ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2966/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2966/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința civilă

nr. 602 din 21 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea de intervenție formulată de M.A.I. și Municipiul Caracal,

a respins excepția de nelegalitate a prevederilor art. 65 lit. c) și art. 66

lit. c) din H.G. nr. 611/2008 precum și acțiunea formulată de reclamantul R.V.E.

în contradictoriu cu pârâții A.N.F.P., Guvernul României, M.A.I. și Municipiul Caracal

prin Primar, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Excepția inadmisibilității

invocată de pârât prin întâmpinare, a fost respinsă cu motivarea că

din analiza dispozițiilor

art. 62 alin. (2), art. 63, art. 66 și art. 68 din H.G. nr. 611/2008, reiese că

instanța de contencios administrativ poate fi sesizată în cazul respingerii contestației

de către comisia de soluționare a contestațiilor, în condițiile legii.

Cu privire la excepția

de nelegalitate a dispozițiilor art. 65 lit. c) și art. 66 lit. c) din H.G. nr.

611/2008, instanța de fond a reținut că reclamantul critică dispozițiile art. 65

lit. c) și art. 66 lit. c) din H.G. nr. 611/2008 sub aspectul încălcării principiilor

prevăzute art. 57 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 și în special a principiului

competenței.

În acest context a apreciat

instanța de fond că

dispozițiile

prevăzute de art. 65 lit. c) și art. 66 lit. c) din H.G. nr. 611/2008 care prevăd

respingerea contestației de către comisia de soluționare a contestațiilor dacă nu

se constată o diferență mai mare de 10 puncte / probă, (1 punct este raportat la

o scală de 1 la 100) contrar celor susținute de reclamant, nu sunt de natură a încălca

principiul competenței, ci dimpotrivă, acestea protejează atât respectivul principiu

dar în egală măsură și celelalte principii prevăzute de art. 57 din Legea nr. 188/1999,

respectiv principiul competenței deschise, principiul transparenței, principiul

meritelor profesionale, principiul egalității accesului la funcțiile publice pentru

fiecare candidat care îndeplinește condițiile legale de participare la concurs.

Față de aceste motive,

instanța de fond a considerat că nu poate primi susținerea reclamantului în sensul

că, fiecare candidat trebuie să beneficieze de nota ce mai favorabilă pe care o

obține după recorectarea lucrării sau reevaluarea răspunsurilor date la interviu,

fără să existe condiționarea reglementată de art. 65 lit. c) și art. 66 lit. c)

din H.G. nr. 611/2008, întrucât în acest mod nu s-ar mai putea ține conte de corectarea

efectuată de comisia de concurs.

În concluzie, instanța

de fond a constatat că dispozițiile contestate nu sunt nelegale în raport de principiul

competenței prevăzut de art. 57 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 și sunt instituite

în limita dreptului de apreciere pe care îl are autoritara publică la reglementarea

unor astfel de situații prin acte administrative cu caracter normativ subordonate

legii, așa încât va fi respinsă excepția de nelegalitate invocată de reclamant.

Pe fondul cauzei, instanța

de fond față de respingerea excepției de nelegalitate, a respins cererea privind

anularea raportului final al concursului, constatând că nu poate fi reținut nici

un motiv pentru anularea respectivului raport final, ce a fost întocmit potrivit

dispozițiilor legale în vigoare și punctajelor obținute de către cei doi candidați.

Referitor la cererea de

admitere a contestațiilor depuse de reclamant la cele două probe ale concursului

și implicit validarea punctajelor acordate de comisia de soluționare a contestațiilor

ca punctaj final, instanța de fond a constatat, în raport de dispozițiile art. 64

alin. (2) din H.G. nr. 611/2008, că aceasta cerere excede atribuțiilor instanței

de judecată.

