Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.10.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3493/2009

HOTĂRÂRE
29.10.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3493/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursurilor se reține; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 76 din 17 decembrie 2008, Curtea de Apel Suceava, secția penală, a admis apelurile inculpatelor M.A.G. și A.D.T. cât și apelul peste termen al inculpatei I.V., a extins efectele apelului acesteia și față de inculpații A.C., M.L. și I.M., iar pe latură civilă a desființat în parte Sentința penală nr. 64 din 7 martie 2007 a Tribunalului Suceava, a înlăturat disp. art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., față de intimații M.A.G. și I.V. A condamnat pe inculpata M.A.G. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74, 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare (în loc de 6 ani închisoare) și interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen.

pe o durată de 2 ani (în loc de drepturile prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen.). În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatei prin sentința penală apelată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 289 C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. cu pedeapsa stabilită prin prezenta decizie în pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare. Pedeapsa de executat pentru inculpata M.A.G. - 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. A făcut aplicarea, relativ la inculpatele M.A.G. și A.D.T., a dispozițiilor art. 71 C. pen.

privind interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. (în loc de art. 64 lit. a) - c) C. pen.). A condamnat pe inculpata I.V. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare (în loc de 3 ani și 6 luni închisoare). A condamnat pe aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 26 rap. la art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare (în loc de 1 an închisoare).

A condamnat pe aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare (în loc de 1 an închisoare). În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatei l.V. prin prezenta hotărâre în pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare. În temeiul art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatei I.V. pe o durată de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatei I.V.

asupra disp. art. 83 C. pen. A făcut aplicarea, relativ la inculpata I.V., a dispozițiilor art. 71 C. pen. privind interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. (în loc de art. 64 lit. a) - c) C. pen.). A făcut aplicarea disp. art. 71 alin. (5) C. pen. relativ la aceeași inculpată. A înlăturat dispoziția de obligare, în solidar, a inculpaților M.A.G., A.C., M.L., I.M. și l.V. la plata de despăgubiri civile către partea civilă C.J.P. Suceava. În temeiul art. 14, 346 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 998 - 999 și 1003 C. civ., a obligat pe inculpații M.A.G. și M.L., în solidar, să plătească părții civile C.J.P. Suceava suma de 16.914.416 ROL (1691,44 RON) cu titlu de despăgubiri civile.

În temeiul art. 14, 346 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 998 - 999 și 1003 C. civ., a obligat pe inculpatele M.A.G., A.C. și I.V., în solidar, să plătească părții civile C.J.P. Suceava suma de 6.812.515 ROL (681,25 RON) cu titlu de despăgubiri civile. În temeiul art. 14, 346 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 998 - 999 și 1003 C. civ., a obligat pe inculpatele M.A.G. și I.V., în solidar, să plătească părții civile C.J.P. Suceava suma de 8.223.528 ROL (822,35 RON) cu titlu de despăgubiri civile. În temeiul art. 14, 346 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 998 - 999 și 1003 C. civ., a obligat pe inculpații M.A.G., A.C. și I.M., în solidar, să plătească părții civile C.J.P.

Suceava suma de 17.643.738 ROL (1764,37 RON) cu titlu de despăgubiri civile. În temeiul art. 14, 346 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 998 - 999 și 1003 C. civ., a obligat pe inculpații M.A.G. și A.C., în solidar, să plătească părții civile C.J.P. Suceava suma de 356.348.024 ROL (35.634,80 RON) cu titlu de despăgubiri civile. În temeiul art. 14, 346 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 998 - 999 C. civ., a obligat pe inculpata M.A.G. să plătească părții civile C.J.P. Suceava suma de 674.303.979 ROL (67.430,4 RON) cu titlu de despăgubiri civile. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu erau contrare deciziei. A anulat formele de executare emise în baza sentinței penale apelate, relativ la inculpata I.V.

și a dispus emiterea unor noi forme, la rămânerea definitivă a hotărâri. Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului, din care suma de 450 RON reprezentând onorarii avocați oficiu inculpați A.C., M.L. și I.M. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava. În esență, s-a reținut că situația de fapt cât și încadrarea juridică a faptelor au fost reținute corect, dându-se o justă interpretare probelor cauzei. Totuși s-a acordat o eficiență mai mare circumstanțelor atenuante reținute în sarcina inculpatei M.A.G., micșorându-se astfel pedeapsa aplicată acesteia. În favoarea inculpatei I.V. s-a reținut circumstanța judiciară atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu efectele aferente prev. de art. 76 C. pen., dispunându-se totodată aplicarea prevederilor art. 81 C. pen.

