ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4597/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Procedura derulată în fața primei instanțe

Prin sentința nr. 4676

din 23 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC O.P. SA, în contradictoriu

cu pârâta A.N.A.F., a obligat pârâta să soluționeze cererea reclamantei de restituire

TVA aferentă DAI din 12 martie 2007 și a respins capătul de cerere privind obligarea

pârâtei la restituirea TVA, ca inadmisibil.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 12 martie 2007,

reclamanta a efectuat o livrare de produse energetice în regim suspensiv de la plata

accizelor, de la Rafinăria A. Pitești către societatea belgiană O.S. Antwerp NV.

Întrucât nu a primit documentul

administrativ de însoțire în termenul prevăzut de art. 189

1

C. fisc.,

reclamanta a declarat autorității fiscale valoarea accizelor, pe care a achitat-o,

iar la data de 05 februarie 2008 a solicitat restituirea sumei.

Situația de fapt reținută

mai sus este confirmată de pârâtă, care însă justifică nesoluționarea cererii de

restituire prin conduita autorității vamale, care nu i-a răspuns la solicitările

de verificare a operațiunilor de recepție a produselor.

Potrivit art. 142

alin. (2) din normele metodologice de aplicare a C. fisc., în situația în care documentul

administrativ de însoțire certificat este primit de către expeditor după expirarea

termenului prevăzut la alin. (1), acesta poate solicita restituirea accizelor plătite,

în termen de 12 luni de la certificarea documentului. În acest caz expeditorul va

depune o cerere la autoritatea fiscală la care este înregistrat ca plătitor de impozite

și taxe, cererea fiind însoțită de documentele justificative.

Or, reține instanța de

fond, așa cum reiese din dispozițiile legale, reclamanta are dreptul de a solicita

restituirea accizelor achitate și, implicit, dreptul de a-i fi soluționată această

cerere. În caz contrar, reclamanta se poate adresa instanței, invocând refuzul de

soluționare a unei cereri.

În cauză, reclamanta a

solicitat restituirea accizelor la data de 05 februarie 2008, însă pârâta nu a soluționat-o,

invocând lipsa unui răspuns din partea organelor vamale. Curtea observă însă că

art. 14

2

din Normele metodologice de aplicare a C. fisc. nu condiționează

soluționarea cererii de verificări din partea organelor vamale, ci doar instituie

obligația, pentru solicitant, de a-și proba solicitarea prin documente justificative.

În cauză, pârâta nu a invocat faptul că documentele depuse de reclamantă sunt neclare

sau insuficiente, ci a condiționat rezolvarea cererii de anumite verificări din

partea unei alte autorități, însă aceste verificări nu sunt cerute de lege, așa

cum s-a arătat mai sus.

Având în vedere considerentele

de mai sus, prima instanță a apreciat că se impune obligarea pârâtei la soluționarea

cererii reclamantei de restituire a accizelor.

Instanța de fond a considerat

că cererea privind obligarea pârâtei la restituirea accizelor este, însă, inadmisibilă,

întrucât pârâta nu poate fi obligată la executarea unui act administrativ pe care

încă nu l-a emis și al cărui conținut nu este cunoscut încă.

pârâta A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 4676 din 23 noiembrie 2010 a Curții de Apel

București

Motivele de recurs sunt

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

Instanța de fond a aplicat

greșit legea, în sensul că termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003

privind C. proc. fisc., este de recomandare, în acest sens pronunțându-se și Înalta

Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 182/2008, în Dosarul nr. 27045/57/2006.

În speță, recurenta consideră

că trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. civ., potrivit

cărora în situația în care sunt necesare informații suplimentare, termenul de soluționare

se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor

solicitate.

În vederea soluționării

cererii de restituire din 05 februarie 2008, organul fiscal competent a transmis

cererea formulată către Autoritatea Națională a Vămilor, în vederea verificării

efectuării operațiunilor de recepție a produselor accizabile transportate în regim

suspensiv, precum și stabilirii cuantumului accizelor cu drept de restituire.

Se mai arată că organul

fiscal competent, prin adresa din 26 august 2010, a revenit la adresa din 14

septembrie 2009, însă, până în prezent, nu a primit un răspuns cu privire la solicitarea

privind stabilirea cuantumului accizelor cu drept de restituire.

În temeiul art. 49

alin. (1) coroborat cu art. 7 C. proc. fisc., organul fiscal poate solicita informații

de orice fel din partea contribuabililor și a altor persoane, în vederea determinării

stării de fapt fiscale.

II. Considerentele Înaltei

Curți de Casație și Justiție – instanță de recurs competentă să soluționeze recursul

1.1. Motivele de recurs

formulate de recurenta-pârâtă nu sunt întrunite în speță.

Prevederile art. 70

alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. se invocă cu bună-credință.

Cererea de restituire

a accizelor a fost înregistrată de reclamantă în 05 februarie 2008.

La această cerere, partea

a făcut numeroase reveniri, înregistrate în 10 aprilie 2008, 09 ianuarie 2009, 05

mai 2009 și 30 iulie 2009.

Aplicarea prevederilor

art. 70 alin. (1) și (2) C. proc. fisc. ar fi putut constitui un motiv legal de

întârziere în emiterea răspunsului și rezolvarea cererii, în ipoteza în care recurenta

nu ar fi emis adresa de solicitare de informații către Autoritatea Națională a Vămilor,

în data de 14 septembrie 2009, după mai mult de 1 an de la data formulării cererii

de restituire.

A cere informații de la

o altă autoritate după 1 an și 7 luni, timp în care solicitarea reclamantei a fost

lăsată în nelucrare, conduce la concluzia refuzului nejustificat de soluționare

a cererii, prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată

și completată.

1.2. Față de acestea,

în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a se respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 4676 din 23 noiembrie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2011.