ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3863/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea formulată la 13 decembrie 2010, G.C.,

a solicitat instanței, învestirea cu formulă executorie a deciziei nr. 3043/R din

22 octombrie 2010, dată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie, prin care s-a respins ca nefondată contestația

în anulare formulată de SC M.T. SRL împotriva deciziei nr. 1506/R din 18 iunie 2010

a aceleiași instanțe.

Prin hotărârea mai sus

citată a fost admisă irevocabil acțiunea formulată de reclamanta G.C., în contradictoriu

cu L.E., L.V., C.E., SC T.G. SRL și SC M.T. SRL, iar în consecință s-a dispus radierea

dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâților L., asupra imobilului teren

în suprafață de 1.390 m.p., din C.F. nr. AA Zalău.

S-a constatat totodată

nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate cu privire la terenul în

suprafață de 400 m.p., din aceeași carte funciară, dispunându-se radierea dreptului

de proprietate înscris succesiv în cartea funciară în favoarea pârâților-cumpărători.

Învestită cu soluționarea

cererii, Judecătoria Zalău, prin încheierea nr. 3054/C din 16 decembrie 2010, a

declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, reținând

în esență că, potrivit cu art. 374 alin. (2) C. proc. civ., învestirea hotărârilor

judecătorești cu formulă executorie, se face de către „prima instanță”.

Or, se arată, prin hotărârea

ce se cere a fi învestită cu formulă executorie, Curtea de Apel Cluj, s-a pronunțat

„în primă instanță” asupra unei contestații în anulare și ca atare îi revine competența

soluționării cererii.

La rândul său, Curtea

de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie,

prin sentința nr. 1/F din 7 ianuarie 2011, s-a declarat necompetentă material să

soluționeze cauza de față, astfel că, constatându-se ivit conflictul negativ de

competență, cauza a fost înaintată, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(3) C. proc. civ., Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a stabili instanța

competentă.

Se constată că prima instanță

sesizată, respectiv Judecătoria Zalău, este competentă material, în soluționarea

cauzei, având în vedere argumentele ce succed.

Se impune a se preciza,

dintr-un început, că în cauza de față nu ne aflăm în prezența unui veritabil conflict

de competență, aspect ce rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 22 C.

proc. civ., care stabilesc limitativ cazurile de regulator de competență și instanțele

competente să-l judece.

Astfel, se observă că

prima instanță sesizată se găsește în circumscripția Curții de Apel Cluj, neputându-se

susține că între cele două instanțe a intervenit un conflict negativ de competență,

în condițiile în care Judecătoria Zalău avea obligația de a se conforma soluției

de declinare a competenței sau, eventual de trimitere a dosarului pe cale administrativă,

de către instanța superioară.

Cum „conflictul” nu a

fost declanșat însă de prima instanță sesizată, ci de Curtea de Apel Cluj care,

cu neobservarea dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmează a se constata că reținerea vizând

competența materială a Judecătoriei Zalău este corectă, în raport cu dispozițiile

art. 374 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, potrivit textului

mai sus-citat, învestirea hotărârilor cu formulă executorie se face de prima instanță,

sintagma vizând, în mod neechivoc, instanța care s-a pronunțat în primul grad de

jurisdicție sau care, potrivit legii, are o astfel de competență.

Nu în ultimul rând, urmează

a se ține seama și de stadiul procesual căruia îi aparține cererea formulată de

reclamanta G.C. la 13 decembrie 2010, respectiv executarea silită, situație în care

devin incidente dispozițiile art. 373 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Potrivit acestora, instanța

de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, acesteia

revenindu-i și competența soluționării cererilor de încuviințare a executării silite,

a contestațiilor la executare, precum și a oricăror alte incidente apărute în cursul

executării silite.

Or, din actele cauzei,

rezultă că prin decizia nr. 3043/R din 22 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj s-a

pronunțat în soluționarea unei căi extraordinare de atac, iar nu „în primă instanță”,

așa cum greșit s-a arătat, fondul litigiului fiind soluționat prin sentința civilă

nr. 781 din 18 martie 2008 a Judecătoriei Zalău.

Așa fiind, în mod corect

s-a reținut competența Judecătoriei Zalău în soluționarea cererii de față, în calitatea

acesteia de „primă instanță” în accepțiunea dată acestei sintagme prin dispozițiile

art. 374 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 10 mai 2011.