ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1261 din 18

aprilie 2011 pronunțată în dosar nr. 2553.1.1/325/2007 al Judecătoriei

Timișoara, s-a dispus admiterea excepției necompetenței după calitatea

persoanei și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel Timișoara, privind pe inculpații S.I., D.A.N., B.A., M.D. și O.A.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria

Timișoara a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul emis de Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -

Serviciul Teritorial Timișoara nr. 64/D/P/2005, înregistrat pe rolul Judecătoriei

Timișoara sub nr. 2553/325/2007 din data de 16 februarie 2007, s-a dispus

trimiterea în judecată a următorilor inculpați :

- S.I., pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 264 C. pen., art. 35 din Decretul nr. 328/1966,

art. 323 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006

;

- D.A.N., pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 264 C. pen., 323 C. pen. și art. 26 C. pen.

raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006 ;

- B.A., pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 264 C. pen., art. 323 C. pen. și art. 26 C. pen.

raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006;

- M.D., pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., art. 323 C. pen. și

art. 273 din Legea nr. 86/2006 ;

- O.A., pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., art. 323 C. pen. și

art. 273 din Legea nr. 86/2006.

Potrivit dispozițiilor art. 27 alin.

(3) lit. b) din Legea nr. 218/2002, privind organizarea și funcționarea

Poliției Române, infracțiunile săvârșite de polițiștii care au calitatea de

organe de cercetare ale poliției judiciare se judecă în primă instanță de către

curtea de apel, în cazul polițiștilor prevăzuți în art. 14 alin. (2) pct.

I

lit. e) - j) din Legea nr. 360/2002,

și anume în cazul celor ce dețin gradele de comisar-șef de poliție, comisar de

poliție, subcomisar de poliție, inspector principal de poliție, inspector de

poliție, subinspector de poliție.

Din înscrisurile existente la dosarul

de urmărire penală s-a reținut că la data săvârșirii faptelor pentru care a

fost trimis în judecată, inculpatul S.I. deținea gradul de căpitan în cadrul

Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, Serviciul Combaterea crimei

organizate, având deci calitatea de ofițer al Poliției judiciare.

La data intrării în vigoare a Legii

nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului - 23 august 2002 - gradul de căpitan

de poliție deținut de inculpat, a fost echivalat cu gradul de inspector

principal de poliție, astfel că, raportat la data sesizării instanței prin rechizitoriul

D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara - 16 februarie 2007 - erau

aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002,

privind organizarea și funcționarea Poliției Române, ce atribuie curților de

apel competența de judecare în primă instanță a infracțiunilor săvârșite de

inspectorii principali ai poliției judiciare.

Având în vedere că normele de

competență sunt de imediată aplicare, în lipsa unor dispoziții tranzitorii

contrare, acestea sunt incidente și în prezenta cauză, independent de data

comiterii infracțiunii, la momentul sesizării Judecătoriei Timișoara această

instanță nefiind competentă să judece cauzele având ca obiect infracțiunile

săvârșite de inculpatul S.I.

Sesizată în urma declinării

competenței, Curtea de apel Timișoara a dispus emiterea unei adrese la

Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș - Direcția Resurse Umane, pentru a

comunica dacă inculpații S.I., D.A.N. și B.A., organe de poliție la momentul

comiterii presupuselor fapte cu caracter infracțional, au avut sau nu calitatea

de organ al poliției judiciare și ce fel de activități au desfășurat în

perioada august 1998-1999.

I.P.J. Timiș - Direcția Resurse Umane

a comunicat că inculpații S.I., D.A.N. și B.A., în perioada august 1998 - 1999,

au fost încadrați la I.P.J. Timiș, nu au fost încadrați ca lucrători ai

poliției judiciare și au avut ca atribuții de serviciu, în raport de poziția și

funcția ocupată, următoarele: „execută activități specifice în cadrul

compartimentelor și liniilor de muncă stabilite prin ordin de zi al șefului

inspectoratului, la propunerea șefului serviciului; stabilește, organizează și

coordonează toate activitățile informativ-operative și cercetare penală legate

de linia sau liniile de muncă date în responsabilitate prin ordin al șefului

serviciului; îndrumă direct și controlează efectivele desemnate să execute

sarcini specifice în cadrul liniei sau liniilor de muncă date în

responsabilitate; organizează, conduce și participă la toate acțiunile care

vizează linia sau liniile de muncă date în responsabilitate".

In raport de aceste relații, Curtea de

apel Timișoara a constatat că cei trei inculpați nu au avut și nici în prezent

nu au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare.

