ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3007/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 24 august 2010,

reclamanta U.M.F. G.T.P. Iași a solicitat anularea Ordinului nr. 1933/2010 emis

de Ministerul Finanțelor Publice în vederea aprobării Normelor metodologice privind

virarea la bugetul de stat a sumelor rezultate din reducerea drepturilor salariale

pentru personalul instituțiilor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 118/2010 privind

unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că ordinul emis de pârât este nelegal, deoarece măsura dispusă

determină schimbarea destinației fondurilor europene acordate României, ceea ce

reprezintă o încălcare a prevederilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2988/1995

și o atingere gravă adusă principiului fiscalității și autonomiei universitare.

Curtea de Apel Iași, secția

de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată prin sentința

civilă nr. 309/CA din 13 decembrie 2020, cu motivarea că, actul administrativ contestat

este conform actului normativ de forță juridică superioară, pentru executarea căruia

a fost emis .

Astfel, s-a avut în vedere

că, ordinul din 2 iulie 2010 a fost emis de Ministerul Finanțelor Publice în vederea

aplicării Legii nr. 118/2010, care în art. 2 a prevăzut reducerea cu 25% a drepturilor

de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor

publice, indiferent de modul de finanțare a acestora.

Instanța de fond a considerat

că, în sarcina emitentului actului administrativ contestat nu se poate reține greșita

interpretare a legii pentru aplicarea căreia a fost emis și nici excesul de putere,

din moment ce legiuitorul a stabilit cu caracter imperativ prin dispozițiile

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 118/2010 că sumele rezultate din diminuarea cu 25%

a cuantumului brut al drepturilor de natură salarială prevăzute la art. 1 și 2 din

această lege, inclusiv cuantumul contribuțiilor de asigurări sociale datorate de

angajator aferente sumelor respective, se achită de către autoritățile și instituțiile

publice finanțate conform art. 62 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 500/2002 și

art. 67 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 273/2006, inclusiv instituțiile de învățământ

superior de stat și unitățile sanitare publice cu paturi, în contul de venituri

al bugetului de stat, deschis la unitățile trezoreriei statului.

Cum legiuitorul nu a exceptat

de la obligația instituită prin Legea nr. 118/2010 nici o instituție publică de

învățământ superior de stat și nici nu a exclus de la aplicarea prevederilor art.

1 și 2 din această lege cheltuielile de personal incluse în proiectele cu finanțare

din fonduri externe nerambursabile sau cele aferente activității de cercetare științifică,

consultanță și expertiză, instanța de fond a apreciat că emitentul actului administrativ

contestat nu avea autoritatea și nici baza legală să reglementeze o diferențiere

în privința sferei drepturilor de natură salarială la care urma să se aplice diminuarea

de 25% și pe cale de consecință, au fost respinse susținerile astfel invocate prin

acțiune.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamanta U.M.F. G.T.P. Iași, solicitând modificarea hotărârii

atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și anularea ordinului

nr. 1933/2010 emis de Ministerul Finanțelor Publice.

Recurenta a susținut că

instanța de fond a interpretat greșit clauzele contractului instituțional, semnat

anual de universitate și de Ministerul Educației pentru finanțare instituțională

prin stabilirea alocațiilor bugetare, precum și clauzele contractului complementar,

care definesc sumele cu destinații speciale și care nu pot fi folosite în alte scopuri.

În conformitate cu Legea

nr. 84/1995, recurenta a precizat că primește de la Ministerul Educației în baza

contractului instituțional anual finanțarea de bază, cu titlu de contraprestație

bănească pentru serviciile educaționale realizate, iar în baza contractului complementar

același minister îi virează suma totală alocată pentru finanțarea complementară,

fără a fi reglementată modalitatea de defalcare și de cheltuire a finanțării, pentru

că s-ar încălca principiul autonomiei universitare.

Din acest motiv, recurenta

a arătat că este nelegal ordinul contestat, prin care veniturile realizate de universitate

din activitatea proprie sunt diminuate, ca urmare a obligației de a vira la bugetul

de stat atât a sumelor rezultate din diminuarea cu 25% a cuantumului brut al drepturilor

de natură salarială prevăzute la art. 1 și 2 din Legea nr. 118/2010, cât și a cuantumului

contribuțiilor de asigurări sociale datorate de angajator aferente sumelor respective.

Recurenta a susținut că

în mod greșit a fost constatată de instanța de fond și conformitatea ordinului contestat

cu prevederile legii nr. 118/2010, fără a se avea în vedere că s-a adăugat în mod

nelegal la actul normativ de valoare juridică superioară, prin obligația de a se

vira la bugetul de stat sume necuvenite din veniturile proprii ale universității.

