ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4192/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul SC C.U.

SRL la data de 9 octombrie 2009 a contestat actul administrativ fiscal decizia

nr. 119 din 8 aprilie 2009 emisă de pârâta Ministerul Finanțelor - Agenția

Națională de Administrare Fiscală, solicitând totodată suspendarea provizorie a

actului atacat, cerere anulată ca netimbrată prin încheierea din ședința din 28

octombrie 2009.

Prin sentința civilă

nr. 136/F din 16 iunie 2010 Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamatei, a anulat în parte

decizia nr. 119/2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, a admis

în parte contestația și a anulat în parte decizia de impunere nr. 836/2007, în sensul

că reclamanta datorează:

-1.079 RON impozit pe

dividende +530 RON accesorii;

-55.278 RON impozit pe

profit+32.749 RON accesorii;

-TVA minus 121.059 RON

plus 18.931 RON accesorii;

- 3.662 RON CAS angajatori+5.196

RON accesorii;

-186 RON șomaj asigurați;

-752 RON impozit pentru

salarii.

A menținut în rest decizia

de impunere ca și decizia nr. 119/2007, pentru celelalte sume și a obligat pârâta

să plătească reclamantei suma de 2.044 RON cheltuieli de judecată compusă din taxa

de timbru+onorariu expert.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut în baza probatoriului administrat în cauză,

însușindu-și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză cât și raportul

de expertiză contabilă efectuată în faza cercetării penale, sumele pentru care reclamanta

nu poate fi exonerată de plată, suma reprezentând impozit pe dividende, impozit

pe profit, TVA, CAS angajatori, șomaj și impozit pentru salarii.

Împotriva acestei hotărârii,

în termen legal, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., recurenta

a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond s-a pronunțat asupra fondului

unor categorii de obligații fiscale din decizia de impunere și din decizia nr. 119/2009,

asupra cărora organul administrativ nu a făcut nici o mențiune, contestația fiind

respinsă ca nemotivată.

Totodată, recurenta a

criticat soluția instanței de fond, de admitere în parte a acțiunii, susținând că

aceasta este nelegală, întrucât la stabilirea impozitului pe profit și a majorărilor

aferente, nu au fost avute în vedere cheltuielile nedeductibile reținute prin actul

de control cât și prin decizia nr. 119/2009 în temeiul dispozițiilor legale aplicabile,

respectiv dispozițiile art. 9 alin. (7) lit. j), lit. f), lit. m) și lit. s) Legea

nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, cât și pct. 48 H.G. nr. 44/2004 privind

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003.

În ceea ce privește perioada

ianuarie 2004-decembrie 2005, recurenta a susținut că în stabilirea sumelor datorate

au fost ignorate prevederile art. 21 alin. (4) lit. f) Legea nr. 571/2003 privind

C. fisc. cât și pct. 119 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilității

nr. 82/1991, potrivit cărora cheltuielile înregistrate în contabilitate nu sunt

deductibile dacă nu au la bază documente justificative.

Hotărârea instanței de

fond a fost criticată și sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată recurenta

apreciind că instanța avea posibilitatea aplicării prevederilor art. 274 alin. (3)

C. proc. civ..

Intimata SC C.U. SRL a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat.

Analizând cauza în raport

de criticile formulate de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul

dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul

formulat în cauză este nefondat.

Astfel, în ceea ce privește

criticile formulate de recurentă în temeiul motivului de recurs prevăzut de dispozițiile

art. 304 pct. 4 C. proc. civ., instanța de control judiciar le apreciază ca fiind

nefondate, instanța de fond pronunțându-se aspra legalității actelor administrativ-fiscale

atacate în limitele competenței sale legale și fără a depăși atribuțiile puterii

judecătorești.

Prin sintagma „depășirea

atribuțiilor puterii judecătorești” se înțelege, astfel cum s-a statuat atât în

doctrină cât și în practica judiciară, incursiunea autorității judecătorești în

sfera autorității executive sau legislative, astfel cum a fost consacrată de Constituție

sau de o lege organică.

În speță nu poate fi reținut

ca fiind întemeiat acest motiv de recurs, întrucât instanța de fond s-a pronunțat

asupra obiectului cererii de chemare în judecată, fără a depăși atribuțiile recunoscute

puterii judecătorești, respectiv a analizat legalitatea și temeinicia contestației

formulate de intimatul-reclamant împotriva deciziei nr. 119 din 8 aprilie 2009 emisă

de recurenta-pârâtă Ministerul Finanțelor-Agenția Națională de Administrare Fiscală,

decizie emisă în procedura administrativă prevăzută de O.G. nr. 92/2003 privind

C. proc. fisc..

În ceea ce privește criticile

formulate de recurenta-pârâtă în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.9, Înalta Curte

le apreciază ca fiind nefondate.

Astfel, în ceea ce privește

impozitul pe profit cât și a majorărilor și penalităților de întârziere aferente

din probatoriul administrat în cauză, rezultă că obligațiile fiscale datorate de

intimata-reclamantă sunt în cuantum de 52.278 RON, cu accesorii în sumă de 32.479

RON, astfel cum s-a reținut prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză.

Diferența dintre sumele

stabilite cu acest titlu și sumele reținute prin actul de control fiscal cât și

prin decizia nr. 119/2009 emisă de recurentă a fost determinată ca urmare a diminuării

cheltuielilor aferente anilor 2003 și 2004, întrucât din probatoriul administrat

în cauză a rezultat realitatea operațiunilor efectuate și înregistrărilor contabile

efectuate de către intimata-reclamantă, realitate confirmată și de expertiza contabilă

extrajudiciară efectuată cu ocazia cercetărilor penale efectuate în cauză.

Cu privire la TVA stabilită

suplimentar cu majorările și penalizările de întârziere aferente, criticile recurentei

nu vor fi primite, instanța de fond apreciind în mod corect că intimata-reclamantă

nu datorează sumele stabilite prin actele administrativ fiscale întrucât deși a

calculat, evidențiat și raportat cu unele erori TVA-ul și a depus cu întârziere

cererea de mențiuni pentru înregistrarea ca plătitor TVA, acesta a depus lunar deconturile

de TVA, iar sumele au fost încasate de către organul fiscal.

Având în vedere reconsiderarea

caracterului justificativ al unor facturi atât pentru stabilirea impozitului pe

profit datorat, a rezultat un TVA de rambursat în valoare de 121.059 RON cu 18.931

RON accesorii. Întrucât criticile recurentei cu privire la acest punct sunt identice

cu cele referitoare la impozitul pe profit, acestea vor fi înlăturate pentru aceleași

motive, ca și susținerile recurentei cu privire la impozitul pe dividende.

Nici criticile referitoare

la acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 2.044 RON reprezentând taxă de

timbru și onorariu expert nu pot fi reținute având în vedere dispozițiile art. 274

alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora judecătorii nu pot micșora cheltuielile

de timbru, taxele de procedură și impozitul proporțional, plata experților, despăgubirea

martorilor precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat, va dovedi

că le-a făcut.

Referirile recurentei

la neaplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de către instanța

de fond în sensul diminuării acestor cheltuieli, nu pot fi reținute întrucât aceste

prevederi vizează mărirea sau micșorarea onorariilor avocaților, ori în speță nu

au fost acordate astfel de cheltuieli.

Astfel fiind, apreciind

că nu pot fi primite criticile recurentei pentru argumentele expuse, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Națională

de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 136/F-Cont din 16 iunie 2010 a Curți

de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2011.