ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5422/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5422/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC „OMV P.” SA a solicitat obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la

restituirea sumei de 2.809.840,88 RON, reprezentând contravaloare accize și, în

subsidiar, obligarea pârâtei la soluționarea cererii de restituire nr. 1018867

din 28 iulie 2011, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

prezentei hotărâri, sub sancțiunea plății unei penalități de 1.000 RON pe zi de

întârziere.

În motivarea acțiunii

sale, reclamanta arată că a efectuat un export de benzină fără plumb, cu

accizele plătite, din locația neautorizată ca antrepozit fiscal (Oil Terminal),

prin biroul vamal Constanța, accizele aferente cantității totale de produs

exportat fiind în valoare de 2.809.840,88 RON.

A mai arătat

reclamanta că, în temeiul art. 206

42

din C. fisc. și a pct. 98.1 din

Normele de aplicare a Codului fiscal (în vigoare la momentul solicitării de

restituire), a depus la pârâtă cererea de restituire a accizelor, înregistrată

sub nr. 1018867 din 28 iulie 2011.

Deși cererea de

restituire îndeplinește toate condițiile legale și a fost împlinit termenul de

45 zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, reclamanta a arătat

că nu a primit niciun răspuns de la autoritatea pârâtă.

Nesoluționarea

cererii sale în termenul imperativ prevăzut de lege conduce și la încălcarea

prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

arătând reclamanta că dreptul oricărei persoane la soluționarea cauzei sale

într-un termen rezonabil se aplică nu numai în procedura judiciară ci și în

procedura administrativă.

Reclamanta s-a

prevalat de dispozițiile art. 206

42

din Codul fiscal și a pct. 98.1

din Normele de aplicare a Codului fiscal.

Prin întâmpinarea

depusă la dosarul cauzei, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii,

în ceea ce privește cererea reclamantei de obligare la restituirea accizelor

pretinse, considerând că, numai după emiterea unui răspuns de către organul

fiscal competent față de cererea de restituire a accizelor formulată de SC OMV

P. SA, reclamanta ar putea aprecia asupra oportunității de a ataca răspunsul în

contencios administrativ, în situația în care acesta ar fi considerat

nesatisfăcător de către societate, întrucât numai în această situație

reclamanta ar avea interesul de a promova o acțiune în contencios

administrativ.

Pe fond, pârâta a

solicitat respingerea acțiunii reclamantei, apreciind că termenul prevăzut de

art. 70 C. proc. fisc. are natura unui termen de recomandare și nu este unul

imperativ, cum susține în mod greșit reclamanta.

Prin Sentința civilă

nr. 6074 din 26 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea

formulată de reclamanta SC „OMV P.” SA, în contradictoriu cu pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili, privind obligarea pârâtei la soluționarea formularelor de cerere

de restituire accize.

A admis capătul de

cerere formulat în subsidiar și a obligat pârâta să soluționeze cererea

reclamantei, înregistrată sub nr. 1018867 din 28 iulie 2011, în termen de 30

zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, sub sancțiunea plății

unor penalități de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economia

națională.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- reclamanta a

solicitat obligarea pârâtei la restituirea accizelor, conform cererii de

restituire nr. 1018867 din 28 iulie 2011 și, în subsidiar, obligarea pârâtei la

soluționarea cererii de restituire, acțiunea fiind întemeiată pe faptul că

autoritatea fiscală nu a soluționat cererea în termenul prevăzut de art. 70 C.

proc. fisc.

- potrivit art. 70

alin. (1) C. proc. fisc., cererile depuse de către contribuabil potrivit

prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile

de la înregistrare, iar în situațiile în care, pentru soluționarea cererii,

sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest

termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data

primirii informațiilor solicitate, prevede alin. (2) al aceluiași articol.

În acest context,

instanța de fond a concluzionat că, în raport de situația de fapt dedusă

judecății, aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 nu poate

presupune altceva decât obligarea autorității fiscale la soluționarea cererii de

restituire accize, respectiv obligarea la emiterea actului administrativ fiscal

în conformitate cu dispozițiile art. 206

42

alin. (2) C. fisc. și

nicidecum pronunțarea unei hotărâri de obligare a autorității fiscale la

restituirea accizelor pretinse.

