ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1601/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 martie 2007 reclamantul V.M. a solicitat, în contradictoriu cu M.A.I., anularea dispoziției din 15 februarie 2007 a Secretarului General al M.A.I,. chestor general B.N. prin care s-a dispus mutarea sa din cadrul Serviciului Managementul Formării Inițiale și Continue a Personalului din D.G.M.R.U. în cadrul D.G.I. și Relații Publice din M.A.I., precum și suspendarea executării acesteia.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că solicită și suspendarea executării actului administrativ - dispoziția de mutare din 15 februarie 2007, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ întrucât această măsură abuzivă și nelegală de mutare îi prejudiciază în mod grav situația financiară, lipsindu-l de drepturile salariale ce i se cuvin și îi afectează cariera profesională. Consideră că situația care i s-a creat prin această mutare abuzivă și netemeinică reprezintă un caz bine justificat și care impune aplicarea art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și înlăturarea de urgență a efectelor actului administrativ care îi prejudiciază grav interesele.

A mai arătat reclamantul, că prin dispoziția de mutare din 15 februarie 2007 a fost mutat, cu tot cu post, de la D.G.M.R.U., Serviciul Managementul Formării Inițiale și Continue a Personalului la D.G.I. și Relații Publice, Serviciul Sport. În opinia reclamantului, mutarea sa nu este justificată de interesul serviciului, deoarece în statul de organizare al Serviciului Managementul Formării Inițiale și Continue a Personalului figurează mai multe posturi, dintre care unul era vacant, iar pârâtul a declarat că este în interesul serviciului mutarea unui post de la Serviciul Managementul Formării Inițiale și Continue a Personalului la Serviciul Sport, însă nu poate justifica de ce nu a mutat postul vacant sau cum de a fost ales reclamantul dintre ceilalți angajați.

Apreciază reclamantul că nu se impunea mutarea sa de la acest serviciu din următoarele motive: vechimea sa în acest post este de 7 ani; - toate calificativele anuale cu ocazia aprecierii activității au fost „foarte bun"; - este autorul Regulamentului educației fizice și sportului din M.A.I. ediție 2004 precum și al altor programe tematice de pregătire, după care își desfășoară activitatea toate specialitățile profesionale din M.A.I.; - este doctor în educație fizică și sport, cu teza de doctorat vizând chiar pregătirea continuă a personalului din M.A.I. - era singura persoană cu atribuții suplimentare în domeniul educației fizice la nivelul instituțiilor de formare inițială și continuă din M.A.I.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 46, 48 și 78 din Legea nr. 360/2002 și cele ale Legii nr. 188/1999, precizând că întrucât Legea nr. 360/2002 nu reglementează condițiile de modificare a raporturilor de serviciu prin mutare ci doar menționează posibilitatea acestei modificări a raporturilor de serviciu, prin coroborare cu art. 78 din Legea nr. 360/2002 apreciază că sunt incidente prevederile Legii nr. 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare privind modificarea raporturilor de serviciu ale unui funcționar public, respectiv cele ale art. 79 din Legea nr. 188/1999. Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative (fost M.A.I.) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1259 din 14 mai 2007, a respins ca neîntemeiată acțiunea (contestația) reclamantului ca neîntemeiată, constatând că V.M. nu a suferit vreo vătămare în sensul art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 de natură a atrage anularea dispoziției din 15 februarie 2007. Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut, după cum urmează: Dispoziția din 15 februarie 2007 a fost emisă ca urmare a notei comune din 07 februarie 2007 privind activitatea de educație fizică și sport în M.A.I. Rațiunea pentru care măsura a fost dispusă rezidă în reorganizarea structurală și delimitarea clară a atribuțiilor între unitățile centrale ale M.A.I.

