ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1601/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1601/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 14 martie

2007 reclamantul V.M. a solicitat, în contradictoriu cu M.A.I., anularea dispoziției

din 15 februarie 2007 a Secretarului General al M.A.I,. chestor general B.N. prin

care s-a dispus mutarea sa din cadrul Serviciului Managementul Formării Inițiale

și Continue a Personalului din D.G.M.R.U. în cadrul D.G.I. și Relații Publice din

M.A.I., precum și suspendarea executării acesteia.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că solicită și suspendarea executării actului administrativ

- dispoziția de mutare din 15 februarie 2007, până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ întrucât această măsură abuzivă și nelegală de mutare îi prejudiciază

în mod grav situația financiară, lipsindu-l de drepturile salariale ce i se cuvin

și îi afectează cariera profesională.

Consideră că situația

care i s-a creat prin această mutare abuzivă și netemeinică reprezintă un caz bine

justificat și care impune aplicarea art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ și înlăturarea de urgență a efectelor actului administrativ care îi

prejudiciază grav interesele.

A mai arătat reclamantul,

că prin dispoziția de mutare din 15 februarie 2007 a fost mutat, cu tot cu post,

de la D.G.M.R.U., Serviciul Managementul Formării Inițiale și Continue a Personalului

la D.G.I. și Relații Publice, Serviciul Sport.

În opinia reclamantului,

mutarea sa nu este justificată de interesul serviciului, deoarece în statul de organizare

al Serviciului Managementul Formării Inițiale și Continue a Personalului figurează

mai multe posturi, dintre care unul era vacant, iar pârâtul a declarat că este în

interesul serviciului mutarea unui post de la Serviciul Managementul Formării Inițiale

și Continue a Personalului la Serviciul Sport, însă nu poate justifica de ce nu

a mutat postul vacant sau cum de a fost ales reclamantul dintre ceilalți angajați.

Apreciază reclamantul

că nu se impunea mutarea sa de la acest serviciu din următoarele motive:

vechimea sa în acest post

este de 7 ani;

- toate calificativele

anuale cu ocazia aprecierii activității au fost „foarte bun";

- este autorul Regulamentului

educației fizice și sportului din M.A.I. ediție 2004 precum și al altor programe

tematice de pregătire, după care își desfășoară activitatea toate specialitățile

profesionale din M.A.I.;

- este doctor în educație

fizică și sport, cu teza de doctorat vizând chiar pregătirea continuă a personalului

din M.A.I.

- era singura persoană

cu atribuții suplimentare în domeniul educației fizice la nivelul instituțiilor

de formare inițială și continuă din M.A.I.

În drept, reclamantul

a invocat dispozițiile art. 46, 48 și 78 din Legea nr. 360/2002 și cele ale Legii

nr. 188/1999, precizând că întrucât Legea nr. 360/2002 nu reglementează condițiile

de modificare a raporturilor de serviciu prin mutare ci doar menționează posibilitatea

acestei modificări a raporturilor de serviciu, prin coroborare cu art. 78 din Legea

nr. 360/2002 apreciază că sunt incidente prevederile Legii nr. 188/1999 republicată,

cu modificările și completările ulterioare privind modificarea raporturilor de serviciu

ale unui funcționar public, respectiv cele ale art. 79 din Legea nr. 188/1999.

Pârâtul Ministerul Internelor

și Reformei Administrative (fost M.A.I.) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea

acțiunii.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1259

din 14 mai 2007, a respins ca neîntemeiată acțiunea (contestația) reclamantului

ca neîntemeiată, constatând că V.M. nu a suferit vreo vătămare în sensul art. 1

alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 de natură a atrage anularea

dispoziției din 15 februarie 2007.

Pentru a se pronunța în

sensul arătat, instanța de fond a reținut, după cum urmează:

Dispoziția din 15

februarie 2007 a fost emisă ca urmare a notei comune din 07 februarie 2007 privind

activitatea de educație fizică și sport în M.A.I.

Rațiunea pentru care măsura

a fost dispusă rezidă în reorganizarea structurală și delimitarea clară a atribuțiilor

între unitățile centrale ale M.A.I. - D.G.M.R.U. și D.G.I. și D.G.I.R.P. pe problematica

responsabilităților ce revin domeniului educației fizice și sportului.

