ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2270/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la 29 martie 2007 la Curtea de Apel Timișoara, reclamantul D.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R. - Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate, anularea dispoziției nr. DD din 4 octombrie 2006 emisă de pârât, arătând că: în perioada 2000 - 2005 și-a desfășurat activitatea în cadrul SIIPI Timiș - Compartimentul informații, iar în luna august 2005 a fost mutat, în interesul serviciului, în cadrul BCCO Timișoara - Compartimentul informații. La data de 1 octombrie 2006 prin dispoziția nr. DD/2006 a fost înștiințat că, începând cu data de 15 septembrie 2006 a fost mutat în cadrul compartimentului trafic internațional de autovehicule furate.

Nemulțumit de această măsură, reclamantul a contestat-o prin raportul din data de 11 octombrie 2006, arătând că, fiind în cauză o mutare în interesul serviciului, cu caracter definitiv, trebuia să se obțină acordul său scris, față de dispozițiile Legii nr. 360/2002 și Legii nr. 188/1999, ceea ce nu s-a întâmplat. Reclamantul a mai arătat că măsura nu este întemeiat nici pentru susținerea interesului de serviciu, față de dispozițiile din 20 februarie 2007 și din 27 februarie 2007 emise de pârât. Prin încheierea de ședință din 23 mai 2007 instanța a admis excepția de conexitate a Dosarului nr. 719/59 din 12 aprilie 2007 la Dosarul nr. 673/59/2007, având aceleași părți, obiect și cauză asemănătoare, reținând că în Dosarul nr. 719/59/2007 reclamantul a solicitat, prin acțiunea înregistrată la 12 aprilie 2007, în contradictoriu cu pârâții I.G.P.R.

și I.P.J. al Poliției Timiș, anularea dispoziției din 27 februarie 2007 emisă de I.G.P.R. și anularea adresei din 12 martie 2007 emisă de I.P.J. Timiș. Pârâtul I.P.J. Timiș a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe fond ambii pârâți solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Curtea de apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 265 din 24 octombrie 2007, a admis acțiunea formulată de reclamantul D.V. împotriva pârâtului I.G.P.R. - Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate și acțiunea reclamantului împotriva aceluiași pârât și împotriva pârâtului I.P.J. Timiș în Dosarul nr. 719/59/2007 al Curții de Apel Timișoara, conexat la Dosarul nr. 673/59/2007.

A dispus anularea dispoziției din 7 octombrie 2006 și dispoziției din 27 februarie 2007 emisă de pârâtul I.G.P.R., precum și anularea adresei din 12 martie 2007 a I.P.J. Timiș. A respins excepția lipsei calității procesuale a I.P.J. Timiș. În motivarea soluției, s-a reținut, față de apărările pârâților, că mutarea reclamantului din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate la o altă unitate – I.P.J. Timiș, unde nu i s-au stabilit imediat competențele, apare ca nemotivată din punctul de vedere al interesului serviciului, al respectării disciplinei de stat și al eficientizării activității. S-a reținut, de asemenea, că Legea nr. 360/2002, prin art. 78, face trimitere la prevederile Legii nr. 188/1999 și că polițistului îi sunt aplicabile, ca funcționar public, principiile care stau la baza exercitării funcției publice, respectiv stabilitatea și mobilitatea.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri în termen pârâții I.G.P.R. - Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate și I.P.J. Timiș. I. În motivarea cereri sale, recurenta-pârâtă I.P.J. Timiș critică sentința ca nelegală pentru respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, reiterând acum argumentele în susținere acesteia: că dispozițiile atacate prin cele două acțiuni conexe nu au fost emise de recurentă, ci de către I.G.P.R. și că adresa din 13 martie 2007 emisă de I.P.J. Timiș este doar o conformare și un efect al deciziilor I.G.P.R. Asupra fondului cauzei, recurenta arată că soluția instanței este netemeinică întrucât reclamantului nu i s-a schimbat specificul muncii, acesta continuând să-și desfășoare activitatea în același domeniu.

