ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4372/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31

august 2009 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamantul C.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor, solicitând constatarea ca fiind falsă a mențiunii

reținute pe verso-ul adresei din 25 iunie 1998 a cărui emitent este pârâtul,

mențiune potrivit căreia reclamantul a luat la cunoștință despre împrejurarea

trecerii sale în rezervă prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 11/01832 din

20 iunie 1998, și pe cale de consecință desființarea înscrisului astfel

falsificat.

În motivarea cererii

sale reclamantul a arătat că înscrisul menționat reține împrejurarea că la data

de 26 iunie 1998 reclamantul a luat cunoștință despre măsura trecerii sale în

rezervă, potrivit Ordinului Ministerului de Interne nr. 11/01832 din 20 iunie

1998.

În cadrul dosarului având

ca obiect anularea Ordinului Ministrului de Interne nr. 11/01832 din 20 iunie 1998,

în susținerea excepției tardivității promovării acțiunii, pârâtul a depus în copie

adresa menționată, pretinzând că ar fi conformă cu cea aflată în Dosarul de cadre

nr. 1007276 din 06 iulie 1998.

A arătat reclamantul că

instanța învestită cu cererea sa de anulare a Ordinului Ministrului de Interne

nr. 11/01832 din 20 iunie 1998 a admis excepția tardivității promovării acțiunii,

raportat la momentul în care, potrivit înscrisului depus în cauză de pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor, reclamantul ar fi luat cunoștință de actul atacat.

Reclamantul a învederat

Curții faptul că mențiunea contestată este falsă și că secția de contencios administrativ

a Curții de Apel Craiova este competentă material a constatat caracterul fals al

acestei mențiuni în considerarea faptului că aceleiași instanțe i-au revenit atribuții

de soluționare a fondului cauzei ce a vizat anularea Ordinului și întrucât acțiunea

publică, penală, s-a prescris.

Cererea reclamantului

s-a întemeiat pe dispozițiile art. 184 C. proc. civ. raportat la art. 28 alin. (1)

Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea formulată

la data de 2 septembrie 2009, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității cererii

reclamantului față de chiar prevederile

art. 184 C. proc. civ. raportat la art. 28

alin. (1) Legea nr. 554/2004, invocate de acesta în fundamentarea susținerilor sale.

La termenul din data de

4 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, s

ecția de contencios administrativ și fiscal, a

ridicat din oficiu excepția inadmisibilității cererii reclamantului, în raport de

dispozițiile art. 1 și art. 28 alin. (1) Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă

nr. 479 din data de 4

decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

a respins acțiunea formulată de reclamantul C.I. ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea a reținut că obiectul cererii formulate de reclamant nu se circumscrie sferei

stabilite art. 1 și art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004, cererea de anulare a unui

înscris care nu îndeplinește condițiile unui act administrativ în sensul art. 2

alin. (1) lit. c) Legea nr. 554/2004, ca o consecință a constatării unei mențiuni

false aplicate acestuia, fiind inadmisibilă în procedura contenciosului administrativ.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul C.I. solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

În motivarea căii de atac,

recurentul a susținut că instanța de fond a reținut o interpretare eronată a dispozițiilor

art. 8 raportat la art. 28 alin. (1) Legea nr. 554/2004 și că, dacă ar fi apreciat

că o asemenea cerere nu este de competența sa materială, ar fi trebuit, față de

dispozițiile art. 159 C. proc. civ., să pună această problemă în discuția părților

și să procedeze potrivit art. 158 C. proc. civ..

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge pentru considerentele

ce vor fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii specifice

contenciosului administrativ este exhaustiv definit de art. 1 și art. 8 alin. (1)

Legea nr. 554/2004.

Astfel, în esență, persoana

vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral

poate solicita instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ

vătămător, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate

adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat întru-un

drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul

nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a

unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea

dreptului sau interesul legitim.

Instanța, soluționând

cererea, poate să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea

publică să emită un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze

o anumită operațiune administrativă.

În acest context, Înalta

Curte reține că obiectul cererii formulate de reclamant nu se circumscrie sferei

stabilite de textele legale enunțate.

Prin cererea introductivă

de instanță, reclamantul a solicitat anularea unei adrese prin care se punea în

vedere PPF Porțile de Fier I să-l invite pe reclamant pentru a lua la cunoștință,

sub semnătură, de faptul trecerii sale în rezervă.

Or, acest înscris nu constituie

act administrativ producător de efecte juridice în sensul arătat de art. 2

alin. (1) lit. c) Legea nr. 554/2004.

În aceste condiții, în

mod corect a reținut instanța de fond că cererea de anulare a unui înscris care

nu îndeplinește condițiile unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1)

lit. c) Legea nr. 554/2004, ca o consecință a constatării unei mențiuni false aplicate

acestuia, este inadmisibilă în procedura contenciosului administrativ.

Înalta Curte reiterează

argumentele instanței de fond privind faptul că dispozițiile art. 184 C. proc. civ.

nu pot constitui motive de drept ale obiectivului cererii de chemare în judecată,

întrucât aceste dispoziții privesc procedura administrării dovezilor într-o cauză

aflată deja pe rolul instanței de judecată și incidentele care pot apărea în cursul

acestei proceduri.

Înalta Curte constată

ca neîntemeiate și susținerile recurentului privind incidența dispozițiilor

art. 158 C. proc. civ., întrucât în cauză nu se pune în discuție problema competenței

instanței în sensul avut în vedere de aceste dispoziții.

În mod nejustificat încearcă

recurentul să se prevaleze de dispoziții legale disparate și fără utilitate sau

relevanță în prezenta cauză pentru a compensa decăderea legală din dreptul de a

înlătura efectele actului administrativ, decădere datorată exclusiv lipsei sale

de diligență, așa cum recunoaște și recurentul.

În aceste condiții, față

de cele arătate mai sus și în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de către recurentul-reclamant

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge r

ecursul formulat de recurentul C.I. împotriva

sentinței civile nr. 479 din data de 4 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie

2010.