- D.G.M.R.U. și D.G.I. și D.G.I.R.P. pe problematica responsabilităților ce revin domeniului educației fizice și sportului. În acest context, contestatorul a susținut netemeinicia măsurii și nelegalitatea acesteia față de dispozițiile art. 46 și 78 din Legea nr. 360/2002 și art. 79 din Legea nr. 188/199. S-a reținut că potrivit art. 46 din Legea nr. 360/2002 „Polițistul poate fi mutat într-o altă unitate, aflată în aceeași localitate sau în altă localitate decât cea de domiciliu, în următoarele situații: a) în interesul serviciului; b) la cerere, iar art. 78 din Legea nr. 360/2002 statuează că „Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.

Cum Legea nr. 360/2002 nu reglementează condițiile de modificare a raporturilor de serviciu prin mutare, prevăzute de art. 79 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 188/1999 devin incidente, astfel: (1) „Mutarea în cadrul altui compartiment al autorității sau instituției publice poate fi definitivă sau temporară; (2) Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc în următoarele situații: a) când se dispune de către conducătorul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public, pe o funcție publică vacantă de aceeași categorie, clasă și grad profesional sau cu repartizarea postului corespunzător funcției publice deținute, cu respectarea pregătirii profesionale a funcționarului public și a salariului acestuia.

În acest caz este necesar acordul scris al funcționarului public". În speță, mutarea a survenit ca urmare a dispoziției conducătorului instituției publice centrale, determinată fiind de transferarea postului din cadrul unei direcții, în altă direcție, pentru rațiuni structurale organizatorice, cu respectarea funcției publice deținute pregătirii profesionale a funcționarului public și a salariului. Instanța de fond a reținut că aceste condiții fiind respectate ca și cea a acordului luat funcționarului public, astfel cum rezultă din procesul verbal din 15 februarie 2007, nu se poate susține că ne aflăm în fața unei măsuri netemeinice și nelegale, cu raportare la dispozițiile legale invocate în precedent.

În ce privește susținerea netemeiniciei măsurii, în aprecierea contestatorului, instanța a considerat că tocmai pregătirea profesională, calificativele obținute îl recomandă pe contestator pentru postul unde a fost mutat, fără a fi fost astfel vătămat în vreun drept, de vreme ce i s-au păstrat drepturile bănești avute anterior mutării. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul V.M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul că semnătura sa pe procesul-verbal din data de 15 februarie 2007 de luare la cunoștință despre nota comună privind activitatea de educație fizică și sport în M.A.I.

din 07 februarie 2007 și despre Dispoziția Secretarului General din 15 februarie 2007, echivalează cu acordul de mutare definitivă. Recurentul apreciază că este fără echivoc conținutul și natura respectivului proces-verbal, iar eroarea instanței este cu atât mai evidentă în condițiile în care chiar pârâta recunoaște prin întâmpinare faptul că procesul-verbal din data de 15 februarie 2007 reprezintă dovada de luare la cunoștință a reclamantului cu privire la nota comună privind activitatea de educație fizică și sport în M.A.I. din 07 februarie 2007 și despre Dispoziția Secretarului General din 15 februarie 2007. De asemenea, pârâta nu contestă faptul că nu și-a dat acordul de mutare definitivă, ci motivează lipsa acordului prin faptul că mutarea a survenit ca urmare a reorganizării activității ministerului.

În opinia recurentului măsura reorganizării activității ministerului nu este fundamentată legal întrucât: - nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 100 din Legea nr. 188/1999 republicată; - autoritatea publică nu a fost reorganizată, ci doar un post a fost mutat de la o direcție la alta; - fișa postului cuprinde aproximativ aceleași atribuții; - organizarea direcțiilor și atribuțiile acestora se aprobă prin ordin al ministrul internelor și reformei administrative (fost M.A.I.); -nota comună privind activitatea de educație fizică și sport în M.A.I. din 07 februarie 2007 nu reprezintă un act administrativ cu putere juridică de reorganizare a autorității publice, ci cel mult o notă de fundamentare ce i putea sta la baza unui ordin al ministrului; - aprecierea faptului că nota comună privind activitatea de educație fizică și sport în M.A.I.