Faptul că problematica situației operative specifice muncii de poliție a cunoscut unele mutații sub aspect operativ, în speță a stării infracționale, iar în cadrul măsurilor dispuse pentru controlul situației operative se găsește și linia de muncă pe care a fost mutat recurentul, mutarea acestuia în interesul serviciului apare în mod evident justificată. II. În recursul său, I.G.P.R. a reiterat susținerile formulate în apărare la instanța de fond, argumentând, în esență, că mutarea reclamantului a fost dispusă în interesul serviciului, în cadrul mai amplu al unei reorganizări a structurilor teritoriale, astfel încât acordul său, prealabil mutării, nu era obligatoriu. Recursurile se fondează, sentința urmând a fi modificată în tot pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., iar în fond acțiunile respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente: Recursul I.P.J. Timiș este fondat. I. Prin dispoziția din 4 octombrie 2006 a Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul I.G.P.R. s-a dispus mutarea reclamantului în cadrul aceleiași unități (Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara) și numirea sa în aceeași funcție la Compartimentul Combaterea Crimei Organizate. Prin dispoziția din 27 februarie 2007 a I.G.P.R. din cadrul I.G.P.R. s-a dispus mutarea reclamantului, în interesul serviciului, de la Brigada de Combatere a Criminalități Organizate Timișoara la I.P.J. Timiș unde va fi numit în funcție „potrivit competenței”.

Prin adresa din 12 martie 2007 emisă de I.P.J. Timiș i se comunică secției nr. 1 din cadrul Poliție Municipiului Timișoara că, începând cu data de 15 februarie 2007, reclamantul a fost mutat în această secție, fiind numit în funcția de „ofițer principal II - compartimentul investigații criminale”. Analizând conținutul adresei emise de recurenta I.P.J. Timiș în raport cu dispozițiile de mutare mai sus rezumate, Curtea de față constată că, într-adevăr, adresa a fost emisă pentru a aduce la cunoștință la noul loc de activitate al reclamantului că acesta va funcționa aici, în baza și ca efect al dispoziției de mutare nr. 925/2007. Așadar, această înștiințare nu este un act administrativ, în înțelesul dat acestei noțiuni de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel încât emitentul ei nu are calitate procesuală pasivă, nefiind emitent al dispozițiilor atacate prin cele două cereri.

II. Recursul I.G.P.R. se fondează. Instanța de fond a analizat cauzele celor două dispoziții de mutare a reclamantului și în raport cu scopul concret al acestora, a ajuns la concluzia că prima mutare ar fi fost în interesul serviciului, pentru că viza eficientizarea muncii de combatere a traficului internațional de autoturisme furate și că cea de-a doua mutare nu e justificată de un asemenea interes, pentru că reclamantul a fost pus la dispoziție, o perioadă, până să i se dea o funcție corespunzătoare. Acest raționament al instanței nu este însă nuanțat și argumentat, ci foarte general. În orice formă a lui însă, el ar fi trebui să conducă la respingerea acțiunii în raport cu prima dispoziție și admiterea ei pentru cea de-a doua dispoziție.

Instanța însă a anulat ambele dispoziții, deși anularea primeia este complet nemotivată. Pe de altă parte, fără a raporta analiza de legalitate a celor două dispoziții la textele legale și normative pe care acestea s-au întemeiat, instanța a recurs la un text de trimitere din Legea nr. 360/2002, exercitând controlul de legalitate pe baza unei legi care nu este direct aplicabilă raporturilor de serviciu ale polițiștilor - Legea nr. 188/1999. Această tehnică a controlului de legalitate pe baza unei legi generale domeniului funcționarilor publici, fără a epuiza controlul pe baza legii speciale, direct aplicabile, are ca efect invalidarea concluziilor primei instanțe. În speță, reclamantul este ofițer de informații și are statut de polițist.

Ca urmare, raportului său de serviciu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 360/2002, în ceea ce privește condițiile mutării în interesul serviciului, ca măsură prevăzută de lege și posibilă în dosarul carierei polițistului conform art. 46 lit. a) din lege. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 17 din lege, acordul polițistului este obligatoriu numai în situația detașării sale în cadrul organelor speciale din structura autorităților publice. Iar conform dispozițiilor art. 22 alin. (8) din lege, polițiștii pot fi puși la dispoziția unității, în situații temeinice justificate, altele decât ele prevăzute la art. 65, pe o perioadă de cel mult 3 luni. În fine, potrivit art. 66 alin. (1) din lege: „Stabilitatea polițistului la locul de muncă este garantată, în condițiile prezentei legi.