În acest context, contestatorul

a susținut netemeinicia măsurii și nelegalitatea acesteia față de dispozițiile

art. 46 și 78 din Legea nr. 360/2002 și art. 79 din Legea nr. 188/199.

S-a reținut că potrivit

art. 46 din Legea nr. 360/2002 „Polițistul poate fi mutat într-o altă unitate, aflată

în aceeași localitate sau în altă localitate decât cea de domiciliu, în următoarele

situații: a) în interesul serviciului; b) la cerere, iar art. 78 din Legea nr.

360/2002 statuează că „Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile

Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările

ulterioare și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public,

în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică

polițistului.

Cum Legea nr. 360/2002

nu reglementează condițiile de modificare a raporturilor de serviciu prin mutare,

prevăzute de art. 79 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 188/1999 devin incidente,

astfel: (1) „Mutarea în cadrul altui compartiment al autorității sau instituției

publice poate fi definitivă sau temporară; (2) Mutarea definitivă în cadrul altui

compartiment poate avea loc în următoarele situații: a) când se dispune de către

conducătorul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea

funcționarul public, pe o funcție publică vacantă de aceeași categorie, clasă și

grad profesional sau cu repartizarea postului corespunzător funcției publice deținute,

cu respectarea pregătirii profesionale a funcționarului public și a salariului acestuia.

În acest caz este necesar acordul scris al funcționarului public".

În speță, mutarea a survenit

ca urmare a dispoziției conducătorului instituției publice centrale, determinată

fiind de transferarea postului din cadrul unei direcții, în altă direcție, pentru

rațiuni structurale organizatorice, cu respectarea funcției publice deținute pregătirii

profesionale a funcționarului public și a salariului.

Instanța de fond a reținut

că aceste condiții fiind respectate ca și cea a acordului luat funcționarului public,

astfel cum rezultă din procesul verbal din 15 februarie 2007, nu se poate susține

că ne aflăm în fața unei măsuri netemeinice și nelegale, cu raportare la dispozițiile

legale invocate în precedent.

În ce privește susținerea

netemeiniciei măsurii, în aprecierea contestatorului, instanța a considerat că tocmai

pregătirea profesională, calificativele obținute îl recomandă pe contestator pentru

postul unde a fost mutat, fără a fi fost astfel vătămat în vreun drept, de vreme

ce i s-au păstrat drepturile bănești avute anterior mutării.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs, în termen legal, reclamantul V.M., criticând-o pentru netemeinicie

și nelegalitate și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs se susține că instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul că semnătura

sa pe procesul-verbal din data de 15 februarie 2007 de luare la cunoștință despre

nota comună privind activitatea de educație fizică și sport în M.A.I. din 07

februarie 2007 și despre Dispoziția Secretarului General din 15 februarie 2007,

echivalează cu acordul de mutare definitivă.

Recurentul apreciază că

este fără echivoc conținutul și natura respectivului proces-verbal, iar eroarea

instanței este cu atât mai evidentă în condițiile în care chiar pârâta recunoaște

prin întâmpinare faptul că procesul-verbal din data de 15 februarie 2007 reprezintă

dovada de luare la cunoștință a reclamantului cu privire la nota comună privind

activitatea de educație fizică și sport în M.A.I. din 07 februarie 2007 și despre

Dispoziția Secretarului General din 15 februarie 2007. De asemenea, pârâta nu contestă

faptul că nu și-a dat acordul de mutare definitivă, ci motivează lipsa acordului

prin faptul că mutarea a survenit ca urmare a reorganizării activității ministerului.

În opinia recurentului

măsura reorganizării activității ministerului nu este fundamentată legal întrucât:

- nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute la art. 100 din Legea nr. 188/1999 republicată;

- autoritatea publică

nu a fost reorganizată, ci doar un post a fost mutat de la o direcție la alta;

- fișa postului cuprinde

aproximativ aceleași atribuții;

- organizarea direcțiilor

și atribuțiile acestora se aprobă prin ordin al ministrul internelor și reformei

administrative (fost M.A.I.);

-nota comună privind activitatea

de educație fizică și sport în M.A.I. din 07 februarie 2007 nu reprezintă un act

administrativ cu putere juridică de reorganizare a autorității publice, ci cel mult

o notă de fundamentare ce i putea sta la baza unui ordin al ministrului;