Față de aceste

considerente, curtea de apel a constatat întemeiată excepția de

inadmisibilitate invocată de pârâtă, și a respins ca atare cererea de obligare

a pârâtei la restituirea accizelor pretinse de reclamantă.

Pe de altă parte,

curtea de apel a constatat întemeiată solicitarea formulată în subsidiar și în

consecință, a obligat pârâta să soluționeze cererea de restituire accize,

înregistrată sub nr. 1018867 din 28 iulie 2011, în termen de 30 zile de la data

rămânerii irevocabile a prezentei sentințe.

Pentru a dispune

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- deși reclamanta a

înregistrat cererea de restituire accize la data de 28 iulie 2011, demersul său

a rămas fără finalitate până în prezent.

- în ceea ce privește

termenul de 45 zile, prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, acesta

este un termen procedural, înăuntrul căruia autoritatea fiscală este ținută să

soluționeze cererea contribuabilului, cu excepția situației în care organul

fiscal găsește necesare informații suplimentare, când termenul se prelungește

cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor

solicitate.

- deși Codul de

procedură fiscală nu prevede nicio sancțiune pentru situația nerespectării

termenului de soluționare a cererii contribuabilului, o atare împrejurare este

susceptibilă de a da naștere dreptului acestuia la acțiunea în contencios

administrativ, în scopul obligării autorității fiscale la soluționarea cererii.

- cu toate că

prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. fisc. pot conduce la prelungirea

termenului de soluționare a cererii, o atare dispoziție nu poate conduce la

amânarea “sine die” a soluționării cererii, pentru că într-o atare ipoteză

dreptul contribuabilului la soluționarea cererii rămâne fără conținut.

Împotriva Sentinței

civile nr. 6074 din data de 26 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal au declarat

recurs în termen legal atât reclamanta SC OMV P. SA cât și pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscală, prin care s-a solicitat, de către reclamanta

SC OMV P. SA, în principal, casarea hotărârii atacate cu trimitere spre

rejudecare pentru faptul că instanța a soluționat procesul fără a intra în

cercetarea fondului capătului unu din cererea de chemare în judecată prin care

s-a solicitat obligarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la restituirea sumei de

2.809.840,88 RON, avându-se în vedere depășirea termenului de soluționare a

cererii de restituire, prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., și, în

subsidiar, modificare în parte a sentinței în sensul admiterii în totalitate a

capătului doi din cererea introductivă de instanță, respectiv al obligării

Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare

a Marilor Contribuabili la soluționarea cererii de restituire depusă de

reclamantă sub nr. 1018867 din 28 iulie 2011, în termen de 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea unei penalități de 1.000 RON

pe zi de întârziere, și de către pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală, admiterea recursului și modificare în parte a hotărârii recurate în

sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată.

Reclamanta SC OMV P.

SA a învederat, prin motivele cererii de recurs, că Sentința civilă nr. 6074

din data de 26 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal este nelegală, susținându-se

incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Referitor la soluția

instanței de respingere a capătului unu de cerere privind obligarea Agenției

Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili la restituirea către recurentă a sumei de 2.809.840,88 RON, s-a

arătat, în primul rând, că aceasta este lipsită de temei legal, în condițiile

în care nu a fost menționat niciun text legal care să sprijine soluția, și, în

al doilea rând, că chiar dacă autoritatea publică are atribuții exclusive de verificare,

aceasta nu înlătură plenitudinea de jurisdicție a instanței de judecată în

situația în care autoritatea nu soluționează cererea în termenul legal.

Nu există nicio

dispoziție în Codul de procedură fiscală, a subliniat reclamanta, care să

prevadă faptul că în ipoteza în care se formulează o cerere de restituire a

unei sume de bani iar autoritatea fiscală nu răspunde în termen legal, obiectul

acțiunii judiciare îl constituie doar obligarea la soluționarea cererii și nu

obligarea la însăși restituirea sumei. Prin urmare, atâta timp cât Codul de

procedură fiscală, ca lege specială în materie, nu conține o astfel de

dispoziție, se aplică dispozițiile dreptului comun, respectiv ale Legii nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, care consacră de principiu posibilitatea persoanei căreia nu i s-a

soluționat o cerere în termen legal de a se adresa instanței pentru a obține

însăși recunoașterea dreptului pretins.

