2007,

sub nr. 5787/288/2007, la Judecătoria Rm. Vâlcea, reclamanta F.C.C. a chemat în

judecată pe pârâții: G.T. și SC P. SRL, solicitând obligarea în solidar a

acestora la plata sumei de 1.000.000 lei (RON), cu titlu de daune morale;

obligarea pârâților să publice, pe cheltuiala lor, hotărârea judecătorească

care va fi pronunțată, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, la

data de 11 iunie 2007, în publicația „Ziarul de Vâlcea”, editat de societatea

pârâtă, a fost publicat un articol semnat de pârâtul persoană fizică, articol

care conținea informații false, în legătură cu deținerea de către reclamantă a

unui certificat de revoluționar, în baza căruia aceasta a obținut anumite

avantaje.

Reclamanta a susținut că prin publicarea acestui

articol, pârâții au depășit limitele dreptului la liberă exprimare și i-a fost

adus un prejudiciu moral, prin atingerea onoarei și demnității sale, fiind îndeplinite

cerințele răspunderii civile delictuale, reaua credință a pârâților rezultând

din faptul că nu au verificat, în niciun fel, informațiile publicate.

La data de 7 decembrie 2007, reclamanta a micșorat

cuantumul pretențiilor la suma de 500.000 lei.

După mai multe cicluri procesuale, prin sentința nr. 66

din 26 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, în dosarul

nr. 4139/90/2009, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei, cu precizarea

ulterioară, iar pârâții au fost obligați în solidar la plata sumei de 15.000

lei către reclamantă, cu titlu de despăgubiri, precum și la plata sumei de

6.243 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia

nr.

56/A din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, minori și familie au fost

respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta

F.C.C. și de pârâții

SC P. SRL și G.T. împotriva sentinței primei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că,

î

n esență, reclamanta este nemulțumită de

cuantumul sumei de 15.000 lei, reprezentând daune morale, solicitând acordarea

sumei de 50.000 lei, așa cum a solicitat prin cererea de precizare a acțiunii

inițiale, din data de 07 decembrie 2007.

S-a arătat că, în speță, prin publicarea în „Ziarul de

Vâlcea” a articolului prin care se afirma că reclamanta ar fi obținut nelegal

un certificat de revoluționar, în baza căruia aceasta a solicitat obținerea

unor terenuri în mod gratuit, scutiri de plata impozitelor și taxelor, precum

și plata unor indemnizații s-au adus acesteia prejudicii morale și financiare,

fiindu-i lezate onoarea, demnitatea acesteia, generând sentimente de

desconsiderare a persoanei sale, cu afectarea prestigiului de care se bucură în

societate, prejudiciul moral dovedit cu martorii audiați în primul ciclu

procesual, precum și cu adresele depuse în rejudecare, adrese din care rezultă

că apelanta nu este cuprinsă în evidențele Cancelariei Ordinelor, din cadrul

Administrației Prezidențiale și nici în baza de date a Guvernului României –

Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, ca

posedând certificat de revoluționar potrivit Legii nr. 342/2004, completată și

modificată.

S-a constatat că, deși critica referitoare la abaterea

profesională săvârșită de ziarist, prin încălcarea Codului deontologic al

jurnalistului român, este întemeiată, această constatare a instanței nu conduce

la majorarea sumei acordate cu titlu de daune morale.

Instanța de apel a arătat că, reținându-se existența

prejudiciului moral cauzat reclamantei, instanța de fond a apreciat, în mod temeinic

și legal, că suma de 15.000 lei este o sumă rezonabilă pentru acoperirea

acestui prejudiciu.

Critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată a

fost găsită, de asemenea, neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art. 276 C.

proc. civ., care prevăd că, în situația în care pretențiile fiecărei părți au

fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din

ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face

compensarea lor, în speța de față, pretențiile reclamantei fiind admise în

parte, acordându-se doar suma de 15.000 lei în loc de 50.000 lei, cât a

solicitat aceasta, încât cuantumul cheltuielilor de judecată a fost apreciat

proporțional cu admiterea în parte a pretențiilor.

Referitor la apelul declarat de pârâtul SC P. SRL și

pârâtul G.T., instanța a reținut că pârâții susțin că au acționat cu bună –

credință și că era de datoria acestora să transmită informații și idei cu

privire la chestiuni de interes public, iar prin articolul publicat în „Ziarul

de Vâlcea” s-a făcut referire la faptul că reclamanta deține certificate

privind calitatea de revoluționar, fără a se ajunge la o defăimare prin presă a

acesteia, susținând că informațiile din presă au fost dovedite cu înscrisuri.

Potrivit Codului deontologic al jurnalistului român,

adoptat de Clubul Român de Presă, ziaristul poate să dea publicității numai

informațiile de a căror veridicitate este sigur, după ce le-a verificat în

prealabil, din mai multe surse credibile, de regulă, iar în situația în care se

distorsionează intenționat informația sau se fac acuzații nefondate, acesta

săvârșește o abatere profesională de maximă gravitate.

De reținut faptul că libertatea de exprimare nu este

absolută, limitările exercițiului acestei libertăți fiind prevăzute și în

Constituția României, precum și în art. 10 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Astfel, instanța de apel a arătat că, prin probele

administrate în cauză s-a făcut dovada că cei doi pârâți, fără a face o

verificare prealabilă, au dat publicității informații false, potrivit cărora

reclamanta ar fi obținut nelegal un certificat de revoluționar, în baza căruia

a beneficiat de unele facilități, situație care a expus-o pe aceasta din urmă

disprețului public, fiindu-i lezată imaginea publică, demnitatea, onoarea,

fiindu-i afectate relațiile sociale, producându-se astfel un prejudiciu moral.