- aprecierea faptului

că nota comună privind activitatea de educație fizică și sport în M.A.I. din 07

februarie 2007 este temeiul mutării postului, vine în contradicție cu Ordinul

nr. 154 din 03 martie 2004, care la art. 25 reglementează atribuțiile principale

ale D.M.R.U. din M.A.I privind educația fizică. Acest ordin nu a fost modificat

și nici nu poate fi modificat decât printr-un act normativ sau ordin cu aceeași

putere juridică;

Mutarea sa definitivă,

arată recurentul, este nelegală și din următoarele motive:

nu s-a dispus prin act

administrativ emis de către conducătorul autorității sau instituției publice, în

speță ministrul administrației și internelor. Așa cum rezultă din întâmpinare și

din înscrisuri, mutarea a fost dispusă prin Dispoziția Secretarului General din

15 februarie 2007; nu s-a mutat postul vacant, ci postul său, fiind mai degrabă

o mutare a sa cu tot cu post, decât o mutare a postului odată cu recurentul-reclamant.

Concluzionând, recurentul

solicită admiterea recursului, anularea măsurii mutării sale prin anularea dispoziției

din 15 februarie 2007.

Intimatul - pârât M.I.R.A.

a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea

sentinței atacate ca legală și temeinică.

Examinând cauza în raport

cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și

apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Este cunoscut că potrivit

art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului,

raporturile de serviciu ale polițistului încetează în situația când, în urma reorganizării

unei unități de poliție sau a reducerii unor posturi de natura celui ocupat de polițistul

respectiv, nu sunt posibilități pentru ca acesta să fie încadrat într-o funcție

similară în aceeași unitate sau în alte unități.

Prevederile Legii nr.

360/2002 privind Statutul polițistului, act normativ aplicabil recurentului polițist

– funcționar public cu statut special se completează cu dispozițiile Legii nr. 188/1999

doar în domeniile nereglementate.

În cauză, actul administrativ

contestat de recurentul-reclamant, prin care a fost mutat de la D.G.M.R.U. la D.G.I.

și D.G.I.R.P. a fost emis în vederea punerii în executare a măsurilor cuprinse în

Nota comună privind activitatea de educație fizică și sport în M.I.R.A. din 07

februarie 2007, aprobată de conducerea ministerului, întocmită de directorii generali

ai D.G.M.R.U. și D.G.I. și D.G.I.R.P.

Din probele administrate

rezultă că în urma analizei efectuate, s-a constatat că la nivelul D.G.M.R.U. există

o singură funcție prevăzută cu atribuții privind desfășurarea activității de formare

profesională inițială și continuă în domeniul educației fizice, iar la nivelul D.G.I.R.P.

există un serviciu de specialitate care gestionează activitatea sportivă și pe cea

a asociațiilor și cluburilor sportive din cadrul M.I.R.A.. De asemenea, s-a constatat

că în cadrul structurilor din teritoriu, atribuțiile privitoare la activitatea sportivă,

cât și cele privind educația fizică a personalului ca parte a formării profesionale

continue, sunt îndeplinite de personalul din cadrul aceleiași structuri, și nu de

două compartimente diferite.

În plus rezultă că în

vederea eficientizării acestor activități la nivelul ministerului, s-a propus și

aprobat transferarea postului ocupat de recurentul-reclamant de la D.G.M.R.U. la

D.G.I.R.P. Ca o măsură subsecventă transferului postului, prin dispoziția contestată

s-a realizat și mutarea recurentului în cadrul D.G.I.R.P. pentru a fi numit în noua

funcție, aceasta fiind și singura care nu i-ar fi cauzat vreun prejudiciu cu atât

mai mult cu cât nu s-a susținut că mutarea recurentului ar fi avut la bază motive

legate de vreun aspect negativ referitor la persoana sa, nivelul său de pregătire

sau experiență, ci doar aspecte legate de îmbunătățirea activității instituției

în domeniul educației fizice și sportului.

Deși recurentul face afirmații

prin care încearcă să acrediteze ideea că măsura de reorganizare ce a vizat transferul

postului pe care îl ocupa în cadrul altei structuri nu ar fi legală, acesta nu a

contestat pe calea contenciosului administrativ actul prin care s-a realizat această

operațiune.