Pe latură civilă s-a apreciat că greșit au fost obligați toți inculpații - cu excepția inculpatei A.D.T. - în solidar, la achitarea prejudiciului. În termen legal, atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, cât și inculpatele M.A.G. și A.D.T. au exercitat calea ordinară de atac a recursului criticând decizia penală astfel: - parchetul invocă cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., constând în greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpatelor M.A.G. și I.V., care, în raport cu disp. art. 72 C. pen., cu modalitatea efectivă de săvârșire a infracțiunilor în sensul că inculpata A.D.T.

a antrenat un număr mare de persoane, iar paguba produsă este cu consecințe grave în bugetul asigurărilor sociale, în timp ce inculpata I.V., a mai venit în contact cu legea penală, chiar dacă a fost reabilitată, la care se adaugă comportamentul procesual incorect al acesteia, care și-a schimbat domiciliul fără să anunțe organele judiciare și nu a recunoscut faptele reținute în sarcina sa. - inculpata A.D.T. invocă cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., întrucât din probele cauzei se impunea achitarea pentru infracțiunea dedusă judecății, întrucât nu există intenție, ea îndeplinindu-și strict atribuțiile de serviciu, fără a avea cunoștință de activitățile infracționale ale celorlalți inculpați.

- inculpata M.A.G. nu și-a motivat recursul în scris, în termenul prev. de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., oral, în ziua judecății, apărătorul din oficiu, invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în sensul reducerii cuantumului pedepsei aplicate acesteia. Examinând criticile în raport cu actele și lucrările dosarului hotărârea atacată, cât și sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu - conform disp. art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru motivele ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează: Prin Sentința penală nr. 64 din 7 martie 2007 a Tribunalului Suceava cât și prin Decizia penală nr. 76 din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală, urmare probatoriului administrat pe parcursul procesului penal s-a reținut ca și situație de fapt că, în baza datelor furnizate de către inculpata A.C.

(prietenă de familie) și M.L. (fiul său), inculpata M.G. - referent la Casa județeană de pensii Suceava - a introdus pe calculator numărul de dosar al persoanei indicate de către unul din cei doi coinculpați sau al unei persoane decedate, a cărei pensie era sistată și a trecut o sumă cuprinsă între 3 și 5.000.000 Rol, reprezentând recalculare pensie. Numele persoanelor respective figurau atât pe borderoul întocmit în acest scop, cât și pe dischetele magnetice. Au fost identificate un număr de 70 borderouri cu poziții de nume și prenume acoperite cu pastă corectoare de către inculpata M.G., cu privire la care s-a stabilit că nu aveau niciun drept de a li se plăti sume de bani recalculate. Semnătura din dreptul fiecărui nume și prenume din cele 70 de borderouri aparțin inculpatei M.G.

Deși inculpata avea obligația de a preda spre verificare dosarele persoanelor respective numitelor E.N. și G.M. referenți la Serviciul de plăți pensii le-a oprit la ea. Borderourile speciale pentru plăți restante și de comunicare a adreselor pensionarilor se întocmeau în 3 exemplare, din care 2 exemplare erau înaintate la C.N.P.A.S. București pentru verificare, reîntorcându-se la C.J.P. Suceava exemplarul nr. 2 care era confruntat de către inculpată cu exemplarul nr. 3 ce rămânea în unitate. În urma dotării unității cu calculatoare (anul 2001), după primirea dosarelor de pensionare de la "Biroul stabilire pensii", inculpata introducea numărul de dosar și data modificării recalculării pensiei în calculator, într-un tabel afișându-se atât pensia nouă cât și cea veche.

Pe dosar inculpata menționa diferența de pensie și data recalculării. Diferența de pensie era introdusă la rubrica "drepturi plată", specificându-se lunile pentru care se făcea recalcularea. În luna august 1998 ilegal inculpata și-a pensionat soțul. Astfel, l-a trecut cu nume modificat M.R. (în loc de M.R.) într-un borderou de pensionare, însă cu adresa reală, la care locuiau amândoi. Pentru a putea ridica banii de la Oficiul poștal (2.488.727 ROL), aceasta a întocmit în fals o adresă ca fiind din partea Casei județene de pensii Suceava, prin care era împuternicită să-i ridice pensia. Observând volumul de muncă din unitate și că cele două referente E.N. și G.M. nu-și puteau efectiv desfășura în condiții corespunzătoare atribuțiile de serviciu, în sensul verificării activității a 15 salariați de la Compartimentul de plăți pensii, fiind în discuție cca.