Faptul că pârâții nu au verificat informația din mai

multe surse credibile rezultă din dovezile obținute în urma exercitării rolului

activ al instanței, respectiv: adresa nr. CA/987 din 05 octombrie 2010, emisă

de Administrația Prezidențială – Cancelaria Ordinelor, în care se afirmă că din

evidențele acestei instituții nu reiese eliberarea unui brevet care să ateste

calitatea de luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 a reclamantei, precum și adresa nr. 18/13777 din 15 noiembrie 2010, emisă de Guvernul României –

Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, în

care se arată că reclamanta nu figurează în baza de date a acestei instituții,

nici cu dosar de preschimbare a certificatului de revoluționar, potrivit Legii

nr. 341/2004.

În atare situație, făcându-se dovada că informațiile

sunt false și că s-a produs un prejudiciu moral persoanei reclamantei, descris

anterior, s-a constatat că instanța de fond, în mod temeinic și legal i-a

obligat pe cei doi pârâți în solidar la plata sumei de 15.000 lei daune morale

către reclamantă.

Referitor la faptul că reclamanta nu a cerut dreptul

la replică, instanța de apel a constatat că acest lucru nu constituie o

obligația a acesteia, acest lucru fiind la latitudinea reclamantei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în

termen legal,

pârâții SC P. SRL și G.T.,

indicând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâții au arătat

că instanța a reținut, fără temei, că nu au fost verificate informațiile

publicate, deoarece există la dosar două înscrisuri care atestă contrariul.

Recurenții au arătat că Curtea Europeană a Drepturilor

Omului dă un sens larg noțiunii de informare, iar libertatea presei este foarte

importantă și, în plus, este de datoria presei să transmită informații și idei

cu privire la chestiuni de interes public.

S-a mai susținut că prin publicarea articolului s-a

acționat cu bună-credință, pentru informarea opiniei publice, iar în acțiunea

formulată nu s-a arătat care este prejudiciul suferit de reclamantă și

nicidecum respectivul articol nu poate cauza prejudiciul pretins.

Recurenții au mai arătat că reclamanta nu a cerut

dreptul la replică, că drepturile pretinse a fi fost încălcate sunt drepturi

personale nepatrimoniale și, în atare situație, reclamanta putea să ceară

instanței încetarea săvârșirii faptei care, în opinia sa, ar aduce atingere

drepturilor sale, precum și îndeplinirea oricărei măsuri pentru restabilirea

dreptului atins.

S-a mai susținut că, în apărarea opiniilor sale,

ziaristul este îndrituit prin lege să invoce onestitatea, buna sa credință, ca

exoneratoare de răspundere delictuală. Astfel, invocând art. 30 alin. (1) din

Constituția României și Rezoluția 1003 (1993) cu privire la etica ziaristică

adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, recurenții au susținut

că opiniilor li se cere să fie oneste, cinstite, nu neapărat adevărate sau în

concordanță cu adevărul admis sau acceptat, iar delictele de presă trebuie să

rețină, în calificarea actului publicistic, prezumția absolută de onestitate a

autorului.

În cazul ziaristului, intenția trebuie să fie

vinovată, demonstrată cu probe indubitabile, iar acesta își poate demonstra

onestitatea, respectiv buna-credință și, deci, nevinovăția.

În concluzie, recurenții au arătat că problema este de

a accepta, în fapt și în drept, prezumția absolută de onestitate, când este

vorba de domeniul, atât de diferit de oricare altul, al mass media.

Recursul este nul, pentru considerentele la care ne

vom referi în continuare.

Conform art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.,

cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor

fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C.

proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs,

motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ.,

iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a

fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2),

care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea

motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de

art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul

formulării unor critici privind modul de judecată al instanței care a pronunțat

hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.

Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice

nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate

examina numai criticile privitoare la hotărârea atacată care fac posibilă

încadrarea în art. 304 C. proc. civ.

În speță, nu s-au formulat critici de nelegalitate privind

soluția de respingere a apelurilor pronunțată prin decizia recurată, care să

facă posibilă încadrarea în acest text, ci se constată că recurenții și-au

exprimat în termeni foarte generali nemulțumirea față de hotărârea pronunțată,

fără însă a evoca în mod concret critici care să se încadreze în motivele de

nelegalitate invocate, în sensul textului procedural amintit.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele

instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în

recurs, recurenții au nesocotit existența judecății anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are

loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind

legalitatea hotărârii pronunțată în apel.

Dezvoltarea criticilor formulate de recurenți vizează

doar situația de fapt și modul în care instanțele anterioare au făcut

aprecierea probelor referitor la dovada susținerilor reclamantei privind drepturile

ce i-au fost încălcate și prejudiciul cauzat.

Or, modul în care instanța de judecată a făcut

aprecierea probelor nu reprezintă o critică de legalitate, iar aprecierea

probelor nu poate face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art.

304 C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.

Față de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin.

(1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâții SC P. SRL și

G.T. împotriva deciziei nr. 56/A din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale, minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2012.