Potrivit disp. art. 27 alin. (3) lit. b)

din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, infracțiunile

săvârșite de polițiștii care au calitatea de organe ale poliției judiciare, se

judecă în primă instanță de către curtea de apel, în cazul polițiștilor prev.

în art. 14 alin. (2) pct.

I

lit. e) – j) din Legea

nr. 360/2002, respectiv în cazul celor ce dețin gradele de comisar șef de

poliție, comisar de poliție, subcomisar de poliție, inspector principal de

poliție, inspector de poliție și subinspector de poliție.

Din înscrisul existent la dosarul

cauzei a rezultat că la data presupuselor fapte pentru care a fost trimis în

judecată inculpatul S.I., acesta deținea gradul de căpitan (în prezent

echivalat la gradul de inspector principal de poliție) în cadrul I.P.J. Timiș -

Serviciul Combaterea Crimei Organizate, inculpatul D.A.N. avea gradul de

locotenent (în prezent echivalat la gradul de inspector de poliție) iar

inculpatul B.A. era subofițer de poliție.

S-a constatat că în momentul sesizării

instanței cu actul de inculpare, respectiv rechizitoriul din 20 decembrie 2006

emis în dosar nr. 64/D/P/2005 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara,

erau aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (3) lit. b) din L. 218/2002 privind

organizarea și funcționarea Poliției Române, respectiv acea dispoziție care

prevede că infracțiunile săvârșite de polițiștii care au calitatea de organe de

cercetare se judecă în primă instanță de către curtea de apel, în cazul

polițiștilor prev. în art. 14 alin. (2) pct.

I

lit. e) – j) din Legea nr. 360/2002, respectiv în cazul

celor ce dețin gradele de comisar șef de poliție, comisar de poliție,

subcomisar de poliție, inspector principal de poliție, inspector de poliție și

subinspector de poliție, iar rațiunea pentru care a fost sesizată Judecătoria Timișoara

a fost tocmai motivul legat de lipsa calității de organ de cercetare a poliției

judiciare a inculpaților S.I. și D.A.N., ofițeri de poliție, respectiv B.A.,

subofițer de poliție, motiv pentru care se aplică competența generală materială

și după calitatea persoanei.

Curtea de apel Timișoara a reținut că

prevederea legată de existența poliției judiciare a apărut doar în anul 2002,

odată cu apariția Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea

Poliției Române, la data săvârșirii presupuselor fapte (august 1998 - 1999)

inculpații neputând avea calitatea de polițiști în cadrul poliției judiciare.

Dobândirea calității de organ de cercetare a poliției judiciare are o procedură

specială, aceasta presupunând nominalizarea polițistului printr-un ordin al

Ministrului de Interne, care este avizat în mod favorabil de către Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

procedură care a fost introdusă prin Legea nr. 218/2002, iar după intrarea în

vigoare a legii doar o parte din polițiștii care anterior efectuau acte de

cercetare penală au dobândit calitatea de organ de cercetare a poliției

judiciare.

S-a arătat că în dreptul penal și

procesual penal nu se poate folosi instituția asimilării unor instituții

juridice la anumite situații, fiind necesară pentru fiecare instituție de drept

o reglementare juridică specială.

In acest context, Curtea de apel a

apreciat că nu pot fi asimilați organelor de cercetare ale poliției judiciare

acei polițiști care au efectuat acte de cercetare penală, însă nu au dobândit

prin procedura special instituită calitatea de organ de cercetare penală a

poliției judiciare, întrucât legea nu a prevăzut o asemenea situație, scopul

fiind de a crea o structură nouă, printr-un instituit de procedura specială,

nefiind suficientă raportarea la activitățile de zi de zi efectuate în trecut.

În

raport de aceste considerente, Curtea de apel Timișoara a

admis excepția de necompetență după calitatea persoanei și a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Reținând că două instanțe și-au

declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, Curtea în baza art. 43 C.

proc. pen. a constatat conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria

Timișoara și Curtea de Apel Timișoara și a trimis cauza la Înalta Curte de

Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Deliberând asupra conflictului negativ

de competență

Înalta Curte

de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit art. 27 alin. (3) lit. b) din

Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea poliției române, infracțiunile

săvârșite de polițiștii care au calitatea de organe de cercetare ale poliției

judiciare se judecă în primă instanță de curtea de apel, în cazul polițiștilor

arătați la art. 14 alin. (2) pct. 1 lit. e) - j) din Legea nr. 260/2002

(respectiv gradele profesionale de comisar - șef de poliție; comisar de

poliție; subcomisar de poliție; inspector principal de poliție; inspector de

poliție; subinspector de poliție).