Înalta Curte constată

că, au existat două măsuri administrative succesive. Prima este transferul postului

pe care îl ocupa în cadrul altei structuri prin nota comună din 07 februarie 2007,

aprobată de ministru. Ca urmare a acestei măsuri, având în vedere pregătirea recurentului

în domeniul educației fizice, faptul că în cadrul D.G.M.R.U. nu putea fi numit într-o

altă funcție similară, precum și faptul că funcția pe care o ocupa anterior se găsea

acum în cadrul D.G.I.R.P., era evident că soluția corectă pentru protejarea interesului

recurentului era mutarea sa în cadrul D.G.I.R.P. pentru a fi numit ulterior în respectiva

funcție.

În cauză, Înalta Curte

mai constată că la data de 15 februarie 2007, domnului V.M. i-au fost prezentate

nota comună din 07 februarie 2007, precum și dispoziția secretarului general

din 15 februarie 2007, recurentul semnând fără obiecțiuni procesul-verbal încheiat

cu această ocazie.

Este de menționat și faptul

că prin mutarea recurentului la o altă structură, acestuia nu i-au fost afectate

în niciun fel drepturile salariale, întrucât noul post are aceleași caracteristici,

același nivel de ierarhizare și retribuire. Mai mult, și atribuțiile de serviciu

au rămas aceleași, singurul aspect care s-a modificat în situația recurentului fiind

locul în care își desfășoară activitatea. Dar acest aspect nu avea cum să-i producă

vreun prejudiciu, în condițiile în care sediul D.G.I.R.P. este situat în aceeași

localitate.

Referitor la necesitatea

acordului polițistului este de necontestat că la nivelul M.I.R.A. s-a dispus o măsură

de reorganizare prin transferul funcției ocupate de reclamant în cadrul altei structuri

a aparatului central al M.I.R.A.

În cauză nu ne aflăm deci

în prezența unei „mutări în interesul serviciului" așa cum o definește și reglementează

Legea nr. 188/1999, ci în cazul unei măsuri administrative de mutare dispusă ca

urmare a unei reorganizări, iar această situație este reglementată în mod distinct

în Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, caz în care nu sunt aplicabile

dispozițiile actului normativ cu caracter general, și anume Legea nr. 188/1999,

care completează Legea nr. 360/2002 doar în domeniile nereglementate [conform prevederilor

art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002].

Dispozițiile din cuprinsul

Legii nr. 360/2002 la care se face referire sunt cele de la art. 69 alin. (1)

lit. j), care prevăd că atunci când, în urma reorganizării unei unități sau a reducerii

unor posturi nu există posibilitatea încadrării polițiștilor în funcții similare

în cadrul aceleiași unități sau a altor unități, raporturile lor de serviciu cu

instituția noastră încetează.

Așadar, actul administrativ

atacat își găsește baza legală în prevederile care obligă intimatul-pârât la numirea

polițiștilor afectați de reorganizare în funcții similare, iar nu în prevederile

Legii nr. 188/1999.

De altfel, în ipoteza

admiterii recursului recurentul-reclamant, în condițiile în care funcția pe care

o ocupa în cadrul D.G.M.R.U. nu mai există în cadrul acestei direcții, iar recurentul

nu a contestat actul administrativ prin care s-a dispus măsura de reorganizare ce

privea transferul funcției pe care o ocupa, ci doar dispoziția prin care a fost

mutat de la D.G.M.R.U. la D.G.I.R.P., situația acestuia s-ar agrava.

Cu privire la susținerea

recurentului privind faptul că actul administrativ trebuia semnat de ministru se

reține că potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) lit. m) din Ordinul M.A.I. nr.

600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului

administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților

unităților M.I.R.A., competența aprobării mutării personalului între diferite unități

ale aparatului central al M.I.R.A. revine secretarului general sau secretarilor

de stat.

Așadar, emiterea dispoziției

de mutare a reclamantului de la D.G.M.R.U. la D.G.I.R.P. (ambele unități din aparatul

central) de către secretarul general al M.I.R.A. s-a făcut cu respectarea normelor

de competență aprobate prin Ordinul M.A.I.. nr. 600/2005 și neatacat nici prin acțiune

directă, nici pe calea excepției.

Prin urmare, Înalta Curte,

constatând că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia

nefondate, va respinge recursul declarat în cauză în baza prevederilor art. 312

alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de V.M., împotriva sentinței civile nr. 1259 din 14 mai 2007 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2008.