Prin completarea nelegală a prevederilor Legii nr. 118/2010, recurenta a arătat

că ordinul emis de autoritatea intimată încalcă legislația europeană , principiul

fiscalității și al autonomiei universitare, afectând grav și iremediabil statutul

și bugetul universității, diminuând în mod nejustificat veniturile acesteia.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

Legea nr. 118/2010 privind

unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a prevăzut în

art. 2 și art. 3 alin. (2) reducerea cu 25% a drepturilor salariale de care beneficiază

personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul

de finanțare a acestora, iar sumele rezultate din reducerea drepturilor salariale

se virează integral la bugetul de stat potrivit mecanismului stabilit prin norme

metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice, în termen de

15 zile de la data intrării în vigoare a legii.

Pentru aplicarea acestor

prevederi legale și în exercitarea atribuțiilor recunoscute prin H.G. nr. 34/2009,

Ministerul Finanțelor Publice a emis ordinul nr. 1933/2010 pentru aprobarea Normelor

metodologice privind virarea la bugetul de stat a sumelor rezultate prin reducerea

drepturilor salariale pentru instituțiilor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 118/2010.

Instanța de fond a constatat

judicios legalitatea acestui ordin, care a fost emis în conformitate cu prevederile

Legii nr. 118/2010, dat fiind că această lege a prevăzut reducerea cu 25% a drepturilor

de natură salariată de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor

publice, indiferent de modul de finanțare a acestora.

Față de reglementarea

cu caracter imperativ cuprinsă în Legea nr. 118/2010 rezultă lipsa de relevanță

a susținerilor recurentei privind interpretarea dată de instanța de fond clauzelor

contractului instituțional și clauzelor contractului complementar, întrucât măsura

reducerii cu 25% a fost prevăzută pentru toate drepturile de natură salarială, inclusiv

pentru drepturile prevăzute la art. 104 alin. (3) și art. 107 alin. (4) din Legea

nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Sumele alocate cu titlul

de finanțare de bază sau de finanțare complementară sunt supuse aceluiași regim

juridic prevăzut de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, întrucât universitatea

este instituție publică, în sensul definit de art. 2 pct. 30 din aceeași lege, ca

denumire generică în care sunt incluse Parlamentul, Administrația Rezidențială,

ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități

publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora,

indiferent de modul de finanțare a acestora.

De altfel, aceeași reglementare

prevede în art. 65 alin. (1) că veniturile proprii ale instituțiilor publice se

administrează, se utilizează și se contabilizează de către acestea potrivit dispozițiilor

legale, ceea ce are drept consecință și incidența prevederilor legale cu caracter

imperativ cuprinse în Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea

restabilirii echilibrului bugetar.

Instanța de fond a respins

de asemenea în mod corect susținerile recurentei - reclamante privind vătămarea

prin ordinul contestat a principiului autonomiei universitare.

Conform art. 89 alin.

(1) din Legea nr. 84/1995, autonomia universitară constă în dreptul comunității

universitare de a se conduce , de a-și exercita libertățile academice fără nici

un fel de ingerințe ideologice, politice sau religioase, de a-și asuma un ansamblu

de competențe și obligații în concordanță cu opțiunile și orientările strategice

naționale ale dezvoltării învățământului superior, stabilite prin lege.

Principiul autonomiei

universitare are deci un conținut diferit de principiile și procedurile privind

formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice , precum și

responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar, pentru care

sunt aplicabile actele normative referitoare la finanțele publice .

În consecință, instanța

de fond a apreciat întemeiat că sunt nefondate motivele de nelegalitate invocate

de recurenta – reclamantă , în condițiile în care Legea nr. 118/2010 nu a exceptat

de la măsura reducerii cu 25% a drepturilor salariale nici o instituție publică

de învățământ superior de stat și nici nu a exclus de la aplicarea acestei măsuri

cheltuielile de personal din proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

sau cele aferente activității de cercetare științifică , expertiză și consultanță.

Fiind emis în aplicarea

prevederilor Legii nr. 118/2010 și cu respectarea competenței de reglementare recunoscută

prin lege autorității administrative intimate, ordinul nr. 1933/2010 este conform

normelor de tehnică legislativă și actelor normative de valoare juridică superioară

și a fost corect menținut de instanța de fond, prin respingerea acțiunii în anulare

formulată de recurenta – reclamantă.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a hotărârii atacate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. prin

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de U.M.F. „Gr. T.P.” Iași împotriva sentinței nr. 309/CA din 13 decembrie 2010 a

Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 mai 2011.