ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3197/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad nr. 8D/P/2013 înregistrat la instanța de fond la data de 12 martie 2013, a fost trimis în judecată inculpatul T.O.M. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reținându-se în sarcina acestuia că, în cursul anului 2012 și la începutul anului 2013, a cultivat în curtea locuinței situate în Arad, jud. Arad și a deținut, fără drept, cantitatea de 11,5 kg droguri de risc (cannabis). Prin sentința penală nr. 100 din 01 aprilie 2013 a Tribunalului Arad, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul T.O.M. la 4 (patru) ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc, în formă continuată. S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 ani. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și a arestării preventive de la 17 ianuarie 2013 până la zi.

În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-au confiscat în vederea distrugerii următoarele cantități de droguri: 10 grame cannabis, 5 grame fragmente vegetale care aparțin genului cannabis, 6,42 kilograme cannabis și 139 grame fragmente vegetale care aparțin genului cannabis, ambalate și sigilate cu sigiliul tip MI nr. 35953 și predate organelor de cercetare penală.

Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, și anume proces-verbal de sesizare din oficiu, încheieri și autorizații de percheziție domiciliară, proces-verbal de percheziție domiciliară, planșa foto, raport de constatare tehnico - științifică, proces-verbal de cântărire, declarațiile inculpatului, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt: La data de 17 ianuarie 2013, organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la domiciliul inculpatului T.O.M., s-ar găsi o cantitate însemnată de droguri pe care respectivul o oferea altor persoane. În baza autorizației de percheziție din 17 ianuarie 2013 dispusă de Tribunalul Arad s-a procedat la efectuarea percheziției domiciliare la locuința situată în Arad, jud. Arad, unde s-a găsit cantitatea totală de 6.614,5 grame de cannabis (rezultată în urma înlăturării tulpinilor și a crengilor plantelor).

De asemenea, cu aceeași ocazie, în curtea imobilului s-au găsit 21 plante uscate (tulpini și frunze) de cannabis. S-a reținut că inculpatul a început activitatea de cultivare a cannabisului în anul 2010, iar drogurile le oferea mai multor persoane, fără a le nominaliza. Din raportul de constatare tehnico - științifică nr. 1812550 din 29 ianuarie 2013 întocmit de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor Cluj - Napoca a rezultat că probele înaintate în cauza privind pe inculpatul T.O.M. sunt constituite din: - proba 1: 6,46 kg. cannabis și - proba 2: 154,5 grame fragmente vegetale care aparțin genului cannabis. În probele înaintate s-a pus în evidență Tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta cannabis.

S-a stabilit că fapta inculpatului T.O.M. care, în cursul anului 2012 și la începutul anului 2013, a cultivat în curtea locuinței situate în Arad, jud. Arad și a deținut, fără drept, cantitatea de 11,5 kg. droguri de risc (cannabis), oferind și altor persoane, constituie infracțiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, precum și persoana inculpatului. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul legal, procurorul și inculpatul.

Procurorul a solicitat majorarea pedepsei, iar inculpatul a solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată de prima instanță. Prin decizia penală nr. 99/A din 13 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad și de inculpatul T.O.M. împotriva sentinței penale nr. 100 din 01 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad, secția penală, în Dosarul nr. 3747/ 108/2013. A fost menținută sentința atacată. În baza art. 383 alin. (1 1 ) C. proc. pen. raportat la art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului. În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus în continuare arestul preventiv, începând cu data de 01 aprilie 2013 până în data de 13 mai 2013 inclusiv. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 200 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în apel. Instanța de prim control judiciar a constatat că situația de fapt reținută de prima instanță, precum și încadrarea juridică nu sunt contestate de acuzare sau de apărare. S-a reținut că inculpatul a recunoscut acuzația din rechizitoriu și a solicitat să fie judecat în cadrul procedurii simplificate de judecată, cerere admisă de prima instanță care a dispus condamnarea acestuia, cu reținerea cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. În ce privește individualizarea pedepsei, instanța de apel a constatat că limitele de pedeapsă prevăzute în prezent de lege pentru infracțiunea comisă de inculpat (trafic de droguri de risc) sunt de 3 ani și 15 ani închisoare, iar prin aplicarea cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., limitele devin 2 ani și 10 ani închisoare.

S-a reținut că prima instanță a stabilit o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare, cuantum justificat și în opinia instanței de apel, în raport de următoarele elemente: conduita sinceră a inculpatului în fața organelor judiciare; lipsa antecedentelor penale; vârsta inculpatului la data comiterii faptelor (29 de ani); natura drogurilor (canabis, drog de risc); cantitatea relativ mare de drog găsită la locuința inculpatului (6.614,5 grame canabis) și posibilitatea ca o parte din această cantitate să fie furnizată altor persoane; împrejurarea că inculpatul se ocupa personal de cultivarea plantei care biosintetizează substanța stupefiantă (cu ocazia percheziției au fost găsite 21 de plante uscate de cannabis); momentul de la care inculpatul a început activitatea de cultivare a cannabisului (în cursul anului 2010). A fost avut în vedere că este de necontestat faptul că, în procesul de individualizare a pedepsei, un rol determinant îl au, în raport de specificul infracțiunii, tipul drogului (de risc sau mare risc), precum și cantitatea substanțelor stupefiante.

Pe de altă parte, însă, s-a reținut că este necesar ca aceste criterii să nu fie absolutizate întrucât s-ar ajunge la stabilirea unor pedepse disproporționate și care nu și-ar mai îndeplini scopul prevăzut de lege [art. 52 alin. (1) teza a II-a C. pen.], acela de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni. În cazul de față, s-a reținut că, atunci când se analizează acest aspect, trebuie avută în vedere și voința legiuitorului în ce privește pedepsirea infracțiunilor la regimul substanțelor stupefiante. Astfel, a fost avut în vedere că, potrivit noului C. pen. (care va intra în vigoare la 01 februarie 2014), pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc este de la 2 ani la 7 ani închisoare, iar prin aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. (situația inculpatului), limitele ar fi de 1 an și 4 luni închisoare și 4 ani și 8 luni închisoare. Chiar dacă aceste limite de pedeapsă nu sunt în vigoare în acest moment, s-a stabilit că nu se poate ignora faptul că legiuitorul s-a orientat spre un regim de pedepsire mult mai blând decât cel în vigoare în prezent, iar pedeapsa stabilită în acest dosar (4 ani închisoare) este foarte apropiată de limita maximului special redus din viitoarea reglementare. În ceea ce privește solicitarea inculpatului de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, instanța de apel a apreciat că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 86 1 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

(pedeapsa aplicată nedepășind 4 ani închisoare, iar inculpatul neavând antecedente penale), însă nu și condiția prevăzută la lit. c). Sub acest din urmă aspect, s-a reținut că trebuie ținut cont de împrejurarea că activitatea infracțională a inculpatului s-a desfășurat din cursul anului 2010 și până ianuarie 2013, epuizându-se nu prin voința inculpatului, ci doar la intervenția organelor de poliție. De asemenea, s-a apreciat că trebuie avută în vedere amploarea activității, evidențiată de numărul de plante de cannabis găsite la locuința inculpatului și de cantitatea de drog descoperită. în raport de aceste date, instanța de apel a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului trebuie executată prin privare de libertate.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul T.O.M., calea de atac fiind fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și, în rejudecare, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului. Examinând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen.

stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză. Se observă că decizia penala recurentă a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, la data de 13 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse in art. 2 din Lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. Anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată, în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însa, nu se regăsește în speța. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținun și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, în prezenta cauză, au fost dezvoltate critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare anterior menționat, ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen. În acest sens, se reține însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în speță, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, în ceea ce privește modalitate de executare, situați exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.O.M. În temeiul art. 385 17 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 17 ianuarie 2013 la 21 octombrie 2013. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.O.M. împotriva deciziei penale nr. 99/A din 13 mai 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 17 ianuarie 2013 la 21 octombrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2013.