Or, în speță dreptul

subiectiv la care recurenta este îndreptățită a-i fi recunoscut este dreptul la

restituirea sumei de 2.809.840,88 RON reprezentând accizele plătite pentru un

export de păcură din locația neautorizată ca antrepozit fiscal, iar a afirma că

reclamanta nu ar fi îndreptățită să solicite și să obțină obligarea A.N.A.F. -

D.G.A.M.C. la restituirea sumei ci doar obligarea la soluționarea cererii de

restituire înseamnă de fapt a nega dreptul SC OMV P. SA de a obține

recunoașterea dreptului pretins pe calea acțiunii în contencios administrativ și

a goli de conținut dreptul de acces la o instanță judecătorească prevăzut de

art. 21 din Constituție.

Legea contenciosului

administrativ, a relevat reclamanta, reglementează un contencios de plină

jurisdicție, în care competența instanței nu poate fi limitată la a dispune

doar obligarea pârâtei la soluționarea unei cereri, ci trebuie să includă

posibilitatea instanței de a dispune măsuri pentru recunoașterea dreptului

subiectiv, aceasta implicând posibilitatea instanței de a obliga autoritatea

pârâtă să restituie suma solicitată atunci când apreciază că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege și că legea conferă reclamantei acest drept de

restituire.

Judecătorul fondului,

a precizat recurenta SC OMV P. SA, a procedat nelegal, contrar dispozițiilor art.

129 alin. (5) C. proc. civ., condiționând și îngrădind accesul reclamantei la

justiție, opunându-se verificării legalității solicitării de restituire a sumei

în discuție, prejudiciind dreptul la apărare și la un proces echitabil, și

neavând în vedere considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție

- Secțiile Unite nr. XX/2007, relevante în cauză.

Cât privește soluția

primei instanțe de respingere parțială a capătului doi de cerere, recurenta SC

OMV P. SA a susținut că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a art. 18

alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare. Instanța de fond, s-a precizat, deși a

recunoscut culpa A.N.A.F. - D.G.A.M.C. în ceea ce privește nesoluționarea în

termenul legal a cererii de restituire depuse de reclamantă încă din 28 iulie

2011, a obligat însă greșit pârâta la soluționarea cererii sub sancțiunea

plății unor penalități mai mici decât cele solicitate prin cererea de chemare

în judecată.

În susținerea cererii

de acordare de penalități de întârziere reclamanta a invocat puterea de lucru

judecat a Sentinței nr. 2726 din 24 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1064 din 25 februarie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, prin care instanțele au obligat ANAF la soluționarea unei contestații

sub sancțiunea plății unor penalități de întârziere, precum și jurisprudența

recentă a Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel

București, de obligare a A.N.A.F. - D.G.A.M.C. la soluționarea cererilor de

restituire formulate de aceeași reclamantă, sub sancțiunea unor penalități pe

zi de întârziere.

Pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscală a criticat soluția instanței de fond de

obligare a sa la soluționarea cererii de restituire nr. 1018867 din data de 28

iulie 2011 formulată de SC OMV P. SA, în termen de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății unor penalități de 20% din

salariul minim brut pe economia națională, apreciindu-se că a fost aplicată

greșit legea, în condițiile în care termenul de soluționare prevăzut de art. 70

alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură

fiscală este un termen de recomandare.

În plus, recurenta

pârâtă a considerat că în litigiu trebuiesc avute în vedere și prevederile art.

70 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură

fiscală, care reglementează posibilitatea prelungirii termenului de soluționare

a cererilor depuse de contribuabili, atunci când pentru soluționarea cererii

sunt necesare informații relevante pentru luarea deciziei. În cauză, s-a

arătat, cererea formulată de reclamantă a fost transmisă Autorității Naționale

a Vămilor în vederea verificării efectuării operațiunilor de recepție a

produselor accizabile transportate în regim suspensiv precum și stabilirii

cuantumului accizelor cu drept de restituire, de la această instituție (care nu

a fost parte în proces și căreia nu îi este opozabilă sentința) nu s-a primit

încă niciun răspuns, astfel că este greșită obligarea A.N.A.F. la soluționarea

cererii de restituire în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii și sub sancțiunea plății unor penalități de 20% din salariul minim

brut pe economia națională.

