ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4731/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată și apărarea pârâtei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC I.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, anularea Deciziei nr. 206 din 26 iulie 2010 și, pe cale de consecință, anularea parțială a Deciziei de impunere nr. 3787 din 19 mai 2010 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite în sarcina sa și a raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 17 mai 2010 de către inspectorii din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova - Activitatea de Inspecție Fiscală.

Totodată, a solicitat și suspendarea executării actelor administrative fiscale, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, ulterior renunțând la judecata acestui capăt de cerere. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în perioada 01 - 09 aprilie 2010 și 03 - 17 mai 2010 s-a efectuat o inspecție fiscală și ca urmare s-a stabilit că pentru perioada 2007 - 2010 datorează o serie de obligații fiscale, respectiv: 308.091 RON impozit pe profit, 275.285 RON T.V.A., 8.615 RON C.A.S. asigurați, 734 RON șomaj asigurați, 30.270 RON C.A.S. angajator, 7.524 RON C.A.S.S. angajator, 725 RON șomaj angajator, 362 RON fond garantare, 420 RON fond accidente și boli profesionale, 832 RON fond concedii și indemnizații medicale, 30.560 RON impozit dividende, 465.524 RON majorări de întârziere și 18.000 RON amenzi, în total suma de 1.016.698 RON.

Reclamanta a mai arătat că, prin Decizia nr. 206 din 26 iulie 2010 emisă de autoritatea pârâtă, a fost respinsă contestația formulată împotriva actelor administrativ fiscale, pentru suma de 538.031 RON, din care 118.309 RON reprezentând impozit de profit suplimentar, 74.913 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 190.984 RON T.V.A. suplimentar și 153.825 RON majorări de întârziere aferente. În concluzie, reclamanta a susținut că toate cheltuielile în cauză sunt efectuate în scopul realizării de venituri impozabile și sunt deductibile fiscal, invocând prevederile Codului fiscal.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii întrucât cheltuielile efectuate cu chiriile aferente imobilului situat în Ploiești și celui situat în Bușteni sunt nedeductibile fiscal, având în vedere că primul imobil nu era funcțional nici la data de 1 aprilie 2010, data inițierii inspecției fiscale, iar în ce privește cel de al doilea imobil, reclamanta nu a declarat de la înființare și până la verificare, niciun fel de sediu secundar în orașul Bușteni. Referitor la achizițiile de materiale de construcții și a serviciilor de construcții-montaj, pârâta a arătat că facturile emise de către SC A.C. SRL nu conțin toate informațiile cu privire la tipul, caracteristicile și cantitățile de materiale achiziționate și pentru serviciile prestate nu au fost prezentate niciun fel de situații de lucrări.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 301 din 1 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat în tot Decizia nr. 206 din 26 iulie 2010, emisă de pârâtă, a anulat parțial Decizia de impunere nr. 3787 din 19 mai 2010 și raportul de inspecție fiscală din 17 mai 2010 emise de pârâtă, pentru suma de 629.984,28 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar, majorări de întârziere impozit pe profit, T.V.A. suplimentar și majorări de întârziere T.V.A., menținând actele fiscale pentru suma de 386.714,72 RON, cu același titlu. Prin aceeași sentință, a obligat pârâta să plătească 1.504,3 RON, cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În perioada 01 - 09 aprilie 2010 și 03 - 17 mai 2010, în urma unui control efectuat de către inspectorii din cadrul Activității de Inspecție Fiscală a Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova, s-a stabilit că pentru perioada 2007 - 2010 reclamanta datorează o serie de obligații fiscale, respectiv 308.091 RON impozit pe profit, 275.285 RON T.V.A., 8.615 RON C.A.S. asigurați, 734 RON șomaj asigurați, 30.270 RON C.A.S. angajator, 7.524 RON C.A.S.S. angajator, 725 RON șomaj angajator, 362 RON fond garantare, 420 RON fond accidente și boli profesionale, 832 RON fond concedii și indemnizații medicale, 30.560 RON impozit dividende, 465.524 RON majorări de întârziere și 18.000 RON amenzi, în total suma de 1.016.698 RON.