A considerat

instanța de fond că este neîntemeiată și cererea privind obligarea comisiei de concurs

să procedeze la întocmirea unui nou raport final cuprinzând punctajul obținut de

reclamant în urma celor două contestații și, implicit declararea acestuia ca admis

la concursul organizat, în condițiile în care respingerea contestațiilor a fost

legală în raport de dispozițiile art. 65 lit. c) și art. 66 lit. c) din H.G.

nr. 611/2008 și, astfel, nu se impune întocmirea unui nou raport final și cu atât

mai mult declararea drept admis a reclamantului, din moment ce acesta a obținut

un punctaj mai mic decât persoana situată pe prima poziție și declarată admisă,

în speță G.C.I.

Cât

privește obligarea A.N.F.P. să propună Primarului Municipiului Caracal numirea reclamantului

în funcția publică de conducere vacantă de secretar al municipiului Caracal, această

cerere nu are, în opinia instanței de fond, nici un suport legal cât timp ocuparea

postului vacant menționat s-a făcut prin concursul organizat în temeiul H.G.

nr. 611/2008 în urma căruia o altă persoană a fost declarată admisă, obținând un

punctaj superior celui obținut de reclamant.

2.Recursul declarat în

cauză

Împotriva sentinței

nr. 602 din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs reclamantul R.V.E., în temeiul art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență,

următoarele:

Printr-un set de critici

circumscris motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține

recurentul că instanța de fond, respingând excepția de nelegalitate a prevederilor

art. 65 lit. c) și art. 66 lit. c) din H.G. nr. 611/2008, a făcut o greșită aplicare

și interpretare a textelor de lege invocate în susținerea respectivei excepții,

respectiv a art. 55, art. 57 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 188/1999,

art. 4 din H.G. nr. 611/2010.

Astfel, arată recurentul

că în mod greșit instanța de fond a considerat că prevederile art. 65 lit. c) și

ale art. 66 lit. c) din H.G. nr. 611/2008 nu contravin dispozițiilor art. 57

alin. (3) din Legea nr. 188/199 în condițiile în care: cele două articole au un

caracter arbitrar, nu au o bază legală, diferența de 10 puncte este foarte mare

și nu se justifică, diminuând practic șansele de admitere ale unei contestații,

afectând desfășurarea concursului în baza principiilor stabilite de Legea nr. 188/1999

și selectarea candidaților exclusiv pe criteriul competenței; sunt contrare întregii

practici în domeniul organizării și desfășurării concursurilor deoarece prevederi

de acest gen nu sunt regăsite în nici un act normativ ce reglementează acest domeniu

(cu titlu de exemplu este indicată Legea nr. 303/2004); dispozițiile legale contestate

diminuează sau chiar înlătură posibilitatea candidatului nemulțumit de nota acordată

de comisia de concurs de a beneficia de nota cea mai favorabilă pe care o poate

obține după recorectarea lucrării sau reevaluarea răspunsurilor date la interviu,

practic acestuia fiindu-i înlăturată orice șansă și speranță în obținerea unei note

mai bune după recorectare.

Consideră recurentul că

instanța de fond a ignorat prevederile art. 3 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 611/2008,

conform cu care cele două comisii de concurs și de soluționare a contestațiilor

sunt organe colegiale special constituite în vederea luării unei decizii, conform

legii asupra rezultatelor desfășurării procedurilor de recrutare și selecție. În

acest sens, arată recurentul că deși ambele comisii trebuie să aibă același nivel

și putere de decizie, instanța de fond nu a observat că puterea de decizie a comisiei

de soluționare a contestațiilor este limitată prin aplicarea condiției impuse de

art. 65 lit. c) și art. 66 lit. c) din H.G. nr. 611/2008 privind admiterea/respingerea

contestației doar dacă există/nu există o diferență de 10 puncte/probă.

Mai arată recurentul că

deși Î.C.C.J. a subliniat necesitatea ca excepția să fie analizată prin prisma definiției

principiului competenței, instanța de fond începe prin a face o analiză a condițiilor

de validitate prevăzute în actele normative în vigoare la momentul adoptării H.G.

nr. 611/2008, acte ce nu au nici o relevanță în cauză deoarece adoptarea oricărei

hotărâri de guvern trebuie să respecte normele de tehnică legislativă.