Recursurile declarate

de SC OMV P. SA și de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva

Sentinței civile nr. 6074 din data de 26 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sunt

nefondate și vor fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

În mod întemeiat

instanța de fond, interpretând și aplicând corect legea la împrejurările de

fapt ale cauzei, a dispus prin hotărârea atacată respingerea petitului

principal din acțiunea SC OMV P. SA, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei

Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a

Marilor Contribuabili la restituirea sumei de 2.809.840,88 RON reprezentând

contravaloare accize aferente produsului exportat și achitate de reclamantă

(practic la soluționarea favorabilă a cererii de restituire înregistrată sub

nr. 1018867 din 28 iulie 2011), și admiterea petitului subsidiar din aceeași

acțiune, cu consecința obligării pârâtei să soluționeze cererea reclamantei de

restituire a unor accize în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

sentinței, sub sancțiunea plății unor penalități de 20% din salariul minim brut

pe economie, calculate pe zi de întârziere.

Se constată, în

primul rând, că potrivit dispozițiilor art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind

Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, denumit marginal „Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor",

„(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se

soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la

înregistrare. (2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt

necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen

se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii

informațiilor solicitate".

În cauză nu au fost

respectate de către organele fiscale prevederile procedurale legale

sus-menționate, cererea reclamantei SC OMV P. SA de restituire a sumei de

2.809.840,88 RON reprezentând accize aferente unui export de benzină fără plumb

înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală

de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 1018867 din data de 28 iulie

2011 nefiind soluționată până în prezent. Pentru a fi incidente dispozițiile

art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care

prevăd prelungirea termenului indicat de art. 70 alin. (1) din același act

normativ, era necesar ca solicitarea informațiilor suplimentare relevante

pentru luarea deciziei asupra cererii de restituire a accizelor formulată de

reclamantă să se fi realizat în cadrul termenului de 45 de zile de la

înregistrarea cererii, însă recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală

nu a făcut dovada că transmiterea cererii reclamantei la Autoritatea Națională

a Vămilor în vederea verificării efectuării operațiunilor de recepție a

produselor accizabile transportate în regim suspensiv, precum și stabilirea

cuantumului accizelor cu drept de restituire s-a realizat în termenul mai sus

menționat.

În mod evident, prin

nesoluționarea cererii reclamantei în termenul prevăzut de lege au fost

nesocotite și prevederile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, prin care se

consacră dreptul oricărei persoane la soluționarea cauzei sale într-un termen

rezonabil, prevederi aplicabile nu numai în procedura judiciară propriu-zisă ci

și în procedura administrativă prealabilă, astfel că în mod judicios

judecătorul fondului a dispus, prin sentința pronunțată, în temeiul

prevederilor art. 18 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, obligarea pârâtei la

soluționarea cererii reclamantei înregistrată sub nr. 1018867 din 28 iulie 2011

în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, sub sancțiunea

plății unor penalități de întârziere de 20% din salariul minim brut pe

economie, calculate pe zi de întârziere.

Se reține, cât

privește petitul principal din acțiune prin care s-a solicitat obligarea

Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare

a Marilor Contribuabili la restituirea sumei de 2.809.840,88 RON cu titlu de

accize aferente unui export de benzină fără plumb, că în mod corect judecătorul

fondului a respins cererea reclamantei. Persoana vătămată într-un drept al său

sau într-un interes legitim este îndreptățită să solicite și să obțină, în

contenciosul administrativ, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1),

art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, recunoașterea dreptului pretins, dar în litigiu nu

au fost administrate probe concludente și pertinente care să facă posibilă

stabilirea cu certitudine a existenței obligației pârâtei de soluționare

favorabilă a cererii SC OMV P. SA de restituire a accizelor solicitate prin

Cererea nr. 1018867 din 28 iulie 2011 și a cuantumului acesteia.

În raport de cele mai

sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în

cauză și că este temeinică și legală hotărârea atacată, urmează a se dispune,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondate a

recursurilor declarate de SC OMV P. SA și de Agenția Națională de Administrare

Fiscală împotriva Sentinței civile nr. 6074 din data de 26 octombrie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de SC „OMV P.” SA București și Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, împotriva

Sentinței civile nr. 6074 din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 mai 2013.

Procesat de GGC - LM