Așadar, legea specială - Legea nr. 360/2002 - prevede cadrul legal complet pentru situațiile de fapt de natura celor în speță, astfel încât analiza de legalitate dispozițiilor trebuie circumscrisă acestor dispoziții în exclusivitate. Problema juridică de fond în cauza de față este dacă cele două mutări ale reclamantului s-au dispus „în interesul serviciului” ori fără a exista acest motiv obiectiv, așadar în mod arbritrar. În ceea ce privește prima mutare, de la Compartimentul informații la Compartimentul TIAF (Trafic Internațional de Autovehicule Furate), ea s-a efectuat în cadrul aceluiași departament al Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate (DGCCO): Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara (BCCO).

Inițiativa acestei mutări a aparținut Șefului BCCO (raportul din 1 septembrie 2006) și a constat în „schimbarea liniilor de muncă” între doi ofițeri de informații: reclamantul și subcomisarul S. În ceea ce privește motivul acestei schimbări - care a operat o mutare unul în locul celuilalt a celor doi ofițeri - ea a fost considerată oportună de către șeful BCCO pentru creșterea randamentului și eficienței activității fiecăruia dintre ei (raportul din 27 noiembrie 2006). Cea de-a doua mutare, de la compartimentul TIAF al BCCO la I.P.J. Timiș în cadrul secției 1 a Poliției Municipiului Timișoara, nu a fost o mutare a reclamantului, în mod izolat. În realitate, linia TIAF, în cadrul căreia lucra reclamantul, a fost mutată cu totul din cadrul BCCO Timișoara, în subordinea I.P.J.

Timișoara. Motivele de oportunitate ale mutării liniei au fost, desigur, o măsură în interesul serviciului, iar controlul de oportunitate a acesteia excede competenței instanței. Este important însă, în speță, de a observa că mutarea reclamantului, produsă ca efect al mutării liniei TIAF, s-a efectuat și ea în interesul serviciului, deoarece a fost subsecventă unei mutări de această natură. Un alt aspect greșit calificat de către instanța de fond ca indiciu că mutarea reclamantului nu s-ar fi efectuat în interesul serviciului este punerea sa la dispoziție. Temeiul legal al acestei măsuri a fost art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, iar luarea măsurii nu poate fi interpretată, în speță, ca o dovadă peremptorie că mutarea nu s-a produs în interesul serviciului.

Dispozițiile alin. (8) oferă conducătorului o marjă de apreciere considerabilă, folosind sintagma „în situații temeinic justificate”. Așadar, o măsură precum mutarea integrală a liniei TIAF de la BCCO la Inspectoratul de Poliție, echivalând cu o reorganizare a unui serviciu, putea justifica luarea unor măsuri de natura punerii la dispoziție, măsuri a căror oportunitate nu poate face obiectul controlului judecătoresc. În fine, Curtea de față consideră relevant pentru conturarea cadrului general în care se plasează cauza și aspectul legal că „mutarea în interesul serviciului”, ca măsură posibilă și necesară în evoluția carierei polițistului, conform art. 46, a fost plasată în economia Legii nr. 360/2002 în Secțiunea a treia „Restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți” a Capitolului III, ceea ce sugerează că polițistul, nicidecum un „funcționar public” pur și simplu, este supus unor rigori ce țin de natura statutului său special.

De altfel, chiar dispozițiile art. 1 din lege prevăd că polițistul este un funcționar public civil, dar cu statut special, iar exercitarea profesiei sale implică, prin natura sa, îndatoriri și riscuri deosebite. Dar tot Legea nr. 360/2002 prevede, în art. 6 și că polițistul beneficiază de drepturi compensatorii acordate potrivit acestei legi, pentru modul în care își exercită atribuțiile de serviciu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de I.G.P.R. - Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate și de Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș împotriva sentinței civile nr. 265 din 24 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și în fond, respinge acțiunea principală și pe cea conexă formulată de reclamantul D.V. împotriva I.P.J. Timiș pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia. Respinge ca nefondate ambele cereri formulate împotriva I.G.P R. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie 2008.