Printr-un ultim set de

critici susține recurentul că în mod greșit prima instanță a respins cererile formulate

pe fondul cauzei, prin prisma respingerii excepției de nelegalitate a prevederilor

art. 65 lit. c) și ale art. 66 lit. c) din H.G. nr. 611/2008 fără a ține cont de

faptul că: nu este legal și corect să pierzi un concurs cu o diferență în plus de

7,2 puncte față de candidatul declarat admis; nu s-a solicitat instanței să se substituie

atribuțiilor comisiei de concurs ci s-a solicitat validarea notelor acordate de

comisia de soluționare a contestațiilor, nerecunoscute de respectiva comisie prin

prisma dispozițiilor legale contestate, ceea ce ar fi impus și întocmirea unui nou

raport de final conform art. 69 din H.G. nr. 611/2008 și implicit obligarea A.N.F.P.,

ca instituție organizatoare, să facă o nouă propunere către Primarul Municipiului

Caracal, în temeiul art. 76 și art. 77 din H.G. nr. 611/2008.

3.Hotărârea instanței

de recurs

Analizând actele dosarului,

motivele de nelegalitate a hotărârii atacate invocate de recurent și examinând cauza

sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.

În cauză recurentul a

invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 65 lit. c) din H.G. nr. 611/2008

potrivit cărora

comisia de soluționare a contestațiilor admite

contestația modificând punctajul final acordat de comisia de concurs în situația

în care constată că există o diferență mai mare de 10 puncte la proba scrisă între

punctajele acordate de comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor

și a dispozițiilor

art. 66 lit. c) din același act normativ, potrivit cărora

contestația

va fi respinsă în situația în care între punctajul acordat de comisia de concurs

și cel acordat de comisia de soluționare a contestațiilor nu este o diferență mai

mare de 10 puncte/probă,

în raport de prevederile art. 55 din Legea

nr. 188/1999(forma în vigoare la data de 14 iulie 2008), potrivit cărora

ocuparea

funcțiilor publice vacante și a funcțiilor publice temporar vacante se poate face

numai în condițiile prezentei legi

și ale art. 57 alin. (3)

din

același act normativ, potrivit cărora concursul are la bază principiile competiției

deschise, transparenței, meritelor profesionale și competenței, precum și cel al

egalității accesului la funcțiile publice pentru fiecare cetățean care îndeplinește

condițiile legal

.

În primul rând, Înalta

Curte constată că prima instanță a examinat legalitatea actului administrativ în

discuție, în limitele specifice procedurii instituite prin art. 4 din Legea nr.

554/2004, cu respectarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., iar faptul

că în considerentele hotărârii a făcut referire și la alte acte normative decât

cele indicate de recurent în susținerea excepției de nelegalitate invocate, nu este

de natură a afecta legalitatea soluției pronunțate în condițiile în care instanța

de fond s-a referit la acte normative, în temeiul și în executarea cărora a fost

emisă H.G. nr. 611/2008

pentru aprobarea normelor privind organizarea

și dezvoltarea carierei funcționarilor publici

.

Astfel, în mod corect

s-a reținut că H.G. nr. 611/2008 a fost adoptată cu respectarea normelor de tehnică

legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, Guvernul însușindu-și proiectul inițiat

de M.A.I., ca organ de specialitate al administrației publice centrale cu atribuții

privind funcția publică și A.N.F.P., avizat de către autoritățile publice interesate

în aplicarea lui, precum și, din punct de vedere al legalității, de către Ministerul

Justiției.