În acest sens, s-a încheiat raportul de inspecție fiscală din 17 mai 2010 și s-a emis Decizia de impunere privind obligații fiscale nr. 3787 din 19 mai 2010, împotriva cărora reclamanta formulat contestație care a fost respinsă ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 206 din 26 iulie 2010, emisă de către pârâtă. În ce privește cheltuielile ocazionate de închirierea imobilului din Ploiești, pentru care reclamanta a achitat o chirie de 402.912 RON, instanța de fond a reținut că această sumă reprezintă o cheltuială deductibilă fiscal, conform art. 19 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din C. fisc., potrivit cărora pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

Astfel, acest imobil a fost utilizat ca sediu social al societății, în cadrul căruia sunt amenajate 2 birouri, grupuri sanitare și încăperi de depozitare a materialelor de construcții și a altor echipamente necesare în desfășurarea activității reclamantei și în perioada august 2007 - 31 iulie 2009 reclamanta a desfășurat atât lucrări de construcție, montaj, execuție de structuri imobile, activități privind scoaterea definitivă din fondul forestier național, defrișarea vegetației forestiere pe anumite terenuri, inclusiv cu achiziții și vânzări de terenuri la schimb, realizând din toate aceste activități venituri impozabile, așa încât chiria achitată pentru acest imobil se înscrie în categoria cheltuielilor deductibile prevăzute de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal.

În ce privește cheltuielile ocazionate de închirierea imobilului din Bușteni, în perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2009, reclamanta a închiriat în baza Contractului nr. 7838C din 6 noiembrie 2008 și a actului adițional din 12 noiembrie 2008 la contract, acest imobil, întrucât salariații acesteia, la data respectivă locuiau la distanțe mai mari de 50 km față de locul de muncă, caz în care se impunea să le asigure cazare pentru efectuarea lucrărilor în zona Sinaia, Azuga și Bușteni și pentru care, în contabilitatea reclamantei, au fost înregistrate venituri impozabile, astfel încât și chiria în sumă de 212.028 RON, achitată pentru acest imobil, reprezintă o cheltuială deductibilă fiscal, potrivit acelorași dispoziții legale.

Referitor la natura relațiilor dintre reclamantă și SC A.C. SRL, instanța de fond a reținut că între părți a fost încheiat un Contract de subantrepriză nr. 10 din 15 iunie 2007, pentru lucrări de structură, fază la roșu, pentru o locuință cu demisol, parter și mansardă situat în Sinaia, str. G. FN și un alt Contract de subantrepriză nr. 12 din 10 aprilie 2008 pentru lucrări de reamenajare imobil situat în Sinaia, str. M. nr. 39B, lucrări pentru care reclamanta avea 2 contracte de executare lucrări încheiate la 12 iunie 2007 și 7 aprilie 2008 și pentru care a realizat venituri în valoare de 448.354,34 RON și cheltuielile cu materiale și manopera de 424.976,64 RON, cheltuieli care, de asemenea, sunt deductibile fiscal având în vedere aceleași prevederi legale.

Cu privire la cheltuielile efectuate cu întreținerea Autovehiculului nr. X, în perioada 2008 - 2009, în sumă de 53.604 RON, s-a reținut că și aceste cheltuieli sunt deductibile fiscal, în baza art. 21 alin. (1) din C. fisc., deoarece autovehiculul a fost utilizat de societate în vederea desfășurării activității, reclamanta obținând în această perioadă venituri impozabile, în valoare de 383.879,91 RON, cuprinzând și lunile septembrie și decembrie 2007. Referitor la TVA aferentă facturilor emise de SC A.C.

SRL, precum și cel cuprins în facturile de achiziții piese de schimb și manoperă pentru reparațiile efectuate la autoturismul cu nr. X, respectiv suma de 190.987 RON, la care se adaugă majorări de întârziere de 153.825 RON, de asemenea, s-a reținut că aceste cheltuieli sunt deductibile fiscal, conform art. 145 alin. (1) și (2) din C. fisc., potrivit cărora dreptul de deducere ia naștere la momentul exigibilității taxei și orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul de operațiuni taxabile, or, achizițiile efectuate de către reclamantă au fost destinate în acest scop, respectiv utilizării în folosul operațiunilor taxabile.