Din datele dosarului se reține că, la

data presupuselor fapte pentru care au fost trimiși în judecată prin

rechizitoriul nr. 64/D/P/2005 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara

(1998-1999), inculpatul S.I. deținea gradul de căpitan (în prezent echivalat la

gradul de inspector principal de poliție) în cadrul I.P.J. Timiș - Serviciul

Combaterea Crimei Organizate, inculpatul D.A.N. avea gradul de locotenent (în

prezent echivalat la gradul de inspector de poliție) iar inculpatul B.A. era

subofițer de poliție.

Din relațiile comunicate de către

I.P.J. Timiș - Direcția Resurse Umane rezultă că inculpații S.I., D.A.N. și

B.A., în perioada august 1998 - 1999 au fost încadrați la I.P.J. Timiș, nu au

fost desemnați ca lucrători ai Poliției Judiciare și au avui ca atribuții de

serviciu, în raport de poziția și funcția ocupată, următoarele: executarea

activităților specifice în cadrul compartimentelor și liniilor de muncă

stabilite prin ordin de zi al șefului inspectoratului, la propunerea șefului

serviciului; stabilirea, organizarea și coordonarea tuturor activităților

informativ-operative și de cercetare penală legate de linia sau liniile de

muncă date în responsabilitate prin ordin al șefului serviciului; îndrumarea

directă și controlul efectivelor desemnate să execute sarcini specifice în

cadrul liniei sau liniilor de muncă date în responsabilitate; organizarea,

conducerea și participarea la toate acțiunile care vizează linia sau liniile de

muncă date în responsabilitate.

Având în vedere data la care se reține

că ar fi fost comise faptele, în mod evident inculpații nu puteau să aibă

calitatea de organ de cercetare a poliției judiciare, instituție introdusă

ulterior, prin art.

IV

din Legea 281/2003 care a

modificat art. 27 din Legea 218/2002, iar împrejurarea că aceștia aveau ca

atribuții de serviciu efectuarea de acte de cercetare penală este apreciată de Înalta

Curte lipsită de relevanță. Aceasta întrucât, pe de o parte, dispozițiile care

reglementează competența după calitatea persoanei sunt de strică interpretare,

astfel că, în lipsa unei prevederi exprese nu pot fi extinse și la alte

categorii de persoane, iar, pe de altă parte, pentru dobândirea calității de

organ de cercetare a poliției judiciare este necesară, nu însă și suficientă,

specializarea ofițerilor și agenților de poliție în efectuarea activităților de

cercetare penală.

Conform art. 27 alin. (1) din Legea

218/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea 281/2003, art. 201 C. proc.

pen. și art. 2 din Legea 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției

judiciare, precum și a ordinelor emise de Ministrul Administrației și Internelor

în aplicarea acestor dispoziții legale (ordinul nr. 617 din 29 decembrie 2003,

înlocuit prin ordinul nr. 484 din 14 ianuarie 2005, modificat și completat prin

ordinul nr. 581 din 04 aprilie 2005 și ulterior cu ordinul nr. 1504 din 17

noiembrie 2006), pentru a dobândi calitatea de organ de cercetare a poliției

judiciare este necesară desemnarea nominală a Ministrului Administrației și

Internelor, după obținerea avizului conform al Procurorului General.

Ca atare, această calitate se

dobândește în urma unei proceduri complexe, astfel că lucrătorii de poliție,

care anterior Legii 281/2003 au efectuat acte de cercetare penală, nu pot fi

asimilați cu organele de cercetare ale poliției judiciare. Pe cale de

consecință, competența de soluționarea a cauzelor privind infracțiunile comise

de către aceștia nu se determină în condițiile art. 27 alin. (3) din Legea

218/2002, ci în raport de natura intre acțiunii.

Având în vedere infracțiunile pentru

care inculpații S.I., D.A.N., B.A., M.D. și O.A. au fost trimiși în judecată,

respectiv art. 264 C. pen., art. 35 din Decretul nr. 328/1966, art. 323 C.

pen., art. 215 alin. (2) și (3) C. pen și art. 273 din Legea nr. 86/2006, și

constatând că niciuna dintre acestea nu este dată în competența tribunalului

sau curții de apel, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 25 C. proc. pen. competența de soluționare revenind

judecătoriei.

În raport de aceste considerente,

soluționând conflictul negativ de competenta ivit între judecătoria Timișoara

și Curtea de Apel Timișoara, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, instanță

căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în

sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența de soluționare a

cauzei privind pe inculpații S.I., D.A.N., B.A., M.D., ș.a., în favoarea

Judecătoriei Timișoara, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13

martie 2012.