din 07 februarie 2007 este temeiul mutării postului, vine în contradicție cu Ordinul nr. 154 din 03 martie 2004, care la art. 25 reglementează atribuțiile principale ale D.M.R.U. din M.A.I privind educația fizică. Acest ordin nu a fost modificat și nici nu poate fi modificat decât printr-un act normativ sau ordin cu aceeași putere juridică; Mutarea sa definitivă, arată recurentul, este nelegală și din următoarele motive: nu s-a dispus prin act administrativ emis de către conducătorul autorității sau instituției publice, în speță ministrul administrației și internelor. Așa cum rezultă din întâmpinare și din înscrisuri, mutarea a fost dispusă prin Dispoziția Secretarului General din 15 februarie 2007; nu s-a mutat postul vacant, ci postul său, fiind mai degrabă o mutare a sa cu tot cu post, decât o mutare a postului odată cu recurentul-reclamant.

Concluzionând, recurentul solicită admiterea recursului, anularea măsurii mutării sale prin anularea dispoziției din 15 februarie 2007. Intimatul - pârât M.I.R.A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică. Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Este cunoscut că potrivit art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, raporturile de serviciu ale polițistului încetează în situația când, în urma reorganizării unei unități de poliție sau a reducerii unor posturi de natura celui ocupat de polițistul respectiv, nu sunt posibilități pentru ca acesta să fie încadrat într-o funcție similară în aceeași unitate sau în alte unități. Prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, act normativ aplicabil recurentului polițist – funcționar public cu statut special se completează cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 doar în domeniile nereglementate. În cauză, actul administrativ contestat de recurentul-reclamant, prin care a fost mutat de la D.G.M.R.U.

la D.G.I. și D.G.I.R.P. a fost emis în vederea punerii în executare a măsurilor cuprinse în Nota comună privind activitatea de educație fizică și sport în M.I.R.A. din 07 februarie 2007, aprobată de conducerea ministerului, întocmită de directorii generali ai D.G.M.R.U. și D.G.I. și D.G.I.R.P. Din probele administrate rezultă că în urma analizei efectuate, s-a constatat că la nivelul D.G.M.R.U. există o singură funcție prevăzută cu atribuții privind desfășurarea activității de formare profesională inițială și continuă în domeniul educației fizice, iar la nivelul D.G.I.R.P. există un serviciu de specialitate care gestionează activitatea sportivă și pe cea a asociațiilor și cluburilor sportive din cadrul M.I.R.A..

De asemenea, s-a constatat că în cadrul structurilor din teritoriu, atribuțiile privitoare la activitatea sportivă, cât și cele privind educația fizică a personalului ca parte a formării profesionale continue, sunt îndeplinite de personalul din cadrul aceleiași structuri, și nu de două compartimente diferite. În plus rezultă că în vederea eficientizării acestor activități la nivelul ministerului, s-a propus și aprobat transferarea postului ocupat de recurentul-reclamant de la D.G.M.R.U. la D.G.I.R.P. Ca o măsură subsecventă transferului postului, prin dispoziția contestată s-a realizat și mutarea recurentului în cadrul D.G.I.R.P.

pentru a fi numit în noua funcție, aceasta fiind și singura care nu i-ar fi cauzat vreun prejudiciu cu atât mai mult cu cât nu s-a susținut că mutarea recurentului ar fi avut la bază motive legate de vreun aspect negativ referitor la persoana sa, nivelul său de pregătire sau experiență, ci doar aspecte legate de îmbunătățirea activității instituției în domeniul educației fizice și sportului. Deși recurentul face afirmații prin care încearcă să acrediteze ideea că măsura de reorganizare ce a vizat transferul postului pe care îl ocupa în cadrul altei structuri nu ar fi legală, acesta nu a contestat pe calea contenciosului administrativ actul prin care s-a realizat această operațiune. Înalta Curte constată că, au existat două măsuri administrative succesive.