Concluzionând, judecătorul fondului a reținut că toate cheltuielile și achizițiile efectuate de către reclamantă sunt deductibile fiscal, potrivit și raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză de expertul V.I., din concluziile căruia rezultă că din suma de 1.016.698 RON, stabilită ca datorată de organul de control cu titlu de obligații fiscale, reclamanta datorează suma totală de 386.714,72 RON, din care impozit pe profit suplimentar de plată pentru perioada trimestrului II 2007 - trimestrul IV 2009 este în sumă de 135.587 RON, majorările de întârziere aferente impozitului pe profit sunt de 107.958 RON, T.V.A. suplimentar de 84.301,61 RON și majorări de întârziere de 58.868,11 RON. 3. Cererea de recurs și apărarea intimatei-reclamante Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că hotărârea atacată se sprijină exclusiv pe concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, or, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, aceasta trebuie să răspundă în fapt și în drept la toate cererile formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția pronunțată, formulând următoarele critici: Cu privire la cheltuielile ocazionate de închirierea imobilului din Ploiești, recurenta a arătat că pretinsa activitate economică prestată de societate nu a fost probată cu acte, respectiv cu autorizație de construcție în care să fie menționată destinația pretinsă de "depozit de materiale și echipamente", fișe de magazie cu organizarea gestiunii, mișcările din gestiunea respectivă, fișa postului pentru salariatul gestionar, numele și prenumele acestuia, avize de însoțire a materialelor la transferul între gestiuni, bonuri de consum.

În plus, nici măcar la data efectuării expertizei contabile imobilul în discuție nu era funcțional, din același motiv, însăși intimata-reclamantă a solicitat efectuarea inspecției fiscale la sediul organului de control. Recurenta a recunoscut că, într-adevăr, proprietarul construcției în curs de execuție are încheiate contracte cu furnizorii de utilități și prin urmare există consumuri ale acestora, însă nu echivalează cu dovedirea pretinselor activități economice desfășurare, apreciind că nu este lipsită de relevanță nici împrejurarea că furnizarea apei de către Apa Nova se face pentru un consumator casnic și nu pentru un agent economic.

Referitor la imobilul din Bușteni, recurenta a susținut că apare ca superficială concluzia la care a ajuns instanța de fond, potrivit căreia societatea avea obligația să asigure cazare salariaților săi, și totodată nedovedită, chiar infirmată de organele fiscale, pentru că nu au fost prezentate documente care să ateste detașarea, diurna acordată și din care să rezulte plasarea salariaților în respectiva vilă. În legătură cu relațiile dintre reclamantă și SC A.C. SRL, a arătat, de asemenea, că instanța de fond a efectuat o analiză superficială, facturile emise de către SC A.C. SRL, cu privire la achizițiile de materiale de construcții și a serviciilor de construcții-montaj, nu conțin toate informațiile cu privire la tipul, caracteristicile și cantitățile de materiale achiziționate și pentru serviciile prestate nu au fost prezentate niciun fel de situații de lucrări.

Totodată, a susținut cu instanța nu a avut în vedere comportamentul celor doi parteneri, modul în care reclamanta a derulat activitățile economice cu furnizorul, astfel încât cheltuielile înregistrate pe baza documentelor emise de SC A.C. SRL nu pot fi deductibile fiscal, această societate fiind și radiată fapt ce a făcut imposibilă efectuarea unui control încrucișat la acest agent economic, iar asociatul și administratorul societății intimate a avut calitatea de asociat și în cadrul SC A.C. SRL. În fine, recurenta a arătat că sunt nedeductibile fiscal și sumele de 100.056 RON, reprezentând TVA aferentă unui avans înregistrat în baza unei facturi emise de SC A.C. SRL, și de 10.184 RON, reprezentând TVA aferentă achizițiilor de piese de schimb și servicii pentru un autoturism care nu figurează în patrimoniul societății, pentru care nu s-au prezentat documente justificative.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate, susținând că toate cheltuielile și achizițiile efectuate sunt deductibile fiscal, în raport cu prevederile art. 145 alin. (1) și (2), art. 19 și art. 21 alin. (1) din C. fisc. 5. Hotărârea instanței de recurs Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente: Aspectele constatate de recurenta-pârâtă și în legătură cu care se invocă nelegalitatea soluției pronunțată de prima instanță, privesc calculul dobânzilor fiscale datorate de intimata-reclamantă pentru cele două imobile deținute, unul în orașul Ploiești și altul în orașul Bușteni, cât și celelalte obligații fiscale reținute în sarcina sa prin decizia contestată.

