ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3007/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 august 2010, reclamanta U.M.F. G.T.P. Iași a solicitat anularea Ordinului nr. 1933/2010 emis de Ministerul Finanțelor Publice în vederea aprobării Normelor metodologice privind virarea la bugetul de stat a sumelor rezultate din reducerea drepturilor salariale pentru personalul instituțiilor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că ordinul emis de pârât este nelegal, deoarece măsura dispusă determină schimbarea destinației fondurilor europene acordate României, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2988/1995 și o atingere gravă adusă principiului fiscalității și autonomiei universitare.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată prin sentința civilă nr. 309/CA din 13 decembrie 2020, cu motivarea că, actul administrativ contestat este conform actului normativ de forță juridică superioară, pentru executarea căruia a fost emis . Astfel, s-a avut în vedere că, ordinul din 2 iulie 2010 a fost emis de Ministerul Finanțelor Publice în vederea aplicării Legii nr. 118/2010, care în art. 2 a prevăzut reducerea cu 25% a drepturilor de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare a acestora.

Instanța de fond a considerat că, în sarcina emitentului actului administrativ contestat nu se poate reține greșita interpretare a legii pentru aplicarea căreia a fost emis și nici excesul de putere, din moment ce legiuitorul a stabilit cu caracter imperativ prin dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 118/2010 că sumele rezultate din diminuarea cu 25% a cuantumului brut al drepturilor de natură salarială prevăzute la art. 1 și 2 din această lege, inclusiv cuantumul contribuțiilor de asigurări sociale datorate de angajator aferente sumelor respective, se achită de către autoritățile și instituțiile publice finanțate conform art. 62 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 500/2002 și art. 67 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 273/2006, inclusiv instituțiile de învățământ superior de stat și unitățile sanitare publice cu paturi, în contul de venituri al bugetului de stat, deschis la unitățile trezoreriei statului.

Cum legiuitorul nu a exceptat de la obligația instituită prin Legea nr. 118/2010 nici o instituție publică de învățământ superior de stat și nici nu a exclus de la aplicarea prevederilor art. 1 și 2 din această lege cheltuielile de personal incluse în proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile sau cele aferente activității de cercetare științifică, consultanță și expertiză, instanța de fond a apreciat că emitentul actului administrativ contestat nu avea autoritatea și nici baza legală să reglementeze o diferențiere în privința sferei drepturilor de natură salarială la care urma să se aplice diminuarea de 25% și pe cale de consecință, au fost respinse susținerile astfel invocate prin acțiune.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta U.M.F. G.T.P. Iași, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și anularea ordinului nr. 1933/2010 emis de Ministerul Finanțelor Publice. Recurenta a susținut că instanța de fond a interpretat greșit clauzele contractului instituțional, semnat anual de universitate și de Ministerul Educației pentru finanțare instituțională prin stabilirea alocațiilor bugetare, precum și clauzele contractului complementar, care definesc sumele cu destinații speciale și care nu pot fi folosite în alte scopuri.

În conformitate cu Legea nr. 84/1995, recurenta a precizat că primește de la Ministerul Educației în baza contractului instituțional anual finanțarea de bază, cu titlu de contraprestație bănească pentru serviciile educaționale realizate, iar în baza contractului complementar același minister îi virează suma totală alocată pentru finanțarea complementară, fără a fi reglementată modalitatea de defalcare și de cheltuire a finanțării, pentru că s-ar încălca principiul autonomiei universitare. Din acest motiv, recurenta a arătat că este nelegal ordinul contestat, prin care veniturile realizate de universitate din activitatea proprie sunt diminuate, ca urmare a obligației de a vira la bugetul de stat atât a sumelor rezultate din diminuarea cu 25% a cuantumului brut al drepturilor de natură salarială prevăzute la art. 1 și 2 din Legea nr. 118/2010, cât și a cuantumului contribuțiilor de asigurări sociale datorate de angajator aferente sumelor respective.

Recurenta a susținut că în mod greșit a fost constatată de instanța de fond și conformitatea ordinului contestat cu prevederile legii nr. 118/2010, fără a se avea în vedere că s-a adăugat în mod nelegal la actul normativ de valoare juridică superioară, prin obligația de a se vira la bugetul de stat sume necuvenite din veniturile proprii ale universității. Prin completarea nelegală a prevederilor Legii nr. 118/2010, recurenta a arătat că ordinul emis de autoritatea intimată încalcă legislația europeană , principiul fiscalității și al autonomiei universitare, afectând grav și iremediabil statutul și bugetul universității, diminuând în mod nejustificat veniturile acesteia. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente: Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a prevăzut în art. 2 și art. 3 alin. (2) reducerea cu 25% a drepturilor salariale de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare a acestora, iar sumele rezultate din reducerea drepturilor salariale se virează integral la bugetul de stat potrivit mecanismului stabilit prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii. Pentru aplicarea acestor prevederi legale și în exercitarea atribuțiilor recunoscute prin H.G.

nr. 34/2009, Ministerul Finanțelor Publice a emis ordinul nr. 1933/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind virarea la bugetul de stat a sumelor rezultate prin reducerea drepturilor salariale pentru instituțiilor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 118/2010. Instanța de fond a constatat judicios legalitatea acestui ordin, care a fost emis în conformitate cu prevederile Legii nr. 118/2010, dat fiind că această lege a prevăzut reducerea cu 25% a drepturilor de natură salariată de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare a acestora.

Față de reglementarea cu caracter imperativ cuprinsă în Legea nr. 118/2010 rezultă lipsa de relevanță a susținerilor recurentei privind interpretarea dată de instanța de fond clauzelor contractului instituțional și clauzelor contractului complementar, întrucât măsura reducerii cu 25% a fost prevăzută pentru toate drepturile de natură salarială, inclusiv pentru drepturile prevăzute la art. 104 alin. (3) și art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Sumele alocate cu titlul de finanțare de bază sau de finanțare complementară sunt supuse aceluiași regim juridic prevăzut de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, întrucât universitatea este instituție publică, în sensul definit de art. 2 pct. 30 din aceeași lege, ca denumire generică în care sunt incluse Parlamentul, Administrația Rezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanțare a acestora. De altfel, aceeași reglementare prevede în art. 65 alin. (1) că veniturile proprii ale instituțiilor publice se administrează, se utilizează și se contabilizează de către acestea potrivit dispozițiilor legale, ceea ce are drept consecință și incidența prevederilor legale cu caracter imperativ cuprinse în Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Instanța de fond a respins de asemenea în mod corect susținerile recurentei - reclamante privind vătămarea prin ordinul contestat a principiului autonomiei universitare. Conform art. 89 alin. (1) din Legea nr. 84/1995, autonomia universitară constă în dreptul comunității universitare de a se conduce , de a-și exercita libertățile academice fără nici un fel de ingerințe ideologice, politice sau religioase, de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații în concordanță cu opțiunile și orientările strategice naționale ale dezvoltării învățământului superior, stabilite prin lege.

Principiul autonomiei universitare are deci un conținut diferit de principiile și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice , precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar, pentru care sunt aplicabile actele normative referitoare la finanțele publice . În consecință, instanța de fond a apreciat întemeiat că sunt nefondate motivele de nelegalitate invocate de recurenta – reclamantă , în condițiile în care Legea nr. 118/2010 nu a exceptat de la măsura reducerii cu 25% a drepturilor salariale nici o instituție publică de învățământ superior de stat și nici nu a exclus de la aplicarea acestei măsuri cheltuielile de personal din proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile sau cele aferente activității de cercetare științifică , expertiză și consultanță.

Fiind emis în aplicarea prevederilor Legii nr. 118/2010 și cu respectarea competenței de reglementare recunoscută prin lege autorității administrative intimate, ordinul nr. 1933/2010 este conform normelor de tehnică legislativă și actelor normative de valoare juridică superioară și a fost corect menținut de instanța de fond, prin respingerea acțiunii în anulare formulată de recurenta – reclamantă. Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de U.M.F. „Gr. T.P.” Iași împotriva sentinței nr. 309/CA din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2011.