Prima este transferul postului pe care îl ocupa în cadrul altei structuri prin nota comună din 07 februarie 2007, aprobată de ministru. Ca urmare a acestei măsuri, având în vedere pregătirea recurentului în domeniul educației fizice, faptul că în cadrul D.G.M.R.U. nu putea fi numit într-o altă funcție similară, precum și faptul că funcția pe care o ocupa anterior se găsea acum în cadrul D.G.I.R.P., era evident că soluția corectă pentru protejarea interesului recurentului era mutarea sa în cadrul D.G.I.R.P. pentru a fi numit ulterior în respectiva funcție. În cauză, Înalta Curte mai constată că la data de 15 februarie 2007, domnului V.M. i-au fost prezentate nota comună din 07 februarie 2007, precum și dispoziția secretarului general din 15 februarie 2007, recurentul semnând fără obiecțiuni procesul-verbal încheiat cu această ocazie.

Este de menționat și faptul că prin mutarea recurentului la o altă structură, acestuia nu i-au fost afectate în niciun fel drepturile salariale, întrucât noul post are aceleași caracteristici, același nivel de ierarhizare și retribuire. Mai mult, și atribuțiile de serviciu au rămas aceleași, singurul aspect care s-a modificat în situația recurentului fiind locul în care își desfășoară activitatea. Dar acest aspect nu avea cum să-i producă vreun prejudiciu, în condițiile în care sediul D.G.I.R.P. este situat în aceeași localitate. Referitor la necesitatea acordului polițistului este de necontestat că la nivelul M.I.R.A. s-a dispus o măsură de reorganizare prin transferul funcției ocupate de reclamant în cadrul altei structuri a aparatului central al M.I.R.A.

În cauză nu ne aflăm deci în prezența unei „mutări în interesul serviciului" așa cum o definește și reglementează Legea nr. 188/1999, ci în cazul unei măsuri administrative de mutare dispusă ca urmare a unei reorganizări, iar această situație este reglementată în mod distinct în Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, caz în care nu sunt aplicabile dispozițiile actului normativ cu caracter general, și anume Legea nr. 188/1999, care completează Legea nr. 360/2002 doar în domeniile nereglementate [conform prevederilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002]. Dispozițiile din cuprinsul Legii nr. 360/2002 la care se face referire sunt cele de la art. 69 alin. (1) lit. j), care prevăd că atunci când, în urma reorganizării unei unități sau a reducerii unor posturi nu există posibilitatea încadrării polițiștilor în funcții similare în cadrul aceleiași unități sau a altor unități, raporturile lor de serviciu cu instituția noastră încetează.

Așadar, actul administrativ atacat își găsește baza legală în prevederile care obligă intimatul-pârât la numirea polițiștilor afectați de reorganizare în funcții similare, iar nu în prevederile Legii nr. 188/1999. De altfel, în ipoteza admiterii recursului recurentul-reclamant, în condițiile în care funcția pe care o ocupa în cadrul D.G.M.R.U. nu mai există în cadrul acestei direcții, iar recurentul nu a contestat actul administrativ prin care s-a dispus măsura de reorganizare ce privea transferul funcției pe care o ocupa, ci doar dispoziția prin care a fost mutat de la D.G.M.R.U. la D.G.I.R.P., situația acestuia s-ar agrava. Cu privire la susținerea recurentului privind faptul că actul administrativ trebuia semnat de ministru se reține că potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) lit. m) din Ordinul M.A.I.

nr. 600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților M.I.R.A., competența aprobării mutării personalului între diferite unități ale aparatului central al M.I.R.A. revine secretarului general sau secretarilor de stat. Așadar, emiterea dispoziției de mutare a reclamantului de la D.G.M.R.U. la D.G.I.R.P. (ambele unități din aparatul central) de către secretarul general al M.I.R.A. s-a făcut cu respectarea normelor de competență aprobate prin Ordinul M.A.I.. nr. 600/2005 și neatacat nici prin acțiune directă, nici pe calea excepției. Prin urmare, Înalta Curte, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia nefondate, va respinge recursul declarat în cauză în baza prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.M., împotriva sentinței civile nr. 1259 din 14 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2008.