În privința imobilului situat în orașul Ploiești, Curtea reține că în mod corect prima instanță a considerat că acesta este sediul societății reclamante, împrejurare dovedită cu probele administrate și că în această situație cheltuielile cu închirierea lui sunt deductibile fiscal potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din C. fisc. Sub acest aspect rezultă fără putință de tăgadă din probele administrate în cauză (înscrisuri și expertiză contabilă) că acest imobil a fost utilizat ca sediu al societății-intimate, că în interiorul lui sunt amenajate două birouri, grupuri sanitare și încăperi de depozitare a materialelor de construcții și a echipamentelor necesare desfășurării activității reclamantei-intimate și că din activitățile desfășurate în intervalul 2007 - 31 iulie 2009 au rezultat venituri impozabile, așa încât chiria achitată pentru imobil se înscrie în categoria cheltuielilor deductibile prevăzute de art. 21 alin. (1) din C. fisc.

Susținerea recurentei-pârâte în sensul că în autorizația de construcție a imobilului nu sunt specificate destinațiile încăperilor, este lipsită de relevanță față de scopul și destinația dovedite în legătură cu acest imobil, urmând a fi respinsă ca nefondată. Așa fiind, în mod legal a reținut instanța de fond că suma de 409.912 RON achitată de intimata-reclamantă cu titlu de chirie pentru imobilul din Ploiești, este o cheltuială deductibilă fiscal. În ceea ce privește cheltuielile ocazionate de închirierea imobilului din Bușteni, Curtea va reține că în baza probelor administrate, rezultă că acest imobil a fost închiriat în perioada 2008 - 2009 pentru cazarea salariaților societății intimate (contract de închiriere nr. 7838C din 6 noiembrie 2008) motivat de faptul că aceștia locuiau la o distanță mai mare de 50 km față de locul de muncă.

O altă categorie de cheltuieli deductibile contestate de asemenea de recurentă, o reprezintă cheltuielile cu materiale și manoperă în cuantum de 424.976,64 RON cheltuieli pe care intimata-reclamantă le-a făcut în baza a două contracte de executări lucrări încheiate la 12 iunie 2007 și 7 aprilie 2008, ca urmare a Contractului de subantrepriză nr. 10 din 15 iunie 2007 intervenit între SC A.C. și societatea intimată. Susținerea recurentei în sensul că aceste cheltuieli nu au fost dovedite este lipsită de suport probator, deoarece atât din cuprinsul expertizei efectuate în cauză, cât și din actele depuse la dosar, rezultă cu prisosință atât existența și natura relațiilor dintre cele două societăți mai sus amintite cât și efectuarea lucrărilor contractate.

Tot astfel, nefondate sunt și susținerile recurentei cu privire la suma de 100.050 RON reprezentând TVA aferent unui avans înregistrat în baza unei facturi emise de SC A.C. SRL, având în vedere dispozițiile art. 145 alin. (1) și (2) C. fisc., în raport de care dreptul de deductibilitate ia naștere la momentul exigibilității taxei. Cât privește cheltuielile efectuate cu întreținerea autovehiculului nr. X în perioada 2008 - 2009 în cuantum de 53.604 RON, Curtea va reține că și în acest caz în mod corect prima instanță a considerat că și acestea sunt deductibile fiscal, deoarece așa cum rezultă din probele administrate, autovehiculul a fost utilizat de intimata-reclamantă în vederea desfășurării activității specifice, obținând în perioada amintită venituri impozabile de 383.879,91 RON, devenind astfel incidente dispozițiile art. 19 și 21 din C. fisc.

În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312(1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova împotriva Sentinței nr. 301 din 1 noiembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV