ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3652/2010

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor de

la dosar constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 39/A din 11 martie

2010 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins apelul declarat de

inculpatul P.O. împotriva Sentinței penale nr. 121/PI din 07 mai 2010

pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 3854/108/2008.

Pentru a pronunța

această hotărâre Curtea de apel a reținut că:

Prin Sentința penală

nr. 121/PI din 07 mai 2010, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpatul P.O., în

baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 4 alin. (1) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. la o

pedeapsă totală de 3 ani de zile. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. raportat la

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a interzis inculpatului exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de

a alege. S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării

preventive de la 08 mai 2006 până la 18 mai 2006.

Prin rechizitoriul

nr. 13/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad inculpatul a fost

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin.

(1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen. și art. 33 lit. a) C. pen. reținându-se că în data de 08 mai 2006

inculpatul a vândut cantitatea de 9,12 gr. canabis inculpatului B.M. și, de

asemenea, în perioada octombrie 2005 - mai 2006, a deținut droguri de risc în

vederea consumului propriu.

Inculpatul a fost

arestat preventiv la data de 08 mai 2006 și pus în libertate la data de 18 mai

2006 datorită stării sale de sănătate.

Inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptelor în faza de urmărire penală.

Instanța de fond a

considerat că faptele inculpatului așa cum au fost reținute prin actul de

sesizare al instanței întrunesc sub aspect subiectiv și obiectiv elementele

constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000. La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere

dispozițiile art. 52 și 72 C. pen., modul concret în care a acționat

inculpatul, urmările faptelor sale, poziția procesuală de recunoaștere a

faptelor în faza de urmărire penală, neprezentarea acestuia în fața instanței

de fond, starea de recidivă postexecutorie față de pedeapsa de 3 ani aplicată

prin Sentința penală nr. 746/1999 a Judecătoriei Arad, din a cărei executare a

fost liberat condiționat la data de 15 noiembrie 2000 cu un rest de pedeapsă de

353 zile închisoare pentru care nu a intervenit încă reabilitarea în sensul

art. 135, 137 C. pen.

Împotriva acestei

sentințe penale inculpatul a formulat apel prin care a solicitat admiterea

apelului, desființarea sentinței penale și pronunțând o nouă hotărâre instanța

să aplice o pedeapsă orientată sub minimul special ținând cont de

circumstanțele atenuante, cu aplicarea dispozițiilor art. 81, 82 C. pen.

Curtea de Apel

Timișoara, prin Decizia penală nr. 39/A, a respins apelul declarat de

inculpatul P.O. considerând că instanța de fond a făcut o corectă încadrare

juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, și de

asemenea o corectă individualizare a pedepsei de 3 ani închisoare. Inculpatul a

recunoscut încă din faza de urmărire penală comiterea faptelor. Totodată

instanța de fond, în mod corect, a considerat că nu se pot reține în favoarea

inculpatului circumstanțele atenuante și nici nu se poate dispune suspendarea

sub supraveghere ca modalitate de executare a pedepsei de 3 ani închisoare.

Împotriva Deciziei

penale nr. 39/A a declarat recurs, în termen legal, inculpatul P.O. prin care a

solicitat, în baza art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., admiterea

recursului, casarea Deciziei penale nr. 39/A și rejudecând cauza să se dispună

aplicarea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74, 76 C. pen., reducerea

pedepsei sub limita specială prev. de lege și să se aplice art. 86 alin. (1) C.

pen. invocând starea gravă de sănătate.

Examinând recursul

prin prisma criticilor formulate și a cazului de casare invocat, Înalta Curte

constată:

Prin rechizitoriul

nr. 13/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad inculpatul a fost

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin.

(1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt s-a reținut

că în data de 08 mai 2006 inculpatul a vândut cantitatea de 9,12 gr. canabis

inculpatului B.M. și, de asemenea, în perioada octombrie 2005 - mai 2006, a

deținut droguri de risc în vederea consumului propriu.

Inculpatul a fost

arestat preventiv la data de 08 mai 2006 și pus în libertate la data de 18 mai

2006 datorită stării sale de sănătate.

Inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptelor în faza de urmărire penală.