Pe fondul excepției de

nelegalitate, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că dispozițiilor

art. 65 lit. c) și art. 66 lit. c) din H.G. nr. 611/2008 nu încalcă prevederile

art. 55 și art. 57 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, apreciind că impunerea unei

limite minime (o diferență de 10 puncte, pe o scară de la 1 la 100, între notele

acordate de comisia de concurs și respectiv comisia de soluționare a contestațiilor),

pentru admiterea/respingerea contestațiilor, este justificată din punct de vedere

obiectiv și rezonabil prin necesitatea de a asigura o evaluare obiectivă și echilibrată,

cu respectarea principiilor generale prevăzute în art. 4 din H.G. nr. 611/2008,

a candidaților pe întreaga perioadă de desfășurare a concursului pentru ocuparea

unei funcții publice și nu afectează selecția candidaților

exclusiv

pe baza cunoștințelor, calităților și aptitudinilor profesionale în domeniul testat,

cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Prin urmare, Înalta Curte

constatând că dispozițiile citate, care conțin reguli de conduită generală și de

aplicabilitate repetată la un număr nedeterminat de subiecți nu aduc atingere principiului

competenței, în special, și principiilor generale, prevăzute în art. 57 alin. (3)

din Legea nr. 188/1999, în baza cărora se organizează orice concurs pentru ocuparea

unei funcții publice, va înlătura toate criticile formulate de recurent în acest

sens.

Totodată, în condițiile

în care dreptul la contestație nu este un drept absolut, stabilirea prin normele

legale contestate a unor limite în exercitarea acestui drept este legală. Iar impunerea,

prin normele legale contestate, în sarcina comisiei de soluționare a contestațiilor,

ca și condiție pentru admiterea/respingerea unei contestații, existența unei diferențe

mai mare de 10 puncte, între notele acordate de cele două comisii, nu aduce atingere

substanței acestui drept ci este de natură a asigura un echilibru între activitatea

de evaluare desfășurată de cele două comisii, în etape și în condiții diferite ale

concursului, în condițiile în care nu se poate nega o anumită marjă de apreciere

subiectivă în activitatea de evaluare desfășurată de fiecare comisie implicată,

cu atât mai mult cu cât comisia de concurs este competentă a elabora subiectele,

baremele și planul de interviu pentru concurs.

Nu

pot fi primite nici susținerile recurentului potrivit cărora

fiecare candidat ar trebuie

să beneficieze de nota ce mai favorabilă pe care o obține după recorectarea lucrării

sau reevaluarea răspunsurilor date la interviu

în condițiile în care

competența și atribuțiile celor două comisii implicate în evaluarea candidaților

participanți la un concurs nu sunt identice iar soluționarea unei contestații nu

presupune

luarea

unei decizie asupra rezultatelor desfășurării procedurilor de recrutare

, ceea

ce ar presupune o recorectare a lucrării scrise și o reevaluare a răspunsurilor

date la interviu, atribut exclusiv al comisie de concurs,

potrivit art. 3

alin. (1) lit. (a) din H.G. nr. 611/2008,

ci luarea unei decizii

privind

menținerea sau după caz modificării rezultatelor stabilite de comisia de concurs

art. 3 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 611/2008 în urma analizării lucrării și a

consemnării răspunsurilor la interviu

în raport cu criticile

formulate de contestator.

Totodată, având în vedere

că instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate

este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei

sale cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea

căruia a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor

normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative, republicată, Înalta Curte constată că excede limitelor prezentei analize

aspectele referitoare la dispozițiile legale care reglementează instituția concursului

în alte domenii decât cel reglementat de H.G. nr. 611/2008.

Având în vedere că de

soluționarea excepției de nelegalitate depindea soluționarea cererile formulate

de recurent pe fondul cauzei, în condițiile în care nu au fost invocate motive de

nelegalitate în organizarea și desfășurarea concursului, în mod corect instanța

de fond a apreciat asupra netemeiniciei respectivelor cereri, așa încât vor fi respinse

și criticile formulate prin cererea de recurs sub acest aspect.

În contextul prezentat,

Înalta Curte constată că, hotărârea atacată este dată cu interpretarea și aplicarea

corectă a tuturor prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar,neexistând

motive pentru casarea/modificarea sentinței recurate și văzând dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată

și completată, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de R.V.E., împotriva sentinței nr. 602 din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie

2012.