ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4372/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 31 august 2009 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, solicitând constatarea ca fiind falsă a mențiunii reținute pe verso-ul adresei din 25 iunie 1998 a cărui emitent este pârâtul, mențiune potrivit căreia reclamantul a luat la cunoștință despre împrejurarea trecerii sale în rezervă prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 11/01832 din 20 iunie 1998, și pe cale de consecință desființarea înscrisului astfel falsificat.

În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că înscrisul menționat reține împrejurarea că la data de 26 iunie 1998 reclamantul a luat cunoștință despre măsura trecerii sale în rezervă, potrivit Ordinului Ministerului de Interne nr. 11/01832 din 20 iunie 1998. În cadrul dosarului având ca obiect anularea Ordinului Ministrului de Interne nr. 11/01832 din 20 iunie 1998, în susținerea excepției tardivității promovării acțiunii, pârâtul a depus în copie adresa menționată, pretinzând că ar fi conformă cu cea aflată în dosarul de cadre din 06 iulie 1998. A arătat reclamantul că instanța învestită cu cererea sa de anulare a Ordinului Ministrului de Interne nr. 11/01832 din 20 iunie 1998 a admis excepția tardivității promovării acțiunii, raportat la momentul în care, potrivit înscrisului depus în cauză de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, reclamantul ar fi luat cunoștință de actul atacat.

Reclamantul a învederat Curții faptul că mențiunea contestată este falsă și că secția de contencios administrativ a Curții de Apel Craiova este competentă material a constatat caracterul fals al acestei mențiuni în considerarea faptului că aceleiași instanțe i-au revenit atribuții de soluționare a fondului cauzei ce a vizat anularea ordinului și întrucât acțiunea publică, penală, s-a prescris. Cererea reclamantului s-a întemeiat pe dispozițiile art. 184 C. proc. civ. raportat la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin întâmpinarea formulată la data de 02 septembrie 2009, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității cererii reclamantului față de chiar prevederile art. 184 C. proc. civ.

raportat la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, invocate de acesta în fundamentarea susținerilor sale. La termenul din data de 04 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a ridicat din oficiu excepția inadmisibilității cererii reclamantului, în raport de dispozițiile art. 1 și art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin sentința civilă nr. 479 din data de 04 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.I. ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că obiectul cererii formulate de reclamant nu se circumscrie sferei stabilite art. 1 și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea de anulare a unui înscris care nu îndeplinește condițiile unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca o consecință a constatării unei mențiuni false aplicate acestuia, fiind inadmisibilă în procedura contenciosului administrativ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C.I. solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că instanța de fond a reținut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 8 raportat la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și că, dacă ar fi apreciat că o asemenea cerere nu este de competența sa materială, ar fi trebuit, față de dispozițiile art. 159 C. proc.

civ., să pună această problemă în discuția părților și să procedeze potrivit art. 158 C. proc. civ. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: Obiectul acțiunii specifice contenciosului administrativ este exhaustiv definit de art. 1 și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, în esență, persoana vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral poate solicita instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ vătămător, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesul legitim. Instanța, soluționând cererea, poate să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. În acest context, Înalta Curte reține că obiectul cererii formulate de reclamant nu se circumscrie sferei stabilite de textele legale enunțate.

Prin cererea introductivă de instanță, reclamantul a solicitat anularea unei adrese prin care se punea în vedere PPF Porțile de Fier I să-l invite pe reclamant pentru a lua la cunoștință, sub semnătură, de faptul trecerii sale în rezervă. Or, acest înscris nu constituie act administrativ producător de efecte juridice în sensul arătat de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. În aceste condiții, în mod corect a reținut instanța de fond că cererea de anulare a unui înscris care nu îndeplinește condițiile unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca o consecință a constatării unei mențiuni false aplicate acestuia, este inadmisibilă în procedura contenciosului administrativ.

Înalta Curte reiterează argumentele instanței de fond privind faptul că dispozițiile art. 184 C. proc. civ. nu pot constitui motive de drept ale obiectivului cererii de chemare în judecată, întrucât aceste dispoziții privesc procedura administrării dovezilor într-o cauză aflată deja pe rolul instanței de judecată și incidentele care pot apărea în cursul acestei proceduri. Înalta Curte constată ca neîntemeiate și susținerile recurentului privind incidența dispozițiilor art. 158 C. proc. civ., întrucât în cauză nu se pune în discuție problema competenței instanței în sensul avut în vedere de aceste dispoziții. În mod nejustificat încearcă recurentul să se prevaleze de dispoziții legale disparate și fără utilitate sau relevanță în prezenta cauză pentru a compensa decăderea legală din dreptul de a înlătura efectele actului administrativ, decădere datorată exclusiv lipsei sale de diligență, așa cum recunoaște și recurentul.

În aceste condiții, față de cele arătate mai sus și în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de către recurentul-reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge r ecursul formulat de recurentul C.I. împotriva sentinței civile nr. 479 din data de 04 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2010.