Prin Sentința penală

nr. 121/PI din 07 mai 2010, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpatul P.O., în

baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 4 alin. (1) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. la o

pedeapsă totală de 3 ani de zile. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. raportat la

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a interzis inculpatului exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de

a alege. S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării

preventive de la 08 mai 2006 până la 18 mai 2006

Împotriva sentinței

penale inculpatul a declarat apel, apel care a fost respins prin Decizie nr.

39/A a Curții de Apel Timișoara iar împotriva acestei decizii inculpatul a

declarat recurs.

Inculpatul P.O. nu a

putut fi audiat nici la instanța de fond, nici la cea de apel și nici la

instanța de recurs deși instanțele au făcut demersuri pentru aducerea acestuia

la instanță în vederea ascultării.

Înalta Curte constată

că inculpatul a recunoscut, încă din faza de urmărire penală, comiterea

faptelor neavând niciun fel de obiecție cu privire la încadrarea juridică a

acestora. Inculpatul a solicitat, întrucât este bolnav de tuberculoză, ca la

individualizarea judiciară a pedepsei să se aibă în vedere prev. art. 74, 76 C.

pen., iar ca modalitate de executare a pedepsei să se dispună suspendarea sub

supraveghere a acesteia.

Înalta Curte apreciază

că în cauză nu se poate face aplicarea prevederilor art. 74, 76 C. pen. și nici

ale art. 86 alin. (1) C. pen. pentru următoarele considerente:

Circumstanțele

atenuante judiciare, așa cum sunt prev. de art 74, sunt împrejurări care

diminuează răspunderea penală ele rămânând la latitudinea judecătorului de a le

alege și de a le aplica. Aceste circumstanțe sunt în număr nelimitat,

judecătorul putând alege una sau mai multe, în funcție de caracteristicile

fiecărei infracțiuni sau a fiecărui infractor.

De observat că

niciuna din instanțele anterioare nu au făcut aplicarea prev. art. 74 C. pen.

întrucât simplul fapt al recunoașterii faptelor nu poate fi suficient pentru a

se reține circumstanțele atenuante mai ales că recunoașterea a survenit în

condițiile în care acesta a fost prins în flagrant și existau probe temeinice

în susținerea vinovăției, iar consumul de droguri a fost probat pe baza

rezultatelor analizei toxicologice.

Potrivit

dispozițiilor art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama

și de gradul de pericol social al faptelor comise, de persoana infractorului,

de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Infracțiunile de

trafic de droguri de risc și de deținere în vederea consumului propriu sunt

fapte cu un grad sporit de pericol social, prin acestea aducându-se atingere

unei importante valori sociale ocrotite de art. 1 C. pen. și anume sănătatea și

viața persoanei. Totodată nu trebuie ignorat faptul că inculpatul a mai fost

condamnat anterior prin Sentința penală nr. 764/99 a Judecătoriei Arad la o

pedeapsă de 3 ani închisoare executată tot în regim de detenție, iar faptele

pentru care este trimis în judecată sunt comise în stare de recidivă

postexecutorie, situație în care se apreciază că scopul pedepsei nu poate fi

atins decât prin executarea pedepsei de 3 ani închisoare în regim privativ de

libertate.

Chiar dacă pedeapsa

rezultantă pentru infracțiunile comise de inculpat în concurs real este de 3

ani, prev. art. 86 alin. (1) nu-și găsesc aplicare în cazul de față atât pentru

considerentele expuse mai sus cât și pentru faptul că nu sunt îndeplinite și

celelalte două cerințe prev. art. 86 alin. (1) lit. b) și c) C. pen.

În ceea ce privește

solicitarea din finalul motivelor de recurs scrise și aflate la dosarul cauzei,

referitor la amânarea executării pedepsei în baza art. 453 alin. (1) lit. a)/1

rap. la art. 453/1/1 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte nu poate dispune cu

privire la această cerere întrucât pe de o parte ea nu a fost sesizată legal

iar pe de altă parte numai după rămânerea definitivă a unei hotărâri de

condamnare se poate lua în discuție o astfel de cerere cu respectarea

competențelor legale în materie.

Față de motivele

arătate, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. constată recursul ca fiind nefondat motiv pentru care urmează a-l

respinge. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă

recurentul inculpat la plata cheltuielilor de judecată către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.O. împotriva Deciziei penale nr.

39/A din 11 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 19 octombrie 2010.

Procesat

de GGC - CT