20.000 dosare și văzând că nimeni nu a descoperit nici înșelăciunea cu pensionarea falsă a soțului ei, inculpata s-a hotărât să-și extindă activitatea infracțională prin înserarea unor persoane în documente, care ar avea drepturi de recalculare pensie de ridicat, apelând astfel la fiul său și inculpata A.C., bineînțeles, urmând să împartă banii astfel obținuți după ce beneficiarul își oprea și el 1.500.000 - 2.500.000 lei. Inculpații și-au aplicat întocmai planul infracțional gândit de către M.G. Destinatarii sumelor de bani erau induși în eroare, spunându-li-se că acestea reprezintă ajutor de înmormântare, fonduri de sfârșit de an pentru indexări și recalculări pentru persoanele cu probleme sociale, ori că sunt bani proveniți din străinătate, despre care nu dorește să afle părinții săi, în cazul inculpatului M.L.

La rândul ei, inculpata I.M. - care locuiește pe aceeași scară cu inculpata A.C. - a acceptat propunerea acesteia de a primi ilegal un "supliment de pensie" contra unui comision lunar de 1.500.000 -2.000.000 ROL. Totodată aceasta a furnizat și numele și prenumele rudelor sale către inculpata A.C. pentru a primi și ele "suplimentul de pensie" ilegal, pentru comisionul precizat. Inculpata A.D.T. în calitate de oficiant specialist la Oficiul județean de poștă Suceava, ilegal a achitat sume de bani cu titlu de pensii, altor persoane decât titularilor acestora, contrar atribuțiilor de serviciu și cum era gestionara banilor a săvârșit infracțiunea de delapidare dar și fals intelectual și uz de fals în formă continuată.

Inculpata I.V. a acceptat înțelegerea infracțională propusă de către inculpata A.C. privind primirea unor sume de bani de la Casa județeană de pensii Suceava cu titlu de "fonduri pentru ajutorarea familiilor sărace", contra unui comision lunar de 2.000.000 lei. În acest sens i-a indicat coinculpatei adresa sa, a soțului și a tatălui său D.V., dar și pe ale martorelor S.M., S.L. și L.S. Din cele 139 persoane fictiv trecute la plată nu s-a putut stabili cu certitudine numărul de persoane comunicate inculpatei M.G. de către coinculpata A.C. - ajutată la rândul ei de către inculpatele I.M. și I.V. - și coinculpatul M.L.

În raport cu atitudinea sinceră adoptată de către inculpați pe parcursul întregului proces penal, nivelul de instrucție al acestora, modalitatea în care a fost concepută și realizată activitatea infracțională, diligențele depuse pentru recuperarea prejudiciului, corect au reținut ambele instanțe vinovăția lor și au aplicat pedepse just individualizate, conform criteriilor prev.de art. 72 C. pen. dar și scopurilor pedepsei, așa cum sunt reglementate în art. 52 C. pen. Este evident că față de modalitatea de săvârșire a faptelor și a sumelor aflate în discuție nu se pune problema lipsei de pericol social al faptelor pentru inculpata A.D.T., cum de altfel corect a reținut și instanța de prim-control judiciar, pedeapsa fiind corect individualizată și neexistând nici o eroare gravă de fapt în aprecierea materialului probator al cauzei.

Fiind asigurate funcțiile preventiv - punitiv - educative ale sancțiunilor aplicate, în temeiul disp. art. 385 15 pct. l lit. b) C. proc. pen. recursurile vor fi respinse, ca nefondate. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și de inculpații M.A.G. și A.D.T. împotriva Deciziei penale nr. 76 din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția penală. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 800 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului parchetului rămân în sarcina statului, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați A.C., I.M.

și M.L. și de 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată I.V., se vor plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2998/2008
a fost condamnată Ia pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (1) Iit. a) și c) și a art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., aceeași inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare
ÎCCJ 2009-12-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4108/2009
. b) și lit. c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Se va aplica inculpatului G.D.C. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și li
ÎCCJ 2013-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3728/2013
10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. Împotriva acestei hotărâri inculpatul B.G. a declarat apel, cauza fiind înregistra
ÎCCJ 2009-04-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1421/2009
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 165 din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Galați s-a dispus condamnarea inculpatului A.D.S. la o pedeapsă de 4 ani închisoare și la pedeapsa complementa
ÎCCJ 2009-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 245/2009
itatea considerentelor expuse se vor respinge recursurile declarate de inculpații S.D. și S.A.A. În consecință se va casa decizia penală atacată precum și sentința penală nr. 826/ F din 5 iunie 2007 a Tribunalului București, secția a Il-a p
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă