ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1826/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2448 din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel București fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta T.E.N., în contradictoriu cu C.N.P.A.D.A.S.S., Casa de Pensii a municipiului București și Serviciul Român de Informații.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a reținut că obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă verificarea modului de calcul a sumelor virate către asigurările sociale în ceea ce o privește pe reclamantă, care a apreciat că adeverințele emise de Serviciul Român de Informații, UM 0502 și UM 0510 nu conțin sumele plătite de la 1 iulie 1994, la zi, în contul fondului de pensii solicitând și constatarea faptului că îndeplinește condițiile pentru acordarea pensiei anticipate prevăzută de Legea nr. 19/2000. Or, raportat la obiectul cererii reclamantei instanța a reținut ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 155 lit. a) din Legea nr. 19/2000 și art. 2 pct. 4 C. proc.

civ., care stabilesc competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă, asigurări sociale. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamanta T.E.N., criticând soluția pronunțată ca fiind netemeinică și nelegală. Recurenta a arătat că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, astfel încât competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel și a mai precizat că există precedent judiciar în acest sens, invocând hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 7293/3/2007, (decizia nr. 694 din 13 martie 2008). Ulterior depunerii recursului la data de 26 martie 2009, recurenta a depus o cerere precizatoare a motivelor de recurs formulate, în sensul că a arătat că acțiunea pe care a formulat-o vizează strict refuzul eliberării actelor și nu este întemeiată pe Legea nr. 19/2001 privind pensiile.

Intimatul Serviciul Român de Informații a depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât nu a fost motivat, iar pe fondul cauzei a solicitat, în situația respingerii excepției invocate, respingerea recursului ca nefondat. A precizat intimatul că soluția declinării de competență în favoarea Tribunalului București este corectă având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată. Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului declarat, în temeiul art. 158 alin. (3) coroborat cu art. 4 C. proc. civ., analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată și față de dispozițiile legale incidente în cauză, incluzând art. 304 1 C. proc.

civ. va respinge recursul formulat, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează. Examinând cu prioritate, potrivit art. 137 C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține că aceasta nu este întemeiată și urmează a fi respinsă întrucât recurenta a motivat cererea formulată, precizând atât motivele de drept cât și în fapt ale acestui recurs. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe refuzul C.N.P.A.S.C.P. București, de comunicare a sumelor reprezentând asigurări sociale plătite de la 1.10.1970 la zi, și pe refuzul Serviciul Român de Informații de comunicare a sumelor plătite de la 1 iulie 1994 la zi, în contul fondului de pensii, fiind solicitată obligarea pârâtelor la explicarea modului de calcul a acestor sume achitate de reclamantă.

Rezultă că o hotărâre judecătorească privind modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări sociale nu poate fi obținută decât în condițiile reglementate de Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, devenind incidente sub acest aspect, dispozițiile art. 155 lit. a) din actul normativ invocat, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, care stabilesc expres competența materială de soluționare în favoarea Tribunalului.

În cauza de față nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ pentru a se impune soluționarea cauzei în condițiile acestui act normativ, întrucât conflictul nu s-a născut din emiterea sau încheierea după caz, a unui act administrativ, în sensul legii contenciosului administrativ, și nici din nesoluționarea în termenul legal, ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, așa cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, apreciind că soluția instanței de fond este legală și corectă astfel că se impune a fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge recursul declarat de T.E.N. împotriva sentinței nr. 2448 din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 martie 2009.