ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1393/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

de prima instanță

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC O.M.V. P. SA a chemat în judecată pe

pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtei la soluționarea cererii de

restituire/compensare accize depusă la data de 16 martie 2011.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat faptul că suma ce face obiectul cererii

mai sus indicate este de 17.809.289 lei și că a importat, în perioada noiembrie

– decembrie 2006, de la O.M.V., Austria - antrepozitul fiscal situat în locația

L. - produse accizabile, respectiv benzină și motorină. Intrarea acestor produse

pe teritoriul României s-a efectuat prin punctul de trecere a frontierei de

stat situat în E. Județul Bihor, iar accizele, T.V.A.-ul și comisionul

vamal aferente acestor transporturi au fost plătite în contul biroului vamal E.

Județul Bihor.

Mărfurile

aflate în discuție au fost introduse în antrepozitele fiscale aparținând

societății, situate în Târgoviște și Zalău; la momentul ieșirii acestor produse

din antrepozite, în vederea livrării către benzinăriile proprii, accizele

pentru acestea au fost plătite din nou, în conformitate cu sistemul general de

colectare de accize la momentul eliberării produselor în consum din

antrepozitul fiscal.

Ca

atare, în raport de faptul că accizele au fost plătite de două ori, a solicitat

pârâtei restituirea/compensarea accizelor aferente produselor energetice ce au

făcut obiectul declaraților vamale de import în perioada noiembrie – decembrie

2006, în valoare de 17.809.289 lei, în baza prevederilor art. 21 alin. (4) și art.

117 alin. (1) C. proc. fisc., republicat, cu modificările și completările

ulterioare.

Reclamanta

a arătat că autoritatea pârâtă nu a soluționat cererea aflată în discuție în

termenul de 45 zile, reglementat de art. 70 alin. (1) din actul normativ

anterior arătat.

În

întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii

reclamantei, cu motivarea că sunt aplicabile prevederile de art. 70 alin. (2) C.

proc. fisc., republicat și că a transmis cererea reclamantei către A.N.V. în

vederea verificării aspectelor ce țin de data returnării în antrepozitul fiscal

în discuție, vechimea produselor accizabile retrase de pe piață și cuantumul

accizelor, dar, până în prezent, nu a primit relațiile solicitate.

2.

Hotărârea Curții de Apel

Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr.

7338 din 05 decembrie 2011, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să

soluționeze cererea acesteia, înregistrată la 16 martie 2011, în termen de 30

zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești.

Pentru

a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Pârâta

nu a soluționat cererea reclamantei în termenul procedural statuat de art. 70 alin.

(1) C. proc. fisc., republicat, fără a prezenta nicio justificare obiectivă.

În

speța de față, nu sunt incidente dispozițiile art. 70 alin. (2) din actul

normativ anterior arătat, întrucât nu au fost solicitate informații

suplimentare necesare pentru soluționarea cererii, de natură să atragă

prelungirea termenului de 45 zile prevăzut de lege.

Reclamanta

este o persoană vătămată în dreptul său de autoritatea pârâtă prin

nesoluționarea cererii în termenul legal, iar sancțiunea prevăzută de

legislația în vigoare într-o asemenea situație este obligarea pârâtei la

emiterea unui act administrativ prin care să soluționeze cererea.

3.

Recursul declarat de pârâta A.N.A.F.

În

recursul său, pârâta a solicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii

acțiunii reclamantei.

În

motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este dată cu

aplicarea greșită a legii.

În

dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta a arătat că termenul reglementat

de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., republicat, este un termen de recomandare,

deoarece nu este prevăzută sancțiunea în cazul nerespectării sale.

În

cauza de față, sunt aplicabile dispozițiile art. 70 alin. (2) din actul

normativ anterior arătat, întrucât au fost cerute informații suplimentare de la

autoritatea cu competențe în materie.

4.

Apărările formulate de intimata SC O.M.V. P. SA.

Intimata

a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

întrucât recurenta nu i-a solicitat informații suplimentare pe care să nu i le

fi furnizat până în prezent (filele 12-14 dosar recurs).

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând

sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor

cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este

nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

1.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Intimata-reclamantă

a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect obligarea

pârâtei A.N.A.F. – D.G.A.M.C. la soluționarea cererii de restituire/compensare

accize înregistrată la 16 martie 2011.

Prima

instanță a reținut corect situația de fapt și a realizat o încadrare juridică

adecvată, apreciind că este vorba despre nesoluționarea în termenul legal a

cererii reclamantei, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, îl dă acestei noțiuni.

Detaliind

problema de drept dedusă judecății și răspunzând la motivul de recurs anterior

prezentat, Înalta Curte constată următoarele:

Conform

art. 70 C. proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare:

„1.

Cererile depuse de către contribuabil, potrivit prezentului cod, se

soluționează de către organul fiscal, în termen de 45 zile de la înregistrare.

2.

În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații

suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu

perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor

solicitate.”

În

speța de față, nu au fost respectate dispozițiile procedurale mai sus citate,

în condițiile în care, din materialul probator administrat în cauză, rezultă cu

certitudine faptul că intimata-reclamantă a îndeplinit cerințele formale

prevăzute de legislația în materie pentru soluționarea cererii de

restituire/compensare a unor accize; cu alte cuvinte, nu exista niciun

impediment de soluționare a cererii generat de conduita societății intimate.

Mai mult decât atât, după împlinirea termenului de 45 zile, intimata a revenit

cu adrese la recurentă fără, însă, a primi un răspuns la cererea sa.

Pentru

a fi incidente prevederile alin. (2) al art. 70 C. proc. fisc., republicat, cu

modificările și completările ulterioare, era necesar ca solicitarea de

informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei asupra cererii de

restituire/compensare a accizelor formulată de intimată să se fi realizat în

cadrul termenului de 45 zile de la înregistrarea cererii.

Or,

în cauza de față, recurenta-pârâtă nu a făcut dovada înregistrării solicitării

de informații la A.N.V. conform susținerilor sale din cadrul memoriului de

recurs.

În

atare situație, recurenta-pârâtă nu poate invoca textul legal anterior arătat

pentru a justifica conduita sa culpabilă, constând în nesoluționarea cererii

intimatei în termenul de 45 zile aflat în discuție.

În

fine, Înalta Curte apreciază că au fost încălcate și prevederile art. 6 parag.

1 din C.E.D.O., care consacră dreptul oricărei persoane la soluționarea cauzei

sale într-un termen rezonabil, aceste dispoziții fiind aplicabile atât în

procedura judiciară propriu-zisă, cât și în procedura administrativă

prealabilă.

3.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față

de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect

dispoziția normativă anterior indicată, nefiind incident motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin.

(1) teza a II-a C.proc.civ, raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004,

modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.N.A.F. împotriva Sentinței nr. 7338 din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 22 februarie 2013.